Unirea Principatelor Române

unirea_principatelorÎn fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, sărbătorim Unirea. Ideea Unirii Moldovei şi a Ţării Româneşti, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856), o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât şi pe plan internaţional. Situaţia externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei şi hegemonia politică a Franței ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât împăratul Napoleon al III-lea, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (1856) prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa unirii, integrarea în graniţele Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”. La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei – favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Țării Românești; prin documentele redactate au pus bazele fuzionării celor două principate. Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ şi erau alcătuite din reprezentanţi ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, ţărănimii clăcaşe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea Unirii Principatelor Române. Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, a fost şi vrânceanul Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Desfiinţarea hotarului de la Focşani >>>

Reclame

Vavila Popovici – Morala şi democrația

Vavila_Popovici.11b „Democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi,nu cineva care vrea să se înalțe el pe umerii poporului.” – Nicolae Iorga

Platon, filozof al Greciei antice, discipol al lui Socrate şi învăţător al lui Aristotel, a elaborat specia literară a dialogului, în care problemele filozofice au fost relatate prin intermediul mai multor interlocutori. Mitul peşterii constituie unul dintre dialoguri, în care s-a folosit o imagine alegorică a lumii şi a modului cum poate fi cunoscută această lume, alegoria fiind: Peştera – lumea sensibilă, lumea noastră obişnuită, prizonierii din peşteră – noi oamenii, cărora ni se pare că aceasta este singura lume reală. În Republica – cartea a VII, Platon arată în ce sens trebuie înţeleasă lumea cu ajutorul gândirii logice: prizonierii dintr-o peşteră nu văd niciodată lumina soarelui; ei văd doar umbrele obiectelor din afară, proiectate pe pereţii peşterii de către un foc; între prizonieri sunt unii care disting trecerea umbrelor cu mai multă perspicacitate, fiind mai ageri la minte, memoria ajutându-i să recunoască ordinea în care se perindă obiectele.

>>>

Ion Luca – 119 ani de la naştere: Un important dramaturg uitat de contemporani

ion luca

Un important dramaturg român, uitat de contemporani şi care rar se mai regăseşte prin repertoriile teatrelor româneşti, este nemţeanul Ion Luca. S-a născut la 7 decembrie 1894 , la Roman (d. 30. 01.1972, Bucureşti), face primele două clase primare în oraşul natal, apoi la Bacău, unde a urmat primele două două clase secundare la Liceul de Băieţi din Bacău. Licenţiat în Drept, se înscrie la Facultatea de Teologie, obţine doctoratul în filozofie şi teologie (1919), se stabileşte la Bacău, căsătorindu-se cu Dorina-Tecla, fiica preotului Apostol, şi este hirotonisit diacon la Biserica „Sf. Nicolae”, de unde va demisiona în 1922. A fost profesor suplinitor de limba latină, profesor şi director la Şcoala Normală de Învăţători de unde va fi transferat la Şcoala Normală de Învăţătoare, unde va fi titular până în 1948 (din 1940, se va afla mult timp în concediu de creaţie). La Bacău, frecventează Casa de Sfat şi Cetire „Vasile Alecsandri”. Susţine conferinţe pe teme de religie, filozofice, de morală, juridice; regizează spectacole teatrale şi realizează turnee cultural-patriotice în Basarabia, Bucovina, Transilvania. I se joacă piesele, inclusiv la Bucureşti şi obţine premii naţionale. A >>>

Sergiu Găbureac: La un semn deschisă-i calea – noua tabletă de weekend

Despre Basarabia am auzit de când eram de-o şchioapă. Tatăl, meu, preotul Dumitru, a fost misionar în Transnistria. Fapt pe care l-am aflat mult mai târziu. Îmi spunea, din când în când, câte ceva despre acei oameni care trăiau peste Prut şi care erau fraţii noştri. În mare parte. La fel vorbea şi despre Cernăuţi, unde terminase facultatea şi, de fapt, de unde se trăgea, neamurile fiind la vreo 14 km. La Mămăieşti. De Jos sau de Sus. A trecut în eternitate cu speranţa reunirii neamului românesc despărţit ca urmare a infamului pact Ribbentrop-Molotov şi a unor greşeli ale guvernanţilor vremii! Oficializat, apoi la Yalta. Tema a fost fluturată, de vreo câteva ori, şi pe timpul dictaturii comuniste.

>>>

Mihai Dascălu: Exercitiul ratat al bravilor „statalişti” moldo-ivani

Basarabia-Pământ-RomânescDedic modesta lucrare „clasei muncitoare” din slavitul oras Chişinău, care “descopera” Europa, devansand realizarile geografice ale marilor exploratori Fernando Magellan, Vasco da Gama – conte de Vidigueira, Cristofor Columb, chiar a cucoanei Chirita ot Barzoeni; ba mai fac si o “enorma” jertfa de sine prin elucubratiile cu respectivul vector in dezvoltarea „terii”. MD
***
Cand a facut lumea, Dumnezeu consacra poporului moldovean, Ţara Moldovei.
Harul Lui si slava Lui sunt insa ignorate brutal de nedemnii urmasi ai moldovlahilor, care la anul 2000 d. Hr. nu inteleg sa onoreze sfanta lucrare si sa lupte pentru integralitatea Patriei incredintate.
Asemenea, cum arata scriptura ca El „A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit.” ( Ioan. 1.11), tot asa, Dumnezeu ne-a juruit Moldova, si noi nu o primim, declarandu-ne multumiti cu faramitura scapata de agresor printre degete.

>>>

Părintele Iustin Pârvu: „Trădările intelectualilor duc la prăbuşirea noastră”

Iustin Parvu16 ani grei de încarcerare ca deţinut politic în puşcăriile comuniste l-au apropiat pe Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României încă în viaţă, de tot ce poate fi numit sacrificiu, nevoinţă pentru credinţă, neam şi pentru aproapele. Imediat după 1989, pe locul unui străvechi schit de pe vremea lui Petru Rareş, din inima munţilor împăduriţi ai Neamţului, el a înfiinţat Mănăstirea „Petru Voda”, înspre care „curge” întreaga românitate – de la mic la mare.

După ce ne-am închinat la moaştele unor mucenici din perioada comunistă, adăpostite cu grijă de părintele Iustin în bisericuţa schitului de maici, ne-am amintit cutremuraţi de un alt erou devotat neamului şi Bisericii Ortodoxe – Gheorghe Calciu Dumitreasa, care odihneşte tot acolo. Apoi, stareţul de la Petru Vodă” a oferit un interviu în exclusivitate pentru JURNAL.

– Prea Cuvioase părinte Iustin Pârvu, aţi fost foarte îndrăgit de basarabeni, mai ales imediat după istoricul 7 aprilie 2009, când aţi adresat un mesaj lui Traian Băsescu, în legătură cu drama basarabenilor. Aţi cerut atunci preşedintelui să ne sprijine şi să se „împotrivească fiarei comuniste”. Cum apreciaţi evoluţia lucrurilor? Transformările ulterioare din RM au fost pe măsura aşteptărilor Dvs.?

