Emilia Ţuţuianu – Floare de lotus

16După ce a privit fără întristare componentele acestei vieţi: soarele, stelele, apa, nourii…Ioana Viviana Michiu părăsindu-le a plecat „acolo în punctul fericit”, chiar dacă le iubea cu întreaga-i fiinţă…
Pe acestea le-a văzut, le-a simţit, le-a trăit, în puţina-i călătorie a paşilor săi telurici!
Visele, idealurile s-au întrerupt asemenea mersului pe valuri…Dar a făcut în aşa fel încât, viaţa sa, chiar dacă nu a avut o prea mare durată, să aibă în urma ei neuitarea…
Măsurându-şi existenţa prin luptă, muncă, cunoaştere şi perfecţiune Ioana Viviana Michiu şi-a format o concepţie justă despre ea, nelăsându-se tulburată de contraziceri şi vicisitudini. >>>

Reclame

Ovidiu Trifan – Tradiţia spectacolului în cultura romaşcană

Spectacolul, ca gest social şi manifestare artistică organizată, cu scop şi finalitate bine precizate, ocupă un loc important în viaţa culturală a unei comunităţi. Ca origine, coboară până în preistorie, începând cu străvechile ritualuri vânătoreşti ale paleantropilor, ele însele spectacole sincretice, cu caracter magic şi utilitar. Aceste reprezentări şi simboluri culturale, aparţinând practicilor din illo tempore, specifice pentru homo religiosus, au fost, cu timpul, conştientizate şi concretizate de homo cultus în manifestări periodice prilejuite de momentele esenţiale pentru o colectivitate a cărei viaţă o reflectau. Astfel, ele au devenit, la nivelul conştiinţei, reacţii mental-afective la problemele existenţiale cu care se confrunta societatea respectivă. Abia cu două milenii şi jumătate în urmă, începând cu teatrul antic grec, spectacolul s-a transformat într-o activitate artistică elaborată, organizată, permanentă, concepută special pentru delectarea publicului. Spre deosebire de egipteni – care au înălţat monumente ale tăcerii şi ale morţii – şi de romani –care au construit arene dedicate forţei fizice – vechii greci au creat lăcaşuri imense pentru spirit, amfiteatrele, spaţii arhitectonice, acustice şi virtuale, care uimesc şi astăzi. Ei au pus bazele unei tradiţii dramaturgice ale cărei forme de manifestare, tehnici şi mijloace de exprimare s-au menţinut de atunci încoace, dând omenirii opere perene, comparabile cu capodoperele shakespeariene şi arta secolului al XX-lea. >>>

Gheorghe A.M. Ciobanu : „Mecena, Medic şi Misionar – Teodorescu” -note critice

Gheorghe A.M. Ciobanu – un umanist cordial

 Profesorul şi omul de cultură Gheorghe Ciobanu, intelectual eminent, a dovedit convingător şi constant că aşa zisa provincie poate exista doar în irealul administrativ, în plan spiritual având adesea priorităţi incontestabile. Este indubitabilă contribuţia provinciilor româneşti la configurarea unei dimensiuni naţionale apte să exprime potenţialul creator al unor artişti de notorietate nu numai românească. >>>

Pe urmele părintelui Arsenie Boca – Cronica de la Sâmbăta

Necanonizat de oficialitatile Bisericii Ortodoxe, ardelenii l-au transformat de multa vreme pe Arsenie Boca in sfant. E primavara dezlantuita si peste Sambata de Sus se lasa o inserare de aur pur. Adunat sub poalele Muntilor Fagaras, satul straluceste cu fata la soarele care apune peste crestele inca inzapezite, aprinzand turlele celor doua biserici, Hristosii rastigniti pe troitele de la rascruci si albul camasii in care e imbracat omul din fata mea. Il cheama Gheorghe, Gheorghe Silea, si e cantor bisericesc: „mai mult crasnic, de fapt, paracliser, cum se zice la dvs., in regat, ca nu mi-a dat Dumnezeu voce mare, sa ma fi rascumparat din pacate”. >>>

Mărășești, vara anului 1917 – „Pe aici nu se trece”

  1917: Bătălia de la Mărășești. Victoria armatei române comandate de generalul Eremia Grigorescu asupra trupelor germane conduse de generalul von Mackensen

Bătălia de la Mărășești (24 iulie/6 august-6/19 august 1917) a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial, fiind totodată și una din cele mai importante operații desfășurate de trupele aliate pe parcursul războiului. A fost o operațiune complexă, de apărare și menținere a liniei frontului punctată cu numeroase riposte ofensive din partea românilor, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție revoluționară. Generalul german von Morgen, comandantul Corpului I, consemna în memoriile sale: „Rezistența dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri … în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta.” >>>

În subpămînta lui Urmuz

Schiţe şi nuvele aproape… futuriste nu e doar încă una dintre zecile şi zecile de ediţii Urmuz care au văzut lumina tiparului până în prezent (mai multe, poate, decât numărul paginilor urmuziene care s-au păstrat), ci de prima ediţie critică a bizarului autor transformat în mit avangardist autohton. Meritorie, dar (până în prezent) puţin co­mentată e recenta iniţiativă a Editurii Tra­cus Arte de a scoate pe piaţă o nouă co­lecţie – „Biblioteca avangardei“ –, co­or­do­nată de principalul nos­tru specialist în materie, pro­fesorul Ion Pop. Cu atât mai mult cu cât ea nu s-a limitat, până acum, la re­e­ditări >>>

Gh. A. M. Ciobanu – Max Blecher, un fluture în mâl

eseist, Roman

eseist, Roman

           Un destin tragic, al cărui ultim şi infernal act s-a consumat între pereţii tiranici ai unei case, pe atunci, la marginea oraşului Roman: Max Blecher (1909-1938), un spirit cu aripi nebănuit de largi care, timp de trei decenii, a fost, în cea mai mare parte al lor, prizonierul, fără putinţă de eliberare, al unui corp degradat, imobilizat de boală şi alterat de puroi.

>>>