Cornelia Viju

poetă, Brăila

                                       Întrebările mele

taie adânc gândurile

ce se opresc la tine

când apele iubirii smulg valuri

de dor,  din matca trupului meu.

Întrebările mele

te cheamă,

te caută prin hăţişuri de mătase argintie

deşirate din luna

ce se-oglindeşte în ochii tăi.

Întrebările mele

te-adulmecă prin labirintul

infinit al amintirilor

când deschid ferestrele simţurilor

înfometate de dorinţe.

Întrebările mele

desenează muzica ce curge

pe harpa inimii tale

când râde

când plânge

când dansează

când visează.

Dar…

întrebările mele

ţi-aşteaptă încă răspunsul

pe aripa vântului

ce prinde cu degetele sale

şoapte

înmuiate-n miresme de iubire

ce-ţi scriu:

Să jertfeşti un gând

şi să scrijeleşti cu el răspunsul

pentru întrebările mele.

 

BUZELE TALE…

Buzele tale

sunt clepsidra cuvintelor de iubire,

ce strecoară pasiuni mistuitoare,

stropite cu-a dorului licoare,

şi-ncarcă cupele fericirii

când îţi sorb preaplinul inimii.

Buzele tale

ating cu moliciunea lor,

ţărmul dragostei mele

şi şterg cu săruturi

urma parfumată a trupului meu

îmbrăcat în sclipirea stelelor din noapte.

Buzele tale

muşcă cu voluptate

gândurile mele frământate de vântul

ce-mi leagănă sufletul înroşit de dorinţă.

Buzele tale

sunt izvorul prin care

curge energia vieţii

şi-o beau cu atâta sete,

încât mă tem câteodată

să nu te golesc!

Buzele tale

sunt miracolul destinului meu,

val de emoţii

cu care însemnez clipele

când deschid porţile veşniciei…

 

MAMĂ

Răsună blând în zare un cânt de primăvară

Ce aievea-mi poartă paşii către verzi coline,

În braţe-mi cad speranţe şi vise mă-mpresoară

Fiindcă, mamă, sunt trimise de la tine.

Şi gânduri de iubire se răstoarnă în mine,

Lumina îmi deschide calea ce o păşesc

Eu simt privirea ta, ocrotitoare, cum  vine

Din  fiecare floare ce, mamă, o zăresc.

Surâsul tău duios mă înveleşte în noapte

Şi luna mi te-arată adesea printre nori,

Văd  degetele tale ce-mi împletesc din şoapte,

Cunună de iubire ce-n stele o-nfăşori.

Aş vrea să îţi sărut mâinile de aur mamă

Şi lacrima să îţi şterg într-un sărut uşor,

Să îţi prind tăcută eu, astăzi, dorul în palmă

Să îl torc în al recunoştinţei viu fuior. 

RUGĂ

Răneşte-mă cu zidul fericirii,

Pe care să-l îmbraci în har divin

Mă cheamă în clopotul nemuririi,

Să stau la masa Ta … şi am să vin.

Să mă desprind de ramul deznădejdii

În care-am crescut aici pe pământ,

Răsfaţă-mă în paradisul vieţii,

Unde iubirea razele şi-a frânt.

Topeşte-mă în vulcanul  privirii,

Ca să mă scurg prin sfintele poteci,

Unde cresc florile tămăduirii

Şi Doamne, pe creştet să mi le pleci!

VERDE

De ce nu-ţi plac ochii mei verzi, iubire?

Priveşte-i, în ei marea se-ascunde!

Priveşte-i, zarea-şi măsoară marginile în ei,

iar poarta sufletului tot de-acolo se deschide!

Nu-ţi place verdele?

Paradisul e pictat în această culoare, să ştii,

iar surâsul e verde,

când scânteiază din ochiul meu lin,

precum smaraldul cristalin.

Iubeşte-mă iubire,

iubeşte-mi ochii verzi

şi cântă-mi necuprinsul din privire,

căci pretutindeni ea te veghează

şi-n verde te creionează!

LUI FĂNUŞ  NEAGU

Nisipul din clepsidră refuză să mai curgă,

Secundele vieţii alunecă pe-arcuş

Păşeşte printre îngeri cu privirea-i adâncă

Şi-n catastiful vieţii semnează el, Fănuş.

Îl doare, dar nu plânge că lasă-n urmă lacrimi

Fiindcă nemuririi oferă al său trup,

În slovele de aur închide vis şi patimi

Aripi de fericire din pieptul său se rup.

Din doruri despletite a făurit castele

Şi-a răsturnat pe ele miresme de salcâmi,

A-nfipt în scara nopţii piciorul şi din stele

A smuls lumină sfântă şi-a dat-o astei lumi.

Când se juca cu luna o împletea-n silabe

Şi-i măsura iubirea cu pătimaş sărut,

În ochii blânzi jertfea dorinţe din nopţi albe

Şi-n amfore de-argint păstra timpul pierdut.

Îngenunchea şi vântul când săruta Brăila

Şi o trecea prin vatra sufletului, dansând

Îşi descânta pustiul în vase noi de-argilă,

Rănea stafia nopţii ce-l bântuia, râzând.

Am învelit regretul de-a nu-i atinge chipul

Cu gloria din slove pe care mi le-a scris,

Cu flori de sânzâiene ce-ncarcă universul

Desprinse din condei fănuşian, de vis.

*

CORNELIA VIJU

poetă, Brăila

(n.26 noiembrie 1974 Movila Miresii – Brăila)

 Studii: Absolventă a Facultăţii de Geografie Bucureşti; Absolventă modul pedagogic, calificare profesor de geografie; Studentă în anul II Facultatea de Litere, Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi, specializarea PIPP.

Publicaţii:

-Volum de poezii: ,,Ancoră la ţărmul iubirii”, Publicat 2010, Editura ,,Olimpiada”, Brăila;

-Volum eseuri publicat noiembrie 2010, ,,Căutător în propria viaţă”, Editura ,,Olimpiada” Brăila;

-Volum de poezii ,,Despletind şoapte…”, publicat 2011 la Editura Olimpiada  Brăila

Participare la: ,,Festivalul poeţilor din Balcani”2010, Ediţia a IV-a România –Albania şi ediţia a V-a 2011,  România – Grecia.

,,Festivalul Naţional Nicolae Drăgan”, Galda de Jos, 2010;

,,Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a Iv-a 2010-2011;

,,Premiul ,,Mesagerul de Bistriţa”, obţinut la Concursul anual de poezie ,,Mai presus de sine-2010”.