1812-2012: 200 de ani de la anexarea Moldovei de Est de către ruşi

Graniţele Moldovei

Închin această carte Iaşului meu natal şi întregii Moldove între ale cărei graniţe fireşti am trăit până spre al doilea an de facultate, în 1944, când ruşii bolşevici au jefuit din teritoriul ei mult mai mult decât jumătatea jefuită de ruşii ţarişti în 1812. E adevărat că Moldova e cea mai întinsă ţară românească: aproape cât Muntenia, Oltenia şi Dobrogea împreună, dar e şi ţara clasică a culturii şi artei româneşti, drept care se poate scrie perfect o istorie a Moldovei, cu toate gloriile şi căderile ei, dar nu se poate scrie o istorie a României fără Moldova.
Dar pentru că ne ocupăm aici de Moldova de peste Prut, menţionez că nu vorbesc din auzite, căci prin grija părinţilor mei, am ajuns să-mi petrec în acel pământ pierdut toate verile de la doi ani până-n studenţie. (Vezi Addenda: Există o singură Moldovă.) Amintesc totodată cititorului că din acel pământ îşi trag obârşia Mihail Kogălniceanu (de pe apa Cogâlnicului), Alecu Russo, Hasdeu, mareşalul Averescu, Maria Cebotari (din Ciubotariu) soprană de celebritate internaţională şi “vrăjitorul” Sergiu Celibidache[1] care se oferise să predea, fără plată, la Bucureşti, lecţii de dirijorat, dar a cărui uriaşă popularitate prin concertele şi mai ales prin repetiţiile sale uluitoare la Ateneul Român a stârnit invidia lui Ceauşescu şi a trebuit să se reîntoarcă în Occidentul care-l admira, fără a-şi mai revedea ţara pe care o iubise atât.

A lupta pentru reîntregirea Moldovei este o datorie naţională. A nu lupta pentru reîntregirea Moldovei este o crimă.

Continui acest Cuvânt introductiv punând sub ochii cititorului un fenomen de o gravitate extremă pentru viitorul poporului român şi anume: când ruşii ţarişti au ocupat jumătatea de est a Moldovei în 1812 nu au urmărit rusificarea populaţiei româneşti din acel teritoriu furat după cum se vede şi din Addenda mea pomenită mai sus. Ideea inversă, de a rusifica populaţia românească din teritoriul ce l-au furat este o „inovaţie bolşevică”.

Am auzit la radio şi am văzut la televizor foarte clar exprimată hotărârea conducerii de la Moscova de a cere Uniunii Europene să judece aspru România pentru amestecul ei în treburile interne ale „Republicii Moldova” pentru că „Republica Moldova” este o ţară independentă, prietenă cu Rusia şi face parte integrantă din C.S.I.

Va să zică: furi din ţara cuiva o mare parte iar dacă cel furat protestează şi-şi cere pământul înapoi îl reclami Uniunii Europene şi-i ceri măsuri drastice împotriva lui pretinzând că locuitorii acelui pământ sunt independenţi şi prieteni cu tine şi fac parte din CSI (Comunitatea statelor independente). Asemenea procedeu e tipic rusesc şi îmbină minciuna sfruntată cu crima. Însă! Asemenea procedeu îl aplică ruşii numai ţărilor mici. De marile puteri se tem, după cum vom vedea mai jos.

Conducătorii de la Moscova ştiu foarte bine că „prietenia” faţă de aşa-zisa „Republică Moldova” e de fapt o cruntă duşmănie şi că de le-ar sta în putere ar ocupa şi Moldova de dincoace de Prut până în Carpaţi. Lucrul se vede perfect de bine şi din diverse declaraţii ale moldoveanului trădător născut în românimea de peste Nistru dar devenit slugă a Moscovei sub numele de Vladimir Voronin, „preşedinte al Republicii Moldova”.

