Mariana Cristescu – „… Şi românii au fost, din nou, una”…

„… din mila lui Dumnezeu, principele creştin Mihai voivodul, principele ereditar al întregii Ţări Româneşti, domnul regatului Transilvaniei, supremul guvernator şi domn al Moldovei, domn al unor părţi din regatul Ungariei, premergătoriul şi căpitanul întregii Creştinătăţi”. [Mihai Viteazul, 1 mai 1600, hrisov boerilor din Ţara Românească, în „Documente”, vol. IV, Eudoxiu Hurmuzachi]
De ce am purces eu la drum lung, zi de vară până-n seară, la peste 300 de kilometri de Târgu-Mureş? – mă întreabă unii cunoscuţi, mai cu seamă neprieteni. Şi nu mă feresc să răspund!
„Mă dusei să trec la Olt” – vorba cântecului – în miez de luncă straşnic ascunsă de pădure, la graniţa Teleormanului, ca să îngenunchiez la sfintele moaşte de la Mănăstirea Plăviceni (Aluniş), ctitorită de Doamna Stanca, soţia Viteazului Mihai, în vremi de restrişte, urgisită şi azi de o nenorocită sârmă electrică mărginind, ilegal, moşia de vânătoare a „măriei sale” Liviu Dragnea. >>>

Reclame

Vavila Popovici – Fragment din cartea „Popasurile vieții”- în pregătire

„Avem o țară unde au stăpânit odată/ Vitejii daci, bărbați nemuritori./ Și unde stau de veacuri laolaltă/ Izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări.”
                                                                                                                       Radu Demetrescu Gyr

La Câmpeni, în Transilvania, localitate atestată documentar din secolul al XVI-lea, aflată în județul Alba, la 77 de kilometri distanță de reședința de județ – Alba Iulia, am ajuns împreună cu părinții. Aveam pe atunci vreo trei anișori. Eram trupește și sufletește precum o salcie, un copil sensibil căruia nu-i lipsea însă curajul, curiozitatea pătrunderii în locuri și taine. Unii copii erau mai rigizi, mai egali în acțiunile lor, mai puțin oscilanți, mai reci. Eu, priveam și reacționam sub impulsul inimii mele de copil, primeam mesaje din exterior sub forma unor unde care îmi atingeau intens simţurile.
Deseori mă plimbam, de mână cu părinții, prin acea parte a văii Arieșului, deosebit de pitorească. Am păstrat vie imaginea stălucitoare a râului care curgea fericit pe timpul verii, primind săruturile fierbinți ale soarelui. >>>

Istoria României

În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã. In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV ! >>>

Zaharia Bala: Manifestul inimii de român- Adevărul istoric despre un ținut numit Transilvania

Deşi suntem o naţie cu un trecut zbuciumat, înscris cu litere de sânge în analele istoriei universale, graţie inteligenţei, înţelegerii şi înţelepciunii de care a dat dovadă de-a lungul secolelor, poporul român a reuşit să-şi păstreze demnitatea, integritatea şi, nu în ultimul rând, valorile sale naţionale. Respectând istoria altor popoare şi-a respectat şi apărat propria istorie, iubindu-şi dintotdeauna rădăcinile şi locurile moştenite din moşi strămoşi, trăind în bună înţelegere cu toate neamurile pământului, indiferent de naţionalitate şi manifestând în permanenţă dragoste de semeni şi condescendenţă faţă de toţi aceia care au încercat să-i ştirbească imaginea şi să atenteze la integritatea teritorială a României. Ceea ce se petrece astăzi în România, ne determină însă, şi pe noi, cei care aparţinem acestui popor dar vieţuim departe de ţară, să facem cunoscute câteva adevăruri istorice incontestabile, care ne dau dreptul să luăm atitudine, cu aceeaşi înţelepciune cu care au făcut-o şi înaintaşii noştri. În tot ceea ce întreprind conducătorii etnicilor maghiari din România începutului de mileniu III, mai ales în ultimul timp, se observă cu uşurinţă încercarea vădită de re-maghiarizare a Transilvaniei. Sunt agreate acţiunile extremiştilor maghiari îndreptate împotriva românismului şi eroilor neamului – oponenţi ai încercărilor de maghiarizare a Transilvaniei de-a lungul istoriei, (de exemplu, Avram Iancu, batjocorit de ziua naţională a Ungariei, în mod public, de către un extremist maghiar); solicitarea autonomiei ţinutului secuiesc şi încercarea de emitere a unei monede secuieşti, denumită SIC şi a efectuării tranzacţiilor bancare în această monedă; extinderea maghiarizării în şcoli, etc. >>>

