Stihuri despre îndumnezeire şi sfinţenie, de Victoriţa Duţu

Motto: “Era El si zbura impreuna cu tine.”
Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile si tablourile ce ii poarta semnatura. In centrul creatiilor sale se afla intotdeauna, o imagine si o idee. “Fara acestea doua”, spune Victorita Dutu, “creatiile mele nu se sustin, e ca la matematica, tot ce fac are la baza rigoarea matematica. Iar in pictura e la fel, daca o pictura de-a mea nu are idee si nu transmite ceva, nu pot sa pictez. E ca o demonstratie launtrica a unui ceva pe care eu il caut si acel ceva nu poate fi decat frumos, intoarcerea la sacralitate, la templu, la vesnicie, la ordinea lui Dumnezeu, daca lipsesc acestea, ma plictisesc.” >>>

Teo Cabel – versuri

Teo cabelPe urma noimelor, la aniversare!

Poetul ieși la poartă.
Îl strigase o țărancă
Trăgea un vapor, în praful uliții, de toartă.
Abia îl șterse de Atlantic cu paie,
Ca pe un miel, ud, când iese din oaie,
Îl curăță de scoici și de pește
Se minuna poetul, cum ochiul țărăncii,
De bucurie strălucea
Și se freca sănătos pe dește. >>>

Ioan Miclău – versuri

o-noapte-frumoasa-va-doresc-5_384e4507cc783fNocturnus

 Pe a zării pânză alba trasă-n orizont cortină,
Îşi întind umbrele munţii, ca ţesute în lumină,
Zugrăvind de-argint perdele, după care lumi palpită,
Legănate ca o flotă pe o mare infinită!
 
Când din bolţile astrale candele cereşti atârnă,
După deal şi-ardică luna jumătatea ei cea cârnă,
Cu argint poleind zarea, coame uriaşi desplete,
Pe la margini stâlpi de neguri mişc unduitoare pete. >>>

Emilia Ţuţuianu – Scriitorul canadian de origine română Adrian Erbiceanu

Adrian ErbiceanuScriitorul Adrian Erbiceanu, un colaborator de marcă al revistei romaşcane Melidonium, va lansa luni, 27 mai 2013, volumul Tinereţe fără bătrâneţe la Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi probabil la sfârşitul lunii şi la Suceava.
Adrian Erbiceanu a vizitat de câteva ori oraşul Roman, locurile unde a trăit o frumoasă copilărie: „Am coborât din tren, în gara oraşului Roman, cu o uşoară reţinere. O senzaţie de cunoscut, ca o umbră trecută prin sita vremii, îmi dirija paşii. Trecuseră ceva mai mult treizeci de ani de când, într-o vară fierbinte, părăsisem oraşul. Am luat-o încet pe strada care se deschidea în spatele gării. Casele, multe dintre ele încă pe vechile lor fundaţii, păreau că sprijină timpul… Între toamna anului ’41 şi vara anului ’47 locuisem la bunici, pe o strada care, dacă îmi aduc bine aminte, se numea Mavrichi. Acum, pe picior de plecare spre alte tărâmuri, fără a şti dacă există drum de întoarcere, doream să revăd, măcar pentru o singură dată, locurile pe unde copilărisem….” >>>

Otilia Cazimir – 119 ani de la naştere

Otilia cazimir

Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu; 12. 02. 1894, Cotu Vameş -8. 06. 1967, Iaşi) s-a născut în familia învăţătorilor Ecaterina (n. Petrovici) şi Gheorghe Gavrilescu. Alte pseudonime: Dona Sol, Magda, Ofelia, Alexandra Casian, după numele bunicului, preotul Casian. Pseudonimul Otilia Cazimir i-a fost ales de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu, cu ocazia debutului cu versuri la Viaţa Românească. (1912). Din 1898, se mută la Iaşi, unde va urma toate treptele de şcolarizare, inclusiv Facultatea de Litere şi Filozofie, fără licenţă. Din 1929, este membră a Societăţii Scriitorilor Români. Între 1937 şi 1947, a deţinut funcţia de inspector în Direcţia Generală a Teatrelor, iar din 1946, va colabora permanent cu Editura Cartea Rusă, stilizând traduceri din literaturile rusă şi sovietică. Debutează cu proză (1919) în Însemnări ieşene şi în volum cu Lumini şi umbre – poezii (1923). A mai scris: literatură >>>

scriitorul Leo Butnaru din Republica Moldova: “Populaţia nu prea ştie ce să facă cu puterea, puterea nu prea ştie ce să facă cu populaţia”

