Ion Ionescu Bucovu – O fotografie a lui Eminescu care a suscitat și suscită și astăzi controverse

În Muzeul fotografiei există o fotografie a lui Eminescu, provenită din fondul fostului Muzeu de Istorie al PCR. Fotografia îl înfățișază pe Eminescu stând pe un scaun în parc; în mâna stângă rezemată pe genunchi ține un ziar. Acestă fotografie a fost achiziționată, contra sumei de 10 lei, de la Ion Petcu din București, în luna martie 1967. Pe spatele fotografiei este scris cu creionul: „Mihai Eminescu, bolnav la Mânăstirea Neamțului, în aprilie, anul 1887” (România Literară nr.24/2007) Se știe că la Mânăstirea Neamț Eminescu a fost internat între 9 noiembrie 1886 și 9 aprilie 1887, fiind tratat rudimentar cu găleți de apă aruncată în cap, cu cufundări în putină și cu bătăi cu frânghia udă. La 9 noiembrie 1886 este predat ospiciului de un gardian. Onicescu l-a găsit aici într-o încăpere îngustă cu încă 11 demenți, dintre care unii foarte furioși, în haine ospitalicești și cu o tichie pe cap. Poetul încă nu-și dădea seama unde se află și protesta că el se află aici ca nebun, fără a fi nebun. >>>

„Limba română este patria mea”

600px-flag_of_romania-svg

Eu nu mă spăl de poporul meu !
Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne! >>>

Mihai Dascălu – ,,Brâul” de la Chişinău: uite rusul, nu e turcul…

Romania mare„Una salus victis: nullam sperare salutem” (O singura salvare pentru cei invinsi: sa nu spere in nici o salvare) Vergiliu, „Eneida”, II, 354.

Nu stiu cum mustrau, la un cuvant, pe cel neindemanatic in Valahia Minor. Idee nu am, de asemenea, despre cuvintele de dojana ale anticilor geto-daci, scapate la mana iute. Dar in sat Vanatori, Nisporeni, unde am vazut lumina zilei, am prins ca obicei de la batrani, vorba cu „turcul”.
Astfel, la o greseala ori neintelegere oarecare era de regula sa fi-i apostrofat sever – „mai turcule”. Te blagosloveau la tot pasul parintii, rudele, vecinii, da orisicine la o inconvenienta oarecare; ba si intre noi, copiii, ne batjocoream la cearta tot asa. Iar la o graba cam pripita, insotita mai ales de vreo peripetie, se obisnuia in popor a avertiza – „hai, ca nu dau turcii”. Cu toate ca se perindau timpurile „slavitei” Republici Sovietice Socialiste Moldovenesti (R.S.S.M.) si, prin urmare, umbra de osman – ma scuzati, nu zaream. Banuiesc, totusi, nu de flori de cuc a nascut intelepciunea batraneasca inflacaratele repere ca mijloc de expresie si comunicare. Ele au intrat in circuitul lexical, s-ar putea rezuma, proiectand tragismul evenimentelor parcurse de poporul roman in decursul a cateva secole de robie. >>>

Maria Diana Popescu – Fructuoasă complicitate deontologică

Maria Diana PopescuExact în februarie ne paşte o nouă epidemie de gripă! Aşa vuieşte presa internă.  Ar fi culmea să umble, halandala, de capul ei, prin lume. Orice gripă e programată pe tabel, cu dată fixă şi responsabilităţi în vînzarea cît mai multor doze de vaccin. Cu HAARP-ul ăsta plantat pe capul nostru de către războinicii păcii, se ştie dinainte ce cod are, unde şi cît va curge ninsoarea sau ploaia. Atunci de ce n-am şti cînd şi cu ce avion vine gripa, cîte victime sînt stipulate în protocolul de găzduire şi cîte doze de antidot e obligat să cumpere Ministerul Sănătăţii. Chiar aşa! Numai S.U.A. să se confrunte în studiourile de ştiri cu „cel mai grav sezon  din ultimii zece ani”? N-ar fi corect să fim şi noi vizitaţi de virusuri care săvîrşesc minuni în visteriile companiilor farmaceutice? Tot timpul se gîndesc cu dragoste la noi şi nu mai ştiu cum să ne administreze gratuit popamin, gropamin şi amin-amin. După ce AH1N1 a fost pus pe fugă, vine AH3N2, exact  în luna februarie şi direct de pe lamela laboratoarele buclucaşe. Cum le programează ei pe toate, într-o fructuoasă complicitate deontologică! Şi cît de grijulii sînt cu ţările sărace! Mă întreb şi eu, aşa, cum oare gripele astea porcine şi aviare ocolesc întotdeauna  ţările europene dezvoltate. La loc comanda, dragii mei! Altfel ajungem cobai în laboratoarele super-puterilor!  >>>