Cameleonismul politicienilor români

Pe data de 30 mai 1991, prof. univ. dr. Petre Ţurlea, atunci deputat, a propus Camerei Deputaţilor păstrarea unui moment de reculegere în memoria Mareşalului Ion Antonescu. Preşedintele Camerei era Dan Marţian. Toţi deputaţii, fără nici o excepţie, s-au ridicat şi au păstrat momentul de reculegere. În felul acesta, deputaţii, reprezentanţi ai Poporului Român, recunoşteau caracterul drept al războiului condus de Mareşalul Ion Antonescu împotriva Uniunii Sovietice în perioada 22 iunie 1941-23 august 1944. >>>

Adrian Majuru – Muzeele, o chestiune de management cultural

Ar trebui sa ne intrebam: sunt muzeele o necesitate culturală? Mai bine spus, care mai este necesitatea culturală în privinţa muzeelor?

Supradimensionate în departamente, secţii şi birouri, muzeele s-au transformat fie într-o sterilă confruntare între şefi cu orgolii mărunte,  – ale căror arme de atac şi contraatac sunt proiecte culturale făcute în grabă pe nervii subordonaţilor angrenaţi într-un hei-rupism lumpen-proletar -, fie au devenit un cavou milenar pentru neadaptaţi. Produsul cultural, în ultimă instanţă, însoţit de un variat expozeu antropologic, sociologic, patologic etc., se desfăşoară de fapt nu prin produsul cultural specific fiecărei instituţii, ci în interiorul acestor confruntări, iar vizitatorul mai bine ar fi invitat să studieze mulţimea de fizionomii măcinate de preocupări mici şi orgolii pe măsură, care populează instituţiile culturale. >>>

Pe urmele părintelui Arsenie Boca – Cronica de la Sâmbăta

Necanonizat de oficialitatile Bisericii Ortodoxe, ardelenii l-au transformat de multa vreme pe Arsenie Boca in sfant. E primavara dezlantuita si peste Sambata de Sus se lasa o inserare de aur pur. Adunat sub poalele Muntilor Fagaras, satul straluceste cu fata la soarele care apune peste crestele inca inzapezite, aprinzand turlele celor doua biserici, Hristosii rastigniti pe troitele de la rascruci si albul camasii in care e imbracat omul din fata mea. Il cheama Gheorghe, Gheorghe Silea, si e cantor bisericesc: „mai mult crasnic, de fapt, paracliser, cum se zice la dvs., in regat, ca nu mi-a dat Dumnezeu voce mare, sa ma fi rascumparat din pacate”. >>>

„Doamna” Oltea, mama lui Ştefan cel Mare

„Doamna” Oltea (n. începutul sec. XV – d. 4 noiembrie 1465). Mama lui Ştefan cel Mare (1457–1504). Originară din zona Trotuşului, unde fiul şi nepotul său Alexandru vor construi, în 1493–1494, o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, „întru amintirea sfântrăposaţilor noştrii înaintaşi şi a părinţilor lor”. Ştefan va dărui acestei biserici, în 1495, un Tetraevangheliar cu o însemnare care arată că este „fiu al lui Bogdan şi al Oltei”. Se pare că nu a fost căsătorită cu domnul Moldovei Bogdan II (sau căsătoria nu a fost recunoscută), ea nu a „fost doamnă în secolul XV şi nici cneaghină (femeie măritată aparţinând boierimii)” (Constantin Rezachevici), titlul lipsind chiar şi de pe lespedea >>>