>>>

Mihai Dascălu / Chişinău: „Melidonium” – model al demnităţii patriotice

Romania mareFelicitari colectivului Redactiei pentru munca si abnegatie.
In lumea asta noua, dar plina de reprosuri, calitatea de a fi competitivi nu e ultimul din semnele ce va caracterizeaza.
Dintr-un anumit unghi de vedere, efortul Revistei Dumneavoastra aseamana uluitor chinurilor anticului Tantal, caci va vad antrenati in vesnica cautare a izbavirii de pedeapsa pacatosilor. Mai ales acum, cand „Maldova intreaga” s-a inghemuit intr-o suburbie a slavitului oras Chisinau. Chit, ca acesta s-a si auto-intitulat ditamai „capitala” a Vlaquia Minor, uitand „cavalereste” ca e pe deplin responsabil de promulgarea separatismului, dezintegrarea Basarabiei, iar sorgintea sa „statala” e de un rosu artificial, la infinit.
E clar ca urmeaza sa fiu succint, dar durere e prea mare, ca sa n-o insir. Hai ca si dincolo de Prut naratiunea emana o nuanta mai mult decat rozovioara.

>>>

George Petrovai: Pentru români, a exista înseamnă a supraviețui cu orice chip!

După cum bine se știe, în marxism se operează distincția dintre existența socială și conștiința socială, rolul preponderent fiind atribuit existenței sociale, căci – afirmă marxiștii – conștiința socială este determinată de existența socială. Iar această găselniță nu reprezintă altceva decât extrapolarea și formularea nițel mai selectă a faimoasei și, totuși, extrem de primitivei maxime atribuită lui Marx, cum că „conștiința trece prin stomac”.
În agresivitatea anticreștinismului cultivat de Marx și discipolii săi, mulți dintre aceștia încă în plină activitate, nici nu se putea un contraargument mai banal, cu toate pretențiile sale de materialism irefutabil, la răspunsul dat Ispititorului de către Mântuitor: „Scris este: Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4/4). >>>

Maria Diana Popescu – Chevron , trădarea lui Mugur şi yuanul

Maria Diana PopescuCu un picior pe mal şi cu unul în groapă, unchiul Sam nu se lasă de nărav, deşi recent a mai primit încă un şut de la chinezi. Dolarul scîrţîie, nu mai e mult şi se va duce de rîpă, cu toată reanimarea recentă. De acum începe să pară firească supremaţia yuanului. În ultimul timp, Rezerva Federală a S.U.A. a împuiat prea mulţi dolari, fapt ce atrage după sine devalorizarea şi pierderea credibilităţii acestei valute. După ce conducerea de la Beijing a declarat la începutul anului că va cumpăra petrol din Iran, contra aur, acum China a decis că nu va mai cumpăra ţiţei cu dolari, ci vor folosi moneda naţională. Dacă se ţine cont de faptul că cele mai mari importuri de petrol sînt făcute de China, atunci manevra renunţării la dolar dă o lovitură puternică economiei americane. China importă un milion de barili pe zi, faţă de circa 850.000 cît importă America. Iar cererea de petrol a Chinei creşte de la o zi la alta. Yuanul a devenit deja o monedă de schimb regională. Majoritatea ţărilor din zona Asia-Pacific au renunţat la dolar în schimburile comerciale bilaterale în favoarea yuanului sau a rublei. Şi e firesc. Văzîndu-şi dolarul sleit de puteri, Obama n-a stat cu mîna în buzunar, amînînd falimentul, probabil, pentru scurt timp. De aici, Afganistan, Irak, Libia, Siria şi de ce nu, Iran. >>>

Interviu cu graficianul Eugen Mihăescu: „America: ţara făgăduinţei, Europa: o babă, România: maica mea!”

Eugen MihaescuN-aveţi deloc astâmpăr, domnule Mihăescu. În 1967, v-aţi stabilit în Elveţia. De aici aţi plecat în America. Pe urmă, aţi tot trecut Oceanul, venind ba în Elveţia, ba în Franţa. După 1989, v-aţi întors în România. Adică în locul din care aţi plecat în ’67. De ce aţi plecat?
Am plecat din România pentru că mă sufocam. Nu mai puteam suporta politrucii artei româneşti. Mă săturasem de Leonte Rautu, de Tamara Dobrin şi alţii ca ei. Simţeam că mă vor distruge. De altfel, “băieţii cu ochi albaştri” au încercat să mă recruteze. Fusesem atacat, pe nedrept, în ziarul “Scânteia”, dat afara de la “Secolul 20”. De la “Luceafărul” am fost forţat să-mi dau demisia…
De ce aţi plecat şi din Elveţia? Cum au fost primele dumneavoastră săptămâni în America? Ştiaţi limba? Cunoşteaţi pe cineva important care speraţi să vă ajute? Cum v-aţi descurcat? >>>

Petre Țuțea – ,,Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba”

Petre Tutea„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ” Petre Ţuţea

Pe 6 octombrie 2013 se implinesc 111 ani de la nasterea marelui ganditor crestin roman Petre Tutea. (Petre Tutea s-a nascut pe 6 octombrie 1902 in satul Boteni, Muscel si a trecut la cele vesnice pe 3 decembrie 1991, intr-o rezerva a Spitalului “Cristiana” din Bucuresti).

Cu aceasta ocazie redam cateva din cugetarile sale:

1. Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul. >>>

Mihai Dascălu – Ţara Moldovei în faţa Adevărului

Moldova”Nihil possumus contra veritatem”
(Nimic nu poti face contra adevarului)
***
Daca este adevarat ca la 16 (28) mai, anul 1812, Rusia Tarista a sfasiat Tara Moldovei in doua, atunci –
– jumatatile nu pot fi decat identice;
– Interfluviul Nistru – Prut este tot atat de roman, precum e spatiul dintre Prut-Carpati;
– supozitiile ”stiintifice” ale sovieticilor despre sterila controversa moldoveni – romani sunt totalmente mincinoase;
– niciodată în istorie Basarabia nu a fost o entitate teritoriala;
– statalitatea moldoveneasca are o singura continuitate, cea a Principatului Moldova, si nu poate fi combatuta de ”statalitatea socialista moldoveneasca“, instrument veritabil in expansia revolutiei permanente; >>>

Maria Diana Popescu – România trece prin foc, prin altfel de şpăngi şi baionete

De cînd am auzit că se clatină preafericitul paravan cibernetic al „feisbucului”, mă încearcă un plîns amar. Unde-şi vor mai afişa obsedaţii lanţurile de un kil şi muşchii cu steroizi, iar paparudele silicoanele cît dovlecii şi magaziile cu lucruri stricate şi murdare? The Daily Mail relatează că milioane de utilizatori din S.U.A., Marea Britanie, alte ţări ale lumii, printre care şi România, au renunţat la serviciile feisbuc şi şi-au şters paginile, în urma dezvăluirilor făcute de fostul asistent tehnic al C.I.A., Edward Snowden şi portalul WikiLeaks, privind supravegherea electronică la scară largă, dusă de serviciile secrete din S.U.A în colaborare cu alte ţări occidentale. >>>

Maria Diana Popescu – Nu câinii, ci escrocii ar trebui ,,eutanasiaţi”!

