Maria Teleormăneanu: Simpozion Internațional Mihai Eminescu/ Petofi Sandor 2014

Comemorare-Mihai-Eminescu-Dumbravita-20142La Dumbrăvița, colț de rai, cu tradiție în cultura românească, a avut loc o minunată sărbătoare, care pentru câteva ore ne-am propus să ne întoarcem în spiritualitatea românească, comemorând : 125 de ani de la trecerea în neființă, a Luceafărului poeziei românești Mihai Eminescu,un Simbol al Națiunii Române și 165 de ani de la dispariția pe câmpul de luptă a poetului revoluționar maghiar Petofi Sandor.

Întreaga așezare Dumbrăvița trăiește prin dragoste față de trecut, prin mândria prezentului și prin speranța Viitorului.

Acest miracol al zilelor noastre, Dumbrăvița de Timiș,în ziua de 16 iunie 2014, a cunoscut fervoarea comemorării celui mai Mare Poet Român MIHAI EMINESCU, Luceafărul tuturor Românilor,Zeul tutelar al Neamului Românesc.

Dumbrăvița, pentru câteva ore, a fost capitala poeziei, capitala promovării toleranței și dialogului prin cultură, fiind comemorați doi mari poeți europeni și universali. >>>

Reclame

Ion Ionescu Bucovu – Eminescu şi Veronica la Viena

Eminescu veni de la Universitate cu capul tixit de filozofie, voia să se odihnească, să se-nchidă-n casă şi să zacă câteva zile; îl obosise totul-totul în această zi de sfârşit de iarnă capricioasă.
Gazda, mam’zel Gretta, femeia cea nesuferită, scundă, aproape bondoacă, dar grasă ca o putină, bătea la uşă de câteva ori şi, deşi nu-i răspundea nimeni, intra uşor, ca nu cumva să-l trezească pe domnul student, dacă doarme sau dacă este cufundat în cărţile lui, îşi arunca ochii ei cei mici, de chinezoaică, peste toată camera, să-l vadă pe unde s-a trântit, se apropia tiptil de el, în vârful picioarelor, să nu cumva să-l sperie şi, când credea ea c-a fost observată, îl întreba şoptit:
-E voie, domnule Eminescu?
Răspunsul poetului nu venea din prima clipă, adesea femeia îi repeta întrebarea de două-trei ori şi aştepta în spatele lui încuviinţarea minute în şir, apoi o relua sub altă formă, folosind de data aceasta coada măturii pe care-o bătea, scoasă din fire, violent în podea:
-Pot să mătur, domnule Eminescu?
Acum, contrar obiceiului, imediat ce intră şi-l zări trântit în pat, se repezi ca o furtună spre el, fără unealta ei zilnică, lăsând în urma-i un gol mare de aer rece, parfumat, şi-l zgâlţâi de câteva ori:
-Domnule Eminescu! Domnule Eminescu!…
Nu a apucat ca Mihai să deschidă bine ochii că şi începu să-i turuie:
– … v-a căutat o doamnă, era o doamnă distinsă, nu ca fetele-astea cu care vă zbenguiţi voi, studenţii!
-Ce doamnă, cum arăta? – sări Eminescu, intrigat că-l trezise din somnul lui adânc şi-l mai şi dojenea cu fetele alea cu care se zbenguiau ei, studenţii …
-O doamnă tânără, făcu ea cu mâna prin aer, desenându-i parcă chipul, zicea că-i din Ieşi, din Valahia dumneavoastră!
-Din Ieşi ? Cine să mă caute pe mine din Ieşi? Îţi arde de glume, mam’zel Gretta! Îţi jur că n-am pe nimeni în Ieşi care să mă caute pe mine la ora asta!
-Ai, n-ai, domnule Eminescu, doamna aşa mi-a spus: că-i din Ieşi şi că s-o aşteptaţi diseară pe la opt! Dar asta înseamnă ca să m-apuc eu de şmotru că aici e totul dat peste cap, păcatele mele, că aţi întins cărţile astea cu furca, parcă e dugheană sau galantar, sau dracu mai ştie ce… >>>

Gheorghe A.M Ciobanu – ,,Piscurile cele mai înalte au cunoscut de-a lungul timpului adevărate furtuni”

Cuvântul eseistului romaşcan Gheorghe A.M Ciobanu la evenimentul cultural-artistic
,,Poesis şi Melos în lirica eminesciană” – Ziua Culturii Naționale la Roman

,,Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!..”

Patologia societății noastre. Un editorial scris de Eminescu acum exact 130 de ani pentru clipa de azi

Mihai.Eminescu,,În situatiunea politica si în conditiunea civila ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toti o stare de siluire si o anomalie, cu toata organizatiunea savanta a institutiunilor, în toate raporturile sociale traditionale, încât am ajuns sa nu credem în nimic stabil. Putem zice ca nu este un singur om serios între noi, fie martor fie autor, în revolutiunile ce ne-au agitat si ne agita de treizeci de ani, care sa creada în stabilitatea starii de lucruri în care ne aflam; nu este om care sa nu se întrebe când o sa se sfârseasca aceasta opera interminabila de schimbari care divizeaza din ce în ce mai mult societatea noastra în tabere ostile.

