Otilia Cazimir – 119 ani de la naştere

Otilia cazimir

Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu; 12. 02. 1894, Cotu Vameş -8. 06. 1967, Iaşi) s-a născut în familia învăţătorilor Ecaterina (n. Petrovici) şi Gheorghe Gavrilescu. Alte pseudonime: Dona Sol, Magda, Ofelia, Alexandra Casian, după numele bunicului, preotul Casian. Pseudonimul Otilia Cazimir i-a fost ales de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu, cu ocazia debutului cu versuri la Viaţa Românească. (1912). Din 1898, se mută la Iaşi, unde va urma toate treptele de şcolarizare, inclusiv Facultatea de Litere şi Filozofie, fără licenţă. Din 1929, este membră a Societăţii Scriitorilor Români. Între 1937 şi 1947, a deţinut funcţia de inspector în Direcţia Generală a Teatrelor, iar din 1946, va colabora permanent cu Editura Cartea Rusă, stilizând traduceri din literaturile rusă şi sovietică. Debutează cu proză (1919) în Însemnări ieşene şi în volum cu Lumini şi umbre – poezii (1923). A mai scris: literatură >>>

Reclame

„Salonului de literatură Zero+” la Iași

Moderatorii cenaclului sunt autori deja cunoscuţi, atât ieşenilor, cât şi în ţară: Mirel Cană, Liviu Antonesei, Şerban Axinte şi Paul Gorban. În cadrul cenaclului vor fi abordate orice tip de literatură: proză, poezie, eseu, dramaturgie, jurnal etc. Se urmăreşte, pe de altă parte, crearea unor evenimente literare, marcate prin lansări de carte, întâlniri cu scriitori consacraţi, dar şi crearea unui pol literar atât din punct de vedere estetic, cât şi critic, reprezentativ timpurilor actuale. „Salonului de literatură Zero+” este un concept care vine, în primul rând, în sprijinul noilor valuri literare, sprijinind libertatea de creaţie artistică. >>>

Isabela Vasiliu-Scraba: Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade

Motto: “Cel ce înţelege are aripi” (consemnează Noica la citirea lui M.Eliade). După editarea operei lui Nae Ionescu, Noica notase că “puţin lucru trebuie să fie cunoaşterea de vreme ce rămaşi cu ea [după izgonirea din Rai] suntem totuşi aşa de departe de Dumnezeu” (Noica, Jurnal filozofic, 1944)

În anii când dorinţa lui Noica de a-şi vedea manuscrisele publicate ajunsese pe căi neştiute să coincidă cu tactica ideologilor comunişti de a-şi ascunde sentimentele antiromâneşti prin acordul dat la tipărirea unui trăirist de şcoală naeionesciană s-a întâmplat ca Noica să aştearnă pe furiş următorul gând: “Intrarea în element [este] reintegrare. Nu sînt toate reintegrările o asemenea stămutare [în element]? Literatura fantastică [a lui Eliade este] o ascensiune către element. Poate şi căutarea altui plan de realitate sau a altei substanţe în care lucrurile sînt [există prin esenţa lor nepieritoare]. La Mircea Eliade lucrul e izbitor, căci fantasticul lui ţine de arhetipuri, e intrare în fiinţă. Multă vreme Constantin Noica ar fi vrut să scrie o carte despre Eliade care să ocolească zonele “obscurantismului” religios. Ea s-ar fi intitulat Cartea arheilor şi ar fi început cu “elementul înfrăţirii, al iubirii”, prin invocarea sfîntului Francisc din Assisi (Jurnal de idei, 6.20), mai uşor de trecut prin cenzură decât vreo imprudentă trimitere la naeionesciana “iubire ca instrument de >>>

Roxana Patraș: Garabet Ibrăileanu. În căutarea formei perfecte

Fără a fi înzestrat de la natură cu harul expresiei spontane, Ibrăileanu a intrat în jocul publicisticii încă de pe băncile scolii, fascinat de strălucirea inteligentei umane, dar intimidat de diversitatea formelor tranzitorii prin care se poate manifesta gîndirea. După ce înfiintează, împreună cu bunul său prieten Raicu Ionescu-Rion, revista liceului „Gh. Rosca-Codreanu”, adolescentul cu vocatie critică porneste, în numele Ratiunii, primele cruciade împotriva conventiilor si limbajului pretios, împotriva „manechinelor” (cum numeste el undeva formele goale), a „împodobirilor” desarte sau chiar împotriva „literaturii”, văzută ca umbră inconsistentă a adevărului. Transant, Ibrăileanu alege să apere „spiritul”, „inteligenta” si arida stiintă a filologiei de orice intruziune impură a scrisului „frumos”. >>>

Demostene Botez (1893-1973)

Demostene Botez (născut la 2 iulie 1983 în comuna Truşeşti din judeţul Botoşani, în familia unui preot) a fost cineva în literatura română. A profesat avocatura, întâi la Iaşi şi apoi la Bucureşti, ceea ce i-a permis să se ocupe de literatură relaxat, fără grija zilei de mâine, a făcut parte dintre colaboratorii apropiaţi ai revistei Viaţa Românească, s-a străduit să aibă în orice împrejurare – ca şi G. Ibrăileanu sau M. Sadoveanu – o ţinută elegantă. A scris poezii simboliste cu o imagistică luxuriantă, intelectualizată (Povestea omului, 1923, Zilele vieţii, 1927 etc.), romane tradiţionale, influenţate parţial de Dostoievski (Ghiocul, 1931, Înălţarea la cer, 1937), articole de ziar, însemnări de călătorie. >>>

Constantin Tomșa- Perenitatea și actualitatea lui Calistrat Hogaș

critic literar, Piatra Neamț

 În anul în care s-au împlinit 160 de ani de la naşterea şi 90 de ani de a moartea celui al cărui nume a devenit emblematic pentru Piatra-Neamţ, – am numit pe Calistrat Hogaş, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, un nume cunoscut şi apreciat în lumea criticii şi a istoriei literare actuale, pune la dis­poziţia cititorilor interesaţi o nouă carte despre cel pe care George Călinesu- în a sa «Istorie a literaturii române de la origini până în prezent» 1-941), îl considera: „…un diletant superior cu o singură coardă şi ca atare un scriitor minor. Însă un minor mare”, iar Tudor Vianu era de părere că este un Creangă trecut prin cultură. >>>