Maria Diana PopescuO atmosferă demnă de Războiul Rece a personificat summitul G20 de la Sankt Petersburg. În drum spre locul său, Putin a trecut prin faţa lui Obama fără să scoată un cuvînt. Dacă tot s-au întîlnit de florile mărului greii planetei (adică degeaba, în traducere populară), fără să găsească soluţii de stopare a războiului civil din Siria (se ştie, Rusia şi China au păreri comune în apărarea lui Bashar al-Assad şi se opun, cum e şi firesc, intervenţiei militare în Siria), măcar au făcut la final o fotografie de familie cu zîmbet publicitar, care a invadat rapid lumea virtuală. Revenind la cîinii străini aciuaţi în ograda Ţării, bancherii din băncile-mamă, simţind că li se strînge cordonul în jurul gîtului, au retras într-un an şi jumătate cam 5 miliarde de euro din filialele româneşti. Drum bun! Adio şi n-am cuvinte! Băncile sînt veriga toxică din lanţul slăbiciunilor financiare! Unele se duc pe copcă, altele sînt înghiţite de rechini. >>>

De la Timişoara, rostim şi noi: La mulţi ani, limba noastră cea română!

31-august-ziua-limbii-romaneIn consonanta cu alte multe puncte geografice si de suflet, unde s-au rostit in numele limbii romane cuvinte din inima si s-au activat/reactivat fire invizibile pe coordonata national- sufleteasca, la Timisoara, in avans, pe 27 august.a.c. Cercul Militar a gazduit o prima serie de actiuni menite sa lege lantul celor din Bucegi si din lumea larga.
In prima parte a intalnirii la care au participat si doi reprezentanti ai Asociatiei Constantin Brancusi sositi de la Paris, am aflat cum se leaga in diferite zone ale lumii initiativele trairii sentimentului de apartenenta la un spatiu si o cultura, avand, purtand in inimi o limba strabuna, comuna noua. >>>

Inedit! 23 august 1944

b_300_472_16777215_0___images_stories_istorie_23.8.44Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală. „Dumnezeu nu bate cu parul!”

Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – ţinută în secret decenii la rând – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu a portalului Ziariştii online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Redacţia mulţumeşte cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi pentru punerea la dispoziţie a acestui text inedit – parţial reprodus după înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul va fi prezentat şi în volumul „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I (în lucru) – al cărei autor este domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi. >>>

Mariana Cristescu – „Cereţi Unirea, şi o veţi avea! Dar cereţi-o!”

600px-flag_of_romania-svgÎn perioada 12-16 august s-a desfăşurat, la Izvoru Mureşului, în judeţul Harghita, a Xl-a ediţie a Universităţii de Vară. Organizată de Centrul Cultural Topliţa, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, sub genericul „ROMÂNIA ŞI ROMÂNII DE LA FRONTIERA UNIUNII EUROPENE şi NATO, ediţia 2013 a luat în discuţie, ca în fiecare an, realităţi dureroase, dramatice din comunităţile româneşti, adesea evitate sau în mod deliberat neabordate de cea mai mare parte a presei româneşti: • Drepturile minorităţilor din România vs. Drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani; Cine este discriminat? • >>>

Octavian D. Curpaş – De vorbă cu poeta Felicia Feldiorean despre poezie, ca formă de exprimare

feldiorean-feliciaFelicia Feldiorean este autoarea volumului de versuri „Celor fără vină”, tălmăcit în limba franceză de Prof. Constantin Frasin, cu titlul „A touts les innocents”. Licenţiată a Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, pe care o absolvă în 1996, autoarea munceşte mai întâi ca medic de familie, iar apoi ca medic generalist şi la un spital de psihiatrie din judeţul Covasna. În anul 2000, aceasta părăseşte România şi se mută în Germania. În prezent, scriitoarea locuieşte în oraşul Münster şi este mama unei fetiţe în vârstă de şapte ani, Anna Elisabeth. Felicia Feldiorean s-a născut în anul 1968. >>>

Gheorghe Pârlea – Notiţe la…,,Tema pentru acasă”, primul roman al unui preţuit poet basarabean: Nicolae Dabija

images Tema pentru acasa(sau, Un roman în care „dragoste” e un antonim pentru…,,Siberie”)

De la o vreme, încep a conştientiza dureros că am citit mult prea puţin pentru cele şase decenii bifate ca trecute pe răbojul grăbitei mele vieţi. Şi când folosesc verbul “a citi”, evident că mă refer la a te adăpa de la izvorul cunoaşterii umane. Omului i se oferă prin darul vieţii, în cazul că el conştientizează asta, revelaţia unei experienţe magice: însăşi existenţa. Din păcate, fiinţarea individului uman e una de o clipă. Căci, ce reprezintă un interval de şaptezeci de ani (speranţa medie de viaţă), raportat la dimensiunea timpului măsurat de orologiul cosmic?! În context, cât de lucid a trăit Marin Sorescu această caracteristică dramatică a condiţiei umane, regretând, la despărţirea iminentă de viaţă, că îi rămâneau multe cărţi necitite. >>>

George Petrovai: Orbul găinilor – fleacul care continuă să ciuruiască speranțele românilor postdecembriști

Dacă luăm aminte la scurta rugăciune românească „Dă, Doamne, mintea românului de pe urmă!”, atunci avem dovada clară că în decursul istoriei sale acesta s-a păcălit de-atâtea ori urmând calea monstruosului dicton „Capul plecat sabia nu-l taie”, o veritabilă perlă a strămoșescului îndemn la răbdare și resemnare, încât avea nevoie de lecția dură a umilințelor care cu necesitate urmau, ca mintea să i se lumineze și el să ajungă să regrete trecutul, cu o idee parcă mai puțin amarnic decât prezentul. Că doar nu de florile mărului, în faimoasa poezie Doina, Eminescu deplânge destinul à rebours al românilor: „Vai de biet român săracul,/ Înapoi tot dă ca racul…” >>>

