Despre Bucureşti şi bucureşteni – Interviu cu Andrei Oişteanu

Cu ocazia Zilei Bucureştilor (21 septembrie 1459 – cea mai veche atestare a oraşului, într-un document semnat de Vlad Ţepeş), publicăm un interviu cu antropologul ANDREI OIŞTEANU, preluat de pe site-ul B365.ro.

Ce ne puteţi spune despre Bucureşti, ca oraş mul­ti­et­nic?

Când se vorbeşte despre oraşe româneşti multietnice şi mul­ticulturale, de regulă se vorbeşte de Timişoara, de Cer­năuţi, de Brăila. Întotdeauna se uită Capitala. Or, Bu­cureştiul este un oraş multietnic şi multicultural tipic. În primul rând, pentru că a adunat – ca şi alte capitale – populaţii din diverse regiuni ale României: moldoveni, tran­silvăneni, bănăţeni, dobrogeni şi, evident, mun­teni. De-a lungul secolelor, oraşul a atras şi diverse gru­puri etnice. S-a creat ceea ce sociologii numesc un „eth­nic melting pot“, un „mojar de mixtură etnică“, în care toate aceste comunităţi etnice s-au amestecat, social şi cultural, s-au produs căsătorii mixte şi a ieşit o populaţie relativ distinctă, numită „bucureşteni“. Este vorba des­pre foarte multe comunităţi etnice alogene: armeni, greci, evrei, nemţi, ruşi, turci, unguri ş.a. La un moment dat, umbla legenda că Bucureştiul este al doilea oraş, după Budapesta, >>>

Reclame

Două secole de la răpirea Basarabiei!

Ce reprezenta Basarabia la 1812? În primul rând, o asemenea regiune nici nu exista. Acel sector din sudul provinciei pruto-nistrene, numit Basarabia, cel mai probabil după numele dinastiei muntene care ar fi stăpânit, scurt timp, gurile Dunării, nici nu mai era menţionat în izvoare; călătorii ruşi scriau despre această regiune ca despre una tătărască. Exista, într-adevăr, un spaţiu care, conform tratatului de la Bucureşti (mai 1812), a intrat în componenţa Imperiului ţarist; dar acesta nu avea o denumire stabilă şi era şi neomogen din punct de vedere politic. Provincia „Basarabia” trebuia, aşadar, „inventată”; sau, cum am spune noi astăzi, „construită” în imaginarul locuitorilor şi al autorităţilor… >>>

Ştefan cel Mare

Realitatea istorică a personalităţii lui Ştefan cel Mare, figură aureolată de legende,descinde atât din documente, hrisoave, cronici şi cântece populare, cât şi din amintirea vie a contemporanilor săi. Ştefan cel Mare şi Sfânt, gloriosul domn şi stăpân al Moldovei, prin vitejia şi înţelepciunea sa, prin măestria militară şi marea-i dragoste pentru poporul său, a ajuns să fie admirat încă din viaţă. Admirat de prieteni şi respectat de duşmani. >>>

Evreii khazari- Istorie şi etnografie românească

Motto: “Se ştie că atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi o dată cu ea şi literatura.” (Milorad Pavici, Dicţionarul khazar)

Istoriografia recentă este deosebit de numeroasă, variată ca tematici abordate şi bogată în subiecte de mare dificultate istorică privind istoria khazarilor.1 Demersul meu acoperă un segment restrâns, atât spaţial cât şi temporal. Teritoriul locuit de români deşi s-a aflat în vecinătatea Imperiului medieval Khazar2, este destul de rar abordat în lucrările de specialitate şi de aceea este dificil de argumentat o teorie sau alta3; rămâne desigur arealul vast şi dinamic al etnografiei care se hrăneşte cu numeroase elemente de civilizaţie, conservate foarte bine în eşafodajul său cultural.4 >>>

Cristian Negrea – Premisele răpirii Basarabiei

Anul acesta se împlinesc două sute de ani de la anexarea Basarabiei de către imperiul ţarist. Este important, în acest context, să ne aplecăm mai mult asupra acestei provincii româneşti înstrăinate, recăpătate şi din nou pierdute, care nici astăzi încă nu şi-a găsit calea şi drumul, care încă bâjbâie şi ezită între cele două direcţii diametral opuse ce i se deschid, spre est şi spre vest. Dar pentru asta este necesar să vedem cum s-a făcut această anexare a Basarabiei de către Rusia la 1812. >>>