Victor Leahul – “Starţun între temniţă şi vecie” (XVI)

Fratii Ionica si Victor Leahul

Inginerul Solcan Dumitru, absolvent al Politehnicii Gheor­ghe Asachi, din Iaşi, din seria cu un an înaintea noas­tră, se distinsese ca un om capabil şi bine pregătit în­că din primul an al funcţionării lui ca inginer. Angajat la Căile Ferate, a fost trimis ca şef de şantier să se ocupe de construcţia podului de cale ferată peste râul Moldova, de la Roman.  >>>

Reclame

Victor Leahul – „Starţun între temniţă şi vecie” (XV)

Bucovina

      Noi, studenţii fără părinţi din regiunile răpite de sovi­etici, lipsiţi de orice sprijin familial şi hărţuiţi de aceştia şi chiar de autorităţile române aservite lor, lipsiţi uneori de cele mai de bază bunuri materiale, cum ar fi hrana şi îm­bră­cămintea, am ajuns la un fel de conştiinţă de colectivi­tate, ca şi cum am fi fost cu adevărat fraţi şi surori. Numai solidaritatea care a existat între noi ne-a ajutat să răzbatem prin timpurile grele de la sfârşitul războiului. Un moment în care această coeziune s-a manifestat în toată puterea ei ne-a fost oferit de o întâmplare neaşteptată în iarna lui 1947/48. >>>

Victor Leahul – “Starţun, între temniţă şi vecie” (XIV)

Mi-a spus că şi el va merge tot acolo după ce va preda corespondenţa la comandamentul militar din oraş, care era chiar acolo lângă gară. S-a întors peste câteva minute şi am pornit spre bivuac pe jos. Mi-a spus că domnul căpitan e mânios foc pe cei ce nu ne-am prezentat la timp la pregătirea militară. >>>

Victor Leahul – “Starţun, între temniţă şi vecie” (XIII)

Călătoria a durat vreo trei zile, cu multe opriri lungi prin staţii, căci trenurile militare aveau prioritate. În una din aceste opriri am pornit în lungul trenului >>>

Victor Leahul – “Starţun, între temniţă şi vecie” (XII)

   Astfel am aflat că poetul Radu Gyr a debutat la 14 ani cu poezia „În munţi”, un poem dramatic şi că publicase până la acest moment mai multe volume de versuri: Plânge Strâmbă-Lemne (1927), Cerbul de lumină (1928), Stele pentru leagăn(1936), Cununi uscate (1938), Corabia cu tufănici (poem dramatic – „comedie vegetală”, 1939), Poeme de război (1942), Balade (1943). >>>

Victor Leahul – “Starţun, între temniţă şi vecie” (XI)

Ceilalţi elevi din tabără jucau fotbal în timpul liber. Jucătorii erau împărţiţi în două echipe aproape la fel de puternice, dar cel mai bun jucător era Apolzan. Aceasta era părerea unanim recunoscută. Oraşul răsuna de glasurile elevilor antrenaţi în susţinerea echipei preferate. Într-o duminică, cam cu două săptămâni înainte de închiderea taberei, Apolzan n-a apărut pe terenul de fotbal. >>>

Victor Leahul – “Starţun, între temniţă şi vecie” (X)

Când vine trenul din Uniunea Sovietică locomotiva aleargă veselă auzindu-se: „Spiciki! Spiciki! Spiciki!”

       Căutând şi negăsind altceva mai bun, mătuşa mea a luat nişte pânză de casă din aceea de cânepă din care se fac cămăşile naţionale ţărăneşti şi a dat unei croitorese din sat să-mi facă cămăşi după croiala de la oraş. Echipat cu costumul acela uzat şi cu cămăşile acelea groase de cânepă aveam aspectul unui ţăran neamţ mai sărac de prin Banat. >>>

Victor Leahul – “Starţun, între temniţă şi vecie” (IX)

                           leahu2.jpg (333×332)      Fericirea turmei din ţarcul măcelarului

  Moto: „Atâta vreme cât există capitalismul şi comunismul nu putem avea pace. În cele din urmă, fie unul fie celălalt, va dispărea. Se va cânta prohodul fie pentru Republica Sovietică, fie pentru capitalismul mondial. Avem azi doar o pauză în timp de război… >>>