Butnaru LeoEşti printre primii scriitori de Basarabia care şi-au făcut, imediat după revoluţia din 1989, prieteni de condei în România. Care au fost primele impresii despre cei pe care, o bună bucată de vreme, i-ai cunoscut doar prin scris?

– Să ştii că, la început de septembrie 1987, la Bucureşti, în casa actorului şi poetului Arcadie Donose, de stirpe pruto-nistrean, l-am cunoscut pe Matei Vişniec. Iar peste vreo două săptămâni de la radio „Europa liberă” am aflat că tânărul scriitor român ceruse azil politic în Franţa. Anul acesta i-am expediat una din fotografii în care ne regăsim, Matei întrebându-se: „Să fi fost noi atât de tineri pe atunci?” Ei bine, până la acea primă permisiune de a trece Prutul – oricum, eram în plină perestroika – mi s-a întâmplat ca la o şedinţă a cenaclului „Eminescu” de la redacţia ziarului „Tinerimea Moldovei” din Chişinău să-l cunosc – pe cine crezi? – pe inveteratul promotor al criticismului sociologist Mihai Novicov, aflat în vizită în RSSM. Era pe la mijlocul lunii februarie a anului 1971. Nu ştiu cu ce ocazie se afla Novicov la Chişinău, >>>

Alex Ştefănescu – Departe, tot mai departe de Eminescu…

Este foarte mare şi nemeritat norocul pe care îl avem de a cunoaşte limba în care a scris Eminescu. Un francez sau un german trebuie să se chinuiască multă vreme ca să înveţe această limbă şi tot nu e sigur că va avea acces la toate subtilităţile poeziei eminesciene. Iar noi, norocoşii, ne batem joc de darul pe care ni l-a făcut soarta şi nu-l citim pe marele poet, iar limba română o vorbim tot mai prost. 

Eminescu a contat cândva foarte mult pentru noi şi dacă nu mai contează nu este pentru că poezia sa s-ar fi demodat, ci pentru că am decăzut noi din punct de vedere cultural şi nu mai suntem la înălţimea ei. Ce răsunet să aibă în conştiinţa unor iubitori de manele o simfonie de Beethoven? >>>

Eugen Emeric Chvala – Mărturisire de credinţă literară

Eugen Emeric ChvalaM-am nascut intr-o zi binecuvantata de Dumnezeu 11.01.1964
Am invatat de mic sa descopar si sa iubesc tainele versului si ale cantecului romanesc.
Multumesc pentru ce sunt azi Bunului Dumnezeu, parintilor si familiei mele.
Le multumesc dascalilor, invatatoarei mele d-nei Elena Cheles pe care o port in suflet ca pe un pretios talisman.
Sunt ceea ce sunt / o ramură / furată din EU-l ceresc /, eu sunt /așa cum mă știu cum mă vreau…/ , sunt /o carapace de vis frant /ce s-a nascut din pamant/dar a-ncoltit de niciunde/cu vorbe tremurande/cu sarutari pribegi/, sunt … /suier de soapte sau sperantza de ieri /, /Eu sunt unul dintre cei care locuiesc in blocul .. in scara.. la etajul…in apartamentul… >>>

De vorbă cu poeta și prozatoarea Victorița Duțu, câștigătoarea Premiului Internațional de poezie „Naji Naaman”

Poeta si prozatoarea Victorita Duțu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o allta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Despre parintii ei, aceasta spune ca sunt cei mai buni si mai curati parinti din univers. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi, si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie   „NAJI  NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura. >>>

