DACĂ N-AR FI EMINESCU
Flori de tei îmi ning pe frunte
Dor din al său anotimp
Slovele îmi cad cărunte
Mărturie peste timp.
Dacă n-ar fi Eminescu
Freamăt, codru și alean
Lac, dorință, dor terestru
Floarea-ar fi albastră-n van.
Cât izvoarele mai plâng
Suspinând sub raza lunii
Ne vor mângâia-ndelung
Plopii, teii și gorunii.
Eminescu e iubirea
E Luceafăr țării sfinte
Este însăși nemurirea
Limbii noastre-i e sorginte.
Dacă n-ar fi Eminescu
Frunza-n codru n-ar doini
N-ar mai exista maestru
Soarele-n veci ar pieri.
Însă, Eminescu este
Nepereche-ntre poeți
Și cât simțim românește
Mândrie inimii ne ești!
TRECUT-AU ANOTIMPURI PESTE NOI
Mi-am învelit iubirea-ntr-un ungher
Să-mi țină-n taină, inimii, de cald
S-o-mbrățișez când sufletul îmi e stingher
Când, stelele, în noaptea albă, cad …
Mă alintai, ades, „prințesa mea”
Și îmi șoptea că-s totul pentru tine
Și în cosițe îmi prindeai o stea
Iar nopțile-mi erau, atunci, senine ….
Trecut-au anotimpuri peste noi
Ce si-au lăsat amprente peste suflet
Cernând povestea dragostei în doi
Pierdută, în al destinului trist umblet…
DE VINE-O ZI
De vine-o zi, în care-o să mă chemi
S-opresc izvorul ce-ți țâșnește în privire
De voi putea, vei ști ce mult insemni
Atunci când numele-ți rostesc, iubire…
De vine-o zi, când vei voi să taci
Te-oi înveli-n veșminte de tăceri
Și liniștea voi coborî printre copaci
Să-ți fie scut al clipelor de ieri….
De vine-o zi, când vei voi să pleci
Din lumea asta plină de suspin
Te rog, la poarta inimii să-mi treci
Să-ți scot din halta vieții, alt destin…
De vine-o zi, când n-o să mă mai vezi
Si lacrimă-ți voi fi, demult, prin minte
Vei ști că ți-a rămas doar să oftezi
Mă vei găsi, plecată-n necuvinte….
DUMINICA SUFLETULUI
Îmi înalț tăcerea
fâlfâindu-mi singuratice gânduri
pe spinarea cocârjată a norilor …
Ating nemurirea
și-o transform în cântec
care se coboară
printre pletele copacilor
zămislind lumină …
Cobor geana visului
în pântecul pământului
îmbrăcând în verde
duminica sufletului…
Mulțumesc Divinității
pentru încă o zi în grădina vieții
în care, florile recunoștinței
își cațară brațele
până la nori …
PE ULIȚA GÂNDULUI HOINAR
Îmi scalzi diminețile creștine
în roua din privirea ta
flămândă de duminica trupului meu
Culegi luceferi de pe buza cerului
ce-mi sărută gândul călător
prin munți de așteptări
prăvăliți peste poteci albe de dor
și mi-i anini pe suflet
Scânteia demiurgică a firii
îmi primenește slovele
veșnicindu-le în condeiul vremii
E soare iar pe ulița gândului hoinar ….
Lumina unui nou început,
cu fiecare clipă, mai bogat de tine!
MĂ IARTĂ
Mă iartă, ori de câte ori gresesc
De m-ai iubit, cu patimă, cândva
Că a ierta e-un „dat”, mereu firesc
Vremuri ce trec, nu-l pot schimba
Mă iartă iar și iar, de ți-am fost dor
Ce-a-mbătrânit la poarta unui vis
Mă iartă că făptura, tainic, îți ador
Când a privi spre tine-mi este interzis
Mă iartă-n anotimpuri reci ce dor
Cu dragoste tânjind pe braț de timp
Chiar dacă știu că nu-ți va fi ușor
S-anini, te rog, în inimă, sfânt nimb!
ȘTIU, MAMĂ
Noiane de ghiocei își ning splendoarea
pe străzile,
și așa argintate de dor,
ale tâmplelor tale
dar zâmbetul ți-e încă viu
în dosul ochilor blânzi
ce-mi luminează necuvintele
aninate în copacul tăcerii,
din depărtate labirinturi ….
