A început Campania Arboraţi Tricolorul Românesc

asdScandalul diplomatic din jurul steagului Ţinutului Secuiesc a răscolit sentimente şi amintiri dureroase în rândul românilor ardeleni, dar nu numai. Arborarea unui drapel străin pe o instituţie a statului, că e vorba de steagul autonomiştilor secui sau chiar de cel al UE, este un afront pentru orice naţiune suverană. În acest sens îi îndemnăm pe toţi edilii şi pe toţi românii să afişeze la vedere drapelul românesc. Sa arătăm tuturor că am scăpat de orice complexe de inferioritate şi că începem să ne ridicăm în picioare, să fim mândri de moştenirea noastră culturală, să fim mândri că suntem români. >>>

Reclame

Mariana Cristescu – La Cotroceni se joacă deja ceardaşul, iar, în Transilvania, ungurii pregătesc un martie… autonomist!

După ce, la prima conferinţă de presă din 2013, liderii Partidului Popular Maghiar din Transilvania au propus proclamarea anului 2013 ca „Anul Autonomiei” şi au instigat maghiarii la proteste inclusiv în Bihor şi Satu Mare, PPTM şi CNMT au organizat sâmbătă, 2 februarie, la Satu Mare, o conferinţă intitulată „Alege viaţa! – Alege Autonomia!”.

Evenimentul a fost ocazionat de împlinirea unui deceniu de la lansarea mişcării de autodeterminare a maghiarilor din Transilvania, mişcare care, în acelaşi an, 2003, a condus la înfiinţarea CNMT, se arată în comunicatul remis de organizatori. „În cadrul conferinţei au rostit discursuri mai mulţi membri ai fostei Comisii de Iniţiativă pentru înfiinţarea >>>