Vavila Popovici – Morala şi democrația

Vavila_Popovici.11b „Democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi,nu cineva care vrea să se înalțe el pe umerii poporului.” – Nicolae Iorga

Platon, filozof al Greciei antice, discipol al lui Socrate şi învăţător al lui Aristotel, a elaborat specia literară a dialogului, în care problemele filozofice au fost relatate prin intermediul mai multor interlocutori. Mitul peşterii constituie unul dintre dialoguri, în care s-a folosit o imagine alegorică a lumii şi a modului cum poate fi cunoscută această lume, alegoria fiind: Peştera – lumea sensibilă, lumea noastră obişnuită, prizonierii din peşteră – noi oamenii, cărora ni se pare că aceasta este singura lume reală. În Republica – cartea a VII, Platon arată în ce sens trebuie înţeleasă lumea cu ajutorul gândirii logice: prizonierii dintr-o peşteră nu văd niciodată lumina soarelui; ei văd doar umbrele obiectelor din afară, proiectate pe pereţii peşterii de către un foc; între prizonieri sunt unii care disting trecerea umbrelor cu mai multă perspicacitate, fiind mai ageri la minte, memoria ajutându-i să recunoască ordinea în care se perindă obiectele.

>>>

Reclame

Vavila Popovici – Mai sunt oameni buni!

Prima condiție a bunătății sufletului omenesc este să aibă ceva de iubit; a doua, să aibă ceva de respectat.” George Eliot

 Mi-a reținut atenția un articol publicat zilele trecute într-un ziar din România. Un cerșetor din Kansas, SUA, a înapoiat unei femei inelul de logodnă, inel din platină cu diamante, pe care din greșeală femeia l-a aruncat cerșetorului. Inelul a fost pus inițial în portofel și uitând de el, l-a scos împreună cu alți bani și l-a aruncat în cutia milei cerșetorului. A doua zi, reconstituind momentele și gesturile, dându-și seama ce făcuse, s-a dus și l-a întrebat pe cerșetor dacă a găsit un inel. Acesta i-a înapoiat obiectul. Drept mulțumire, femeia a organizat o strângere de fonduri și din donații i-a dat cerșetorului bani pentru o casă. Fericit, bărbatul a exprimat: „Pare un miracol. Nu credeam că o să găsesc o cale să revin la viaţa pe care o aveam. Cred că în viaţă ne gândim mereu la cele mai proaste concluzii, dar uite că există şi oameni buni. Bunicul meu era preot şi m-a crescut de când aveam 6 luni şi încă mai am acea bunătate de la el”, a mai spus bărbatul. >>>

Dorel Mihai Gaftoneanu – Necuprins şi enigmatic, universul lui “Volter”…

Motto: “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

Parodie-pamflet, prozopoem satiric din grupajul “Trilogia siderală”, in memoriam marelui scriitor francez.

«Poezia este un fel de muzică, trebuie să o auzi ca să o apreciezi.» (citat din François-Marie Arouet alias Voltaire, n. 21 noiembrie 1694 – d. 30 mai 1778) >>>

Romeo Morari : Fabule – „Cât timp ne vom putea costuma şi vom putea juca, suntem salvaţi”

  Conform dicţionarului, fabula este „o scurtă povestire alegorică, care aparţine genului epic, de obicei în versuri, în care autorul, personificând animalele, plantele şi lucrurile, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greşeli, cu scopul de a le îndrepta. Ea are următoarea structură: povestirea propriu-zisă şi morala. Figura de stil folosită de obicei este personificarea.”

        Fabula este unul dintre cele mai longevive şi mai populare genuri literare – se practica încă în Messopotamia, cu 2.000 de ani înaintea erei noastre. Tablete provenind din bibliotecile şcolare ale epocii expun pe scurt povestea vulpii lăudăroase, a câinelui nepriceput („Câinele fierarului, neputând să răstoarne nicovala, a vărsat găleata cu apă.“), povestesc despre musca încrezută („O muscă care s-a așezat pe spatele unui elefant, îl întrebă dacă putea s-o ducă în spate sau dacă ar trebui să-şi ia zborul“). >>>

Vavila Popovici: Ura – sentimentul vieții neîmplinite

„Nu uita niciodată că unii te pot urî,
dar cei care te urăsc nu te înving decât dacă
îi urăşti şi tu. Şi când o faci, te distrugi.”