Canalul antiromânesc Antena 3 al lui Dan Voiculescu începe „abil”, prin a prezenta corect ştirile politice spre a stârni încrederea spectatorilor, cum a făcut de pildă şi în ziua alegerilor anticipate din „Republica Moldova” de la 29 Iulie, după care însă invită să se pronunţe asupra ştirilor pe diverşi români, bolşevizaţi, cu mutre primitive şi total inculţi, să-şi dea cu părerea şi-n primul rând să-l atace pe Traian Băsescu – singurul care luptă pentru unificarea Moldovei de peste Prut – şi pe Monica Macovei deoarece „categoria Macovei înseamnă disponibilitatea de a fi singur împotriva tuturor pentru a apăra justeţea unei cauze, riscul de a fi marginalizat şi ostracizat în ţară, chiar dacă meritele sunt recunoscute în afară,” înseamnă „pericolul de a ţi se arunca lături în cap cu ajutorul unor trusturi de presă duşmănoase”[2]. Membrii Antenei 3 o fac cu vădită plăcere căci sunt slugi ale marelui ticălos Dan Voiculescu cel care e totdeauna nul în sondaje, cu toţi banii lui de fost securist acoperit sub numele de Felix, şi tocmai de aceea a şi trebuit să se alieze cu PSD-ul pentru a putea intra în Parlament. Niciodată, nici un cuvânt despre situaţia tragică a românilor din „Republica Moldova”. Dimpotrivă, în luna mai, după manifestaţiile antibolşevice de la Chişinău din aprilie 2009, Radu Tudor afirma că în ce priveşte calificativul României în UE ea e socotită „cea mai destabilizatoare ţară din UE prin intervenţiile făcute în favoarea Basarabiei”! Ce-i pasă acestui mahalagiu muntean de durerea Moldovei? Şi ce le pasă mahalagiilor munteni plătiţi gras de Voiculescu de ruperea în două a Moldovei şi rusificarea părţii furate!

Aşadar: scopul final nu trebuie să fie acela de care tot vorbesc unii: integrarea „Republicii” Moldova în mod separat în Uniunea Europeană. Asemenea scop e şi absurd şi cinic. Scopul firesc şi normal este cel pe care l-am precizat aici: reîntregirea Moldovei. Însă moldovenii nu pot realiza ei singuri ceea ce au distrus conducătorii marilor puteri occidentale care ne-au vândut ruşilor: Hitler în 1939 cu faimosul său pact Ribbentrop-Molotov confirmat ulterior de Churchill şi Roosevelt, geniali pentru ţările lor, criminali pentru România. Urmaşii lor de astăzi, din poziţiile supreme pe care le au în Germania, Marea Britanie şi S.U.A. sunt singurii care pot cere Moscovei reîntregirea Moldovei. Dacă nu vor voi să-şi facă această nobilă datorie nu văd ce rost mai are rămânerea unei Românii ciuntite în U.E. Nu sunt om politic ci vorbesc ca istoric.

Dau aici şi un alt exemplu de furt pe care ruşii nu-l pot nega pentru că l-am văzut cu ochii mei. În muzeul de la Kremlin pe care ruşii îl numesc “Sala de arme” (Opyжeйнaя Пaлaтa) dar care, pe lângă arme, conţine un mare număr de tot felul de exponate, atrage atenţia o mare şi strălucitoare broderie atârnată pe un perete şi protejată sub sticlă. Broderia e o danie a domnului muntean (oltean de origine) Neagoe Basarab şi a soţiei sale Despina şi reprezintă Coborârea de pe cruce. Maria-Ana Musicescu a publicat asupra ei un studiu, apărut 1958[3], iar în 1968 precizează că “Această piesă rămâne neîntrecută în arta broderiei munteneşti” şi că “susţine cu succes comparaţia cu cele mai artistice piese din Moldova vremii lui Ştefan cel Mare”[4]. M. A. Musicescu avea remarcabil simţ estetic, cum dovedeşte şi această comparaţie cu celebrele broderii de faimă mondială din vremea lui Ştefan cel Mare. Mai departe n-a mers autoarea din lipsa cunoaşterii adâncite a broderiei moldoveneşti. Căci trebuie să subliniez că broderia de care vorbim aici n-a putut-o comanda Neagoe Basarab vreunui atelier din Muntenia, această ţară apelând în acea vreme, în toate domeniile de artă, exclusiv la artişti străini din cauză că nu dispunea de artişti şi ateliere româneşti. Aşa cum am arătat în altă lucrare că postelnicul lui Neagoe, pe nume Marcea[5], a comandat luxuosul său tetraevanghel unui atelier din Moldova, tot aşa şi Neagoe s-a adresat unui atelier moldovenesc pentru a realiza broderia cu pricina, broderie care prin însuşirile-i artistice e tipic moldovenească.

