Lazăr Lădariu – Memorii • File de jurnal • Confesiuni

aa >>>

Maria Dana Lovinescu: Ziarist, traducător literar (3 sept. 1933-17 nov. 2012)

maria-dana-lovinescuS-a născut la Piatra Neamț, Maria Dana Crivetz, unic copil al magistratului Mircea Crivetz, moștenitor al unei familii boierești din Moldova.  Și-a dorit să studieze arhitectura și, la terminarea liceului, a dat examen la Institutul de arhitectură din București, obținînd nota zece atît la desen cît și la matematică. A căzut însă din cauza originii sociale “nesănătoase”. Era începutul anilor cincizeci. Justiția poetică a făcut ca, șaizeci de ani mai tîrziu, nepoata care îi poartă numele, Dana Maria Beligan, să devină arhitect, în Australia.

Cunoscătoare a patru limbi străine, Maria Dana Crivetz a urmat cursurile Facultății de filologie a Universității din București, unde s-a bucurat de îndrumarea unor profesori precum George Călinescu, Tudor Vianu, Ana Cartianu, Leon Levițchi; și de colegi precum Nicolae Labiș, Fănuș Neagu, Nicolae Velea. S-a specializat în limba și literatura engleză.  >>>

Roxana Patraș: Garabet Ibrăileanu. În căutarea formei perfecte

Fără a fi înzestrat de la natură cu harul expresiei spontane, Ibrăileanu a intrat în jocul publicisticii încă de pe băncile scolii, fascinat de strălucirea inteligentei umane, dar intimidat de diversitatea formelor tranzitorii prin care se poate manifesta gîndirea. După ce înfiintează, împreună cu bunul său prieten Raicu Ionescu-Rion, revista liceului „Gh. Rosca-Codreanu”, adolescentul cu vocatie critică porneste, în numele Ratiunii, primele cruciade împotriva conventiilor si limbajului pretios, împotriva „manechinelor” (cum numeste el undeva formele goale), a „împodobirilor” desarte sau chiar împotriva „literaturii”, văzută ca umbră inconsistentă a adevărului. Transant, Ibrăileanu alege să apere „spiritul”, „inteligenta” si arida stiintă a filologiei de orice intruziune impură a scrisului „frumos”. >>>

Un roman al educaţiei intelectuale

Ultima carte semnată de scriitorul şi medicul Ion Vianu aparţine, urmând un firesc traseu al vârstei şi faptelor, genului memorialistic. Amor intellectualis este, aşadar, o carte autobiografică. Mai mult decât atât, subtitlul volumului în cauză, romanul unei educaţii, încadrează această operă din punct de vedere tipologic în categoria bildungsroman-ului[1]. Cititorul este purtat prin vremuri apuse, deloc limpezi, când, potrivit unei expresii a autorului, cetăţile începuseră să fie ruinate. Este vorba despre începutul unei epoci aflată sub semnul fatidicului, care coincide din punct de vedere cronologic cu primii ani ai instaurării dictaturii de factură stalinistă în România, când socialismul, “ultima şi cea mai cumplită revoltă a sclavilor … mai eficace şi mai de temut decât creştinismul” (p. 57) începuse să-şi arate hidoasa înfăţişare. Treptat, lectorul pătrunde într-o epocă tensionată, caracterizată de “triumful supraomului” (p. 57). >>>

Istoria literaturii ca ecritură a disperării şi a iubirii de semeni

După cum se ştie, George Călinescu a publicat, în 1941, monumentala lucrare, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (cu ediţia secundă, din 1982, îngrijită de fostul său asistent universitar, Al. Piru), rod al unei munci titanice, pe măsura doar a omului de geniu. Întâmplarea a făcut ca, după 65 de ani, unul dintre foştii săi studenţi din cumplitul debut al epocii staliniste / proletcultiste, prof. univ. dr. Ion Rotaru, să realizeze o lucrare impresionant-asemănătoare, evident, pe un mai mare segment temporal, de la „originile dacice“ ale Valahimii (Dacoromânimii), ori, şi mai exact spus, de la Ovidiu (Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona-Italia, în 20 martie 43 î. H., exilat în Dacia Sud-Dunăreană, la Tomis / Constanţa, unde a murit în anul 17 d. H.), şi până în orizontul anului 2006, O istorie a literaturii române de la origini până în prezent (Bucureşti, Editura Dacoromână TDC, 2006, pagini mari, 240 x 310 mm, „A-3“: 1336). >>>

Zoe Dumitrescu Bușulenga – „Pentru mine nu există moarte”

Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atât de activă şi atât de plină încât un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege iar maturitatea le ignoră vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pănă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vârsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decât lucrurile materiale, iar restul este uitat.

