George Petrovai – Ce-i de făcut ca România să redevină productivă?

Până și cei mai înflăcărați patrioți trebuie să ia realitatea așa cum e și să admită nu doar că România este neproductivă în cam toate sferele de activitate (industrie, agricultură, cercetare, transporturi, turism), dar că a reușit performanța de a deveni chiar contraproductivă în sectoare ce privesc sănătatea biologică și moral-spirituală a națiunii (prin închiderea atâtor spitale și școli), respectiv în gingașul și atât de importantul compartiment al politicii externe.
Căci se știe prea bine că menirea patriotismului și a adevăraților patrioți este aceea de a pune degetul pe rană, nicidecum de-a contribui la prelungirea agoniei prin ascunderea sub preș a gunoiului, de teama consecințelor politice ce ar decurge cu necesitate; de altminteri, varianta din urmă a patriotismului este totuna cu demagogia și pălăvrăgeala, altfel spus face casă bună cu aflarea-n treabă…
Este adevărat că modernizarea României a demarat în vremea scurtei domnii (de numai șapte ani) a principelui Alexandru Ioan Cuza, deci mai târziu decât în state fanion ale Europei, precum Anglia și Franța. >>>

Reclame

Cultura – un proiect pentru toţi (…În atenţia botoşănenilor şi nu numai!)

Eu, Petruţ Pârvescu, conştient de sarcina pe care mi-o asum în totalitate, la modul cel mai serios cu putinţă, în urma a numeroase şi îndelungi deliberări (interioare si exterioare!), cu demnitate, onoare, profesionalism şi, de ce nu, un anumit curaj.., în aceste vremuri.., m-am hotărât, susţinut de aproape Întreaga Obşte Culturală, să particip la concursul de proiecte pentru postul de manager la Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Botoşani şi să fac publică atitudinea mea. >>>

Scriitorul Constantin Ardeleanu: „Lucrez la o istorie veselă a literaturii”

Constantin ArdeleanuAcum câţiva ani a dispărut revista „La Tazlău”. Ce părere ai despre acest subiect?

– A dispărut Blaga, a dispărut şi revista, deşi după cele 40 de numere blagiene (10 ani pe muchie) au mai apărut şi alte 4 cezarţuculiene. Un amestec de conspiraţie şi implicare financiară doar a directorului şcolii din Tazlău i-au parafat aneantizarea. La ea colaborau multe condeie consacrate şi tinere, se cultiva memoria Mironescului, s-au dat publicităţii materiale unice din arhiva scriitorului medic, ce mai, era dată-n paşte de interesantă. Dispariţia unei rare reviste rurale l-a privat tocmai pe creatorul ei de o bine meritată comemorare periodică. Bizar e că acest fapt de micime intelectuală a avut meritul de fi subliniat unicitatea lui Blaga. Anecdotic el poate fi considerat un Rousseau de Ruseni, dar, în esenţă, Gheorghe Blaga a fost un fiu emblematic al Tazlăului! >>>

Dumitru Stăniloae, despre omenie

Dumitru Staniloaie2Notiunea romaneasca a omeniei e tot asa de greu de definit ca si notiunea dorului. Ea nu e notiune livresca, si deci usor de definit cum este cea indicata de cuvantul german menschlichkeit, sau menschlich, sau de cel francez humain.

Cuvintele germane menschlichkeit, menschlich se apleaca spre ideea de mila, avand un sens apropiat de barmherzigkeit. Iar cuvantul francez humain are, de asemenea, aproape numai un inteles sentimental. Grecii nu au un derivat de la anthropos incarcat de bogatia de sensuri a cuvantului romanesc si nici slavii nu au un derivat de la celovek, care sa afirme echivalentul omeniei. >>>

Povestea celor trei porţi

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta. >>>

Pentru o poetică fotografică

Întreaga poetica a lui Max Blecher graviteaza în jurul conceptului de realitate. Fara a se disocia în mod violent de suprarealism, scriitorul român adopta un corelativ al termenului, pe acela de „irealitate“. Critica a întâmpinat, în general, dificultati în a cataloga conceptia lui Blecher asupra realitatii. Pentru Radu G. Teposu, proza blecheriana manifesta o apetenta constanta pentru metarealitate, pentru o lume artificiala si onirica: „…romanele si schitele sale conlucreaza temeinic la întemeierea unui imaginar eminamente artistic, oniric în sens suprarealist, artificial în sens decadentist“. Chiar daca respinge afilierea lui Blecher la o spiritualitate de sorginte romantica, criticul aduce unul dintre cele mai importante toposuri >>>