R.M. Nixon

   Am găsit pe internet scris despre ură: „Eu zic că vine din educaţie. Cel puţin eu până la vârsta de 18 ani nu am făcut altceva decât să învăţ cum să urăsc cu adevărat… iar acum sunt un guru la treaba asta, pot purta ură pentru orice… şi nu oricum.. acum o fac cu profesionalism.” Poate a glumit, m-am gândit pentru o clipă! Dar dacă a vorbit serios? Într-un ziar citesc titlul: „Vremea răzbunărilor”. Aşa să fie oare? Asta ne dorim? >>>

Petru Ursache- Înapoi la Platon

„Doamna Isabela Vasiliu-Scraba trece peste „mlaştina prezentului” (de care se scutură discret) şi decis şi începe cu începutul, adică readuce în memorie elementele esenţiale de care trebuie să se ţină seama în construirea actului de gîndire.”

Fiecare carte din seria „inefabila metafizică” purtînd semnătura doamnei Isabela Vasiliu-Scraba (şi au apărut cîteva după 1989, scrise cu elan şi publicate în trombă: Filosofia lui C. Noica.Între fantasmă şi luciditate, 1992, 142 p,; Inefabila metafizică, 1993, 224 p.; Atena lui Kefalos, 1997, 215 p.; Configuraţii noetice la Platon şi la Eminescu, 1998, 191 p.; Mistica platonică, 1999, 358 p.; Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, 2002, 187 p.; Propedeutică la eternitate, 2004, 190 p.; precizare: lista nu este „la zi”) întăreşte convingerea că autoarea doreşte să re-valorizeze tradiţia gîndirii filosofice, grav afectată prin ruptura produsă de ideologia bolşeocomunistă începînd cu primul deceniu proletcultist, inclusiv prin catastrofala reformă a lui Iosif Chişinevschi, fără posibilitate de revenire la normalitate nici pînă în zilele noastre. Şansa autoarei şi a noastră este că Filosofia (ca şi Teologia, de altfel) a reuşit să se menţină în cîteva forturi, împotriva vremuirilor, cel puţin ca semne de identitate şi de supravieţuire. Mă refer la gînditori prestigioşi de talia lui Ion Petrovici, Constantin Noica, Anton Dumitriu, la preoţi, teologi, monahi, ca Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Iuliu Hossu, Arsenie Papacioc; şi unii şi alţii trecuţi prin închisori, umiliţi, martirizaţi pentru idee, pentru adevăr, pentru credinţă. >>>

Vavila Popovici: Cinstea- floare rară, mult dorită, mult căutată

„A trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept” (Platon).

Ei, da!  „Pentru 50.000 de euro nu mă dau jos din pat!” Asta probă de cinism! Iată omul nou creat de aceste vremi post – revoluționare! Ăsta da, sentiment de superioritate, de încredere exagerată în propriile capacităţi! Ăsta, da, narcisism! Om care și-a văzut imaginea reflectată în nu știu ce oglindă și s-a îndrăgostit de ea… Ăsta da, orgoliul – manifestare exagerată a egoului care se dorește superior celorlalți! Asta da, neobrăzare – lipsă de cuviinţă, poate chiar impertinenţă? Cu adevărat omul cinic are ceva diabolic, pervers în ființa sa. Cinicii (de la kynos = câine), au fost adepții școlii filozofice antice întemeiată de un elev al lui Socrate, sub deviza: „Să trăim conform naturii” – restrângere la nivelul animalității, cu dispreț față de principiile elementare ale moralei. Emblema lor era >>>

Vavila Popovici- Cabotinul şi mârlanul

„Dã-mi, Doamne, ce n-am gândit, sã mã mir ce m-a gãsit!” – proverb românesc

Mi-am amintit de titlul unei cãrti citite în copilãrie – adolescentã, care mi-a suscitat interesul. N-am retinut autorul, dar am retinut titlul: Cabotini si cabotine. Era scrisã pe la începutul secolului trecut, dovadã a existentei cabotinajului pe atunci, rãspândit la francezi în special, de unde a si provenit denumirea, spun unii. O gãsisem într-o librãrie si întrebând librarul ce înseamnã cabotin si despre ce este vorba în carte, acesta s-a eschivat sã-mi rãspundã si asa cum sunt bãrbatii, mi-a rãspuns cu o glumã: „Copilã, nici în farmacii farmacistul nu cunoaste denumirilor tuturor medicamentelor”. Ajunsã acasã, ca orice copil cuminte si interesat, am >>>