Știu, mamă
că eu ți-am sădit ghiocei
pe brațul destinului
dar, de la polul nord al trupului meu
îi ud cu lacrimi de gând
și-i mângâi cu raza inimii…
Știu, mamă,
că te-ai mulțumit mereu
cu infinit de puțină lumină
de teamă, ca s-ar putea face intuneric
pe cărările mele …
Știu, mamă,
tot ce ți-ai fi dorit vreodată să-mi spui
și n-ai facut-o de teamă
că ghimpii timpului
m-ar putea răni….
Știu, mamă,
că ți-ai așternut viața
pe altar de lacrimi, de iubire, de speranță…
De aceea, MAMĂ
îmi esti unicul univers
în care vreau să-mi ocrotesc și eu vlăstarele
de negura vremurilor
și să le las moștenire
cea mai prețioasă dintre iubiri:
IUBIREA DE MAMĂ.
SCRISOARE FIULUI MEU
Copile drag, e anu-n care
De ziua ta îți scriu scrisoare
Fiind la mare depărtare
Trecând prin tristă încercare
Privați suntem de-o-mbrățisare
Sau, poate-i doar o întâmplare
Că-n hărmălaia asta mare
Dureri se nasc și pier popoare
Și ne cuprinde-o-ngrijorare
Că nu vom ști pe ce cărare
Să ne mai fie sărbătoare
Când viața noastră-i o mirare.
Copile drag, e an ce doare
Si-ți fac urări din depărtare
Să apucăm ziua în care
Să-ți fie clipa sărbătoare!
CINE SUNTEM NOI
Cine ești tu?
Crâmpei din zâmbetul naturii,
sau natura însăși
îmbrăcată-n curcubeu de vise
aninate-n pieptul nărăvaș
al nespuselor dorințe …
Cine ești tu?
Prospețimea verdelui ce se coboară
printre crestele munților
înrourând tâmpla albastră a zorilor
cu miros de iasomie
mistuită de dor ….
Cine sunt eu?
Mugur ce așteaptă să-nflorească speranța
în copacul iubirii
pe ramul veșniciei….
Cine suntem noi?
Căldura luminii
ce-mbrațisează fiorul întunericului
ce-și scaldă frumusețea
în muzica universului
sau, poate, însuși universul
ce se-asterne
în straie de sărbătoare
în leagănul cuvântului?
ANOTIMPURI ABISALE
Nimic nu va mai fi ca înainte
Nimic nu va mai fi, nicicând, la fel
Ne va fi dorul de cei dragi fierbinte
Vom îndura, morbid, al inimii măcel.
De voi uita, cândva, poteca catre tine
De vină, iarăși, vremea rea va fi
Ce-mprăștie mirosul de terebentine
Ce face zi din noapte și din noapte, zi.
De n-oi mai ști de unde am venit
Si încotro mă-ndrept în mersuri galopale
Vei ști că pașii mei, de s-au oprit
Se odihnesc în anotimpuri abisale …
Și de-mi vei cere să îti fiu prezent
În catalogul vieții pământene
Îți voi răspunde, făra urma de regret
Că m-am pierdut în anotimpul cărții mele..
Te rog, nu te-întrista ca m-am tot dus
Că nu-și mai cântă vremea ale sale
Iubiri și-mbrățișări ce astăzi nu-s
Le-om regăsi, cândva, în anotimpuri abisale …
JERTFA, SUPREMA IUBIRE
Dimineți Pascale,
mângâiate-n palma soarelui
de păsările cerului,
ce-și glăsuiesc bucuria
printre brațele copacilor,
aștern pe potecile sufletului,
liniștea cuvântului …
În verde privire de brad
întreg univers se ascunde,
murmura iubirea de-aproape,
vestind lumii
invierea Hristosului nostru
care-a patimit si s-a rastignit
din dragoste pentru noi….
dovada-n cer si pe pamant
a iubirii supreme…
CONFESIUNE
Nicicând n-am alergat după averi
M-am mulțumit cu ce-am avut
De-a fost să duc pe umeri și poveri
Cu demnitate le-am purtat, de au durut.
De zâmbetul mi-a plâns câteodată
Și curcubeu de vis mi-a destrămat
Lacrimi am strâns în grabă, laolaltă
De pe obrazu-n care, viața a săpat .
Am înflorit la orice răsărit de soare
Și ghiocei am prins, la asfințit, în păr
Am înțeles, tacit, că adevărul doare,
Că dor cuvintele-aruncate în răspăr.
Am adunat din viață, nesfârșite veri
Și le-am cusut peste reverul vremii
Am risipit, trudind, tornadele de ieri
Fără s-aștept, așa, din ceruri, premii .
