Ben Todică – Programul în limba română al postului de radio 3ZZZ, Melbourne, Australia

Din afara granițelor României∗   Personalități media și evenimente culturale

1. Reflecţii asupra istoricului postului de radio 3ZZZ

Înăsprirea condiţiilor de viaţă din România a produs, la mijlocul anilor ’80, un fenomen de radicalizare a atitudinii comunităţii româneşti din Melbourne (Australia) împotriva regimului comunist din România şi împotriva acelor organizaţii şi personalităţi din Melbourne percepute ca având legături de colaborare cu regimul de la Bucureşti. Comunitatea ortodoxă română era îndeosebi divizată în privinţa opiniei asupra activităţii preotului paroh al Bisericii Ortodoxe Române, suspectat de legături strânse cu Consulatul României din Sidney şi cu organizaţia Securităţii româneşti.

Comitetul Asociaţiei Românilor din Victoria, care îl avea pe atunci preşedinte pe Nicolae Năstase, imigrant postbelic, şi ca secretar pe Ioan Gionea, a decis să iniţieze formarea unei noi biserici ortodoxe în Melbourne, sub denumirea de Biserica Ortodoxă Română Liberă, care să funcţioneze paralel cu biserica existentă în mod tradiţional. Primul preot al noii biserici a fost un imigrant român din Banatul Sârbesc. Slujbele se desfăşurau în fiecare duminică la Biserica Anglicană „St. James” din West Melbourne, cea mai veche biserică din Melbourne, construită în 1842.

Gabriela Cristea-Duican: Prescott, o scenă mirifică pe harta Arizonei

Scriu şi savurez o ciocolată fierbinte. Este o dimineaţă ca oricare alta iar eu zâmbesc liniştită zilei care începe. Prin faţa ochilor mi se perindă amintiri şi dintre ele o voi alege una despre un loc drag mie, un fel de indigo al sufletului meu.

Cu două săptămâni în urmă, mă aflam în Prescott; era a treia oară când îl vizitam dar de data aceasta natura vizitei era…de suflet, în primul rând şi în al doilea rând, urma să descopăr acolo un crâmpei de-acasă, o gură din aerul copilăriei. Indiferent dacă eşti în trecere prin Arizona sau te-ai născut aici, Prescott va rămâne mereu un caleidoscop al naturii, un orăşel care are de oferit multe atât ochiului fizic, cât şi celui ,,sufletesc”. Nu trebuie să fii artist ca să te cufunzi în frumuseţea lui, nu trebuie să fii născut poet (noi românii suntem, oricum) ca să descoperi  extraordinarele culori-pastel ale acestui spaţiu.

Ileana Costea: La Melbourne am întâlnit un român special, Ben Todică

Ben face parte din lanţul de descoperiri care mă preocupă pe mine de ani de zile: prezenţa românească surpriză în străinătate. Ben, imigrantul australian care izbucneşte în plâns când aterizează înapoi la Melbourne dintr-o călătorie în Taiwan (simte că Australia este ţara lui). Ben românul, a căror priviri şi simţiri sunt veşnic îndreptate spre români şi România. Ben jurnalistul, reporterul. Ben autorul unor minunate, delicate şi puternice filme documentare (şi multe, 260 pe YouTube; unele premiate, stilul lui studiat într-o universitate americană). Ben tatăl (trei copii) şi soţul iubitor. Ben sudorul.

Periplu de suflet prin Basarabia cea frumoasă…

Am vizitat de mai multe ori Chișinăul și plaiurile Basarabiei. Am tot amânat să evoc această experiență, din motivul de a nu greși, de a nu putea valoriza lucrurile în adevărata lor înfățișare.

Am vizitat de mai multe ori Chișinăul și plaiurile Basarabiei. Am tot amânat să evoc această experiență, din motivul de a nu greși, de a nu putea valoriza lucrurile în adevărata lor înfățișare. Primul contact cu Chișinăul s-a realizat la începutul anilor 90 și s-a reluat de mai multe ori cu prilejul unor manifestări academice. Cunoașterea acestei zone culturale s-a făcut treptat, fie direct, prin „imersiunea” noastră în mediul basarabean, fie indirect, prin intermediul studenților sau al doctoranzilor care au studiat la universitatea ieșeană. Dificultatea a stat în decelarea diferențelor specifice, în adulmecarea corectă a unor particularități sau contraste din partea unui observator el însuși „contaminat” de bagajul cultural examinat (purtat de un moldovean de pe malul celălalt al Prutului).

În miez de toamnă, spre mănăstirile din Maramureş

În miez de brumărel, când pădurile de argint par tot mai semeţe pe creste de munte, vă îndemn să ajungeţi la faimoasele mănăstiri ale Maramureşului. Pentru partea de ţară, cu perle ale spiritualităţi, ascunsă între munţi, e nevoie de o mulţime de superlative. Fiecare, însă, îl alege pe cel mai potrivit, pe cel care vine pe unda sufletului.