Mariana Gurza – versuri

În căutarea liniştii

Când voi fi întrebată
de ce-am trecut munţii
voi aşterne pe albul cerului
povestea melcului care-şi
poartă visu-n spinare,
sperând
să poposească şi el,
aidoma mie,
în lăcaşurile sfinte.
Acolo, la picioarele Tale,
Doamne,
smerită,
mi-a fost dor de mine
cea de la început,
când am cunoscut lumina,
şi pace, şi încrederea
în puterea Ta,
Doamne al meu.
Acum, mă rog Ţie… >>>

Crăciunul pe stil vechi

Duminică, 6 ianuarie, ruşii lipoveni sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi. Conform tradiţiei, copiii merg cu colinda în ziua de Crăciun, după slujba de la biserică.

 Când Crăciunul a devenit deja poveste şi luminile artificiilor s-au stins, lipovenii se pregătesc de sărbătoare. După calendar, suntem în 5 ianuarie şi, pentru creştinii ortodocşi, e Ajunul Bobotezei. Pentru lipoveni, care ţin calendarul de rit vechi, e abia Ajunul Crăciunului, ultima zi de post şi de pregătire înaintea celor două săptămâni de petreceri care se vor încheia, şi la ei, cu Boboteaza şi cu Sfântul Ion. >>>

Nuța Istrate Gangan – De la Moș Gerilă și Moș Crăciun, la Santa si înapoi

NIG

Probabil că aceste rânduri se datorează doar faptului că FB m-a întrebat din nou: „How are you feeling, Nuța?” Acest american „feeling” are nişte valenţe deosebite când este vorba despre sentimente nerostite. Nemărturisite. Sentimentele acelea  care se amuză pe seama creierului tău, confundându-l cu inima și invers. >>>

La Roznov, unica biserică ,,rusească” din Neamţ

biserica-din-roznov (1)Biserica „Sfântul Nicolae“ din Roznov este singura din judeţul Neamţ construită în stil pur rusesc. A fost ctitorită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea de renumitul om politic colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu în amintirea fiului său, Alexandru, care a murit la 20 de ani, de pneumonie. Biserica se impune atât prin frumuseţea sa monumentală, cât şi prin arhitectura neobişnuită prin Moldova, desprinzându-se parcă din salba de biserici de la Sankt Petersburg sau Moscova. Această înfăţişare a bisericii de la Roznov se explică prin tradiţionalele legături ale familiei Roznovanu cu nobilimea rusă şi cu familia ţarului, la care se adaugă şi faptul că însuşi ctitorul a urmat şcoala de ofiţeri din Petersburg, fiind un profund cunoscător şi un mare admirator al civilizaţiei şi culturii slave. >>>

Constantin Enianu – Nasul lui Pinocchio

Să fii minţit este cel mai grav act de trădare. Dar ce este şi mai grav e că unii nu-şi dau seama când sunt minţiţi sau chiar vor să fie minţiţi. Dictonul latin „mundus vult decipi, ergo decipiatur”(lumea vrea să fie mințită, deci las-o să se mintă), confirmă afirmaţia lui Henrik Ibsen, cum că omului mediu dacă i-ai luat minciuna, îl privezi de fericire. Minciuna a menţinut preşedinţi de state în funcţie sau i-a doborât; a distrus sau a menţinut căsnicii; a declanşat războaie sau le-a evitat. Consecinţele minciunii pot fi aşadar benigne sau maligne. Obiectul minciunii a dat naştere şi la „ştiinţa minciunii”. >>>

Zoe Dumitrescu Bușulenga – „Pentru mine nu există moarte”

Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atât de activă şi atât de plină încât un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege iar maturitatea le ignoră vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pănă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vârsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decât lucrurile materiale, iar restul este uitat.