Mi-a fost de-ajuns să-i știu că sunt
Pe toți în locul hărăzit de Dumnezeu
Să las să-mi curgă gândul in cuvânt
S-aștern pe clipa albă, crezul meu…
LABIRINT DE INIMI ALBASTRE
Mi-am odihnit clipa
pe tâmpla munților Bistriței …
Un nou anotimp
mi-a înmugurit pe tulpina inimii
ce mi-a înflorit
mângâiată de soare
Am zâmbit secundei dumnezeiești
de a mă fi născut, îmbrățișând lumina
pogorâtă în sufletul meu pribeag…
Nu-i așa, clipă,
că vom rămâne îmbrățișate
până când….,
până când, pleoapa cerului
ne va îngădui infinitul din noi?
M-am îndrăgostit, iremedial, de lumină
astfel că
nu mai pot locui
decât in castel de cuvinte
și-n labirint de inimi albastre
AUTOCAPTIVITATE
Captivă iar in propria-mi meteahnă
Potop de țurțuri trupul îmi inundă
Mi-e umbletul împotmolit în bahnă
Mii de tornade sufletu – mi abundă
Mă-ncred prea des în zâmbete umane
Ce mă îngheață-n despletite nopți
Străfulgerând furtuni în clipe diafane
Zidind prea lesne bariere -n fade sorți
Cum oare să-i răspund azi vieții
La stânca prăvălită-n tâmpla mea?
Castelele își pierd pe rând pereții
Si ochii-s văduvi de sclipiri de peruzea…
Mă-ntorc spășită-n satu-mi, pe ulița
În care multe primăveri am adunat
Să-mi port cu drag pe umeri, cobilița
În locul sfânt din care, mai ieri, am plecat..
IZVOR ÎN ALBIA TĂCERII
Mi-e inima izvor,
ce-și curge-n albia tăcerii,
cântec sfâșietor
al păsării Phoenix,
ce renaște-n in palma destinului,
risipind necuvintele,
din lacrima trupului,
in neliniștea gândului,
mângâiat de aripa cerului…
Tăcerile
mi-au săpat atât de adânc in suflet
Încât, fără drept de apel,
mi-au condamnat la veșnicie
cuvântul nerostit …
Nu-i așa că ai vrea
să-mi fii aproape, in albia tăcerii,
pentru a-i sfărâma zidurile
și pentru a-mi ușura revărsarea
in labirintul slovelor nepământene?
ȘI DACĂ …
Iubirea ce-a-nflorit în palma glastrei tale
La fel de fragedă-i și azi, ca-n prima zi;
E cânt ce-alină suferința unei vieți banale
Și-agață-n gheara timpului, regretele târzii…
N-a fost să fie, să-i păstrez parfumul
În vraja vremii care se-ascundea în noi
Idubitabil, pașii mei, greșit-au drumul
Iar tu, fără să vrei, uitat-ai drumul înapoi…
Și de ar fi cumva să mă mai nasc vreodată
În palma ta să înfloresc, din nou, aș vrea
Să-ți mângâi, cu condeiul, inima și tâmpla
Cu flori de tei să scriu povestea ta și-a mea
BUCHET DE FERICIRE ÎN CUVÂNT
Fetița mea, cu zâmbet de regină
Cu ochii blânzi, izvoare de lumină
Ești seva bucuriei, liniște divină
În rădăcina, căreia îi ești tulpină.
Ai înflorit curat, cu fiecare rază
Pe care-ai adunat-o-n frunza ta
Mi-ai oferit a douăzeci și una oază
De dragoste și pace-n toamna mea.
Când brumărel sărută-a unșpea filă
Ceru-și ridică pleoapele duios
Cu reverență-i mulțumesc, umilă
C-a zămislit în mine un copil frumos.
Ești curcubeu în frunzele de toamnă
Fetița mea, ești înger pe pământ
Ești rază mea de gând, esti mare calmă
Buchet de fericire în cuvânt …
IUBITĂ ȚARĂ, ROMANIA
Neprihănite versuri stau să-mi cadă
Pe umerii tăi dalbi și sfinți, regină-țară
Să nu ne fie trecerea prin viață o șaradă
Tot ce-ți rănește trupu-n veci să piară!
Îmi clocotește Burebista printre gânduri
Prinzând în horă mari făuritori de neam
Ce-au alungat dușmanii, rânduri-rânduri
Să fie trupul țării, pe vecie, suveran
Prea multe secole ne-au asuprit popoare
Ne-au atârnat, sfidând, istoria in cui
Dar astazi ne mandrim c-o Românie Mare
Ce n-o lăsăm, nicicând la pofta orișicui!