Sincronizarea structurilor expresive. Bienala Internaţională de Artă Decorativă – Chişinău, 2012

Bienala Internaţională de Artă Decorativă iniţiată acum doi ani, de către Uniunea Artiştilor Plastici din Chişinău – secţia Arte decorative, este prezentă, acum la ediţia a II-a, pe simezele Galeriei de Artă Constantin Brâncuşi din capitala Republicii Moldova. Amplul proiect cultural, susţinut de un considerabil şi ambiţios grup de artişti profesionişti în domeniu din U.A.P. – Chişinău a atras numeroşi creatori omologi (Belgia, Polonia, Lituania, Rusia, Belarus, Ucraina, Ungaria, România ..) cu peste şaizeci de participări în artele textile, ceramică, design vestimentar.

Nicolae Hăucă, Cernăuţi : „Dinastia” Hurmuzachi

În ziua de 29 septembrie s-au împlinit 200 de ani de la naşterea renumitului istoric şi om politic, Eudoxiu Hurmuzachi, unul dintre cele mai viguroase mădulare ale ilustrei familii Hurmuachi, ce a jucat un rol deosebit de important în istoria Bucovinei nu numai prin faptul că a fost căpitan al Ţării Bucovinei. Alături de alte personalităţi de marcă ale neamului nostru el a participat la Revoluţia din 1848, iar în 1849 a făcut parte din delegaţia care a prezentat împăratului[1] un memoriu, în urma căruia Bucovina a fost recunoscută că entitate distinctă, cu drepturi egale cu ale celorlalte ducate ale Monarhiei austriece[2], fiind ruptă de Galiţia.

Octavian D. Curpaṣ: Sebeşul de Sus – mit „Onkel Mitică” durchs Land der Erinnerungen

Übersetzung aus dem Rumänischen von Gabriela Căluţiu Sonnenberg Januar 2012

Motto: „Ich glaube wir sind aus Sehnsucht geboren. Daher verfolgt uns überall dieses erhabene Gefühl, ein Leben lang.  Ich bin auf dem Dorf geboren, dort wo auch die Ewigkeit ihre Wurzeln hat. Aus diesem Grund bin ich keineswegs verlegen.”  Aurel I. Borgovan – „Sehnsucht nach dem Heimatdorf”

 63 Exiljahre haben es nicht geschafft, die Erinnerung an das Heimatdorf Sebeşul de Sus (Sebesch gelesen) aus dem Gedächnis von Dumitru Sinu zu löschen. Es ist schließlich der Ort in der Umgebung von Hermannstadt in dem er seine Wurzeln hat. Trotz seiner weltweiten Reisen und zahlreichen Begegnungen mit allerhand Menschen strahlt sein Gesicht in unverwechselbarer Freude sobald die Mitbewohner aus Sebeş in irgendeinem Gespräch erwähnt werden. Obwohl er schon im Jahre 1948 seine Heimat verließ um sein Glück in der großen weiten Welt zu suchen, hortete er sorgfältig all seine Erinnerungen aus der Zeit davor. Diese befinden sich entweder in seinem Gedächtnis, oder in zahlreichen Heften, akkurat handschriftlich festgehalten und sortiert. Wenn man ihn darum bittet  lässt er jederzeit gern die Vergangenheit Revue passieren.

Mariana Cristescu – „ Emoţie de toamnă”

„Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă – acasă”… 

„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.” (Nichita Stănescu, „ Emoţie de toamnă”)

 Privesc o fotografie datată 7 aprilie 2006, reprezentând bustul cu „inima de aur”, de la Chişinău, al Poetului care spunea că „limba română e frumoasă ca o duminică”. Un comentariu adiacent marchează întru neuitare: „Scriitorii şi oamenii de cultură din Basarabia consideră că mişcarea anticomunistă şi de eliberare naţională din Basarabia a fost declanşată de vizita lui Nichita Stănescu la Chişinău, în 1976, când a îngenunchiat la gara Chişinău şi a spus: „Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă – acasă”… . Aşa să fie? Şi dacă da, îşi mai aminteşte cineva?

„Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,/ că ai să te ascunzi într-un ochi străin,/ şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.// Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,/ iau cuvintele şi le-nec în mare./ Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.”

Când dragostea de viaţă învinge dorul de casă

„Exilul Românesc la mijloc de secol XX” oferă un foarte interesant periplu în lumea celor care au ales să trăiască într-o altă ţară decât cea natală. Şi eu fac parte din această categorie, şi eu m-am simţit exilată din România, ceea ce bineînţeles că mi-a trezit un interes imediat faţă de această lectură. Dar cartea lui Octavian Curpaş m-a făcut să văd cât de diferite în formă, dar asemănătoare în esenţă sunt majoritatea acestor experienţe. Un prânz cu Nea Mitică declanşează o avalanşă de povestiri

Sergiu Găbureac – Roma, Roma!

Această prezentare necesită JavaScript.