Mariana Cristescu – „… Şi românii au fost, din nou, una”…

„… din mila lui Dumnezeu, principele creştin Mihai voivodul, principele ereditar al întregii Ţări Româneşti, domnul regatului Transilvaniei, supremul guvernator şi domn al Moldovei, domn al unor părţi din regatul Ungariei, premergătoriul şi căpitanul întregii Creştinătăţi”. [Mihai Viteazul, 1 mai 1600, hrisov boerilor din Ţara Românească, în „Documente”, vol. IV, Eudoxiu Hurmuzachi]
De ce am purces eu la drum lung, zi de vară până-n seară, la peste 300 de kilometri de Târgu-Mureş? – mă întreabă unii cunoscuţi, mai cu seamă neprieteni. Şi nu mă feresc să răspund!
„Mă dusei să trec la Olt” – vorba cântecului – în miez de luncă straşnic ascunsă de pădure, la graniţa Teleormanului, ca să îngenunchiez la sfintele moaşte de la Mănăstirea Plăviceni (Aluniş), ctitorită de Doamna Stanca, soţia Viteazului Mihai, în vremi de restrişte, urgisită şi azi de o nenorocită sârmă electrică mărginind, ilegal, moşia de vânătoare a „măriei sale” Liviu Dragnea. >>>

Interviu cu Eugen Doga

descc483rcareEugen Doga ne-a vorbit despre spectacolul pe care-l pregăteşte pentru Ziua Limbii Române, noua sa lucrare despre dragostea dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle şi motivele pentru care a ales să-şi înregistreze lucrările departe de Moldova.

„Adevărul“: Maestre, ce ne veţi cânta de Ziua Limbii Române?
Eugen Doga: Săptămâna aceasta facem repetiţii pentru concertul de Ziua Limbii Române, care va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Din păcate, mulţi solişti şi instrumentişti pe care i-aş dori în acest spectacol sunt plecaţi peste hotare. Voi cânta ceva la pian sau la muzicuţă. Va evolua şi orchestra „Lăutarii“. Vor mai fi naistul Vasile Iovu, baritonul Andrei Jilihovschi şi soprana Olga Busuioc. Ulterior, am să plec la tratament în Cehia, revin la Chişinău, iar apoi merg la Moscova şi la Sankt Petersburg pentru nişte concerte.
Ce surprize ne pregătiţi în aria „Dialogurile dragostei“, pe care o imprimaţi aici, la Chişinău?
Vreau să prezint această lucrare pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu. Ce va fi? Am pornit de la ideea de a face o operă, dar nu e. Va fi un spectacol muzical. S-au spus multe despre Veronica Micle, inclusiv faptul că a fost o curvă. Dar în afară de ea, n-am auzit de vreo altă femeie uşoară care să fi scris versuri atât de frumoase. Nu se ştie dacă Eminescu ar fi fost cel pe care-l cunoaştem astăzi fără acest drac care-i strica viaţa, dar care, de fapt, îl îmbia la creaţie. E greu să găseşti în toată opera lui Eminescu un loc unde nu-i fie şi o adiere din această imagine a Veronicăi Micle. >>>

George Petrovai – Ce produce România?

Cred că toţi românii ar trebui nu doar să se întrebe ce produc ei la ora asta şi ce vor putea să producă în viitor (prin viitor înţelegând chiar ziua de mâine), ci şi să răspundă cu curaj şi onestitate la întrebarea de mai sus. Căci una este să aperi de atacurile denigratorilor valorile incontestabile ale ţării care te-a născut şi crescut (asta ţine de bun-simţ, dacă la nivel megacomunitar patriotismul nu mai e cel de odinioară), iar prin prestaţia de zi cu zi să ai mulţumirea că ai contribuit cu o câtime la sporirea avuţiei, implicit a prestigiului naţional, şi cu totul altceva este ca dintr-o inerţie de sorginte demagogică, ridicată la rangul de naţionalism sau (după caz) de patriotism, să ignori evidenţa şi să susţii din toate puterile că lucrurile merg admirabil, când ele de fapt merg şontâc-şontâc. >>>

George Petrovai – Ca la noi la nimenea

Dacă previziunile lui Marx s-ar fi împlinit, atunci la ora asta comunismul trebuia să fie biruitor pe toate meridianele Pământului, iar rolul statelor – implicit al politicilor promovate de acestea – să scadă treptat-treptat, până la dispariţia lor totală. Căci – nu-i aşa? – cine s-ar mai sinchisi de guverne, graniţe, politici naţionale şi celelalte marafeturi de acest gen într-o societate de dimensiuni planetare, unde fericirea s-ar asimila cu supunerea oarbă în faţa unei doctrine sterilizante până la depersonalizarea definitivă (forma paroxistică a colectivismului, asupra căruia am fost avertizaţi de Hermann von Keyserling!), iar uniformitatea ar lua locul fraternităţii! >>>

Iluzia cuvintelor plutitoare – Volumul « Scut Iluzoriu » de Veronica Balaj

Coperta Scut IluzoriuCu poeta şi jurnalista Veronica Balaj din Timişoara, România, m-am intalnit la Budapesta , cu prilejul Festivalului international de poezie,” Mare si cuvinte”, organizat de poetul Aron Gaal, un mediator intre poeții lumii si un poliglot. Dovadă e chiar participarea la ediția respectivă, a unor scriitori din Rusia, Finlanda Muntenegru, Bulgaria, România, Anglia, din Israel, subsemnatul si, desigur, scriitori din Ungaria. Cuvintele leagă mări şi țări, dar, mai ales, dimensiunile poeziei.
M-am bucurat să aflu acolo, încă pe cineva a cărui limbă maternă e româna, ca şi a mea (îmi place să spun asta chiar dacă am plecat de la varsta de zece ani în Israel şi mi-am facut studiile in limba ebraica).
Am schimbat cărţi cu Veronica şi am avut bucuria ca sa-si spuna parerea, in plen, despre cartea mea tiparită în limba maghiară (traducerea fiind semnata de Aron Gaal) şi prezentată la Budapesta in cadrul festivalului amintit.
O persoana comunicativa si foarte deschisa cum este Veronica, sustine usor orice fel de discuție pe mai multe planuri. De la literatura scrisă de mine, am ajuns la literatura română si la cărțile ei. Mi-a oferit un exemplar din volumul său, adus la festival, « Exil de zi si noapte », editie româno-franceza. >>>

Ioan Miclău – Vise, speranţe şi ploi îngheţate

Muntii-Bihorului  foto Christian FilipescuFlăcările roşiatice ale unui orizont restrâns spre înserare, deveneau tot mai cenuşii, sfârtecate apoi de de vârfurile munţilor cădeau molatec peste umerii dealurilor din împrejurimi ca nişte umbre din ce în ce mai dese, mai întunecoase.
Treptat, sub presiunea unor rodii tomnatice ce se revărsau dinspre crestele Munţilor Bihorului, învăluind văile coborâtoare înspre vechea urbe românească a Beiuşului. Umbrele se întunecau neobisnuit de repede; ceea ce de fapt nu era altceva decât o îngrămădire de nori grei, gata în orice moment aşi revărsa puhoiul apelor.
Aceste torenţiale viituri aveau darul să îngrozească din nou localnicii acestor ţinuturi, aşa cum de altfel veacuri dearândul această istorie naturală se repeat aproape calendaristic. Drumurile aveau să se desfunde, băltoacele să apară ca la comandă, îngreunând transporturile, împotmolind camioanele, caruţele, oamenii, inundând trecătorile si cărările dintre satele de munte. >>>

George Petrovai – Balada ticăloșilor cu ștaif

Tartorul ticăloșilor:

Sunt onorat, iubiții mei,
de-a voastră-ncredere frățească!
Doar strâns uniți prin legământ
putea o gașcă să sporească

și să devină ce cândva
ni se părea că-i peste poate –
partidul mai presus de stat,
ca voia lui să fie-n toate.