Victor Leahul – “Starţun, între temniţă şi vecie” (VIII)

    În acest timp norii grei ai istoriei se adunau peste nordul Europei. În urma primului război mondial, Prusia Orientală, o provincie germană, rămăsese despărţită de restul ţării prin coridorul Danzig ieşire la Marea Nordului, acordat Poloniei prin tratatul de pace. >>>

Victor Leahul: “Starţun, între temniţă şi vecie” (VII)

                      Cu manualele şcolare problema s-a rezolvat destul de uşor. Liceul nostru avea o bibliotecă de manuale şcolare „Biblioteca Pauperum” şi cuprindea câteva serii complete de manuale pentru toate clasele. Ele erau procurate de „Fondul Bisericesc”, o instituţie a Bisericii Ortodoxe din Bucovina care subvenţiona liceul nostru şi Liceul Ortodox de Fete din oraş, plus alte şcoli din ţară.

>>>

Victor Leahul

         “Starţun, între temniţă şi vecie”  (VI)

TATA

                La sfârşit de an şcolar în clasa I-a, am fost selecţionat pentru echipa de dansuri naţionale şi pentru recitări. Cu dansurile nu prea mi-a mers, căci mă lăsam mereu pe spate şi stricam alinierea perechilor, până la urmă am renunţat. Pentru recitare, domnişoara învăţătoare mi-a dat să învăţ o poezie, „Bunicuţa”: >>>

Victor Leahul

                         “Starţun, între temniţă şi vecie”  (V)

                         Visuri prevestitoare

            De la o anumită vreme am început să am în timpul somnului nişte vise ciudate, uneori chiar fioroase. Mai întâi am avut un vis cu Maica Domnului. Se făcea că ea se desprinsese din icoană şi acum sta plutind în aer în mijlocul camerei. Mi-am făcut cruce şi o rugam să se aşeze înapoi în icoană că eu am să fiu cuminte, dar ea mă dojenea cu un fel de supărare de ce nu mă ţin mai tare în credinţă şi mă las cuprins de îndoieli. >>>

Victor Leahul

 Starţun, între temniţă şi vecie”  (continuare IV)

O Sentinţă grozavă

                     Într-o zi mama mi-a spus că moş Iluţă a murit şi că trebuie să mergem să-l vedem. Tot ce am văzut acolo mi-a umplut capul de întrebări. L-am văzut pe moş Iluţă în casa cea mare culcat într-un sicriu înconjurat de lumânări aprinse. >>>

Victor Leahul

   Starţun, între temniţă şi vecie”  (continuare III)

CLOŞCA ŞI PUIŞORII

  După multe zile de frig a venit şi primăvară. Era o zi frumoasă cu soare cald. Mama s-a gândit să-mi dea drumul pe-afară să mai respir aer curat. Eram pus sub supravegherea unei fete din vecini, Florica lui Chirliuc, cu vreo trei ani mai mare ca mine. Fata o îndrăgise pe mama pentru că o servea cu câte ceva bun de mâncare ceea ce acasă ea nu prea avea.

>>>

Victor Leahul

                „Starţun, între temniţă şi vecie”  (continuare)                       FĂT FRUMOS

Când a apărut în casă fratele meu Ionică (mai mic de­cât mine cu doi ani şi trei luni) a apărut şi un leagăn. În el e­ra culcat Ionică, iar mama mă punea să-l legăn. La înce­put treaba asta era un fel de distracţie: eu, băiat mare, a­veam grijă de fratele meu mai mic şi asta îmi dădea un fel de rang în mijlocul familiei şi în ochii mamei mai ales.
>>>

Victor Leahul

„Starţun, între temniţă şi vecie”

Introducere

   Dragul meu prieten, care ai binevoit să deschizi această carte, fii binevenit într-o lume pe care poate că ai cunoscut-o numai puţin sau poate n-ai cunoscut-o deloc.

         Te invit să o cunoşti şi să păşeşti împreună cu mine prin viaţa aceasta pe care am început-o şi eu la 7 iunie 1921, într-un sat din nordul Bucovinei şi într-o ţară care se chema ROMÂNIA MARE, rezultată din reaşezarea neamurilor după războiul cel Mare – Primul război mondial. >>>