(file de jurnal paranormal)

 Trenul ne duce glonţ şi ne lasă pe peronul Gării Termini. În 15 minute păşim pe Via Ottaviano ce duce direct la Sf. Scaun. O coadă uriaşă unduia în Piaţa Sf. Petru, sub soarele arzător al dimineţii, plin de vigoare. Noroc că făcusem exerciţiul, la o coadă mult mai mică, într-un sfârşit de toamnă târzie. Atunci am admirat Roma de pe acoperişul marii catedrale. 

Iulia Roger Barcaroiu – Plecarea de tot

     Vara se dezintegrează sub o căldură incredibilă. Cerul alb dezveleşte infinitul şi un miros vag, de putrefacţie, înmoaie aerul. Din departare răzbate cu greu zgomotul străzii, sechestrat de nemişcarea fosforescentă a arşiţei. Clădirile işi unduiesc conturul sub aerul uscat care se ridică din pământ. Ceva, poate presiunea marilor furtuni, electrizează obiectele.

    Îndepărtez uşor jaluzelele şi privesc spre una din curţile interioare ale spitalului. Oboseala imi măreşte ochii. Îmi ia ceva timp ca să o văd; este foarte curată dar stearpă. Zace sub soare, goală, fără bănci, fără scări, fără măcar o umbră peste ea, aproape obscenă. Apoi, totul se schimbă. Simt, mai mult decăt aud, cum treptele se numără sub paşii doctorului. Mă îndrept spre el şi îmi ţintuiesc privirea undeva spre umărul lui drept; are halatul rupt sau poate ars cu ţigara. Si brusc, imi apare din nou spaima. Totul meu, dar totul, depinde de el. Are buzele subţiri şi imi vorbeşte cu prea multă blândeţe. Ştiu ce înseamnă:

Monica Lovinescu şi Sergiu Celibidache: brouillon în cerneală de dor de România

Motto: „J’ aurais l’ air d être mort, mais ce ne sera pas vrai” (Le Petit Prince,, A. de Saint-Exupéry)

„E oare mai bine să-ţi petreci viaţa având dreptate împotriva tuturor, sau greşind alături de toţi” (Monica Lovinescu)

Monica Lovinescu a avut o relaţie foarte directă, sobră şi cerebrală cu artele plastice şi cu muzica clasică. Cercurile de prieteni includeau artiştii, scriitorii şi criticii. În ciuda amiciţiilor, însă, spiritul critic nu o părăsea niciodată, cum nici autentica receptare a valorii. Evocarea relaţiei intelectuale şi afective pe care Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au avut-o cu soţii Ioana şi Sergiu Celibidache (prima, cunoscută pictoriţă, era o colegă veche a Monicăi Lovinescu, din adolescenţa bucureşteană), este, tocmai de aceea, un studiu de caz: apreciau entuziast muzica Maestrului Sergiu Celibidache, care cucerise deja, după 1946, Occidentul şi scenele lirice din toate continentele; acceptau fenomenologia lui specială, năvalnic izvorând dintr-un temperament de nestăvilit; se aşteptau întotdeauna de la acesta la noi resurse de expresivitate, recunoscându-i natura genialoidă, dar făcând distincţie între virtuosul muzician şi dirijor, pe de o parte, şi fenomenologul magician, pe de altă parte.

Români, chiar dacă dincolo de Tisa

Ce bine e acasă! De câte ori plec de acasă mă întorc aici cu și mai mare bucurie, încrezută că nu există în lumea întreagă loc mai frumos și mai scump sufletului meu ca satul natal, Apșa de Mijloc, așezat la poalele minunaților Carpați, care primăvara erup de verdeață, ademenesc și vrăjesc cu haina lor multicoloră, îngână și te adorm cu susurul izvoarelor cu apă cristalină ce fug repejor spre vale. Îmi spun că nu întâmplător locuim pe aceste meleaguri mioritice, demne de penița celui mai renumit pictor și mă bucur să-mi știu rădăcinile aici, în Maramurășul istoric, chiar dacă dincoace sau dincolo de Tisa, aici, unde a binevoit Dumnezeu să ne aflăm – pe același pământ strămoșesc, dar în altă țară.

Adevăruri tulburătoare – Misterele din Munții Buzăului

Una dintre cele mai misterioase zone din România este zona Munților Buzăului, locul cu cea mai mare concentrație de locuințe rupestre, cu nenumărate vestigii dacice și cu semnele unor culturi pre-dacice extrem de vechi… Cele peste 150 de fotografii cu care s-a ilustrat această emisiune vă va convinge, cred eu, că vorbim de un ținut fabulos, încărcat de magie și mister.

Cine sunt aromânii?

