Ioan Miclău – versuri

Ioan_Miclau   Doina ardeleană

   Scumpa-i Doina Ardeleana,
   Doina doinelor de Neam,
   Scump e locul unde creste,
   Mandrul suflet ardelean!

Sfanta-i Doina Ardeleana,
Doina doinelor de Neam,
Sfant e locul unde creste,
Sfantul suflet ardelean! >>>

Ben Todică – Noi trebuie să ne schimbăm

Noi suntem schimbarea. Puterea e în mâinile noastre. Noi suntem parte din această mare orchestră “omenirea” şi nu încape îndoială că am ieşit din acordul melodiei, am scăpat bagheta din mână.

Am putea spune că este vina noastră. Am neglijat-o! Am devenit nepăsători. Ne-am sabotat singuri, în sensul că nu ne-am folosit puterea. Am renunţat la ea cu uşurinţă sau ne-a fost furată de sistem.

Suntem născuţi în acest mediu şi ne-am obişnuit cu el. Facem tot felul de compromisuri uitând de etică şi obligaţii, de promisiuni şi vise, pierzându-le câte puţin în fiecare zi. În tinereţe, văzând ce se întâmplă cu deciziile conducătorilor noştri am devenit tot mai şocați de direcţia spre care ne îndreptăm. Renunţarea la educaţie şi sănătate în favoarea profitului, renunţarea la respectul faţă de seamănul tău pentru succes, neglijarea experienţei şi efortului pentru familie şi comunitate, toate m-au întristat. >>>

Ştefan Doru Dăncuş – Scrum

poet, Târgovişte

 nimic din ce spun nu e mai mare
decât o furnica
ea aduna literele mele mici le depoziteaza
îi vor fi hrana la iarna
din obrazniciile mele îsi face
piloni de sustinere pentru coridoarele mintii ei >>>

Ruxandra Niculescu – cu buzunarele pline de nisip

poetă, Bucureşti

                                                   Tot mai mulţi prieteni

părăsesc oglinzile 

cu buzunarele pline de nisip

şi ca să fie siguri >>>