Interviu cu Maria Diana Popescu – ,,N-am să mă mişc din turnul de veghe al Patriei mele”

Maria Diana Popescu

Maria Diana Popescu – o publicistă tenace, cu convingeri deloc convertibile, care vede, din Stuttgart, imperfecţiunile societăţii româneşti, pe care le încondeiază, cu talent, în filipice cu succes la conaţionalii ce îş doresc o Românie unită şi demnă.

Cum se văd din Germania îndoielile românilor? Ce percepţie – alta decât acelea cunoscute acasă, rod al poziţiilor politice şi campaniilor de presă, cu ţinte clare – există la cineva care aparţine, prin naştere, spirit şi speranţe, naţiunii române, dar trăieşte în centrul Europei? Răspunsuri multiple, într-un interviu ce dezvăluie o personalitate puternică. Cu dragoste de ţară.

Maria Diana Popescu este o conaţională care mi-a atras atenţia prin comentariile acide, dar inteligent argumentate, publicate în format electronic, cu impact în reţelele de socializare, pe Internet. Întrebările mele au primit răspunsuri marcate  şi de afirmaţii la care nu subscriu, precum aceea vizând şansele reunificării celor două state româneşti. Nu am cenzurat nici opiniile sale mai dure, pentru simplul motiv că este bine să cunoaştem şi puncte de vedere care ies din tiparul gândirii mediatizate, cu obstinaţie, pe diferite canale media, din raţiuni lesne de înţeles. Am respectat şi ortografia pe care Maria Diana Popescu o promovează prin editorialele şi cronicile sale. Ea fiind o româncă care ştie exact în cine crede, de ce şi cu ce ochean percepe viitorul naţiunii din care face parte. Ca o luptătoare.  >>>

Reclame

Eugen Evu – Maria Diana Popescu gândeşte poetic şi enunţă filosofic

             Maria Diana Popescu a debutat cu poeme, în 2002, cu o splendidă carte al cărei simplu titlu te face să tresari: „Lumea dintre gânduri”. Gândul-cogito-ul Mariei Diana Popescu – inteligenţă manifestă în dimensiunea cea mai vibratorie a poetului – este cel ce se auto-explorează în estetic, cu inconfundabil tonus propriu, în următoarele-i cărţi: „Trecutul din clipă”, „Urma de stea”, „Atingerea de înger”, „Vechimea veşniciei”, (titlu-sofism), „Cursuri de şantaj” (ascuţime civic-polemică), „Cai crucificaţi la simpozioane” (superb oximoronic recurs la un Delacroix – Dali , dadaist-paranoic), „Imperfectul perfect”, „Restul este legendă”. Parantezele mele sunt doar nuanţate atingeri la un dat-posibil trend oximoronic al acestei poetese-surpriză. Aş zice că este ceva din viitorul precipitat al liricii româneşti, iar poeta aceasta este una dintre zveltele prefigurări ale unei altfel-de-poezii: >>>