Fireste ca sunt romani, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristica a acestui dialect, evident romanesc. Ei rostesc cu un asemenea a inaintea cuvintelor ce incep cu anume consoane (r, l, s, f…), precum si cu vocala u: aros, alas, asparg, afiresc, aumbra, agru (ogor – «ager, agrum» in lat.) etc. Probabil pentru o pronuntie mai eufonica si mai comoda, sprijinita pe aceasta vocala-respiro. Zici mai usor aspun, decat spun, aros, aumbra, etc., decat abrupt: rosu, umbra. Aceasta caracteristica fonetica a determinat si numele lor de aromani armani, desi cei mai numerosi dintre ei, farserotii din Albania si Grecia de nord – etnonim probabil de la Farsala, din Tesalia/ Grecia, unde traiesc si azi multi aromani, locul unde in anul 48 i.H. Cezar l-a invins pe Pompei

Republica de la Crușova

Vă prezint mai jos un text in care Daniel Cain exploreaza istoria aromânilor crușoveni. Este remarcabil pasajul despre falia stupida care ii despartea, ca peste tot in Balcani, pe aromânii grecomani, manipulati prin interesele Atenei, de aromânii care aveau constiinta apartenentei la românism. Nu intamplator acestia din urma erau tineri cu mintile deschise in scolile românesti. Astazi grecomanii, lipsiti de fanatismul acelor vremuri, s-au metamorfozat instantaneu in makedonarmãnji, dar ura lor față de românism a ramas intactă…

Octavian D. Curpaş: Tiberiu Cunia – 64 de ani în exil, o carieră strălucită şi-un premiu „von Humboldt”!

Preocupările din ultima vreme referitoare la viaţa românilor care au părăsit România imediat după instaurarea regimului comunist, constituind fără îndoială primul val de refugiaţi politic declanşat cu repeziciune în anul 1948, m-au condus spre informaţii interesante şi la identificarea unor persoane cu istorii de viaţă palpitante. Destăinuirile lui nea Mitică Sinu mi-au stârnit curiozitatea de a afla cât mai multe lucruri despre viaţa şi activitatea contemporanilor săi, a celor care asemeni lui au avut tăria să-şi înfrunte destinul, urmând calea exilului.

Vavila Popovici – Vertigo

      „Respirația este începutul şi sfârşitul vieţii”.
                                    Noa Wertheim

 Fondată în Ierusalim de către Director artistic şi coregraf Noa Wertheim împreună cu partenerul ei, Adi Sha’al, în 1992, trupa israeliană Vertigo Dance Company și-a făcut debutul în cadrul Festivalului de Dans American (ADF), cu frumosul şi dinamicul dans, Mana. De-a lungul anilor, Compania a primit numeroase premii, inclusiv cel al Ministerul Educaţiei din 1998 acordat pentru Coregrafie, iar în 2003 – Premiul Landau pentru Arte Performante (Performing Arts).

Romașcani pe meridianele globului. Pelerinaj în Țara Sfântă

Din cele mai vechi timpuri, începând cu Avraam care a pornit din patria sa,Urul Caldeii, în căutarea pământului făgăduinței, țara pe care Dumnezeu i-a promis-o-Canaanul-(Facerea 12,1-5), mulți oameni au pornit  spre locuri încărcate de istorie și spiritualitate –locurile Sfinte. Un grup de romașcani, provenind din toate păturile sociale, oameni de diferite vârste, m-au însoțit într-o călătorie emoționantă pe urmele lui Iisus în Țara Sfântă.

Sergiu Găbureac – Cinci într-unul ! (file de jurnal paranormal) – I. Napoli

Nu mi s-a mai întâmplat să aterizez în mijlocul unui oraş. După 20 de minute eram deja cazaţi la Hotelul San Giorgio. Ne-a găzduit cu generozitate, inclusiv internet wireless 24 din 24. Numai că timpul presa şi am prea apelat la virtual.

Radu Lupu atinge vibraţiile infinitezimale ale poeziei – Pianistul sunetelor calde şi rafinate

       Radu Lupu este adulat de melomani deşi, de peste 20 de ani, n-a mai înregistrat niciun disc, a interzis difuzarea concertelor lui la radio şi nu dă interviuri. Totuşi, anul trecut, Casa Decca a publicat o casetă cu şase CD-uri, regrupând ansamblul înregistrărilor sale, realizate aici: Integrala concertelor pentru pian de Beethoven, “Concertul nr. 1” de Brahms, cel de Grieg, Concertele “12” şi “21” de Mozart şi “Concertul nr. 54” de Schumann.

Centrului Cultural Irlandez din Phoenix : Un adevărat castel irlandez – Leagăn de cultură în capitala Arizonei

În inima capitalei statului Marelui Canion, pe Central Avenue, a apărut recent un edificiu în formă de castel irlandez. Originala clădire construită pe patru nivele, sediul unei superbe biblioteci irlandeze, a costat – potrivit declaraţiei doamnei Patricia Prior, directorul Centrului Cultural Irlandez din Phoenix – nu mai puţin de 3,5 milioane de dolari, sumă acoperită în totalitate din donaţii private.