Lipsește îns-o prețioasă soră
A noastră Basarabie, pământ străbun
Pe care, o s-o prindem azi în horă
Că-i soră sfântă-n pieptul de român!
ÎMI ESTE DOR DE UN CRĂCIUN CU TINE
Din cei trei prunci, pe care i-ai născut
Îți calcă pragul casei, azi, doar doi
Căci, unul, pașii-n țări străine și-a pierdut
Trăindu-și, tainic, dorul pentru noi.
Pe tâmplele-ți, ninsori s-au așternut
Ocean de lacrimi, chipul ți-a brăzdat
Dar, astăzi, e Crăciun si ți-ai umplut
Fereastra inimii, la care-am colindat.
Mai știi, că-ți eram prim colindător
Când derdeluș de-asupra gardului făceam
Iar gându-ți bun, de-a pururi călător
Ne mângâia al sufletului ram?
Mai știi, gutuiile zâmbind la geam
Pe care le păstrai, cu drag, pentru Ajun
Și ne erau al casei sfânt balsam
Și globulețe-n pomul de Craciun?
Îmi este dor de un Crăciun cu tine
Îmi este dor de tot ce am avut
Chiar daca desfătările erau puține
Ne bucuram că Pruncu-n iesle s-a născut.
SE-MBRACĂ CLIPA ÎN LUMINĂ
Se-mbracă clipa-n straie de lumină
Inundă poarta gândului ce se prăvale …
Prin labirintul minții, pe-o colină
Culege flori de timp ce-i stau în cale …
Zâmbește din pridvorul tâmplei nude
Un ghiocel ce-a poposit mai ieri
Pe prispa caldă a verilor zălude
Răstălmăcite-n universuri de tăceri ..
Se-mbracă vremea-n port de sărbătoare
Purtând în ea sclipiri de peruzea …
Sublimul clipei stă să-i dea târcoale
Proptindu-și liniștea pe-un braț de stea ….
CINE SUNTEM NOI
Cine ești tu?
Crâmpei din zâmbetul naturii,
sau natura însăși
îmbrăcată-n curcubeu de vise
aninate-n pieptul nărăvaș
al nespuselor dorințe …
Cine ești tu?
Prospețimea verdelui ce se coboară
printre crestele munților
înrourând tâmpla albastră a zorilor
cu miros de iasomie
mistuită de dor ….
Cine sunt eu?
Mugur ce așteaptă să-nflorească speranța
în copacul iubirii
pe ramul veșniciei….
Cine suntem noi?
Căldura luminii
ce-mbrațisează fiorul întunericului
ce-și scaldă frumusețea
în muzica universului
sau, poate, însuși universul
ce se-asterne
în straie de sărbătoare
în leagănul cuvântului?
ABIA ATUNCI
De ne vom pierde în abisuri
Nu virusul e cel ce ne-a trimis
Drept mărturie stau înscrisuri
Că vrajba dintre noi ne-ar fi ucis
Nu învățăm nimic din tot ce doare
Perpetuăm metehne care ne-au rănit
Și ne-asteptăm ca viața să repare
Tot ce, continuu, omul a greșit
Abia când va pieri meschinăria
Și suflete nu vom mai mutila
Vom ști că a-ncetat, din noi, urgia
Și virusul, pe veci, vom exila.
Mioara Baciu
Motto: Sunt o salcie ce- și picură gândurile in marea-nvolburată a cuvintelor
Născută pe data de 30.03.1968, în orășelul cu castani și plopi, Făurei de Brăila, licențiat în știinte economice in cadrul ASE Bucuresti, Facultatea de Relații Economice Internationale, după o carieră la catedră, in judetul Brăila, unde a predat discipline socio-umane si istorie (perioada 1986-2000), reprofilându-se, din anul 2000, pană în prezent (2020) îmbrațișează functia de inspector fiscal, in cadrul ANAF – AJFP Galati – Inspecție Fiscala Persoane Juridice.
Pasiunea pentru poezie datează din perioada gimnaziului, materializându-se mai pregnant în timpul liceului, prin trimiterea unor poezii la revista “Flacăra” a lui Adrian Păunescu, la rubrica lui Geo Dumitrescu (care nu s-au păstrat in arhiva personală).
Participarea, ca invitat, in luna iunie 2017, la Festivalul de poezie si muzică de la Sivița, județul Galati, a marcat foarte precis faptul că, din acel moment, poezia avea să facă parte integrantă din ea.
