Teo Cabel – poezie

Teo cabelÎn biblioteca vieții
Am găsit volume cu foile goale

Le vântură vântul
Nimeni nu va mai scrie pe ele
Albul lor apasă ca un bloc de marmură
În care zace un David nesculptat

Un zeu anonim mă trage de mânecă
I-am permis să existe și nu îi jertfesc nimic
Golgota mea încă o car cu roaba >>>

Reclame

La multi ani dragi colegi întru poezie: autori, cititori și ucenici (așa ca mine)! Un cadou Teo Cabel – Poetul

Poetul nu e preșul
Pe care
Călcâiele cuvintelor
Își șterg sensuri nici de ele
Înțelese.

Poetul vorbește cu
Viermii ființei
Îi învață să facă salturi mortale
În zbor le cresc aripi
Și încep să ardă pe cerul metaforei
Stele nechezătoare.

Poetul este mereu înfometat
Nici moartea nu-i ține de foame
Nici cerul cu spuma lui de aștri în cafeaua nopții

Iubirea stă cu ochii pe el
Poetul îi cere câte o bucățică din carnea ei
Ea îi dă…
Și foamea lui e tot mai mare.

Teo Cabel – versuri

Teo cabelPe urma noimelor, la aniversare!

Poetul ieși la poartă.
Îl strigase o țărancă
Trăgea un vapor, în praful uliții, de toartă.
Abia îl șterse de Atlantic cu paie,
Ca pe un miel, ud, când iese din oaie,
Îl curăță de scoici și de pește
Se minuna poetul, cum ochiul țărăncii,
De bucurie strălucea
Și se freca sănătos pe dește. >>>

Scara divină, urcuș în poezia lui Teo Cabel

Coperta2MOTTO: “Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.” Vasile Voiculescu

Poetul Teo Cabel (Cabel Ștefan Teodor) un buzoian ce face cinste locului. Nu întâmplător am ales ca motto, un citat din Vasile Voiculescu, ,,medicul fără de arginți,, și marele poet isihast al Rugului Aprins, un sfânt plecat în veșnicie, iubitor al meleagurilor buzoiene. Poate și dedicația autorului m-au determinat să mă opresc “pe un strop liric” ajuns pe “malurile Begăi”. >>>

Teo Cabel – ,,Templu Ruinat” de Tatiana Dabija

Templu ruinat copertaÎn lirica poetei din Chișinău s-a prins un altoi din copacul viguros al poeziei lui L. Blaga. Mai este unul, păunescian, (Recviem și Monolog Imaginar) dar nu mi s-a părut așa bine prins în fondul poetic, ci doar în forma poeziei. Nuanța meditativă reușește de cele mai multe ori să ocolească filosoficul și să rămână în voalul… liricului.
Cotidianul năvălește în lumea autoarei, dar aceasta nu capitulează. Sub presiunea acestuia îi despică brațul dominator în altele mai puțin dure, mai docile, mai sensibile. Undeva în fundal se aude ca o cascadă inima înconjurată de un curcubeu de sentimente și contraste.
Templu are o salbă de încăperi, fiecare cu farmecul său. La lumini de Scânteie,
Absurdități se desprind în Cercul închis de Cuvinte pe Valea Deșertului.
Raza se lovește ca o pasăre prinsă între oglinzi de Zăpăcire, când Iarna întrebărilor nu îngheață Vântul clar al umbrei.
Aripi frânte , da, pe Așteptări ruginite; un Destin demolat este revitalizat de un Vals în Primăvară. Muguri uscați? Bineînțeles, Dezacord constrâns. Gustul de gutui, cu puf amărui este un voal pentru dragoste. Ții minte!? O, câte minți au încercat să spună…dar, ca eclesiastul, Iluzii. >>>

Teo Cabel – versuri

Teo cabelFERESTRE

Trei ochi prin care
Cerul privește în casa mea,
Mi-arată un păr, frumos
Mai ales primăvara – nflorit,
Fără să-i văd tulpina.
Ochii mei, ferestre prin care
Nu Te văd niciodată…
Te simt
Și nu știu unde
Să arăt cu mâna! >>>

Teo Cabel – poezie

noapte albă

în livada cu meri
noaptea a venit
în rochie de mireasă

logodnă cu visul

m-au invitat
la agapă

dar bucuria din mine
un vânt
din flori a făcut o ploaie >>>

Lumea Văzută Prin Cel De-Al Treilea Ochi – Teo Cabel, Tablouri Fără Semnătură

Încă de la prima poezie prezentă în volumul de faţă, Teo Cabel se dovedeşte un intuitiv. Deşi ochii nu-i sunt îndeajuns, urechile prea puţine, el a descoperit, prin intuiţie, cum să privească şi să-şi descopere universul: „Ochii mei, ferestre prin care / Nu Te văd niciodată…// Te simt / Şi nu ştiu unde / Să arăt cu mâna!” (Ferestre)

          Este vorba, desigur, despre Dumnezeu care se află în fiecare din noi, nu-L vedem, dar îl simţim prezent, în toată fiinţa, de la început şi până la capăt. În acelaşi timp, se simte privit ca printr-un ochean, de Ochiul Treimic, de care nimeni nu se poate ascunde. >>>

Ion Roșioru, cronică la volumul „Tablouri fără semnătură”, autor Teo Cabel

coperta finalaPlacheta lui Teo Cabel, apărută în 2010 la Editura Lorilav ( Buzău) și intitulată Tablouri fără semnătură, este expresia unui debut editorial matur. Puțin i-a mai lipsit poetului să nu atingă vârsta la care însuși Marele Alpha și-a adunat numele pe cartea dintâi. Poetul demarează prin a-și etala și relata raporturile sale cu divinitatea care, deși omniprezentă, nu se lasă niciodată văzută( Ferestre). >>>

Teo Cabel, Merg Mai Departe – Cântecul Tainei

  Coperta1 (1)Ceea ce e de remarcat încă de la început la acest poet, este saltul urieşesc pe care l-a făcut de la volumul de debut, „Tablouri fără semnătură”, din 2010.  Cum era, de altfel, firesc. Acumulările celor doi ani, chiar dacă autorul a mai scris sporadic prin reviste şi site-uri, îşi spun cuvântul. Aceeaşi a rămas însă, filozofia. Aceeaşi – introspecţia psihologică, gândirea transpusă liric. Aceeaşi, maniera. Doar mijloacele de expresie s-au diversificat pentru a da substanţă mesajului. Cred că el însuşi, contemplându-şi creaţia, nu se mai recunoaşte pe deplin. O adâncire a sensurilor creaţiei, o profunzime care a sedimentat actul artistic, ridicându-l, totodată, pe noi piscuri. Drumul spre desăvârşire este în continuă ascendenţă. >>>