Români în lume – George Angelescu

     Trăiește în Calgary, Alberta, Canada, de cca 22 de ani și spune cu mândrie colegilor, prietenilor și partenerilor de afaceri canadieni că este ROMÂN / Canadian. Este realizat profesional și este fericit că promovează cultura și spiritualitatea românească. Este producător executiv, regizor, scenarist, senior editor la TV Nord Americană. Vă invit să vizitați: www.c21etv.com, compania sa, și www.getvseries.com  –  serial educațional pe care George Angelescu l-a scris și la care lucrează acum. Fiica lui, Patricia Anghelescu, este prezentatoarea serialului educațional TV de 26 de episoade ”Global English – the grammar of spoken English”.

Din Bucureștiul de altădată: Școala de educațiune a românilor

Scriind despre istoria Capitalei, apelez la amintirile lui Dimitrie Papazoglu, capitolul 8 din lucrarea Istoria fondărei oraşului Bucureşti, publicată în anul 1891.

Pledoarie pentru poezie

Fragmente din dialogul cu publicul al poeţilor Nichita Danilov şi Ion Mureşan la Salonul Internaţional de Carte Torino 2012.

Nichita Danilov:

Venind aici la târg, am avut ocazia să mă întâlnesc cu poetul Ion Mureşan si cu Ana Blandiana, cu care am avut un schimb de opinii despre poezie. Ion Mureşan a spus că dacă lumea va fi distrusă vreodată, ea ar pute renaşte pentru poezie. Sau dacă un popor va dispărea de pe harta istoriei, va putea renaşte prin poezia care s-a scris până atunci. Pentru că poezia conţine lucrurile esenţiale despre spiritualitatea unui popor.

Emil Petre Rațiu – Elementul românesc în Istria

LOCALITĂŢI, CASTELE  DIN VALEA  ARSEI ŞI COINCIDENŢE  ISTORICE

 Conferinţă în cadrul manifestării „Zilele culturii istro-române la Sibiu” organizată de C.N.M. ASTRA în luna septembrie 2008 -.

 Primele ştiri despre localităţile de la sud de Muntele Ucka –Monte Maggiore- în care astăzi sunt Istroromâni, le avem din a doua jumătate a secolului XI, din actul de donaţie al regelui –Împărat al Imperiului roman de naţiune germanică-  Henric al IV-lea ( 1056 -1104) către marchizul Ulderic I sau Woldaric I, în anul 1064. În anul 1102, fiul lui Ulderic I, marchizul de Istria Ulderic al II-lea cu soţia sa Adelaide, treceau printr-un act de donaţie, toate bunurile lor istriene către Patriarhia de la Aquilea. Patriarhii din Aquilea, astăzi în Friuli, Italia –Provincia Gorizia-, transmiseră  posesiunea istriană către Episcopia din Pola, care la rândul ei, neputând să-şi execite drepturile de posesiune, o transmise la diverşi baroni din Istria şi la urmă proprietăţile ajunseră repede, deja în acelaşi secol XII, în administraţia conţilor de Goriţia, care erau şi proprietari ai conteei de Pisino, teritoriu pe care se află astăzi aşezările istroromâne de la sud de Monte Maggiore.

Maramureşul de basm şi amintiri (II)

Ajuns în Maramureş, rămâi uimit de tot ceea ce vezi. Maramureşul este presărat cu vetre strămoşeşti deosebite. Toponimele atrag, provoacă, încântă…

Cât e Maramureşu’ (vorba cântecului) sunt sute de perle, care sclipesc, încât nu poţi trece indiferent.

Parcul de sculptură în aer liber din Martigny – Elveţia

Martigny este capitala districtului francofon cu acelaşi nume din cantonul elveţian Valais.

Se întinde pe o suprafaţă de 24,97 kmp şi are o populaţie de 15.778 locuitori. Localitatea este amplasată la intersecţia de drumuri care leagă Elveţia de Franţa şi Italia, la vărsarea lui Dranse în Rhone şi la poalele Alpilor elveţieni.

Le retour à Saint Gervais

Traduit par Prof. Carmen Margan

“Toutes les choses pleines de souvenirs dégagent un rêve qui nous enivre et nous fait flâner longtemps…” (Victor Hugo)

Le rêve américain de Dumitru Sinu est devenu réalité plusieurs années après son départ de Roumanie. De longs pèlerinages, en commençant par les camps des réfugiés de Yougoslavie et d’Italie, ensuite l’aventure française, qui a eu son impact le plus puissant, le Canada avec ses leçons de vie et ensuite les États-Unis ont réuni dans son âme des souvenirs que les ailes du temps n’ont jamais réussi à effacer. Il raconte tous ces souvenirs avec plaisir si on a l’occasion de lui en parler. Moi, chaque fois que j’ai eu le privilège de l’écouter, j’ai eu le sentiment d’être le spectateur fidèle en train de regarder un feuilleton inédit, le feuilleton d’une vie tumultueuse où la réalité, l’aventure et l’esprit s’harmonisaient parfaitement.

