Ion Ionescu- Bucovu: „Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt „comedia inumană” a universului concentraționar comunist

seria-de-autor-Nicolae-Steinhardt-editura-polirom-jurnalul-fericiriiÎn peregrinările mele ca dascăl prin satele patriei am intrat în casa unui elev al cărui bunic venise proaspăt din închisorile comuniste. L-am găsit lângă sobă, aproape un cadavru, era speriat, cu ochii rătăciți și refuza să vorbească. Atât mi-a zis : „Eu am stat în celulă cu Steinhardt!” Vorbea încet și se uita în toate părțile. „N-am voie să spun mai multe, am jurat că-mi pun lacăt la gură, dacă află ăia iar mă bagă la închisoare.” Nu după mult timp am aflat că a murit.
Povestea lui mi-a revenit aflând cine este N. Stainhardt, acel evreu care a îmbrăcat haina lui Hristos și a scris cartea poate cea mai citită din ultimii 20 de ani, „Jurnalul Fericirii”. >>>

Scara divină, urcuș în poezia lui Teo Cabel

Coperta2MOTTO: “Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.” Vasile Voiculescu

Poetul Teo Cabel (Cabel Ștefan Teodor) un buzoian ce face cinste locului. Nu întâmplător am ales ca motto, un citat din Vasile Voiculescu, ,,medicul fără de arginți,, și marele poet isihast al Rugului Aprins, un sfânt plecat în veșnicie, iubitor al meleagurilor buzoiene. Poate și dedicația autorului m-au determinat să mă opresc “pe un strop liric” ajuns pe “malurile Begăi”. >>>

George Petrovai – Fantasticul, magicul și fabulosul în cultura română

Incontestabil că fundamentele gândirii și culturii românești sunt alimentate de izvoarele curate și bogate ale culturii sale populare. De aici decurge specificul culturii noastre, sau ceea ce definea Lucian Blaga prin „matricea spirituală a poporului român”.

Acuma sigur că sunt voci care se arată nemulțumite ba de specificul culturii românești, ba de neîmplinirile ei, ba de amândouă deodată. „Căci”, spun aceste voci, „o cultură atât de impregnată de folclor ca cea românească, are toate șansele să fie receptată de culturologii străini, în speță cei occidentali, ca o cultură interesantă în exotismul ei, dar are puține șanse să părăsească periferia culturii universale. Poți foarte bine, susțin nemulțumiții, să menții specificul național, dar în același timp să te apropii de marea cultură universală, singura modalitate prin care pot fi atinse cele două mari aspirații ale oamenilor de cultură: înfrățirea culturală și recunoașterea internațională. Dar pentru asta, noi, românii, trebuie să renunțăm la autarhismul cultural datorat folclorului, suficienței și influențelor pernicioase alimentate de vitregiile istoriei naționale. Nu în acest mod au procedat Eminescu, Blaga sau Mircea Eliade, cu toții trecuți prin universitățile Apusului?” >>>

Mândria de a fi român

În ultimul timp am întâlnit persoane, în special dintre tineri care, la întrebarea daca sunt mândri de faptul că sunt români sau ce părere au despre România, dădeau un răspuns scurt: nu, nu sunt mândru că sunt român…fiecare argumentând în felul lui. Acum, întrebarea mea este: ce i-a determinat pe aceşti oameni să fie aşa indiferenţi faţă de propria lor ţară şi de ce? Care sunt cauzele si cine se face vinovat de aceste lucruri? Nu o să incerc să aflu răspunsuri la aceste întrebări pentru ele se află în faţa fiecăruia dintre noi, în schimb o să încerc să pun problema mândriei de a fi român pe baza istoriei.

>>>

Poeme creștine- Vasile Voiculescu, Mihai Eminescu, Valeriu Gafencu, Vasile Militaru

  >>>