George Petrovai – Cacòs politeusi (Celor ce cârmuiesc rău)

Grea întreprindere să scrii despre toţi cârmuitorii răi şi cârmuirile lor nedrepte, căci asta ar însemna nici mai mult, nici mai puţin decât rescrierea istoriei umane, o lungă şi întortocheată istorie a inevitabilelor lacrimi, suferinţe şi suspine ce-l însoţesc ca nişte umbre (de la naştere până la moarte) pe omul puternic şi pe cel slab, pe omul bogat şi pe cel sărac, în sfârşit, o istorie doar vag şi neconcludent străluminată (pentru cei mulţi şi neîncrezători) de singura şi adevărata fericire, acea fericire sui-generis gustată doar de înţelepţi şi aleşi, întrucât calea care duce la ea se cheamă renunţarea la toate acele averi pe care “le fură hoţii şi le mănâncă moliile”.
Fiind istoria o reflectare a vrerii şi răbdării divine vizavi de om şi de şansa acordată lui pentru ridicarea pe scara soteriologică ce duce înspre istoria celestă, este limpede că ea nu poate fi cunoscută de muritori (oricât ar fi aceştia de înzestraţi) în profunzimile sale cauzale, care ţintesc tainele supratemporale şi transistorice ale întregii creaţii, ci ea poate fi cunoscută doar prin efectele sale, efecte adjudecate de cunoaşterea umană sub numele de evenimente şi procese istorice. >>>

Mariana Cristescu – De la Nichita la Marcel Naste şi înapoi

De câtăva vreme îl studiez, pe cât posibil, pe tânărul Marcel Naste, încercând să decodific, dincolo de candoarea şi prospeţimea lui ca fiinţă pământeană, mesajele subliminale ale artei sale. Căci, dincolo de cel estetic, de cel emoţional, transpare, chiar şi unui ochi neavizat, al iubitorului de artă, glasul de dincolo de materie, glasul memoriei din pământuri, încărcat cu noduri şi semne din care îşi împleteşte scara către cer.

Avem aici o expoziţie de prapuri, zice el, şi putem să-l credem şi să considerăm că sunt chiar reprezentările unor flamuri ţesute cu fir de aur, pentru a fi prinse în vârful lănciilor cu care plecau la luptă bravii oşteni ai Armiei române. Şi gândul mă poartă, în acest sens, inevitabil, la steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, plimbat în anii din urmă de la Bucureşti la Chişnău, spre a-l vedea şi fraţii de peste Prut, şi înapoi, la Bucureşti, în Muzeu, înfăţişându-l pe Sf. Gheorghe deja biruitor – o ipostază iconografică mai neobişnuită -, aşezat pe un tron somptuos, ca un domnitor, încoronat de îngeri şi având la picioarele lui, deja supus, balaurul. Doar că acel steag, acea flamură, de fapt, figurativă, vişinie, are franjuri şi este brodată cu mult fir de aur pe catifea. Aşa era arta acelor vremi. >>>

George Petrovai: Mila – valoros sentiment creștin și atotuman

Adevărat zice proverbul că sătulul nu crede flămândului. Tot așa, cu rare excepții, bogatul nu crede săracului. Ba cel mai adesea, cu cât cineva are mai mult, cu atât devine mai hapsân și mai fără inimă, iar nobile sentimente ca mila, iertarea, altruismul și iubirea semenilor, niciodată nu fac casă bună cu apucăturile celui pus pe căpătuială…

Urcarea pe scara civilizației în decursul istoriei sale, nu l-a învățat pe om să devină mai uman. Dimpotrivă, gradul de civilizație și fondul sentimentelor atotumane sunt în majoritatea cazurilor pe poziții antagonice, căci, de regulă, un om de lume își va râde de slăbiciunile altora și se va jena de propriile sentimente!

Creștinismul, prin exemplele și învățăturile Mântuitorului Iisus, ne ajută să fim mereu aproape de săraci (inclusiv de cei săraci cu duhul), de bolnavi și nefericiți și ne îndeamnă stăruitor să nu ne disprețuim semenii, ci să ne fie milă de bogați și să-i ajutăm să se smerească, doar în acest chip ei având șansa să-și depășească trufia și suficiența. >>>

Adrian Alui Gheorghe- Imposibila solidaritate

Cum deosebim un popor de o populaţie? Definiţie abruptă: o populaţie trăieşte după reguli scrise; un popor trăieşte, mai ales, după reguli nescrise.

Legile scrise asigură (sau nu asigură) ordinea, justiţia, dau pedepse, dau recompense. Legile nescrise acţionează ca un liant între oameni: sînt obiceiurile, cutumele care dau stabilitate «tribului», individualitate, îi asigură onoarea şi continuitatea. Legile scrise sînt diverse şi se pot modifica; legile nescrise sînt unice. Dacă respecţi legile scrise ale unei ţări devii un cetăţean onorabil, poţi urca pe scara socială, poţi să te pierzi în mulţime fără să trezeşti interesul cuiva. Legile nescrise ale unui popor rămîn însă greu accesibile unui străin – >>>

Ruxandra Cesereanu- poezie

poetă, Cluj

scara (36 de cuţite)

 
urc pe o scară din 36 de cuţite
dar tălpile nu se crestează
şi sânge nu curge deloc
un arbore mă trage de păr
ca pe-un văzduh mocirlit cu pene >>>