Bruges – Veneţia din nordul Europei

Unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei, cu o atmosferă de basm şi o istorie de peste 2000 de ani, oraşul Bruges din NV Belgiei, face parte din patrimoniul mondial al UNESCO.

Scurt istoric al oraşului:

Teritoriul oraşului a fost ocupat de o colonie galo-romană, locuitorii săi dedicându-se agriculturii şi relaţiilor comerciale cu Anglia şi Ţara Galilor. În jurul anului 270 germanii atacă coasta câmpiei flamande pentru prima dată. Romanii îşi menţin trupele militare în teritoriu până în secolul IV. Prin urmare, oraşul a fost locuit de-a lungul perioadei de tranziţie la începutul Evului Mediu. Atunci când Sf. Eligius a ajuns pe coasta flamandă pentru a răspândi creştinismul, în jurul anului 650, Bruges era capitala fortificată a zonei.

Afrodita Carmen Cionchin – Interviu în exclusivitate cu Bianca Valota Cavallotti, nepoata lui Nicolae Iorga. Despre italieni şi cultura română

„Între provincialism, superficialitate şi interese politice”.

„În Italia, specialiştii calificaţi în istoria română sunt foarte puţini. Istoria şi istoriografia română sunt destul de puţin şi deficitar cunoscute”. Este viziunea critică a nepoatei lui Nicolae Iorga, Bianca Valota Cavallotti, cunoscut specialist în istoria Europei Orientale, autoarea unor importante volume ca: Storia dell’Europa Orientale (Istoria Europei Orientale, Jaca Book, Milano, 1993) şi Pronipoti di Traiano: Roma, l’Italia e l’immagine di se dei Romeni (Strănepoţii lui Traian: Roma, Italia şi imaginea de sine a românilor, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000).

Cinquantenaire – Muzeul Regal de Artă şi Istorie

Muzeul Cinquantenaire, situat în parcul cu acelaşi nume din Bruxelles, este destinaţia cea mai importantă dintre muzeele Regale de Artă şi Istorie. Intrarea în această clădire construită în secolul al XIX-lea, la cererea regelui Leopold II, te lansează într-o călătorie fascinantă de explorare prin timp şi spaţiu pentru a-ţi pune în faţă istoria umanităţii şi a civilizaţiilor sale.

Vizitarea oraşului Baltimore

„ A călători este, pentru cei tineri, o parte a educației; pentru cei mai vârstnici – o parte a experienței.” – Francis Bacon

Viața ne deschide doar câteva porți spre a-i vedea frumusețile. Este zgârcită viața, dar măcar acel puțin văzut trebuie să fie clar și bine înrădăcinat în minte. Și mărturisit! Pentru aceasta folosim de multe ori povestirea orală, ori scrierea, ca un dialog între cel ce povestește și cel ce ascultă, sau între cel ce scrie și cel care citește. Cu aceste gânduri am încercat să aștern pe hârtie o… povestioară.

Cu pasul prin oraşul Pucioasa

  Motorul maşinii torcea prin oraşul Pucioasa şi s-a oprit în dreptul Hotelului „Ceres”. Înalt, frumos, echipat cu cele necesare, gata pregătit pentru a primii lumea la băi. Am coborât din maşină şi m-am pierdut printre lumea venită la tratament, la odihnă.

  A doua zi, am pornit să colind oraşul interesându-mă cu precădere de partea cultural-educativă a acestuia. Întrucât era

Castelul Bouillon din Belgia

Cocoţat pe trei vârfuri stâncoase, cu vedere la râul Semois, Castelul Bouillon, cu labirintul de coridoare şi sălile imense boltite, este considerat relicva cea mai veche şi cea mai interesantă a feudalismului din Belgia. Castelul este situat în oraşul belgian cu acelaşi nume, provincia Luxemburg din regiunea valonă. Fortăreaţa a fost construită pentru a proteja ducatul Basse-Lotharingie, strategic amplasat pe axa Reims-Liège-Aix-la-Chapelle.

Forumul presei romanesti nord-americane 2012

Chicago, IL:   Weekend-ul trecut a avut loc cea de-a 3-a editie a forumului presei Romanesti din SUA si Canada.  Evenimentul a fost organizat de catre NARPA (North American Romanian Press Association). Printre cei  prezenti s-au numarat jurnalisti din mass-media romano-americana precum: Miorita USA, Gandacul de Colorado, Tribuna Romaneasca, Curentul International, Romanian Television Network, Radio Diaspora Online si Jaams Media. Din Romania  la eveniment au luat parte si cativa reprezentanti ai  ProTv International.

Parisul – piatră de temelie la edificiul succesului!

 Iugoslavia – şedere scurtă la Panciova şi Kovacica, un an şi câteva luni la Banovici, la Zrenianin pentru o vreme mai scurtă,  apoi Italia -la Trieste, la Cinecitta pentru două luni şi în final la Torino, de unde a plecat în Franţa, la Paris. Această traiectorie a urmat-o viaţa din exil a lui Dumitru Sinu, de la trecerea graniţelor României şi până la popasul ceva mai lung, pe care l-a făcut în Franţa; traseul anterior ajungerii în ţara lui Voltaire îl creionase într-un mod absolut original pe parcursul întâlnirilor noastre anterioare.

