Mariana Cristescu – Dor de albastru…

Mariana CristescuTrec anii pe neobservate, brăzdându-ne chipurile şi colbuindu-ne tâmplele cu tristeţi, şi mi-e din ce în ce mai dor de Maestrul, de Omul, de Prietenul generaţiei mele „în blugi”, mi-e dor de Poetul frumos la chip şi la suflet, de voinicul cu ochi minunaţi, albaştri, în care aduna şi fulgere, şi stele, de glasul lui reverberând incantaţii magice din adâncuri de vremi.
Mi-e dor de Omul Liber, care-şi declara şi clama, cu patimă, şi cu glas înalt, trăirile, ca un bărbat adevărat ce se afla, reînvăţându-ne lecţia despre demnitatea şi frumuseţea sentimentelor mari, profunde şi definitive, singurele care ne aşază alături de zei, dând consistenţă visului şi motivaţie existenţei noastre diurne.
Mi-e dor de înaltul dureros al iubirilor sale totale, până la scrum mistuindu-se pe pragul speranţelor cel mai adesea ucise: „În noaptea despărţirii dintre noi/ >>>

Reclame

Lumea Văzută Prin Cel De-Al Treilea Ochi – Teo Cabel, Tablouri Fără Semnătură

Încă de la prima poezie prezentă în volumul de faţă, Teo Cabel se dovedeşte un intuitiv. Deşi ochii nu-i sunt îndeajuns, urechile prea puţine, el a descoperit, prin intuiţie, cum să privească şi să-şi descopere universul: „Ochii mei, ferestre prin care / Nu Te văd niciodată…// Te simt / Şi nu ştiu unde / Să arăt cu mâna!” (Ferestre)

          Este vorba, desigur, despre Dumnezeu care se află în fiecare din noi, nu-L vedem, dar îl simţim prezent, în toată fiinţa, de la început şi până la capăt. În acelaşi timp, se simte privit ca printr-un ochean, de Ochiul Treimic, de care nimeni nu se poate ascunde. >>>

Monica Ilaş – versuri

13092012612 mn                                            Selectii din volumul “ Icoane de aer” 
 marea îndoială
 
           Marea îndoială a trecut prin mine
           Ochii lumi-albaştri ard şi mă fac scrum.
            Ninge peste gânduri stele albe, fine;
            Într-un alt deceniu umbra lor de fum. >>>

Mariana Gurza- UNDE EŞTI BUNICULE ? În amintirea moşilor mei implicaţi în evenimentele de la Fântâna Albă..

 UNDE EŞTI BUNICULE ?

Unde eşti bunicule, uitat printre străini
aruncat într-un colţ de pământ,
ţi-o fi pus cineva o cruce,
fiind român,
sau te-au batjocorit
şi te-au făcut scrum?
Ridică-te din mormânt şi spune,
ce haină e haina în ţara-nstrăinată,
strigă cât poţi să te-audă
Ardealul , Banatul,
ce moş bucovinean ar fi avut Regatul!
De ce te-au schingiuit, biet român
şi tălpile bătute ţi-au fost,
fără hrană, fără apa,

cu capu-n jos?
Ridică-te şi povesteşte-mi,
ce ţi-a făcut străinul
de ce ne-am îndepărtat din nou?
Ce-ţi spun sfinţii în adâncuri,
ce mai face Cernăuţiul? >>>

Ştefan Doru Dăncuş – Scrum

poet, Târgovişte

 nimic din ce spun nu e mai mare
decât o furnica
ea aduna literele mele mici le depoziteaza
îi vor fi hrana la iarna
din obrazniciile mele îsi face
piloni de sustinere pentru coridoarele mintii ei >>>