George Petrovai – Ca la noi la nimenea

Dacă previziunile lui Marx s-ar fi împlinit, atunci la ora asta comunismul trebuia să fie biruitor pe toate meridianele Pământului, iar rolul statelor – implicit al politicilor promovate de acestea – să scadă treptat-treptat, până la dispariţia lor totală. Căci – nu-i aşa? – cine s-ar mai sinchisi de guverne, graniţe, politici naţionale şi celelalte marafeturi de acest gen într-o societate de dimensiuni planetare, unde fericirea s-ar asimila cu supunerea oarbă în faţa unei doctrine sterilizante până la depersonalizarea definitivă (forma paroxistică a colectivismului, asupra căruia am fost avertizaţi de Hermann von Keyserling!), iar uniformitatea ar lua locul fraternităţii! >>>

Reclame

George Petrovai: Binomul educație-autoeducație

Este mai mult decât evident că, din totdeauna, orice societate civilizată și ferm angajată pe calea progresului spiritual și material, așează la temelia giganticei sale construcții binomul educație-autoeducație. Căci care om cu scaun la cap își va construi casa pe un teren mlăștinos sau nisipos, dar fără a acorda fundamentului atenția necesară?
Tot astfel, conducătorii popoarelor mai expuse decât altele la capriciile și vitregiile destinului după unii, ale istoriei după cei mai mulți (bunăoară așa ca poporul român), ar trebui să fie preocupați până la obsesie de făurirea unei baze statale deodată trainică și suplă, care în scurt timp să se constituie într-o adevărată rampă de lansare a țării și poporului respectiv în universalitate, ceea ce pentru sărmana istorie umană este totuna cu eternitatea. >>>

Cărţile care ne-au făcut oameni

„Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mult mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe…” 

Cu o întârziere normală într-o societate pe care o credem, naivi, că este implantată şi subordonată ideii de civilitate, am intrat în posesia unei cărţi pentru care „editorul” merită felicitări – ca să lămurim lucrurile de la bun început. O mică ciudăţenie ar fi că volumul apare la Editura Humanitas, în timp ce la numele autorului se mai adaugă şi menţiunea de „editor”. Mă rog…  >>>

Anatol Popescu: Prin adoptarea noii legi, limbii române îi revin drepturi egale cu limba rusă în Basarabia Istorică (I)

Despre soarta limbii române în Basarabia Istorică, cu Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia”

Domnule Popescu, ce părere aveți despre legea privind politica lingvistică adoptată recent în Ucraina?

În principiu este un act normativ modern, care pune în aplicare câteva angajamente asumate de Ucraina, în calitate de stat cu aspiraţii oficiale de integrare europeană. Totuşi încă este prematur să vorbim despre modalităţile şi mecanismele, adesea complexe şi costisitoare, de punere în aplicare a noii legi. >>>

Români de succes în Canada

      Corina Tudose Angelova, născută în Bucureşti, a călătorit prin lumea largă, poposind în Statele Unite ale Americii pentru a-şi definitiva studiile universitare, alegând însă Canada pentru a se stabili, cel puţin pentru prezent. De curând, Corina s-a dedicat unei noi pasiuni, aceea de a ne îndruma, de a ne împărtăşi gânduri şi ceva idei despre cum să ne păstrăm bucuria şi tinereţea printr-o metodă oarecum la îndemâna tuturor: exerciţii fizice şi o alimentaţie corespunzătoare! >>>

Rodica Anca – Peregrinările Prinţului cel Trist

Epilog

Au trecut ani mulţi şi multe generaţii şi-au trăit vieţile liniştite şi fericite pe Insula cea Minunată. De la o vreme, însă, ceva a început să meargă altfel de cum ar fi trebuit. Unora dintre ei nu le prea mai plăcea să aibă grijă de ogoarele lor, altora nu le mai păsa de prietenii lor, alţii au început să privească cu invidie peste gardurile vecinilor, nu se mai ajutau unii pe ceilalţi ba, chiar începură să se înşele unii pe alţii şi să profite de naivitatea şi bunăcredinţa celorlalţi. Oamenii de omenie nu şi-au dat seama de schimbări de la început, când mişelnicii erau puţini şi prefăcuţi. S-au dumirit doar mult mai târziu, când aceştia şi-au dat arama pe faţă şi n-au mai avut nici un pic de jenă şi când erau mulţi, prea mulţi şi prea răi pentru a le face faţă. >>>

Vavila Popovici – Despre obrăznicie şi cinism

Mulți oameni prefăcuți își pun prostia la adăpost prin obrăznicie; repede-i și tu, și o să se întâmple cu ei ceea ce se întâmplă balonului împuns cu acul.”

