Gheorghe Pârlea – Notiţe la…,,Tema pentru acasă”, primul roman al unui preţuit poet basarabean: Nicolae Dabija

images Tema pentru acasa(sau, Un roman în care „dragoste” e un antonim pentru…,,Siberie”)

De la o vreme, încep a conştientiza dureros că am citit mult prea puţin pentru cele şase decenii bifate ca trecute pe răbojul grăbitei mele vieţi. Şi când folosesc verbul “a citi”, evident că mă refer la a te adăpa de la izvorul cunoaşterii umane. Omului i se oferă prin darul vieţii, în cazul că el conştientizează asta, revelaţia unei experienţe magice: însăşi existenţa. Din păcate, fiinţarea individului uman e una de o clipă. Căci, ce reprezintă un interval de şaptezeci de ani (speranţa medie de viaţă), raportat la dimensiunea timpului măsurat de orologiul cosmic?! În context, cât de lucid a trăit Marin Sorescu această caracteristică dramatică a condiţiei umane, regretând, la despărţirea iminentă de viaţă, că îi rămâneau multe cărţi necitite. >>>

Reclame

Ioan Miclău – amintiri

Nicuşor

Localitatea bihoreană Gepiu, a fost de când mă ştiu eu, comună cu primărie, cu post de poliţie, cu biserică, cu oficiu poştal, cu dispensar, cu şcoală primară şi aşa mai departe.
Au avut sătenii şi moară de măcinat făină alba de grâu, şi multe altele trebuincioase unor gospodari buni.
Acum, însă, prin ultimele decenii ale secolului trecut, odată cu acea „dezvoltare multilaterală” administrata de comunişti, comuna a ajuns sat. Ferească Dumnezeu de mai rău! Dar ce vreau să descriu acum, este povestea lui Nicuşor, prietenul meu din pruncie şi fost coleg de clasă la şcoala primară, ce mai târziu s-a numit generală. Desigur, în acea vreme satul încă era comună, dar sub pavilion comunist deja şi era vremea când, se spunea că de bună voie sătenii intrau în ”colhoz”. >>>

Maria Diana Popescu – Străchinile lui Isărescu şi antirachetele lui Obama

Maria Diana PopescuAtenţie români, banii la ciorap! Niciun politician din bătătură nu ne mai poate asigura că naţionalizarea depozitelor nu se va întîmpla şi la noi. Sub umbrela instituţiilor financiare, e o mare mafie la nivel planetar! Marea confiscare din Cipru, pusă la cale de miniştrii de finanţe din zona euro, de F.M.I. şi, fireşte, de cei care au orchestrat criza financiară a lumii, e un abuz fără precedent şi n-are legătură, cum motivează ei, cu depozitele magnaților ruşi! Încălcarea garantării depozitelor bancare este un spectru sinistru pentru sud estul Europei. Ciprioţii s-au trezit jefuiţi peste noapte, cu conturile blocate, de unde vor fi extraşi 6,75% pentru toate depozitele de pînă la 100.000 de euro şi 9,9% pentru ce depăşeşte, banii fiind folosiţi, chipurile, la „salvarea” sistemului financiar”. Despre ce salvare vorbesc ei? Ticăloşia aceasta, lăudată de politicienii germani de toate culorile, va demantela treptat moneda euro. Europarlamentarul Corina >>>

Era o vreme..

Marin-Neacsu-133x150Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.

 Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică. >>>

Bisericuţa din Gura Văii Deal

biserica-gura-vaii-deal

Biserica din Gura Văii Deal, comuna Girov, judeţul Neamţ, care poartă hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul“ se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ. Ea a fost construită la 1822, de obştea satului, Gura Văii fiind sat răzăşesc, şi păstrează un patrimoniu iconografic de mare valoare. În registrele parohiei se păstrează însemnarea conform căreia sfinţirea lăcaşului a fost făcută de însuşi Veniamin Costachi, mitropolitul de atunci al Moldovei şi episcop de Roman între anii 1796-1803. >>>

Mariana Cristescu – De la Nichita la Marcel Naste şi înapoi

De câtăva vreme îl studiez, pe cât posibil, pe tânărul Marcel Naste, încercând să decodific, dincolo de candoarea şi prospeţimea lui ca fiinţă pământeană, mesajele subliminale ale artei sale. Căci, dincolo de cel estetic, de cel emoţional, transpare, chiar şi unui ochi neavizat, al iubitorului de artă, glasul de dincolo de materie, glasul memoriei din pământuri, încărcat cu noduri şi semne din care îşi împleteşte scara către cer.