N-a fost ușor, o știm prea bine,
trecutului să-i facem vânt
și din ruine să-nălțăm
speranța-n noul crezământ. >>>

Maria Diana Popescu – „Mihai-Viteză” urmărit cu „Pobeda” şi cu două avioane

Maria Diana PopescuSă înceteze odată pentru totdeauna campania de spălarea la faţă a fostului rege! A mai rămas să găsim în cutiile poştale pliante cu „Happy king-day”, astfel, încît unii din neştiinţă, alţii de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, să ne pună în spinare alţi trîntori, scrobiţi la pălării şi manşete, şi mai costisitori şi mai lacomi. La ce-i foloseşte regatul în capitalism? N-a fost răsplătit cu două avioane şi o medalie de către Stalin, pentru că l-a scutit de un efort important de război în 1944 şi pentru că a deschis drumul Glorioasei Armate Roşii să ocupe România şi să o subordoneze U.R.S.S.? La sfîrşitul lui iunie 1945, ziarele bucureştene anunţau că Stalin şi Guvernul U.R.S.S. dăruiseră regelui două avioane şi publicau telegrama sa de mulţumire. Pe 6 iulie 1945, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. a adoptat Decretul pentru acordarea ordinului „Victoria” regelui Mihai, fiind cea mai înaltă decoraţie de război sovietică, acordată doar cîtorva personalităţi, printre care generalul american D. Eisenhower şi generalu britanic B. Montgomery. Motivaţia era menită să-i satisfacă regelui orgoliul. Un fel de mită post-factum. La fel ca şi nostalgica expunere a fotofantomelor pe simezele Bibliotecii Naţionale. Pe cine interesează cum a huzurit în „exil”? Care exil, de fapt? Pe măsură ce apar noi versiuni ale photoshop-ului, vor apărea alte „fotografii inedite”, trucate regeşte. Mai potrivită ar fi fost organizarea unei expoziţii cu fotografiile celor care au furat şi distrus România după lovitura de stat din 1989. Prin găselniţa „Regele în dosarele Securităţii”, C.N.S.A.S. a primit ordin să-l transforme din trădător de Ţară, în victimă. Şi cît a mai îndurat bietul de el în exil? Poate ne spune şi nouă aşa-zisa casă regală (a Republicii România) cînd are de gînd să restituie valoroasele tablouri, scoase din ţară în noiembrie 1947, cînd a plecat la Londra, cu gînd să nu se mai întoarcă. L-a făcut să se răzgîndească doar Churchil, care i s-a adresat: „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”. Halal curaj! >>>

Ioan Miclău – De la albinărit, poezie, ecologie, la savantul Ion Simionescu

Am iubit întotdeauna albinele. Nu este o mare minune, desigur, doar dacii erau vestiţi crescători de albine. Uşor, elemental primar al acestei îndeletniciri putea fi asimilat biologic şi transmis până în ziua de azi românilor. Aici, în Australia, mi-am început o viaţă nouă, încercând să-mi realizez visele adolescenţei plafonate de sistemul totalitar si egalizator al comunistilor revolutionari, păstrându-mi tipul personalitaţii mele de om si de roman în acelaşi timp. Pădurea fiind un fel de univers al copilăriei mele, și azi se poate vedea in faţa casei mele din Australia, şi în toată grădina, o adevărată pădure de eucalpti, palmieri, pomi fructiferi, unde doar albinele mai lipseau. Curând însa veniră şi acestea; 10 familii de albine, în corpuri supraetajate, începură să bâzâe prin grădină si grădini. Vecinii se cam speriară, aşa că am cerut Ministerului Agriculturii Australiene înregistrarea lor si licenţă de albinărit pentru mine. M-a bucurat mult acest success, deoarece s-a înregistrat stupina din Cringila prin următoarea decizie primită: >>>

Mihai Dascălu – ,,Brâul” de la Chişinău: uite rusul, nu e turcul…

Romania mare„Una salus victis: nullam sperare salutem” (O singura salvare pentru cei invinsi: sa nu spere in nici o salvare) Vergiliu, „Eneida”, II, 354.

Nu stiu cum mustrau, la un cuvant, pe cel neindemanatic in Valahia Minor. Idee nu am, de asemenea, despre cuvintele de dojana ale anticilor geto-daci, scapate la mana iute. Dar in sat Vanatori, Nisporeni, unde am vazut lumina zilei, am prins ca obicei de la batrani, vorba cu „turcul”.
Astfel, la o greseala ori neintelegere oarecare era de regula sa fi-i apostrofat sever – „mai turcule”. Te blagosloveau la tot pasul parintii, rudele, vecinii, da orisicine la o inconvenienta oarecare; ba si intre noi, copiii, ne batjocoream la cearta tot asa. Iar la o graba cam pripita, insotita mai ales de vreo peripetie, se obisnuia in popor a avertiza – „hai, ca nu dau turcii”. Cu toate ca se perindau timpurile „slavitei” Republici Sovietice Socialiste Moldovenesti (R.S.S.M.) si, prin urmare, umbra de osman – ma scuzati, nu zaream. Banuiesc, totusi, nu de flori de cuc a nascut intelepciunea batraneasca inflacaratele repere ca mijloc de expresie si comunicare. Ele au intrat in circuitul lexical, s-ar putea rezuma, proiectand tragismul evenimentelor parcurse de poporul roman in decursul a cateva secole de robie. >>>