Adrian Munteanu – versuri

         De-ai fi uimirea-n iarba ravasita

De-ai fi uimirea-n iarba ravasita,
Te-as strânge-n pumn, ca roua din câmpie
Si ti-as întinde pâinea aurie
Si sarea caznei între noi sfintita.
De-ai fi suavul puf de papadie,
Covor tesut din linistea smerita,
Când ziua cade-n brume naruita, >>>

Iurie Osoianu – versuri

* * *

… Eu am avut norocul să mă nasc român
Şi-am mai avut norocul de a şti
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri… >>>

Petruş Andrei – În dulcele stil clasic: versuri

Cântec de leagăn

 Nani, nani pui de om

Eu îți cânt ca să te-adorm

Soarele, al zilei Domn,

Doarme că și lui i-i somn. >>>

Lucian Strochi sau poezia din zaţul bibliotecii

  „Viata ta nu este decît o pierdere de cuvinte”

Un autor putin comentat, putin vizibil, desi prolific în cărti, cu un start foarte promitător în valul optzecist, între timp răzletit de acesta, în favoarea unei cariere literare discrete, marginale, este Lucian Strochi (n. 23 iulie 1950, Petrosani, de aproape patru decenii stabilit în judetul Neamt). A debutat ca prozator, întîi în revista „Amfiteatru”, apoi, la 11 ani de la absolvirea Facultătii de Filologie a Universitătii Bucuresti, cu volumul de povestiriPenultima partidă de zaruri, Cartea Românească, 1985), salutat cu interes de colegii de generatie, Mircea Nedelciu, Vladimir Tescanu si Sorin Preda, urmat de un roman cu tentă politistă, Gambit (Ed. Militară, 1990). Intervine un viraj brusc spre poezie, prin volumul Cuvîntul cuvînt (Panteon, 1994), după care e de remarcat balansul constant între >>>

Adrian Alui Gheorghe – „Poezia este, în ultimă instanţă, practica metafizicii. Ca şi religia”

Nichita Stănescu a fost entuziasmat de nume şi mi-a spus că … „e o poezie în sine”
 
– Dragă Adrian Alui Gheorghe, ce vrea să însemne numele acesta al tău, unic în literatura română, deşi e unul ostentativ neaoş românesc? Vrea să sugereze descendenţa ultimă? Sau poate pe cea dintotdeauna? >>>

Elena Văcărescu- Personalități feminine din România

Elena Văcărescu (21 septembrie/3 octombrie 1864, Bucureşti- 17 februarie 1947, Paris, Franţa). Scriitoare, traducătoare, militantă pentru cunoaşterea culturii române în străinătate. A fost fiica lui Ioan Văcărescu, de profesie diplomat, şi a Eufrosinei (născută Fălcoianu), pe linie paternă descendentă din renumita stirpe a Văcăreştilor (Iancu Văcărescu a fost bunicul ei). A primit o educaţie aleasă (guvernantă engleză, care o familiarizează cu literatura britanică), desăvârşită la Paris, unde avea să se intereseze de filosofie, artă poetică şi istorie. Audiază la Sorbona cursuri de literatură, filosofie, estetică şi istorie, ţinute de Gaston Paris, Ernest Renan, Paul Janet, Gaston Boissier ş.a. A fost profund legată de vatra Văcăreştilor (Dâmboviţa) şi de moştenirea >>>

Adrian Alui Gheorghe- “Am ştiut dintotdeauna că destinul meu va fi unul literar”

Opera scriitorului Adrian Alui Gheorghe este subiectul disertaţiei, care va fi susţinută public în data de 27 iunie, la Universitatea Bucureşti, de către un tînăr scriitor şi traducător, Andrei Alecsa, care îşi definitivează astfel masteratul în traducerea şi promovarea literaturii române pentru spaţiul anglofon, sub coordonarea doamnei Lidia Vianu. Întreaga lucrare de susţinere a masteratului este, de altfel, dedicată operei >>>

