Mariana Cristescu: Zeno Ghiţulescu – „Imprevizibile maree”

Prietenul nostru, Zeno Ghiţulescu, continuă să ne uimească. Deunăzi, cercetându-mi fişierele pentru a vedea cu certitudine ce fel de Rac este – căci ştiam că la începutul lunii iulie îşi va serba ziua naşterii –, privindu-i mai atent datele biografice, am sesizat, parcă pentru prima oară cu adevărat, de fapt ceea ce ochiul liber nu se vede – şi anume faptul că a sărit de borna celor opt decenii.

S-a născut în ziua de 3 iulie 1929, în comuna Band, judeţul Mureş. Primii ani de învăţătură i-a urmat, între 1936-1940, la Şcoala de aplicaţie din Târgu-Mureş, a continuat primele cinci clase de liceu, în refugiu, la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş, între 1940-1945, ultimele trei, între 1946-1947, făcându-le mai aproape de casă, în citadela târgumureşeană „Al. Papiu-Ilarian” (clasa a şaptea şi a opta de liceu le-a terminat într-un singur an, în 1947). Între 1947-1953 a fost student al Institutului de Medicină Generală din Cluj – actuala Universitate -, la terminarea căruia a fost declarat doctor în medicină generală. >>>

Reclame