Belgia – Ruinele castelului Montaigle

Așezându-se cu mândrie pe un pinten stâncos, în inima salbaticiei, ruinele castelului Montaigle par să vină direct dintr-o legendă medievală. Acestea ocupă vârful unui masiv calcaros, întinzându-se de la est la vest, la o cotă medie de 160 de metri, la confluența râurilor MolignAee și Flavion, ale căror ape se varsă în fluviul Meuse, în aval de satul AnhAee.  Întreaga vale nu este lipsită nici de grandoare și nici de frumusețe, dar caracterul său impresionant a contat, fără îndoială, mai puțin în ochii oamenilor din trecut, care îi apreciau mai mult posibilitățile naturale de apărare.

Ujgorod: Orașul de-un mileniu

E seară… Mirosul de sakura (cireş japonez) şi magnolie pune stăpânire peste vechiul oraş. Hălăduiesc pe străzile unei bătrâne citadele. Străzile pavate şi felinarele aprinse amintesc de timpurile de odinioară.

Aflat aproape de graniţele cu Slovacia şi Ungaria, inima regiunii Transcarpatice a Ucrainei, oraşul Ujgorod îşi deapănă istoria de mai bine de 1100 de ani.

Octavian Curpaș- “Phoenix Public Library”din Arizona

“Biblioteca este cea mai democratică instituţie, e simbol al  democraţiei americane”– susţine doamna Toni Garvey, directorul “Phoenix Public Library” din Arizona.

Am trecut de mai multe ori în ultimul an pe Central Avenue,  din inima capitalei Arizonei şi nu o dată mi-a atras atenţia o clădire impozantă, care se distinge prin maiestuozitatea ei dar mai ales prin destinaţia pe care o are: biblioteca centrală „Phoenix Public Library”. Cum aproape de fiecare dată eram însoţit de prietenul meu, Dumitru Sinu – sibian de origine, plecat din România în anul 1948 şi pe care îl însoţeam de la reşedinţa sa la hotelul pe care îl deţine pe First Street, în downtown-ul Phoenixului – şi dialogurile noastre erau canalizate de multe ori spre lumea cărţilor, mi-a venit ideea să scriu despre acest edificiu. Am solicitat o întrevedere cu directorul instituţiei, doamnaToni Garvey, cu care am avut plăcerea să port un dialog interesant.

Constantin Enianu- Tablouri şi statui (fragment din Ermitaj)

Dintre capodoperele Ermitajului, ne permitem în acest material a alege un fragment din vastul suport expoziţional, descriind maeştrii picturii şi sculpturii franceze din secolele 17-18, ca şi cum am fi fost teleportaţi în această zonă expoziţională unde se află creaţiile. 

Elena Văcărescu- Personalități feminine din România

Elena Văcărescu (21 septembrie/3 octombrie 1864, Bucureşti- 17 februarie 1947, Paris, Franţa). Scriitoare, traducătoare, militantă pentru cunoaşterea culturii române în străinătate. A fost fiica lui Ioan Văcărescu, de profesie diplomat, şi a Eufrosinei (născută Fălcoianu), pe linie paternă descendentă din renumita stirpe a Văcăreştilor (Iancu Văcărescu a fost bunicul ei). A primit o educaţie aleasă (guvernantă engleză, care o familiarizează cu literatura britanică), desăvârşită la Paris, unde avea să se intereseze de filosofie, artă poetică şi istorie. Audiază la Sorbona cursuri de literatură, filosofie, estetică şi istorie, ţinute de Gaston Paris, Ernest Renan, Paul Janet, Gaston Boissier ş.a. A fost profund legată de vatra Văcăreştilor (Dâmboviţa) şi de moştenirea

Fragment din „Jurnal american”- 21 septembrie 2006, altă zi la New York

 „Natura este creaţia lui Dumnezeu, iar cultura a omului.”

Sombart

Astăzi vrem să vedem Opera Metropolitană şi să vizităm Muzeul Metropolitan al Artei, şi din nou, dacă ne rămâne timp, Parcul Central al oraşului. Cel mai mare spaţiu dedicat artelor dramatice, muzicii şi dansului este Centrul Lincoln, reînnoit în 1960 şi care include clădiri de locuit, Teatrul, Societatea muzicală, Societatea de filme, Filarmonica, Opera Metropolitană, Jazz, Biblioteca, Şcoala de balet.

