,,Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, propunerea României la Oscar 2015

Juriul, format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic şi istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film, director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Dana Duma, critic de film, Irina Margareta Nistor, critic de film, şi Iulia Blaga, critic de film, a ales, cu majoritate de voturi, ca lungmetrajul „Câinele japonez”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, să reprezinte România la secţiunea „cel mai bun film străin” a premiilor Oscar pentru anul 2015.cainele-japonez Continuă lectura

Reclame

Dumitru Rucăreanu… „Aștept primăvara!”

rucareanuDumitru Rucăreanu a murit într-o zi de duminică, pe 3 martie, și nimeni n-a știut nimic. Presa a aflat târziu, după incinerarea care a avut loc miercuri, în secret, așa cum și-a dorit actorul. A vrut să rămână departe de ochii presei care, de altfel, l-a ocolit în ultimii ani. Avea 81 de ani. Pentru că Dumitru Rucăreanu a preferat tăcerea în jurul morții lui și absența circului mediatic care se repetă aproape plictisitor de câte ori mai moare un artist, încât uneori ai impresia că auzi același text, doar cu numele schimbat. Pentru că puțini au vorbit despre el și rolurile lui în ultima vreme, pentru a nu aluneca în plasa ipocriziei generale care ne face să începem să scoatem la iveală arsenalul de cuvinte din limbajul de lemn din care nu lipsesc „generația de aur”, „monstru sacru” etc. etc. Și doar ca un exercițiu de reamintire, o discuție pe care am avut-o cu Dumitru Rucăreanu, într-o cafenea de la Piața Amzei, într-o dimineață de acum doi ani, și publicată atunci în Jurnalul Național. O discuție plină de umor și de multe povești și amintiri din tinerețe. În ziua în care ne-am întâlnit, ningea. Mi-a spus pe jumătate amuzat, pe jumătate întristat: „Cum să te simţi în Bucureşti, când într-o juma de oră toată zăpada asta albă frumoa­să, devine cenuşie?! Aştept primăvara…”. >>>