Dar alt lucru trebuie neapărat subliniat aici: în colţul din dreapta jos muzeografii ruşi au plasat pentru lămurirea vizitatorilor o inscripţie închisă într-un mic dreptunghi plasat orizontal: “Bизантииская ткань”, adică “broderie bizantină”. Aşadar: de vreme ce nu o puteau atribui neamului lor pentru că ruşii stau slab în materie de broderii medievale – cu două excepţii, ambele aflate la Muzeul Rus din Moscova – au atribuit frumoasa broderie românească Bizanţului!! Deci, fiindu-le clar că nu o pot atribui propriului lor trecut, au pus-o pe seama Bizanţului numai şi numai pentru a-i evita pe români. Lăsând la o parte stil, paleografie şi frumoasa inscripţie slavonă care arată că superba broderie e românească, din simpla prezenţă a domnului Neagoe Basarab şi a soţiei sale Despina, fără nici o legătură cu Bizanţul, ruşii au preferat riscul ca vreun specialist străin să constate că piesa e pur românească şi să-i facă astfel de râs cu o falsificare atât de grosolană. Psihologia ruşilor e bolnavă când vine vorba de români. Atâta perversitate copilărească îi cuprinde faţă de vecinul de la apus! Să te laşi pradă unui uriaş complex de inferioritate faţă de acest vecin, când tu însuţi, ca popor, ai dat lumii mari valori în litere, muzică, balet, nu e lucru normal. E curată boală mentală acest complex, boală ce caracterizează, de altfel, întreaga istorie a acestui popor apucător.

De foarte curând a apărut o declaraţie a expertului rus Modest Korolev cu privire la consecinţele manifestaţiilor de stradă din Chişinău de la începutul lui Aprilie (2009). Korolev spune că aceste manifestaţii „demonstrează că prăbuşirea statalităţii moldoveneşti nu poate fi evitată” şi că „ceea ce s-a întâmplat la Chişinău demonstrează că Moldova se va uni cu România în viitorul apropiat…”[6], adică exact ce spune mereu „preşedintele” Voronin că nu se va întâmpla niciodată. Declaraţia expertului rus e deci şi împotriva lui Voronin, fapt ce face din declaraţia lui Korolev un element foarte important, căci ea exprimă punctul de vedere, deocamdată mascat dar foarte clar al conducerii supreme de la Moscova, a cărei slugă este Voronin. Ştiu bine şi opinia lui Soljeniţân care în cunoscuta-i carte „Chestiunea rusă” publicată şi în limba română în 1995 declara textual: „Trebuie să ne intre, în sfârşit, în cap: Transcaucazia să-şi urmeze drumul său, Moldova aşijderea, Ţările Baltice de asemenea…”[7]

Ce părere are conducerea supremă de la Moscova despre Soljeniţân care a scăpat din gulagul sovietic, s-a refugiat în Occident dar, rus curat la suflet şi patriot, s-a reîntors în ţara lui. Poate fi actuala Moscovă împotriva lui Soljeniţîn?? Dacă da, să spună clar: „da suntem împotriva lui Soljeniţân” ; iar dacă nu să spună iarăşi clar: „da suntem de acord cu Soljeniţân şi dăm înapoi Moldovei întreg teritoriul pe care i l-am luat”.

[1] GHEORGHE G. BEZVICONI, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Vol. II, Bucureşti, 1948, p. 97.

[2] SABINA FATI, Ce alegem anul acesta: Severini sau Macovei?, Editorial, în România Liberă, 4 Iunie 2009, p. 2.

[3] MARIA-ANA MUSICESCU, O broderie necunoscută din vremea lui Neagoe Basarab, SCIA, 1958, 2, p. 35-49 + 2 pl.

[4] MARIA-ANA MUSICESCU, Broderia, în Istoria artelor plastice în România,…sub îngrijirea Acad. Prof. George Oprescu, Vol. I, Ed. Meridiane, 1968, p. 279.

[5] SORIN ULEA, Gavril Uric. Studiu paleografic, în SCIA, Artă plastică, T.28, 1981, p.55, nota 73.

[6] RĂZVAN NICOLAE SCĂEŞTEANU, Expert rus: Moldova se va uni cu România în curând, în România Liberă, 22 Mai 2009.

[7] ALEKSANDR SOLJENIŢÂN, Chestiunea rusă la sfârşit de secol XX, Prefaţă de Alexandru Paleologu, Ed. Anastasia, 1995, p. 142.