Nu ne adresam aci la oameni cari gasesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor si ambitiunilor lor personale. Aceasta clasa de oameni nu este facuta nici sa simta , nici sa înteleaga conditiunile superioare de existenta si de trai pentru o societate si nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societatii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupati de conditiunile de existenta, de prosperitate a societatii si cari se îngrijesc de soarta tarii oricari ar fi credintele lor, fie conservatori , fie, precum s-au numit, liberali. >>>

Ion Ionescu Bucovu – O fotografie a lui Eminescu care a suscitat și suscită și astăzi controverse

În Muzeul fotografiei există o fotografie a lui Eminescu, provenită din fondul fostului Muzeu de Istorie al PCR. Fotografia îl înfățișază pe Eminescu stând pe un scaun în parc; în mâna stângă rezemată pe genunchi ține un ziar. Acestă fotografie a fost achiziționată, contra sumei de 10 lei, de la Ion Petcu din București, în luna martie 1967. Pe spatele fotografiei este scris cu creionul: „Mihai Eminescu, bolnav la Mânăstirea Neamțului, în aprilie, anul 1887” (România Literară nr.24/2007) Se știe că la Mânăstirea Neamț Eminescu a fost internat între 9 noiembrie 1886 și 9 aprilie 1887, fiind tratat rudimentar cu găleți de apă aruncată în cap, cu cufundări în putină și cu bătăi cu frânghia udă. La 9 noiembrie 1886 este predat ospiciului de un gardian. Onicescu l-a găsit aici într-o încăpere îngustă cu încă 11 demenți, dintre care unii foarte furioși, în haine ospitalicești și cu o tichie pe cap. Poetul încă nu-și dădea seama unde se află și protesta că el se află aici ca nebun, fără a fi nebun. >>>

Zoe Dumitrescu-Bușulenga: Cuvânt și Rugăciune

zoe-dumitrescu-busulenga

„Mărturisirea unei vieţi are pentru cel drept puterea unui lucru sfânt.” Hans Christian Andersen

Nu prea mi-am făcut bilanţuri, să vă spun drept, dintr-un fel, să zic, de teamă, pentru că e foarte mult timp de când m-am născut, la 20 august 1920”, îi mărturisea lui Grigore Ilisei la împlinirea a 80 de ani de viaţă trăită printre cărţi şi printre oameni cea care a reprezentat pentru mine personal, ca şi pentru atâţia alţii, modelul uman demn de urmat în acest periplu pământesc la care ne invită divinitatea, acad. prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, nu omul înger, nu omul sfânt, ci Omul Biserică cu chip de icoană şi cu suflet de melos bizantin. Aşa am perceput-o mereu pe această identitate complexă – descarcerată prin însăşi interioritatea sa unică din vârtejul infernului totalitar –, întocmai ca pe o catedrală a spiritului omenesc la care Dumnezeu a lucrat molcom şi pe îndelete, cu o pereche de schele bine înfipte în temelia puternică a Universului pentru ca truda Lui să rămână cuprinsă simbolic în declaraţia eternă de iubire către poetul romantic universal – Eminescu, pe care Doamna Literelor şi a Rugăciunii a rostit-o întreaga ei viaţă. >>>

Ion Ionescu Bucovu – Viața lui Eminescu între mistificare și adevăr

Eminescu – omul

motto:
„Atâta să nu uitaţi:
„ că el a fost un om viu,/
viu,/
pipăibil cu mâna.//

Atâta să nu uitaţi:
/ că el a băut cu gura lui, – /
că avea piele/
îmbrăcată în ştofă. //
Atât să
nu uitaţi, – /
că ar fi putut să stea/
la masă cu noi,/
la masa cinei celei de taină//“

Nichita Stănescu >>>

Gelu Vlaşin – omul care sfinţeşte locul natal

Gelu Vlaşin este omul care sfinţeşte locul natal. Omul care sfinţeşte locul natal, sfinţeşte ţara. Omul care sfinţeşte ceva este omul creativ, omul animat de iniţiative, omul care nu aşteaptă indicaţii şi planuri ca să facă ceva. Este omul care spune: ,,se poate face ceva în ţara asta’’ , când alţii spun: ,, este imposibil!’’

