Dr. Vasile Ursachi: Cetatea nouă a Romanului – o mare şansă pentru romaşcani

ursachi-vasileÎn vederea punerii în valoare a celui mai important monument de arhitectură militară din perioada marelui muşatin Ştefan cel Mare, Cetatea Nouă a Romanului, existentă pe raza municipiului nostru, se impune lansarea unui program complex de valorificare turistică, în beneficiul populaţiei din această zonă, precum şi a numeroşilor turişti români şi străini, care ar putea să fie atraşi de acest interesant obiectiv. Totodată, zona de confluenţă a Moldovei cu Siretul, ar putea interesa şi un mare număr de investitori, legaţi de municipiul Roman şi de legendele, care, de cele mai multe ori, începeau cu cetatea lui Ştefan cel Mare şi tunelul de legătură cu Episcopia Romanului. Folosind această legendă, care a încântat copilăria tuturor romaşcanilor şi punând în valoare ceea ce ştiinţa arheologică a demonstrat, ne putem gândi la realizarea celui mai impunător obiectiv turistic din Roman, care să revigoreze, în mare măsură, viaţa oraşului şi locuitorilor lui.

        Pentru început se impune obţinerea transferului de teren pe care se află cetatea, de la comuna Gâdinţi la municipiul Roman, intabularea lui şi realizarea unui studiu de fezabilitate, în suprafaţă de câteva hectare, cu acces la drumul Gâdinţi – Ion Creangă şi râul Siret, după care este necesar să se alcătuiască un plan complex de valorificare a acestei zone, în strânsă legătură cu oraşul nostru. Toate acestea printr-o campanie de sensibilizare, atât a persoanelor particulare, cât şi a investitorilor şi instituţiilor de stat. >>>

Reclame

Nicolae C. Cristoveanu vânătorul şi poveşti despre urmaşii boierilor armeni din Roman

CRISTOVEANU Nicolae C.Nicolae C. Cristoveanu (3 septembrie 1908 – 16 februarie 1993): un nume devenit – curand dupa afirmarea în revista “Vanatorul si Pescarul Sportiv” – marca a seriozitatii si competentei cinegetice, însusiri sustinute nu prin studii de specialitate, ci prin ravna de autodidact si o îndelungata practica vanatoreasca. în virtutea acestor preocupari, dar si a apartenentei la casta “pustilor de elita” ale Bucurestilor, s-a bucurat de notorietate în breasla cu mult înainte de debutul publicistic (1970) si de cel editorial (1980).

Vanator harazit, a fost stapanit de timpuriu de aceasta pasiune, în absenta unor înaintasi cu putere de exemplu pe taram cinegetic: “Aveam 13 ani – o veche pusca cu cocos si cu o singura teava pe care se distingeau, vag, doua initiale. (…) Reprezentam, de fapt, în familie, din punct de vedere cinegetic, o ciudata «generatie spontanee», nici unul din ascendentii mei directi sau colaterali nefiind vanatori. Ei socoteau, de altminteri, «umblatul cu pusca», la varsta mea, ca ceva deosebit de primejdios, însa închideau ochii cu indulgenta fiindca aveam note bune la scoala; iar pusca o capatasem de la un prieten al tatei, care nu mai avea ce face cu ea si o tinea prin casa doar ca decor, spanzurata pe perete, asa cum era moda pe atunci” (Nicolae C. Cristoveanu, “Freamatul padurii”, Ed. Albatros, Bucuresti, p. 65-66). >>>

Opinia publică și administrația locală în proiectele edilitare ale Romanului interbelic

În secolele XIX – XX, oraşul parcurge modificări semnificative, calitative şi cantitative, specifice modernităţii. În stabilirea caracteristicilor oraşului  se poate apela atât  la realizările materiale (edificii laice şi de cult, utilităţi ş.a.), dar şi la modalităţile de îmbinare a acestora, drept reflectare a mentalităţii din epocă. Tendinţa spre progres, spre civilizaţie a determinat o altă abordare în ceea ce priveşte spaţiul public, în general, mergând în pas cu vremurile, spre o viziune coerentă asupra administrării acestuia. 

Oraşul Roman, ca vechi centru medieval, cu tradiţie în domeniul comercial şi meşteşugăresc, a cunoscut de  la sfârşitul secolului al XIX-lea  şi în special în prima jumătate a sec. XX o evoluţie deosebită, în privinţa structurii sale şi a ritmului accelerat de dezvoltare. >>>

Un document execepțional al lui Ștefan cel Mare, emis în 1503, prezentat în procesul pădurilor

Textul documentului semnat de Ștefan cel Mare

“În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Troiță sfântă, deoființă și nedespărțită. Iată eu, robul stăpânului meu Iisus Hristos, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că a binevoit domnia mea cu a noastră bunăvoință și cu inimă luminată și curată și din toată bunăvoința noastră, și cu ajutorul lui Dumnezeu, și am făcut, pentru sfânt răposaților înaintași bunici și părinți ai noștri și pentru sănătatea și mântuirea noastră, și pentru sănătatea și mântuirea doamnei noastre Maria, și >>>

Otilia Cazimir- in memoriam

12 februarie1894 – 8 iunie 1867

Iulie

De dupa dealuri arse si trudite,
Înalta creste albe nori de plumb.
S-aduna-n iarba umbre încâlcite
Si, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragina si scrum
Întinde brate lungi de colb în drum,
Apoi îsi strânge sufletu-n paduri,
Cascând în râpi dogoritoare guri… >>>

1812 – Annus horribilus

„Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea” – afirma Benjamin Franklin, deşi pot fi, totuşi, războaie drepte şi nedrepte sau păci de lungă sau scurtă durată. 

Noi am fost şi mai suntem încă, timp de două secole, sub impactul unui război nedrept (1806-1812) şi al unei păci – celei de la Bucureşti (1812): când s-a trasat hotarul pe trupul viu al Ţării Moldovei, pe râul Prut. Un hotar, ce ne marchează încă destinul, dintre două imperii, care demult nu mai sunt pe harta politică a Europei… >>>

Romanul văzut de călători străini şi români, reporteri şi memorialişti (II)

 7.  Poeta şi prozatoarea Otilia Cazimir (1894, Cotu-Vameşului, Roman- d. Iaşi 1967), strănepoată după tată a lui Ion lonescu de la Brad şi a lui Neculai Ionescu, îi evocă pe aceştia la sfârşitul vieţii lor. Din spusele rudelor, aflase că cele 30 de pisici ale lui Ion lonescu de la Brad ur­lau şi se tânguiau la scoaterea sicriului cu stăpânul lor. Neculai lonescu, „moşnegelul puţin la trup“, n-o înspăimântă pe fetiţă. >>>