Avem aici o expoziţie de prapuri, zice el, şi putem să-l credem şi să considerăm că sunt chiar reprezentările unor flamuri ţesute cu fir de aur, pentru a fi prinse în vârful lănciilor cu care plecau la luptă bravii oşteni ai Armiei române. Şi gândul mă poartă, în acest sens, inevitabil, la steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, plimbat în anii din urmă de la Bucureşti la Chişnău, spre a-l vedea şi fraţii de peste Prut, şi înapoi, la Bucureşti, în Muzeu, înfăţişându-l pe Sf. Gheorghe deja biruitor – o ipostază iconografică mai neobişnuită -, aşezat pe un tron somptuos, ca un domnitor, încoronat de îngeri şi având la picioarele lui, deja supus, balaurul. Doar că acel steag, acea flamură, de fapt, figurativă, vişinie, are franjuri şi este brodată cu mult fir de aur pe catifea. Aşa era arta acelor vremi. >>>

Eminescu: Rusia vrea să mistuiască poporul român

EminescuMihai Eminescu are pentru mulţi o imagine asemeni luceafărului din poezia cu acelaşi nume – rece, distant faţă de ceea ce se petrecea în veacul său, căutând iubirea eternă etc. Totuşi contemporanii îl cunosc puţin altfel. Mare parte din talentul său scriitoricesc s-a mistuit în opera sa publicistică. Fără să fim lipsiţi de respect faţă de marele poet, acesta are o altfel de atitudine în textele pe care le-a semnat cu mândrie în Timpul. Nuanţe vagi sau mai accentuate de xenofobie, rasism, ultranaţionalism şi antisemitism se întâlnesc peste tot în articolele lui.

Totuşi azi ne vom opri asupra unui text publicat în iunie 1878, la puţină vreme după ce România rupsese legăturile cu Rusia din cauza anexarii acestora a celor 3 judeţe din sudul Basarabiei. Articolul se numeşte: România în luptă cu panslavismul şi este un fel de semnal de alarmă pentru ceea ce avea să se întâmple în secolul următor. >>>

Un scriitor nemţean celebru în lume, necunoscut în ţară

Cum se scrie istoria… În vreme ce în România se puneau bazele proletcultismului, iar marii artişti, scriitori şi filosofi umpleau puşcăriile politice unde mureau în mizerie şi în chinuri sau rămîneau traumatizaţi pe viaţă, Constantin Virgil Gheorghiu publica în 1949 “Ora 25″ roman care se traducea în zeci de limbi pe toate meridianele. Cartea este tragică şi absurdă, ea integrîndu-se existenţialismului aflat în acei ani în plină afirmare. Preotul şi scriitorul Gheorghiu era şi el condamnat de regimul comunist: nu era tradus, nu era publicat, îi era interzis numele în ţara lui. Ce condamnare mai grea poate fi pentru un scriitor decît aceea la prohibiţie? >>>

Scrisoarea lui Nichifor Crainic către ucenicul său spiritual, Părintele Arsenie Boca

Această scrisoare a fost trimisă de Nichifor Crainic ucenicului său spiritual Arsenie Boca, după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971, în biserica din satul Drăgănescu de lângă Bucureşti, pe care părintele începuse să o picteze. După mai multe convorbiri avute în Bucureşti, Nichifor Crainic a venit să pecetluiască, cu iubirea şi competenţa cu care scrisese Nostalgia Paradisului, valoarea picturii ucenicului său, ajuns părinte duhovnicesc de statură filocalică. >>>