Interviu cu scriitoarea Vavila Popovici

Vavila PopoviciIonut Dusca: Vavila Popovici, ce nume frumos! Ce origine are acest nume? Dar purtătoarea acestuia?
Vavila Popovici: Mă bucur că vă place acest nume. M-am născut în ziua de 24 ianuarie și m-au botezat în aceeași zi, de teamă să nu mă piardă, cum se spunea. Bunica care se afla de față le-a sugerat să-mi dea numele sfântului din acea zi, ca să-mi poarte noroc. În calendarul ortodox era trecut Sântul Mucenic Vavila. Nașa se numea Maria și preotul a grăit: „Se botează în numele Domnului Vavila – Maria”. În certificatul de naștere a fost trecut numai primul nume: Vavila. Popovici este numele de familie pe care l-am obținut prin căsătorie. M-am născut în nordica Bucovină, din părinți născuți și ei tot în aceeași parte a țării.
Despre Sfântul Mucenic Vavila se spune că a fost a fost episcop al Antiohiei între anii 237-253 d. H. În anul 250, pe vremea împăratului păgân Decius care a domnit între 249-251 d.H. – prigonitor al creștinismului – a fost prins și împreună cu trei tineri cărora le era dascăl, a fost întemnițat, legat în lanțuri și refuzând să renunțe la credință i s-a tăiat capul atât lui, cât și celor trei tineri. Persecuția creștinilor începuse din anul 64 odată cu împăratul Nero și ar fi durat până în anul 313. >>>

Mihai Dascălu – Ţara MOLDOVEI in faţa Adevărului

Moldova”Nihil possumus contra veritatem” (Nimic nu poti face contra adevarului)
                                                                          ***
Daca este adevarat ca la 16 (28) mai, anul 1812, Rusia Tarista a sfasiat Tara Moldovei in doua, atunci –
– jumatatile nu pot fi decat identice;
– Interfluviul Nistru – Prut este tot atat de roman, precum e spatiul dintre Prut-Carpati;
– supozitiile ”stiintifice” ale sovieticilor despre sterila controversa moldoveni – romani sunt mincinoase;
– statalitatea moldoveneasca are o singura continuitate, cea a Principatului Moldova, si nu poate fi combatuta de ”statalitatea socialista moldoveneasca“, instrument veritabil in expansia revolutiei permanente;
– niciodată în istorie Basarabia nu a fost o entitate teritoriala;
– pseudo – „Maldova” de pe malul Bicului constituie o totala aberatie comparativ cu frumoasa legenda a descalecatului Moldovei;
– Romania nu poate avea frontiera la est cu Moldova (? – si viceversa!) – aceasta fiind una din componentele statului;
– la discretia Federatiei Ruse, ”independenta” din 27 august 1991 a satisfacut ambitia personala si de grup a liderilor locali, dar a sacrificat Unirea; in fapt, suntem complicii unui haos; >>>

Constantin Mălinaş: ,,Gheorghe Şincai şi Oradea” (restituiri)

Implinirea la 28 februarie 2004 a 250 de ani de la nasterea marelui Gheorghe Şincai ne da prilejul sa revedem iarasi drumurile sale prin centrele de idei si actiune ale Şcolii Ardelene, intre care Oradea a ocupat un loc remarcabil, generator de constiinta romaneasca in cadrul eclesiastic, de care biografia sincaiana este puternic legata.
De altfel, tocmai acestea au fost temeliile, care ne-au motivat sa actionam in 1990, pentru ca Biblioteca Judeteana Bihor sa-i primeasca numele, ca patron cultural, fapt cu care ne mandrim si pe care in fiecare an il sarbatorim, in luna noembrie, in memoria Elegiei sale, publicata in anul 1804 la Oradea si a scrisorii din 2 noiembrie 1811, prin care isi lasa manuscrisele la Oradea, in grija Episcopului Samuil Vulcan.
Dar legaturile lui Gheorghe Sincai cu Oradea au fost mai multe decat aceste doua, citate mai sus, au fost mai de durata, ceea ce ne propunem sa refacem si sa dezvaluim in cele ce urmeaza. >>>

Emilia Ţuţuianu – Scriitorul canadian de origine română Adrian Erbiceanu

Adrian ErbiceanuScriitorul Adrian Erbiceanu, un colaborator de marcă al revistei romaşcane Melidonium, va lansa luni, 27 mai 2013, volumul Tinereţe fără bătrâneţe la Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi probabil la sfârşitul lunii şi la Suceava.
Adrian Erbiceanu a vizitat de câteva ori oraşul Roman, locurile unde a trăit o frumoasă copilărie: „Am coborât din tren, în gara oraşului Roman, cu o uşoară reţinere. O senzaţie de cunoscut, ca o umbră trecută prin sita vremii, îmi dirija paşii. Trecuseră ceva mai mult treizeci de ani de când, într-o vară fierbinte, părăsisem oraşul. Am luat-o încet pe strada care se deschidea în spatele gării. Casele, multe dintre ele încă pe vechile lor fundaţii, păreau că sprijină timpul… Între toamna anului ’41 şi vara anului ’47 locuisem la bunici, pe o strada care, dacă îmi aduc bine aminte, se numea Mavrichi. Acum, pe picior de plecare spre alte tărâmuri, fără a şti dacă există drum de întoarcere, doream să revăd, măcar pentru o singură dată, locurile pe unde copilărisem….” >>>

Primul autor SF român s-a născut la Roman: George Radu Melidon

george.radu.melidonUn autor mai puţin cunoscut, dar important acum două secole, este George Radu Melidon. Născut la 13 martie 1831, la Roman,  atunci judeţul Roman, decedat la 11 mai 1897, Roman) Melidon a fost poet, prozator şi traducător. A învăţat la Academia din Iaşi (fosta Academie Mihăileană). Din 1856 funcţionează ca profesor de mitologie, retorică şi poetică la Gimnaziul Central din acelaşi oraş. În 1857 e şef de secţie în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova, iar în 1860 – director în acelaşi minister. Mutat la Bucureşti ca director general al învă­ţământului din România (1862-1864), se ocupă îndeaproape de dezvoltarea învăţământului sătesc. Revizor, apoi inspector şcolar în mai multe judeţe, este chemat în >>>

Ion Ionescu Bucovu – Academicianul și scriitorul Eugen Simion la 80 de ani

Academicianul Eugen Simion a ajuns la vârsta senectuții. La 25 mai împlinește vârsta de aur a vieții, adică 80 de ani. Fiul Sultanei și al lui Dragomir, cu ascendență ardelenească, născut în satul Chiojdenca din județul Prahova, studiază la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, unde a fost coleg de școală cu Nichita Stănescu. Între 1952 și 1957 urmează cursurile Facultății de Litere a Universității din București, având mari profesori precum Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. Obține titlul de doctor în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969). >>>

Constantin Enianu – Artă şi crimă, Jacques-Louis David

Pe 19 septembrie 1783, un uriaş balon plutea deasupra grădinilor de la Versailles. În nacela balonului se aflau o raţă, un cocoş şi o oaie. În momentul când un vânt puternic a sfâşiat pânza balonului în partea superioară, oamenii au fost îngrijoraţi pentru bietele fiinţe. În final, totuşi, balonul a rezistat, iar pasagerii au scăpat cu bine. Acest episod cu balonul era la acea vreme o încălcare a protocolului oficial. Versailles-ul era construit ca simbol al conservării absolutismului. Pe domeniile limitrofe domnea încă o viziune aristocratică. Dar în aer, începea să plutească democraţia.  >>>