Honoré de Balzac

   În societăţile răvășite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinţă, copiii erau educați exact opus acestui comportament, adică în cel al lipsei bunei cuviințe, al obrăzniciei. Astăzi se culege ceea ce s-a semănat. Moștenitorii comunismului nu se lasă învinși! Li s-a transmis lozinca: „Tot înainte, tovarăși”, și cu o viteză furibundă preiau acum controlul asupra tuturor instituţiilor, activităţilor şi practicilor din societatea românească, făcând să dispară valorile liberale, și așa fragile, ale noii societăţi. >>>

Sociologia de întîmpinare – sau despre dialogul surdului cu mutul

În ultima vreme, mi se întîmplă tot mai des să fiu solicitat de către diverse mari corporaţii să povestesc (după o grilă de „figuri impuse“ stabilită de cîte un top manager) cum e cu această „cultură română“ pe care o respectă foarte mult, bineînţeles, dar care îi cam încurcă. Nimic nou în asta, este o practică de „consulting“ răspîndită, născută din nevoia de ajustare a tacticilor (nu a strategiilor) multinaţionalelor la un context naţional sau altul. Relativ nou este doar faptul că au început să recurgă şi la experţi aborigeni, adică să aibă o (relativă) încredere şi în expertiza autohtonă. Relativă, căci de fiecare dată, după reverenţele de rigoare cum că doar eu le pot explica aceste „mentalităţi“ misterioase, am fost verificat de cîte cel puţin trei ori pentru a asigura conducerea că nu voi spune lucruri prea diferite de ceea ce doreau să audă şefii ăi mari. De fiecare dată lucrurile au mers însă bine, „clientul“ a fost mulţumit iar eu, ca să fiu onest, am descoperit abordări şi conexiuni la care nu mă gîndisem niciodată. O relaţie win-win, s-ar putea spune… >>>

Adrian Alui Gheorghe- Cine mai are nevoie de cultură?

O definiţie abruptă şi des folosită, atribuită lui Edouard Herriot, un fost prim ministru al Franţei în perioada celei de-a treia Republici, spune despre cultură că este ceea ce rămîne după ce ai uitat totul. Recunoaştem că definiţia e paradoxală şi că generaţii întregi au verificat să vadă cu ce au mai rămas după ce au uitat… totul. În virtutea acestui paradox, putem spune că recunoaştem gradul de civilizaţie al unei societăţi privind pur şi simplu strada. Aici intră comportamentul indivizilor: cum, ce şi cu ce intensitate vorbesc, cum îşi zîmbesc, cum se îmbracă, cum şi ce mănîncă, cum şofează, cum poartă cravata, cum îşi strîng mîinile, cum respectă timpul propriu dar şi pe al celor din preajmă. >>>

File de istorie în Vila Hogaş de la Roman

Muzeul Colegiului Naţional „Roman-Vodă“, adăpostit de casa în care a locuit Calistrat Hogaş, păstrează sute de documente de valoare. Vila în care a locuit Calistrat Hogaş s-a transformat în muzeu în mai 2011. >>>

Vavila Popovici- Politica, cultura și neobrăzarea

publicist, S.U.A

„Da, frate, sunt nevrednic, sunt vinovat în toate;
Un biet bătut de patimi și de păcate plin”.
Moliere

   Despre neobrăzare aș vrea să scriu astăzi, fiindcă mi se pare că a atins cote înalte. Prezentă în toate mediile, cel politic, cel cultural, în spațiul străzii, mă rog, unde te învârți în această societate dai de oameni obraznici, plini de ură, sentiment care mustește în sufletul lor, gata oricând să răbufnească sub forma unei spume pentru a murdări suprafețele din jur. >>>

Octavian D. Curpaş: Titi Filip – Fost campion pribeag prin lume

     CAPITOLUL XV

     De vrei să-ţi începi cartea, măi Mitică, atunci vei scrie aşa: vei începe cu Constantin Filip (Titi) din Bihor, campionul român la înot pe spate, căpitanul echipei de polo din Oradea în 1945-1946, cu mine adică! – îi spunea Titi Filip lui Dumitru Sinu, într-o convorbire telefonică ce se consumase cu ani în urmă între cei doi prieteni, atunci când nea Mitică se gândise că ar fi bine să aşeze în file de carte, toate amintirile sale din viaţa de refugiat. >>>

Gică Manole – Note pe marginea unui eşec istoric

prof. dr. Dorohoi

Modernizarea României, în ultimele două secole, a fost una relativă, fragmentară, imperfectă. De la fanarioţi încoace, ne aflăm într-o perpetuă societate de tranzi­ţie. Una din explicaţiile acestei nesfârşite stări de tranzi­ţie poate consta în făptul că entitatea statală românească modernă a fost constituită pe un fundament greşit/ero­nat; iar vinovatul nu este străinul, >>>