S-a născut la 22 aprilie 1850 în Năsăud. Fiică a cizmarului Ilie Câmpean şi a soţiei lui Ana. La naştere a primit numele mamei, Ana. După moartea soţului, Ana Câmpean a trecut în Moldova, stabilindu-se în Tg. Neamţ. De aici, în 1853, pleacă la Iaşi. Ana – fiica – urmează Şcoala primară (timp în care îşi schimbă numele din Ana în Veronica) şi Şcoala Centrală de Fete din Iaşi (1863). Un an mai târziu se căsătoreşte cu Ştefan Micle – rectorul Universitaţii din Iaşi. A avut două fete: Virginia, poetă, căsătorită cu Ed. Gruber, şi Valeria (cântăreaţă de operă, sub pseudonimul artistic Hilda). În 1872, la Viena îl cunoaşte pe M. Eminescu, de care se va ataşa printr-o afecţiune ce îi va marca în chip dureros existenţa. Ştefan Micle moare în 1879, lăsând-o într-o situaţie materială destul de grea. În 1887, se mută la Bucureşti, încercând să-1 sprijine moraliceşte pe Eminescu. După moartea poetului, în 1889, se retrage la mănăstirea Văratec, unde alcătuieşte un album intitulat Dragoste şi Poezie, în care a transcris versuri proprii sau unele din poeziile lui Eminescu, ce i-au fost dedicate, însoţindu-le de comentarii. Moare în acelaşi an şi e înmormântată în incinta acestei aşezări monahale. Se stinge din viaţă la 3 aprilie 1889, la mănăstirea Văratec, Neamţ.
Pasãre cu pene albastre
„Pasăre cu pene albastre,
Martoră iubirii noastre
De-i sfârşi cântarea ta,
N’asculta ce-mi spune mie,
Dragul meu, căci cine ştie
Dacă mâni nu m’a uita.
Râule cu apă lină
Şi curat ca o lumină,
Cât ne vezi de fericiţi,
Starea noastră n’o răsfrânge,
Mâine poate noi vom plânge
Şi-om fi veşnic despărţiţi
Iar tu lună dragă lună,
Tu a nopţilor cunună,
Să nu spui că ne-ai privit.
Poate mâni a tale rază
N’ar putea măcar să crează
Că vreodată ne-am iubit.“
DIALOG LIRIC
„Şi-acum mă-ntreb eu: simţirea adâncă
Cum de se naşte pentru un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Ştiam atâta că eşti poet! “
De-aş putea întrupa iubirea
Ce simţesc eu pentru tine,
Timpul şi nemărginirea
Dânsa le-ar cuprinde-n sine..
Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte şuviţele le-aş da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin…..“
SCRIERI: În literatură, Veronica Micle a debutat în 1872, în Noul curier român (NCR), cu două schiţe, de factura romanţioasă, apărute sub pseudonimul Corina. Versurile, influenţate de Eminescu, le-a publicat în Columna lui Traian, în 1874, iar din anul următor, în Convorbiri literare. A mai colaborat la Familia (din 1879), la Revista nouă şi Revista literară. Datorită prezenţei sale frecvente la Văratic, Eminescu a cutreierat spaţiul „codrilor de aramă“ şi „de argint“ din preajma mănăstirii, convertindu-i în imaginea poemului Călin (File din poveste). A scris: Randez-vous, NCR, I, 1872; Plimbarea de mai în Iaşi, NCR, I. 1872; Poezii, Bucureşti, Halman. 1887; Poezii, prof. I.S. Mugur, Iaşi, Şaraga, 1909; Dragoste şi Poezie, Bucureşti, Socec, f.a., prof. Octav Minar. Traduceri din Lamartine şi Th. Gautier, în Poesii, Bucureşti, Haimaun, 1887.
Şi dacă-un dor
Si daca-un dor mai simt în piept
Când se iveste luna,
E ca sa nu te mai astept
Si azi ca`ntotdeauna.
Si mângâieri de mai pot fi
Unei vieti de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.
Iar fericita de eram
Sa fiu în asta lume,
Pe tine nu te cunosteam
Nici îti stiam de nume.
Melidonium 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.