>>>

Români de succes în Canada

      Corina Tudose Angelova, născută în Bucureşti, a călătorit prin lumea largă, poposind în Statele Unite ale Americii pentru a-şi definitiva studiile universitare, alegând însă Canada pentru a se stabili, cel puţin pentru prezent. De curând, Corina s-a dedicat unei noi pasiuni, aceea de a ne îndruma, de a ne împărtăşi gânduri şi ceva idei despre cum să ne păstrăm bucuria şi tinereţea printr-o metodă oarecum la îndemâna tuturor: exerciţii fizice şi o alimentaţie corespunzătoare! >>>

Casa lui Eminescu de la Văratec, lăsată să se prăbuşească definitiv

Varatec Monastery

Cine a trecut pe la Mănăstirea Văratec a avut ocazia (dacă a avut şi informaţia necesară) să vadă cum, sub ochii noştri, o casă despre care există destule dovezi că ar fi aparţinut lui Mihai Eminescu este lăsată să se dărîme definitiv. Subiectul “Casa lui Eminescu de la Văratec” a făcut înconjurul ţării anul trecut odată cu difuzarea unei emisiuni la o televiziune centrală în care s-a vorbit despre această tristă realitate a vremii noastre. Dar despre această casă s-a mai vorbit şi înainte, cea mai înverşunată luptătoare pentru renovarea casei dovedindu-se a fi, încă de acum un deceniu, chiar una dintre maicile de la Văratec, Benedicta (acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga). >>>

Ovidiu Papadima despre „Rânduială”

Ovidiu Papadima (23 iunie 1909, Sinoie, Mihai Viteazu, județul Constanța – d. 26 mai 1996)

Cartea lui Ovidiu Papadima O viziune românească a lumii (Bucureşti, 1941) este înrudită cu Dimensiunea românească a existenţei a lui Mircea Vulcănescu, dar este mai îndepărtată de spiritul rostirii filosofice româneşti, căci autorul nu caută viziunea românească a lumii pe tărâmul limbii române, ci în domeniul folclorului românesc. Este o primă carte de filosofie a culturii populare româneştiUneori, însă, Papadima este nevoit să facă şi hermeneutică, de exemplu, în legătură cu rostirilerând şi rânduială – ultima devenind, la C. Noica, denumirea unuia dintre ciclurile rostirii filosofice româneşti.

A fi în rândul oamenilor sau a fi în rând cu lumea pare „îndreptăţirea cea mai adâncă a vieţii pe pământ”. Cine nu este în rând cu lumea >>>

George Anca- Furnici albe(XI.7)

 
– Nu mai inventa vini, ţi-o spun la trei şi un sfert din noapte.
– Că vinile se inventează singure şi ne inventează şi pe noi.
– Nu te lăasa inventat dacă tot nu te iroseşti inventând.
– Eram împreună unde sunt singur, unde mi-e, totuşi, rămasul?
– Salut-o pentru scrisoarea nerăspunsă, uite, nici de-o străină.
– Ce-o mai fi rămânând de-acum de nimeni n-ar măcar înjura-o. >>>

Cezarina Adamescu- Bookfest 2012 -tabletă-

Cel puţin şase pavilioane, cu standuri din toate editurile existente şi pe cale de dispariţie. Invitată de onoare, anul acesta este Franţa. Mulţi scriitori străini. Mulţi români. Mulţi, nici străini, nici români. Adică din diaspora. 

Lume, lume, „privitori ca la teatru” cum ar spune Ion Cocora. Privesc, admiră, se limitează la atât. Alţi ani, puneau şi mâna. Adică lzuau câte o carte şi o întorceau pe toate părţile. Chit că nu se hotărau să o cumpere. Măcar ştiau că există.   >>>

Mihai Pascaru- Alte întîmplări din Munţii Apuseni

„Circulam odată cu trenul pe traseul Brad-Arad. În compartiment cu mine se aflau două bihorence, un moţ şi o moaţă. Mi-am dat seama atunci câte diferenţe pot exista între bihoreni şi moţi în ceea ce priveşte reprezentările asupra somnului…” >>>

Irina Brânduşa Irimescu – Sărutul prea devreme al veşniciei

poet, pictor, sculptor(1949-1970)

   Născută la 27 aprilie 1949 la Piatra Neamţ, într-o familie de intelectuali artişti. Tatăl, pictor iar mama, medic, iubitoare de poezie. Absolventă a Liceului Petru Rareş din Piatra Neamţ. Studentă la Institutul Nicolae Grigorescu Bucureşti, secţia pictură monumentală, unde se afirmă ca veritabil talent, dovedind un deosebit simţ al culorii şi al contururilor grăitoare. Fotograf pasionat, într-o veşnică dorinţă de-a fixa, de-a sesiza unghiurile inedite. Trece în nefiinţă, la vârsta de 21 de ani, pe 9 iunie 1970, la Bucureşti, în urma unui accident. >>>