Festival Internaţional de Poezie ,,Mihai Eminescu”

Motto: “Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat.“(Immanuel Kant)

 În organizarea Fundaţiei Culturale „Lumina” şi a Centrului Cultural „Nichita Stănescu” Mehedinţi a avut loc la Drobeta-Turnu Severin, Orşova şi Băile Herculane în zilele de 14 si 15 ianuarie 2013 cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu”.

Vlahii din Timoc sunt români autentici!

Poziţia hotărâtă a Guvenului României, prin vocea ministrului de externe, faţă de recunoaşterea minorităţii româneşti de pe valea Timocului de către autorităţile din Serbia ca o condiţie a statutului de candidat la Uniunea Europeană pentru statul vecin a adus în prim plan mediatic chestiunea vlahilor din Balcani. Din păcate absenţa totală a unui minim de informaţii în manualele de istorie şi atenţia redusă pe care o acordă presa scrisă sau audio comunităţilor româneşti din Balcani ridică sigur mari semne de întrebare în rândul românilor: cine sunt românii din valea Timocului?

André Hein – Dreptate pentru „românii uitaţi” din Balcani: „Românii trăiesc pe un teritoriu enorm, mult mai mare decât cel stabilit de graniţe”

Tradiţia germană şi austriacă a cercetărilor ling­vistice şi istorice dedicate românilor şi aromânilor din Peninsula Balcanică datează încă din secolul al XIV-lea. Pe la 1350, austriacul Peter Zu­henvirt, vestit poet şi baladist la curtea regelui un­gu­rilor şi al polonezilor, Lajos I, face cele dintâi descrieri în versuri ale vlahilor din Balcani, care erau „frumoşi, vrednici şi viteji”. Între ei strălucea „împăratul Ioniţă Că­loian”, şi toată lumea ştia că aşezările lor se întin­deau de la Dunăre până la Ţarigrad (Istanbul). Mai târ­ziu, în secolul al XIX-lea, Samuil Draxin, călugăr ca­tolic austriac, a fost gata să-i treacă pe românii din Ti­moc la greco-catolicism, în semn de separare de orto­docşii bulgari. A fost prigonit de mitropolitul bulgar de Vidin şi urmele i se pierd la Constanţa. În secolul al XX-lea, marele filolog german Gustav Weigand

„Limba noastră rumânească – pod pestă Dunăre”!

Pretutindeni, în lumea asta mare, trăiesc români şi mai toţi sărbătoresc, la sfârşit de august, cum pot şi cum se pricep, Ziua Limbii Române.

 Serbia. „Vineri, 31 august, în Bor a avut loc serbarea Zilei Limbii Române, printr-o manifestare sub denumire «Limba noastră rumânească – pod pestă Dunăre». Evenimentul a avut loc în Biblioteca oraşului Bor, cuvântul de salutare fiind rostit de doamna Vesna Teşovici, directoarea bibliotecii, care a spus, salutând oaspeţii, că sunt mereu bineveniţi şi că instituţia pe care o conduce există chiar pentru a fi în serviciul unor asemenea evenimente, lucru rar în Serbia. După aceea, oaspeţii au  fost salutaţi şi din partea domnului Zavişa Jurj, preşedintele Asociaţiei pentru cultura românilor-vlahilor

Valea Timocului – „Muma a tăinuit pe româneşte, noi pe vlahă, şi copiii pe sârbeşte”

Deşi legislaţia statelor africane nu acordă drepturi minorităţilor să se manifeste din punct de vedere cultural şi identitar, cei 3 mii de români stabiliţi în Republica Sud-Africană se bucură de o parohie ortodoxă românească, o bibliotecă în limba română şi o asociaţie românească. Serbia, stat candidat la UE, îngrădeşte drepturile a 250 mii de români din Valea Timocului la o şcoală şi la o biserică românească.

Festivalul de folclor „Ceahlăul” la Piatra Neamţ

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Octavian CURPAŞ: Exilul românesc la mijloc de secol XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite.

CAPITOLUL III :Drumul spre libertate: din Iugoslavia la Trieste – Cinecitta – Torino – Paris !  

  Nea Mitică îşi continuă povestea. Cuvintele lui sunt încărcate de amintiri. Îl privesc în timp ce vorbeşte şi îmi dau seama că trecutul l-a însoţit mereu, că n-a uitat nimic din ceea ce a trăit cândva. Numele localităţilor pe care le menţionează au pentru el o puternică încărcătură sentimentală: Kovacica, Zrenianin, Trieste, Cinecitta, Torino. Îl ascult cu atenţie. Înţeleg drama pe care a trăit-o acest om, în urmă cu nişte ani buni.  

România de dincolo de Dunăre

Tezaurul etno-folcloric din curtea unui român din Valea Timocului

Acasă la Mihailo Vasilievici, m-am simţit mai aproape de România de altădată. De la capătul uliţei, am simţit mirosul străbunilor mei. Curţile românilor din Kladuşniţa păstrau amintirea unui grai românesc, cinstea şi închinăciunea unui popor subjugat de timpuri şi de istorie. Trecând de vama Porţile de Fier, urc pe coama dealului ce stă streaşină aşezării şi am în faţă un imens culoar prin care vântul şuieră prevestind venirea iernii cu ale ei capricii. Aduce cu el un miros proaspăt şi tare dinspre munte, pe care îl împrăştie cu dărnicie în Valea Timocului cu atmosfera ei îmbâcsită de mai bine de cinci decenii. Este o zonă întinsa, cu privelişti încântătoare, în care, la tot pasul, auzi glăsuindu-se dulcea limbă română arhaică ce aduce de demult şi păstrează un bogat tezaur etno-folcloric.