Disprețul față de educație înseamnă dispreț față de viitor

„Azi nu voi merge la şcoală”, mi-am spus în acea dimineaţă de sfârşit de mai, ferm hotărât să îmi continui obiceiul de a nu mai frecventa orele de clasă primară. Nu era prima oară când procedam în felul acesta şi în mare măsură mă apropiasem de pragul periculos al abandonului şcolar din cauza absenţelor nemotivate acumulate pe tot parcursul ultimului an de învăţământ. Eram în clasa a treia, dar nu avem dorinţa de a mai absolvi vreodată etapele puse înaintea mea de un sistem educaţional care nu mă motiva în nici un fel să merg mai departe. >>>

Octavian Curpaş- „Rătăcind printre șoapte și trandafiri galbeni” de Mihaela Dordea

A scrie o carte despre oamenii scenei teatrale reprezinta o provocare si în acelasi timp, o maniera, o metoda de a vedea dincolo de scena, de a privi la semenii nostri care creeaza, pun in scena si dau viata personajelor. Cu siguranta ca nu este simplu sa fii actor, sa imbraci cu fiecare ocazie un alt caracter, un alt mod de a fi, insa privind la acesti oameni – actorii – poti intelege cat de complexa este viata, cat de multe sunt posibilitatile pe care realitatea ni le ofera. Avem ocazia astfel, sa ne intelegem pe noi insine, sa ne exploram posibilitatile, gandurile si dorintele. >>>

Lucian Zeev Herșcovici- Comorile Arielei: roman în limba română pe teme israeliene

       Recent am citit o carte nouă: romanul ”Comorile Arielei”,  de Getta Berghoff.  Cartea a apărut la editura Napoca-Star din Cluj, cu copyrightul autoarei, care locuiește la Holon. Este un roman pe teme  israeliene, reflectând realitatea israeliană contemporană, dar scris într-o frumoasă limbă românească și destinat cititorilor  acestei limbi. >>>

Emilia Țuțuianu: Sorin Ullea, Profesorul

L-am cunoscut la Văratec…Aplecat deasupra unei măsuţe, învăluit de aburii cafelei, cu o mână sprijinindu-şi fruntea şi cu cealaltă scriind de zor, grăbit, pentru a întâmpina timpul la locul sortit şi stabilit dinainte…

 Cu toate vrăjmăşiile din jurul său el zâmbea cald şi îngăduitor. Te izbeau ochii săi adânci cu care dorea parcă să spargă orizontul hipermetropiei sociale şi spirituale, tonul blajin –stăpânit de o mândrie îngăduitoare– închidea nemulţumirile şi le strivea pe ascuns cu o putere neobişnuită pentru venerabila sa vârstă. >>>

Mircea Diaconu: Cum este cu putinţă canonul -Zece întrebări despre canon, răspunde Vasile Spiridon

Într-o epocă „sănătoasă” o astfel de întrebare n-ar fi fost posibilă. Sau într-o minte „sănătoasă”, căci, la rigoare, am putea demonstra că devenirea e o iluzie, că nu gîndim al­tfel decît acum două mii de ani, că, prin urmare, au existat din totdeauna firi dubitative şi firi întemeiate pe con­vingeri ferme. Fiecare epocă va fi avînd , în grade diferite, partea ei telurică şi partea ei celestă. în aceste condiţii, realitatea canonului ca dat subiectiv, rod al interpretării, şi nu realitate în sine, nu mai este o simplă consecinţă a postmodernismului, cum s-ar putea crede. Totuşi, între­barea rămîne: cîtă obiectivitate şi cîtă subiectivitate insti­tuie existenţa canonului? Şi ce înseamnă, în fond, în acest caz, obiectiv şi subiectiv? >>>