Daris Basarab: Povod – un roman ce merită citit, destine basarabene…(I)

 coperta1 De câte ori încerc să răscolesc amintiri din copilărie, reuşesc, involuntar, să desfăşor un spectru larg de trăiri care pornesc de la minunat la infernal. De-a lungul anilor, m-am străduit să relatez din trecut doar clipele de basm ale copilăriei mele, să şterg din noianul de memorii şi amintiri evenimentele întunecate, să rămân în suflet doar cu amintiri plăcute, să anulez orice urmă de duşmănie şi ură. Anii au trecut, şi nu puţini, dar starea de nelinişte care însoţeşte orice încercare de a călători în trecut nu mă slăbeşte. „Înţelepciunea“ populară spune că „poţi ierta, dar nu poţi uita“! Oare aşa să fie?! Atunci, de ce nu reuşesc şi eu să fac din această sintagmă o conduită care să aştearnă liniştea şi pe „uliţa mea“?! Să ierţi! Poate că dacă aş reuşi să uit, aş scăpa de ură – nu poţi urî în lipsa obiectului! Dar uitarea înseamnă amnezie, iar amnezia e o stare de boală şi nu îmi pot dori aşa ceva. Spuneam de clipele de basm ale copilăriei mele. Da, ele au existat încă din frageda-mi prezenţă, într-un loc dăruit de Dumnezeu, dar lovit de istorie! Vechiul sat dunărean Smil, aşezat pe braţul Chilia, între lacurile Ialpug si Catlabug, transformat pe la >>>

Vasile Şoimaru – O cruce improvizată în memoria celor 150 de mii de ostași români căzuți la Cotul Donului

inMemoriamCotulDonuluiAcum 70 de ani, la 19 noiembrie 1942, la o distanță de 1942 de kilometri de Chișinău, se declanșa cea mai tragică operațiune militară din istoria Armatei Române, cea de la Cotul Donului, componentă a marii Bătălii de la Stalingrad.

În lupta de la Cotul Donului și din Stepa Calmucă s-au prăpădit 150.000 de ostași români. Dar, conform datelor publicate de profesorul Raoul Șorban în cartea sa „Invazie de stafii” (Editura „Meridiane”, 2003), acolo s-au pierdut și 100.000 de români care făceau parte din armata maghiară… >>>

„Pământul care doare”…

Coperta PAMANTUL JPG

 Integrată propriei naţiuni, libertatea unui om se opreşte acolo unde se opreşte libertatea poporului său. Conştiinţa naţională, devenită în ultimele două secole o adevărată religie a modernităţii, a creat în rândul oamenilor o mistică a iubirii şi sacrificiului pentru patrie, pentru propria naţiune. Victoriile sau înfrângerile patriei sunt bucuriile şi dramele noastre. Trăim într-o identificare aproape perfectă cu idealurile patriei, cu istoria ca reprezentare, ca participantă la construcţia naţiunii.

Cu asemenea sentimente am încheiat lectura cărţii Marianei Cristescu, „Pământul care doare – Cealaltă Românie”, apărută recent la Editura Nico. „Pământul care doare” este o carte despre teritoriile care azi nu mai aparţin statului român, care s-au pierdut la sfârşitul perioadei interbelice, Basarabia,  nordul Bucovinei  şi  Cadrilaterul, cedate fără ca România >>>

Interviu cu Maria Diana Popescu – ,,N-am să mă mişc din turnul de veghe al Patriei mele”

Maria Diana Popescu

Maria Diana Popescu – o publicistă tenace, cu convingeri deloc convertibile, care vede, din Stuttgart, imperfecţiunile societăţii româneşti, pe care le încondeiază, cu talent, în filipice cu succes la conaţionalii ce îş doresc o Românie unită şi demnă.

Cum se văd din Germania îndoielile românilor? Ce percepţie – alta decât acelea cunoscute acasă, rod al poziţiilor politice şi campaniilor de presă, cu ţinte clare – există la cineva care aparţine, prin naştere, spirit şi speranţe, naţiunii române, dar trăieşte în centrul Europei? Răspunsuri multiple, într-un interviu ce dezvăluie o personalitate puternică. Cu dragoste de ţară.

Maria Diana Popescu este o conaţională care mi-a atras atenţia prin comentariile acide, dar inteligent argumentate, publicate în format electronic, cu impact în reţelele de socializare, pe Internet. Întrebările mele au primit răspunsuri marcate  şi de afirmaţii la care nu subscriu, precum aceea vizând şansele reunificării celor două state româneşti. Nu am cenzurat nici opiniile sale mai dure, pentru simplul motiv că este bine să cunoaştem şi puncte de vedere care ies din tiparul gândirii mediatizate, cu obstinaţie, pe diferite canale media, din raţiuni lesne de înţeles. Am respectat şi ortografia pe care Maria Diana Popescu o promovează prin editorialele şi cronicile sale. Ea fiind o româncă care ştie exact în cine crede, de ce şi cu ce ochean percepe viitorul naţiunii din care face parte. Ca o luptătoare.  >>>

Rezistenţa anticomunistă – grupul de la Făgăraş: Gheorghe Haşu (1921-1957)

Gheorghe HasuIstoria unui bilet confiscat de Securitate.  Serie dedicată grupului de rezistenţă împotriva comunismului din Ţara Făgăraşului. E vorba de una din cele mai de durată rezistenţe din România, care a activat în perioada 1948-1957. Tinerii care au fugit în munţi şi au luptat cu Securitatea vreme de aproape 10 ani au fost sprijiniţi de peste o mie de familii din zonă, care au denunţat abuzurile şi crimele comunismului. Cei care s-au ridicat împotriva comunismului au fost persecutaţi vreme de jumătate de deceniu. La peste 50 de ani de la uciderea partizanilor, istoria rezistenţei din Ţara Făgăraşului şi jertfele de atunci sunt încă puţin cunoscute. În descoperirea lor ne va fi ghid Ioana Haşu, jurnalist, cercetător CNSAS, nepoata partizanului Gheorghe Haşu: >>>

Aspecte din viaţa Mitropolitului Visarion Puiu în evocarea prietenului său, profesorul Constantin Tomescu

Visarion Puiu3

1. Constantin N. Tomescu – profesor de teologie şi istoric

Constantin N. Tomescu s-a născut la data de 20 februarie 1890 în Constanţa. Fiind orfan de la vârsta de 9 ani, copilăria şi tinereţea sa s-au aflat sub ocârmuirea arhimandritului Nicodim Munteanu, viitorul Patriarh. A urmat un scurt noviciat la o librărie, sub îndrumarea arhimandritului Nicodim, iar în toamna anului 1904 a fost admis la Seminarul Teologic “Veniamin” din Iaşi, unde a fost ales preşedinte al Societăţii Literare “Boldur” a elevilor seminarişti. >>>