Eminescu, gazetarul intolerabil

       Ignoranta, interesele politice si propagandistice derizorii, dar si reaua credinta sau ostilitatea unor alogeni au deformat de atâtea ori adevaratul spirit al operei lui Eminescu – poetul si ziaristul. Destinul acestei opere s-a dovedit a fi tot atât de dramatic, precum destinul omului care a creat-o, precum biografia sa. G. Calinescu sublinia într-o celebra conferinta rostita la Academia Româna, în 1964, la împlinirea a 75 de ani de la moartea celui ce a scris „Oda, în metru antic“, ca viata acestuia „se confunda cu opera, Eminescu n-are alta biografie“. Dar, când facea aceasta remarca, marele critic avea în vedere opera poetica („el a scris în versuri o zguduitoare biografie“). Eminescu a scris însa o biografie tot atât de zguduitoare si în proza de ziar, rodul, de altfel, al singurei sale profesii si al unei vocatii paralele, cum observa Serban Cioculescu într-un articol aparut în „Revista Fundatiilor Regale“, din 1939, când trecuse o >>>

Negrul și palidul în poezia bacoviană

Motto: „În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată.[…] Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenţa colorată. Întâi am făcut muzica şi după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoţit cu credinţa până azi. Am făcut şi compoziţie pentru mine. Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile: alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am căutat să le redau cu inteligenţa, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. De aceea şi ultimul meu volum poartă titlul „Scântei galbene”. Roşu e sângele, e viaţa zgomotoasă […]. În plumb văd culoarea galbenă. Compusii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb, am evoluat spre galben[…]. Plumbul ars e galben.” (I. Valerian, De vorbă cu G. Bacovia) >>>

Domnica Pop- Clipe de tăcere, clipe de lumină: cum se poate trăi veşnicia în 17 petale

poetă, Arad

   Domnica Pop este în aparenţă un om ca noi, de tot obişnuiţi: poartă geantă, râde, se tocmeşte la piaţă pe o legătură de păstârnac sau dă cu spray contra ţânţarilor. Nimic mai fals! Domnica Pop este reprezentanta terestră – înveşmântată în carne şi piele – a sensibilităţii, etericului şi sensurilor vieţii. >>>

Silvia Măndăşescu: O flacără vie- Larisa Schuster

 Așa am cunoscut-o eu pe D-na Dr. Schuster Larisa, care cu modestia-i binecunoscută aproape nu acceptă o astfel de definiție metaforică.

Trecerea anilor a dezvăluit pentru mine și alte valențe ale acestei distinse doamne ce aparținea corpului medical romașcan, în afara neobositei și >>>

Octavian Curpaş: „În mine, universul reflectat” – Scriitoarea Vavila Popovici (Raleigh, Carolina de Nord).

Născută pe 24 ianuarie 1935 la Suliţa, în judeţul Hotin, în nordica Bucovină (actualmente Ucraina), Vavila Popovici şi-a descoperit pasiunea pentru scris încă din adolescenţă, când compunea versuri şi citea mult. Ca elevă a liceului teoretic de fete « Unirea » din Tg. Mureş, aceasta urmează în paralel cu şcoala, cursurile Conservatorului (Şcoala Populară de Artă) secţiile pian şi balet. Iată de ce, la acea vreme, viitoarea scriitoare visează să îmbrăţişeze o carieră artistică, însă acest >>>

Veronica Micle- in memoriam

poetă (1850-1889)

S-a născut la 22 aprilie 1850 în Năsăud. Fiică a cizmarului Ilie Câmpean şi a soţiei lui Ana. La naştere a primit numele mamei, Ana. După moartea soţului, Ana Câmpean a trecut în Moldova, stabilindu-se în Tg. Neamţ. De aici, în 1853, pleacă la Iaşi. Ana – fiica – urmează Şcoala primară (timp în care îşi schimbă numele din Ana în Veronica) şi Şcoala Centrală de Fete din Iaşi (1863). Un an mai târziu se căsătoreşte cu Ştefan Micle – rectorul Universitaţii din Iaşi. A avut două fete: Virginia, poetă, căsătorită cu Ed. Gruber, şi Valeria (cântăreaţă de operă, sub pseudonimul artistic Hilda). În 1872, la Viena îl cunoaşte pe M. Eminescu, de care se va ataşa printr-o afecţiune ce îi >>>

Mariana Gurza- versuri

>>>