Totul, e să încerci, să pui în mişcare, să scoţi lumea la horă, la jocul fecund al creaţiei. Nu aşteptând cu mâinile în sân sau dormind ca omul cel leneş al lui Creangă. Omul creativ îşi ia, vorba românului, inima în dinţi, îşi pune mintea la contribuţie şi porneşte la treabă. Este omul care iubeşte cartea, creativitatea individuală şi adevăratele valori. Şi omul care iubeşte ceva e mai presus decât acela care nu iubeşte nimic sau iubeşte doar plăcerile senzoriale (a mânca, a bea, a face sex) sau se iubeşte doar pe sine. >>>

Ben Todică- Între două lumi (III)

Dragul Meu Poet

 Emoţia şi orgoliul meu pentru versul tău se aştern acum în faţa ochilor tăi pentru a te răsplăti nemăsurat.

Sunt unul dintre acei ce îţi savurează lucrările şi trebuie să recunosc că eşti printre puţinii poeţi care au curajul să observe cu tuş nedreptăţile din sânul sufletelor neajutorate.

Din prima clipă am înţeles că eşti un instrument ales şi mi-ai trezit dorinţa de a explora lumea cuvintelor. Elogiul versurilor  şi tehnica de a prezenta condiţia umană,  în efect se reflectă pur în oglinda poemelor tale. >>>

Petru Ursache- Înapoi la Platon

„Doamna Isabela Vasiliu-Scraba trece peste „mlaştina prezentului” (de care se scutură discret) şi decis şi începe cu începutul, adică readuce în memorie elementele esenţiale de care trebuie să se ţină seama în construirea actului de gîndire.”

Fiecare carte din seria „inefabila metafizică” purtînd semnătura doamnei Isabela Vasiliu-Scraba (şi au apărut cîteva după 1989, scrise cu elan şi publicate în trombă: Filosofia lui C. Noica.Între fantasmă şi luciditate, 1992, 142 p,; Inefabila metafizică, 1993, 224 p.; Atena lui Kefalos, 1997, 215 p.; Configuraţii noetice la Platon şi la Eminescu, 1998, 191 p.; Mistica platonică, 1999, 358 p.; Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, 2002, 187 p.; Propedeutică la eternitate, 2004, 190 p.; precizare: lista nu este „la zi”) întăreşte convingerea că autoarea doreşte să re-valorizeze tradiţia gîndirii filosofice, grav afectată prin ruptura produsă de ideologia bolşeocomunistă începînd cu primul deceniu proletcultist, inclusiv prin catastrofala reformă a lui Iosif Chişinevschi, fără posibilitate de revenire la normalitate nici pînă în zilele noastre. Şansa autoarei şi a noastră este că Filosofia (ca şi Teologia, de altfel) a reuşit să se menţină în cîteva forturi, împotriva vremuirilor, cel puţin ca semne de identitate şi de supravieţuire. Mă refer la gînditori prestigioşi de talia lui Ion Petrovici, Constantin Noica, Anton Dumitriu, la preoţi, teologi, monahi, ca Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Iuliu Hossu, Arsenie Papacioc; şi unii şi alţii trecuţi prin închisori, umiliţi, martirizaţi pentru idee, pentru adevăr, pentru credinţă. >>>

Petruș Andrei: George Irava – Verigă de aur dintre generații

  În societatea modernă a zilelor noastre, pe lângă miturile fundamentale, Mircea Eliade  amintea și de mitul elitelor care ademenesc și cuceresc foarte repede publicul, în special pe cel tânăr: sportivi, boxeuri, cântăreți, maneliști, oameni politici; acest mit este însă unul al efemeridelor pentru că numai cu un mare efort își mai poatecineva aminti numele vreunui om politic din timpul lui Baudelaire, Eminescu sau Edgar Allan Poe. >>>

Mariana Cristescu- „Basarabie română”…

„Avem o singura istorie, un singur Eminescu, o singura Dunare si un singur Dumnezeu…” (Nicolae Dabija)
 
La Chisinau a reinflorit speranta! Conform  Ministerului de Interne de la Chisinau, peste 3.000 de persoane au marsaluit duminica, 25 martie, prin centrul capitalei modovene, pentru a marca 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania si pentru a cere intoarcerea pamantului furat la Patria-Mama. Marsul a inceput in scuarul Academiei de Stiinte. La actiune s-au alaturat si membri ai Consiliului Unirii, ai Partidului National Liberal (PNL), precum si alte organizatii civice unioniste. Manifestantii, intre care foarte multi tineri, insotiti de o formatie orchestrala care interpreta cantece patriotice, scandau: ,,Unire cu Romania”, ,,Limba romana,/ Unica stapana”, ,,Romania Mare, in vechile hotare”, ,,Basarabia e Romania”, ,,Refuz,/ rezist,/ sunt anticomunist”.  >>>

Vasile Menzel- poem

artist, București

Interviu

– Domnule Menzel, de cei

iubiţi pe Eminescu,

Rilke, Edgar Allan Poe…? >>>

Daniel Corbu – poezie

poet, Iaşi

Divina tragedie
N-am pic de linişte în ţara mea
unde copiii abia dacă vor să se nască
N-am pic de linişte în ţara mea
orgoliu-i opac şi transparenţa defunctă
mascarada politică mai acră decît mizeria bîlciurilor. >>>