Mariana Cristescu – Cine batjocoreşte Armata Română? Şi de ce? Până când?

Cam multe întrebări într-un titlu, veţi spune, pe bună dreptate. La prima întrebare se poate răspunde rapid, fără pretenţia de a epuiza subiectul. După căderea Zidului Berlinului şi a celorlalte „ziduri” din Est, după evenimentele din Decembrie ’89 din România, marile imperii şi-au tras repede pătura democraţiei şi a drepturilor individului peste şosetele murdare, îndemnând la distrugerea armatelor mici şi propagând un trist mercenariat în cadrul marilor lor familii. Aşa că feciorii noştri nu mai sunt obligaţi să stea de strajă gratis la popotă ori să pună mâna la muncile agricole  (oricum, obiectul muncii nu mai există, nu mai avem agricultură, iar şanţurile antitanc de la irigaţii au dispărut şi ele), ci pot muri în glorie, cu o brumă de bani şi medaliaţi, în teatrele de operaţiuni ale altora, la ordin străin. >>>

Reclame

Doris Mironescu – Max Blecher şi oraşul de provincie: fotograme dintr-o realitate ideologică

eseist, Iaşi

În 1920, datele statistice atestă o populaţie de vreo 25.000 de locuitori în oraşul moldovenesc Roman; recensământul din 1941 consemnează aproximativ 30.000. Reşedinţă de judeţ minusculă în centrul provinciei estice din Vechiul Regat, pe apa Moldovei şi a Siretului, dezvoltându-se economic, dar manifestându-se cultural doar prin liceu (e drept, de tradiţie), biblioteca publică, cinematograf şi bâlci (care va avea o apoteotică posteritate în opera lui M. Blecher), Romanul nu era altceva decât un orăşel de provincie >>>