>>>

Traian Cicoare- In memoriam

A făcut studiile secundare la Liceul „Traian“, din Turnu Severin, unde a făcut obiectul „Limba română“ cu C.D. Ionescu, critic literar, publicist şi scriitor eseist; la istorie l-a avut pe Aurel Decei, turcolog apreciat; anatomia cu doctorul psihiatru Ion Biberi, filozof, critic literar, scriitor, eseist; la muzica pe compozitorul Petre Severin, care i-a vorbit şi de muzicianul folclorist Gavril Galinescu; filozofia cu D. Papadopol, autor de numeroase cărţi de filozofie, în special despre Seneca. După serviciul militar la Şcoala de ofiţeri de rezervă şi front, la Păuliş, în 1945, s-a înscris la >>>

Demostene Botez (1893-1973)

Demostene Botez (născut la 2 iulie 1983 în comuna Truşeşti din judeţul Botoşani, în familia unui preot) a fost cineva în literatura română. A profesat avocatura, întâi la Iaşi şi apoi la Bucureşti, ceea ce i-a permis să se ocupe de literatură relaxat, fără grija zilei de mâine, a făcut parte dintre colaboratorii apropiaţi ai revistei Viaţa Românească, s-a străduit să aibă în orice împrejurare – ca şi G. Ibrăileanu sau M. Sadoveanu – o ţinută elegantă. A scris poezii simboliste cu o imagistică luxuriantă, intelectualizată (Povestea omului, 1923, Zilele vieţii, 1927 etc.), romane tradiţionale, influenţate parţial de Dostoievski (Ghiocul, 1931, Înălţarea la cer, 1937), articole de ziar, însemnări de călătorie. >>>

George B. LØVENDAL – un strălucit artist viking la gurile Dunării

In galeria marilor admiratori ai ţăranului român, ai bogăţiei sale spirituale şi de autentică trăire se înscrie, la loc de frunte, şi pictorul George B. LØVENDAL, artist multilateral român, de origine danezo-norvegiană[1].

Contactul, pe la începutul anilor ’20, cu realităţi­le satului românesc a marcat definitiv arta şi viaţa sa. Stau mărturie elocventă sutele de picturi[2], schiţe, acuarele etc., în care a încercat să refacă cronica lumii mirifice a satului românesc aflat la crepus­culul existenţei sale patriarhale. >>>

Ion Ionescu Bucovu- Academicianul Eugen Simion la a 79-a aniversare

Academicianul , profesorul și criticul literar Eugen Simion se apropie de vârsta senectuții. La 79 de ani este încă tânăr, scrie și este preocupat de viața literară. A scos generații întregi de profesori și doctoranzi în ale literaturii, atât în țară cât și în străinătate. A participat la comisii de examene, la inspecții de grade didactice, la conferințe literare, s-a implicat în viața Academiei, a scris nenumărate studii despre scriitorii noștri de ieri și de azi. Mi-l amintesc de prin anii 70 când venea la Facultate cu un folksvagen, nu tocmai tânăr cu o >>>

Neobonjurism și autohtonism în cultură

Constantin Tomșa- Perenitatea și actualitatea lui Calistrat Hogaș

critic literar, Piatra Neamț

 În anul în care s-au împlinit 160 de ani de la naşterea şi 90 de ani de a moartea celui al cărui nume a devenit emblematic pentru Piatra-Neamţ, – am numit pe Calistrat Hogaş, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, un nume cunoscut şi apreciat în lumea criticii şi a istoriei literare actuale, pune la dis­poziţia cititorilor interesaţi o nouă carte despre cel pe care George Călinesu- în a sa «Istorie a literaturii române de la origini până în prezent» 1-941), îl considera: „…un diletant superior cu o singură coardă şi ca atare un scriitor minor. Însă un minor mare”, iar Tudor Vianu era de părere că este un Creangă trecut prin cultură. >>>