Graniţele Moldovei

„Să nu dăm locul, că pământul acesta iaste frământat cu sângele moşilor şi a strămoşilor noştri” Miron Costin

Dacă l-am întreba pe Ştefan Vodă: “Măria Ta, ce sunt acele regiuni din Moldova pe care cei de azi le numesc “Bucovina” şi “Basarabia”, domnul ne-ar răspunde: “Prietene, nu există în ţara mea regiuni cu asemenea nume. Eu am fost domnul Moldovei, numită aşa şi numai aşa pe toată întinderea ei. Există, e adevărat, numele de bucovina în documentele mele de cancelarie care, după cum ştii, se numesc urice şi sunt scrise, după străvechi tradiţii, în limba slavonă, limbă în care fagul se cheamă buk iar făgetul – bukovină, fie numai un mic pâlc de copaci, fie o pădure. E plină ţara mea de asemenea bucovine care apar cu acest nume în documentele de cancelarie. Cel mai cunoscut dintre toate aceste făgeturi din cauză că acolo am zdrobit eu armata regelui polon Albert, e făgetul Cosminului, căruia în cronicile domniei mele i se spune bukovina Kozminova, Cosminul fiind un sat din marginea acelui făget.”

Această Moldovă a lui Ştefan cel Mare a durat în graniţele ei fireşti (cu excepţia a trei mici teritorii din sud despre a căror pierdere voi vorbi în altă carte) până în 1775. În acel an imperialii austrieci au rupt un teritoriu de 10.442 kilometri pătraţi din nord vestul ţării, teritoriu fără nume până atunci căci era format din ruperea arbitrară a unor bucăţi din ţinuturile Cernăuţi şi Suceava. După câţiva ani imperialii au denumit acel teritoriu Bucovina. Scopul austriecilor era dublu: să facă o legătură directă dintre ei şi posesiunile lor din Ucraina subcarpatică şi, mai ales, să-i deznaţionalizeze pe români. Dar iată o ciudăţenie: de ce imperialii austrieci care erau germani n-au dat teritoriului abia ocupat numele german Buchenwald? (precizez aici pentru neştiutori că bucovina e un cuvânt polon cu mare vechime fiind utilizat în documentele emise de cancelaria regală a Poloniei medievale, de unde a trecut şi în limba oficială a Moldovei: slavona.) Ciudăţenia de care vorbeam e numai aparentă, căci fondul chestiunii e limpede. Dacă imperialii austrieci, care erau catolici, ar fi ales numele Buchenwald, toate cancelariile europene interesate de politica externă a imperiului ar fi înţeles imediat că acest imperiu a urmărit nu numai un rapt teritorial dar şi catolicizarea populaţiei româneşti ortodoxe de pe acel teritoriu. Dimpotrivă, aplicând termenul slav Bukovina, devenit uzual şi la supuşii ucrainieni ortodocşi, imperialii produceau o confuzie foarte utilă lor în politica internaţională, confuzie care, profitând de faptul că şi ucrainienii şi moldovenii erau de aceeaşi confesiune, moldovenii, mai puţini numeric în “Bucovina” în raport cu ucrainienii din Galiţia orientală, puteau fi supuşi rusificării şi desfiinţaţi ca popor român. Tocmai în acest scop, vom vedea îndată, că imperialii vor ridica curândă vreme graniţa dintre Galiţia ucrainiană şi “Bucovina”. Deocamdată imperialii au început cu începutul. I-au şcolarizat în aşa chip pe copii încât, după câtva timp, la întrebarea profesorului: ce sunteţi voi: moldoveni sau bucovineni? Ei să răspundă: noi suntem bucovineni.

Ocupându-mă intens începând cu anul 1955, de arta şi cultura medievală a Moldovei şi fiind foarte interesat pretutindeni şi de oamenii locurilor pe care le cercetam, am constatat un lucru profund interesant. Lăsând la o parte faptul că “bucovinenii” români vorbeau exact aceeaşi limbă cu ieşeanul care eram eu, am văzut că românii ce se considerau bucovineni erau numai intelectualii de diverse profesii de pe la oraşe precum şi o parte din parohii de pe la biserici. Ţăranii români cu satele lor de prin păduri şi munţi se numeau – când îi întrebam – moldoveni. Această constatare trebuie neapărat reţinută când vorbim de “Bucovina” şi “bucovineni” căci diferenţierea dintre sat şi oraş e hotărâtoare şi, în acelaşi timp, firească fiindcă şcolarizarea practicată de imperiali nu putea prinde decât oraşele, nu şi uriaşul număr al satelor.

(va urma)

Graniţele Moldovei

Partajează asta:

Similare