Ulterior, Tabăra de creație de la Maliuc, Tulcea, organizată in luna iulie 2017 de către Platforma literara “Grai romanesc”, precum și debutul publicistic in antologia “Iubiri înrourate” (coordonator Liliana Liciu si editor Trandafir Sîmpetru), marcat prin publicarea poeziei “Culoarea gândului”, Editura Liric Graph, au deschis pentru proaspăta poetă noi oportunități, noi orizonturi, noi abordări.
Cărti publicate:
Dincolo de vise – poezii, Editura Liric Graph, Colectia Grai Românesc, martie 2018
Raze de gand – poezii, Editura Pim, iunie 2019
Pe potecile gândului – volumul poezii biligv (româno-italian), Editura Pim, martie 2020
Antologii:
“Iubiri înrourate” (iulie 2017);
“Pod de flori si de dor”( februarie 2018) – coordonator Liliana Liciu si editor Trandafir Sîmpetru – Editura Lirich Graph;
„Parfumul unei noi primăveri” – Antologia de poezie româno-italiană – editor Trandafir Sîmpetru; traducător Maria Niculescu – Editura Lirich Graph;
“Evadati din zapada” – editor George Teziu – Editura Inspirescu, (iulie 2018);
„Ofrandele zeului har” – Editura PPC PUBLISHING Londra, Marea Britanie (septembrie 2018) – coodonatori: Garofita Jianu, Mioara Baciu, Cristina-Maria Done, Sorin Baicu;
„Dictionar de reliefuri literare românesti”, coodonator Mariana Moga, Editura Armonii Culturale (noiembrie 2018);
„Clepsidra cu sentimente”, Tabara prieteniei literare, vol. II, editia 2019, coordonator Mariana Moga, editura Rotipo Iasi, 2019;
„Inzapezirea cuvantului”, Colectia Antologica, Asociația Social-Culturala „eCreator”, coordonator Ioan Romeo Rosiianu, 2019
„Antologia Campionatului European de Poezie”, Editura Lirich Graph, mai 2019
„Muzica gandului”, coordonatori: Vasilica Mitrea, Garofita Jianu, Mioara Baciu, editura PIM, 2019;
„Petale de iubire”, coordonatori: Vasilica Mitrea, Garofita Jianu, Mioara Baciu, editura PIM, 2020
“Poezie cu izoleta”, coordonator Romeo Roșiianu, editura Ecreator si Boema 9;
“ Vis cu Nichita”, coordonator George Calin, editura Rocart
“ Universum Montreal” , Canada, vol. II;
“Oprește-mă la tine Maramureș, oprește-mă în tine, anotimp!”, coordonatori: Vasile Bele, Gelu Dragoș și Nelu Danci, editura Armonii culturale
Premii literare:
– Premiu de excelență – Tabăra de creație de la Maliuc (iulie 2018)
– Premiu de excelență – Editura Inspirescu( iulie 2018)
– Titlul de „Ambasator al poezei”, acordat de Asociația Social-Culturală „eCreator”, condusă de Ioan Romeo Rosiianu;
– Premiul Revistei „Fiii Brailei”, in cadrul Campionatului European de Poezie, februarie 2018, pentru poezia „Să nu mă lași”.
– Premiul special în cadrul celei de-a patra ediții a premiilor literare “Uniti per la legalita, Napoli, 2020, cu poezia “Desculț prin gând”
– Premiul II, în cadrul Concursului literar internațional “Picaturi de suflet”, București 2021, pentru poezia “Si iată azi, mă-ntorc la tine, mamă”
Activităti literare: în cadrul Platformei literare „GRAI ROMANESC”, Festivalului Internațional al cărții AXIS LIBRI, Asociației pentru civilizație ortodoxă (ASCIOR), Cenaclului „Mihail Sadoveanu”, Constanța, Revista Parnas – Chisca Vasile Revista “Amprentele sufletului”, Revista “Logos si agape, Asociația Social-Culturală „eCreator”, Festival „Teatrul cetații”, coordonator Romeo Roșiianu, Revista “Flacăra lui Păunescu”
Calități deținute:
Membru în Liga Scriitorilor Români, Filiala Dobrogea, începând cu 17.07.2019;
Membru în Liga Scriitorilor Dobrogeni, începând cu 08.01.2020;
Redactor- șef Revista “Dobrogea culturală”, apărută sub egida Ligii Scriitorilor Dobrogeni, începând cu 15.02.2020
Membru în Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada, începand cu 12.01.2021
Membru în Uniunea Ziaristilor Profesioniști din România, începand cu luna ianuarie 2021
Melidonium 