Interviu cu Mircea Druc: ,,Un concept pentru salvarea naţiunii române”

MirceaDrucRomânii, ca toţi europenii, sunt într-un moment de răspântie. O răsturnare absurdă a valorilor ne marchează pe toţi, chiar dacă nu tuturor ne îngăduie timpul să conştientizăm acest dezastru. Alte popoare se pregătesc temeinic pentru experimentele campionilor globalizării. Nu toţi europenii vor să devină „sat mondial” şi se pregătesc să riposteze. Înainte de Crăciun, Parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege uluitoare pentru liderii de la Bruxelles: „Începând cu 1 ianuarie 2013, numai ungurii vor putea cumpăra pământ în Ungaria”, a comunicat ministerul maghiar al Dezvoltării Rurale. Ungurii îşi conservă spaţiul cucerit târziu. Noi ne înstrăinăm pământurile. L-am sunat pe Mircea Druc, primul şef de guvern anticomunist de la Chişinău, excelent cunoscător al teoriilor antropologice şi realităţilor actuale din spaţiul euroasiatic. Mi-a spus: „Mie îmi place constatarea gen: «Cine ştie nu vorbeşte, iar cine vorbeşte nu ştie»”. După mai multe replici ţâfnoase, l-am convins totuşi să vorbim. >>>

in memoriam Mircea Dinutz

Mircea DinutLa 19 februarie a.c., s-a stins din viaţă scriitorul, publicistul şi criticul literar Mircea Dinutz, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Născut la Bacău la 24 septembrie 1948, Mircea Dinutz a urmat Facultatea de Filologie de la Institutul Pedagogic (1967-1970) şi Facultatea de Limba şi Literatura Română (secţia latină) din Bucureşti (1971-1975). După absolvire, a lucrat în câteva oraşe din ţară, din 1984 stabilindu-se în Focşani. Împlinirea menirii de dascăl a cunoscut-o, ca profesor titular, la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” şi la Colegiul Naţional „Unirea”, activitatea didactică fiindu-i încununată cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ în grad de Ofiţer, pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc” (2004). >>>

Cecilia Bănică Pal: Volumul de versuri ,,Pe urmele lui Zenon” de Mariana Gurza

pe-urmele-lui-zenon      Poetă consacrată şi bogată spiritual prin cele 10 volume de poezii apărute între anii 1998-2011,  Mariana Gurza ne oferă în  anul 2012 un nou volum, intitulat simbolic  Pe urmele lui Zenon, editat de Timpolis, Timişoara. De la un capăt la altul al volumului vibrează o notă lirică discretă, cu multe subtilităţi, ceea ce ne determină să medităm asupra trăirilor, sentimentelor pe care autoarea le-a purtat în suflet, le-a însumat, radiografiind complexitatea fiinţei umane şi reacţiile sale faţă de societatea în care trăim. De aici pornesc liniile direcţionale ale operei. Pe prim-plan se afirmă responsabilitatea scriitoricească. Petre Ţuţea socotea că „E foarte greu, când ai responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui pe scrie, fiindcă scrisul te definitivează, în sensul că te arată fără ieşire”. Asumând-şi acest drum spinos Mariana Gurza îşi mărturiseşte crezul său artistic. <<< >>>

Imaginea Mitropolitului Visarion Puiu în presa exilului românesc postbelic

Visarion PuiuÎn 10 August 1964, s-a stins în Franţa, în Exil, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Visarion Puiu. Dacă ar fi trăit până astăzi, ar fi împlinit vârsta rotundă de 100 de ani, căci s-a născut în 27 februarie 1879 în târgul Paşcani, din părinţi moldoveni de obârşie din judeţele Neamţu şi Roman. Seminarul l-a făcut la Roman şi Iaşi, iar studiile superioare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a obţinut titlul de Licenţiat în Teologie în anul 1905. În 22 Decembrie 1905 în Catedrala Episcopiei de Roman primeşte tonsura, intrând în tagma călugărească, iar trei zile după aceia a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii Ortodoxe Române din Paris. Destinul a voit altfel. În loc să vină la Paris, a fost trimis la vestita Academie Teologică din Kiev, pentru doi ani, ca bursier al fondului episcopului Melchisedec din Roman. Întors în Ţară a fost hirotonit preot în Catedrala Episcopiei din Galaţi, la 6 decembrie 1908 şi ridicat la rangul de Arhimandrit la 1 Ianuarie 1909.

10 Mai 1936 Mai - La Cernauti, alaturi de primarele orasului,de Ziua Regelui >>>

Ileana Costea – Successul tânărului Mihai Anghel la o companie de artă pentru “high-tech”

Ileana CosteaArticolele mele sunt despre prezente romanesti surpriza in strainatate si axate in particular pe arta si cultura. Astazi insa exista o noua arta bazata pe technologia avansata a secolui in care traim, a carei cea mai clara expresie o gasim in folosirea pretutindeni si oricand a computerului si mai ales a  telefoanelor mobile.

Arta pentru “high-tech”, este arta care ne inconjoara pe toti azi,  este aspectul obiectelor utilitare, pentru care consumatorul a devenit din ce in ce mai pretentios. Nu mai esti multumit cu un computer care sa arate ca o o simpla cutie cu clape. Steve Jobs fondatorul  companiei Apple a fost primul care a inteles aceasta. >>>

O ,,bucățică” de țară a murit: Nae Georgescu in memoriam

NGEl a trăit prin noi “vestul”, noi am trăit prin el “pe acasă”.

Într-o comunicare cu colegi de liceu, comparam promoția noastră cu un regiment de infanterie din unul din filmele documentare din primul război modial… Înaintam pe jos, dispuși pe o linie orizontală către o colină unde o mitralieră inamică trage în noi ca la fasole… Vedem cum un coleg cade în stânga, mai târziu, un altul în dreapta…Unul zace pe jos însângerat și în chinuri… Nu avem de fapt nici o șansă de a scapa cu viață… >>>

Preot Gheorghe Şincan – Moartea vine odată cu uitarea

Se zice că scriitorii trăiesc într-o lume a tainelor, de multe ori mai frumoasă decât a oamenilor de rând. Scrierile lor nu se pierd în adâncul uitării şi păstrează ceva din începuturile Creaţiei, când „toate erau bune foarte”. Fără îndoială că eu, aflându-mă  într-o companie atât de selectă, la un atât de prestigios eveniment cultural, mă simt onorat, deşi  acesta e un sentiment greu de redat în cuvinte.

Astăzi, 25 ianuarie, 2013, Editura Nico, patronată şi condusă de generosul şi mereu binevoitorul Nicolae Băciuţ, prietenul tuturor, ne propune o apariţie editorială aparate, o carte-eveniment, ce impresionează prin volumul de informaţii şi prin rigoarea abordării, inspirat intitulată Pământul care doare – Cealaltă Românie. Continuă lectura