Adrian Alui Gheorghe – „Poezia este, în ultimă instanţă, practica metafizicii. Ca şi religia”

Nichita Stănescu a fost entuziasmat de nume şi mi-a spus că … „e o poezie în sine”
 
– Dragă Adrian Alui Gheorghe, ce vrea să însemne numele acesta al tău, unic în literatura română, deşi e unul ostentativ neaoş românesc? Vrea să sugereze descendenţa ultimă? Sau poate pe cea dintotdeauna? >>>

Parisul – piatră de temelie la edificiul succesului!

 Iugoslavia – şedere scurtă la Panciova şi Kovacica, un an şi câteva luni la Banovici, la Zrenianin pentru o vreme mai scurtă,  apoi Italia -la Trieste, la Cinecitta pentru două luni şi în final la Torino, de unde a plecat în Franţa, la Paris. Această traiectorie a urmat-o viaţa din exil a lui Dumitru Sinu, de la trecerea graniţelor României şi până la popasul ceva mai lung, pe care l-a făcut în Franţa; traseul anterior ajungerii în ţara lui Voltaire îl creionase într-un mod absolut original pe parcursul întâlnirilor noastre anterioare. >>>

Octavian CURPAŞ: Exilul românesc la mijloc de secol XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite.

CAPITOLUL VI- DAN ISĂCESCU: Visul francez sub glasul roţilor de tren!

Odiseea lui Dan Isăcescu şi aventura lui franceză este imposibil să nu te captiveze, mai ales, dacă relatarea o face Mitică Sinu. Povestea lui nu este una obişnuită. Modul în care reuşeşte să părăsească România este unul ieşit din tiparele acelor timpuri: Dan Isăcescu trece graniţa între roţile unui tren de marfă! >>>

Grigore Ilisei: Dan Hăulică- Aristocrat al spiritului

Dan Hăulică iese din plasma unei modeste familii româneşti, cea care şi-a dus zilele mai cu seamă într-o uliţă patriarhală a Iaşilor, pe strada Octav Botez, capăt cu Sărăria, adică în mahalaua Muntenimii, cum i se zicea acestei părţi de târg în Evul de Mijloc. Din acest mediu al „mulţimii tăcute” ni s-a dăruit un savant şi un făuritor al spectacolului ideilor şi expresiei. Este în această geneză a aristocraţiei spiritului o alchimie misterioasă, de vreme ce, din cealaltă ramură a familiei, una încă mai de la talpa ţării, din neam de ţărani din Ipatele, s-a ridicat la treapta cea mai înaltă a ştiinţei vărul său, fiziologul Ioan Hăulică. Aceste două vlăstare ale seminţiei au intrat în elita elitelor intelighenţiei româneşti, în Academia Română. >>>

Emilian Valeriu Pal- Dansul, masa și darul

jurnalist, poet, Roman

După atîția ani de presă încă mă mai amuz. Mă amuză copios conferințele de presă pe care le susțin oamenii politici. Nu mă refer la cei de la centru ci la provinciali. Să fim bine înțeleși. Nu știu cum e în presa centrală, dar în provincie politica e întotdeauna pe bani. Pentru că nimeni n-are nici timpul nici nervii necesari să-și irosească o oră sau chiar mai mult ascultînd ce debitează un om politic. Să luăm două situații. >>>

Elena Emanuela Sava – Două lumânări

 Ploua de două săptămâni. Ploaie de toamnă în mijlocul verii, azi caldă şi liniştită, mâine rece şi prăpăstioasă. De fiecare dată când tuna şi fulgera dârdâiau ferestrele casei. Iar când trăsnea câteodată, se cutremura tot pământul. Atunci Bunica fugea degrabă în casă de aprindea candela. Şi într-o răsuflare rostea o rugăciune în şoapte şi bătea câteva închinăciuni.  Pe o asfel de vreme nu mă lăsa niciodată să mă uit pe fereastră. >>>