Vavila Popovici: Festivalul de dans american -2012

Îmi place dansul! Cine nu simte muzica îl crede nebun pe cel ce dansează!, spunea, pe drept, cineva.
Dansul este mișcarea grațioasă a omului, a lumii care îl înconjoară, a cosmosului. Totul din jurul nostru dansează și noi toți ne mișcam dansând, conștient sau inconștient, unii mai frumos, alții mai urât, unii mai grațios, alții mai dizgrațios. Mișcarea este cea care se revoltă contra stării de repaus. Corpurile care dansează pierd pentru câteva clipe echilibrul, în căutarea lui fiind. Corpul dansatorului consumă combustibilul interior – al

„Fără să vrei, meseria de jurnalist te face să descoperi lumea, cu bune şi cu rele”- Interviu cu Corina-Mihaela Samoilă, redactor şef adjunct al ziarului „ZIUA de Constanţa”

„M-am născut în Constanţa în a treia zi a toamnei lui 1981.[…] am fost prima dintre „samoilonci“ născută în Constanţa, mama fiind tulceancă, tata cernavodean, mamaia născută în Lanurile (o comună din judeţul Constanţa), tataia pe lângă Brăila, iar unchiul meu, Adrian, fratele tatălui, în Murfatlar (pe atunci Basarabi). De altfel, Adi a fost fratele meu, nicidecum unchi. De câţiva ani buni locuieşte în Canada, împreună cu familia. Pot spune că sunt printre puţinii norocoşi cărora viaţa le-a dat un mare dar. Sunt copil singur la părinţi. Însă, am o soră. O cheamă Andreea şi este prietena mea cea mai bună de când eu aveam aproape 3 ani şi ea cu unul mai mult. De atunci… aşa o ducem, cu multă iubire, cu secrete numai de noi ştiute şi, în ciuda faptului că locuim în oraşe diferite (ea este în Bucureşti de mai bine de 10 ani), suntem la fel de apropiate. Nu este acesta un noroc?!” – ne spune Corina-Mihaela Samoilă, redactor şef adjunct al ziarului „ZIUA de Constanţa”.

Tineri europeni uniți prin teatru

Un grup de elevi de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă” a demonstrat că teatrul poate reprezenta un mijloc de comunicare ce depăşeşte barierele interculturale.

 Timp de aproape două săptămîni, 12 elevi romaşcani au desfăşurat activităţi comune cu tineri turci, elevi la liceul “Mustafa Eminoglu Anadolu Lisesi” din Kayseri, Turcia, în cadrul proiectului bilateral “Puterea scenei”. Proiectul bilateral “Tineret în acţiune” s-a încadrat în acţiunea 1.1, “Schimburi de tineri”, şi a adus în context de colaborare multiculturală 24 de tineri români şi turci pasionaţi de teatru, care au înţeles şi promovat valori europene precum toleranţa, diversitatea, solidaritatea sau cooperarea.

Staţiunea Saint-Gervais din Mont Blanc – acoperişul Europei

Oraşul Saint-Gervais face parte din departamentul francez Haute-Savoie, situat în regiunea Ron-Alpi, la graniţa cu Elveţia şi Italia, un oraş spa, construit la răscrucea dintre secole, cu un patrimoniu bogat în clădiri tradiţionale, biserica în stil baroc şi zone pietonale. Hotelul Le Regina, de aproape 100 de ani, situat în centrul oraşului St. Gervais, este în apropierea restaurantelor, a magazinelor, a telescaunului şi a staţiei de autobuz.

Victor Brauner și spectacolul Europei

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț – d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România. Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamț și frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei și artistei plastice Lena Constante.

Victor Brauner şi însoţitorii. Dacă nu mai e cazul să revin asupra argumentelor, deja cunoscute, care-l plasează pe Victor Brauner printre protagoniştii de frunte ai avangardei istorice universale, totuşi cred că trebuie explicat termenul „însoţitor(i)” în contextul nostru. Fără a eluda sensul propriu (şi, în anumite momente din biografia artistului, el apare firesc prin vecinătăţi, întâlniri, angajamente, conjuncturi şi conjecturi, prietenii etc.), aria înţelesurilor se lărgeşte şi capătă nuanţe noi când discutăm despre „însoţitor(i)” din

Românce care ne fac cinste- Monica Lovinescu

Monica Lovinescu (n. 19 noiembrie 1923, Bucureşti – d. 20 aprilie 2008, Paris, Franţa).Publicistă, disidentă anticomunistă. A fost fiica criticului literar Eugen Lovinescu (1881–1943) şi a Ecaterinei ­Bălăcioiu. A urmat cursurile liceale la „Notre Dame de Sion” din Bucureşti. Licenţiată în litere a Universităţii Bucureşti, magna cum laude, Monica Lovinescu a obţinut, în septembrie 1947, o bursă doctorală în Franţa. A debutat în 1931 cu un basm publicat în revista „Dimineaţa copiilor”, iar în 1943 apare primul său roman, În contratimp. Evenimentele ce s-au succedat cu repeziciune în România, abdicarea forţată a regelui (30 decembrie 1947) şi instaurarea Republicii populare au determinat-o să solicite azil politic în Franţa. Atacurile la adresa regimului nou instaurat au fost publicate în reviste