Codrina Pricopoaia, actriţa romaşcană aplaudată de francezi

codrina2Actrița Codrina Pricopoaia, născută la Roman, s-a făcut remarcată în numeroase spectacole și proiecte teatrale derulate în Franța. Deși de opt ani trăiește și muncește în Franța, ea recunoaște că, sentimental, a rămas la Roman.

Actrița romașcană Codrina Pricopoaia este cunoscută, mai degrabă, publicului francez decât celui din România. Absolventă de Filosofie și de Teatru, Codrina s-a stabilit la Paris din 2004. De atunci, a jucat pe scenele din Paris, dar nu a refuzat niciodată invitațiile și colaborările venite din țară. A fost prezentă în România, în 2005, în “L’histoire du communisme racontée aux malades mentaux”, de Matei Vișniec, în 2008, în “Orgasm Adult scăpat de la Zoo”, de Dario Fo, regia Gheoghe Balint, în 2010, în “Mămăliga”, o piesă semnată chiar de Codrina Pricopoaia, regizată de Dominique Fataccioli, și în 2011, cu “Canin Felin”, regia Eugen Jebeleanu. A fost prezentă de mai multe ori la Festivalul de teatru din Avignon, colaborând atât cu companii franceze, cât și româno-franceze. Mare >>>

Redeșteptarea scepticismului românesc sub blazonul lui Pseudo-Titulescu

Este evident că Adrian Năstase atunci când găsea o apropiere între Victor Ponta și Nicolae Titulescu nu îi cunoștea în egală măsură pe amândoi, iar comparația lui nu l-ar fi onorat nicicum pe marele diplomat, oricât de impetuos se anunța tânărul politician social-democrat; ceea ce a urmat este edificator. Titulescu, până a fi comis atâtea gafe politice, ca un om de onoare, și-ar fi dat demisia imediat ce i s-ar fi imputat plagieri grosolane în teza de doctorat, dacă ar fi putut să le conceapă vreodată. A aștepta de la Victor Ponta o demisie de acest gen e zadarnic. Proiectul lui politic, care nu este al lui în intregime, se încăpățânează să forțeze realitatea și evidențele să intre în tiparul orizontului său. Cu fiecare nou pas al guvernului, am tot mai presant dezamăgiri conceptuale; ne afundăm în definit fără să atingem definitoriul. Guvernarea acestui Pseudo-Titulescu sfidează conceptualul. >>>

Constantin Chiriac(II): „În România nu prea sunt industrii culturale“

Imediat după Revoluție v-ați implicat în proiecte internaționale?

Teatrul din Sibiu a ars de câteva ori în istorie. S-a întâmplat şi în 1989, la Revoluţie, când au ars toate bunurile, cu excepţia scenei. Am plecat pe banii mei la Berlin şi am făcut prima structură asociativă – „Renaşterea teatrului sibian“, o structură independentă, graţie căreia am început să călătoresc prin lume. Atunci l-am cunoscut pe Helmut Kohl, care mi-a
făcut o invitaţie la un târg de aparatură de teatru şi de film şi am început să cunosc oameni importanţi. Am făcut un Festival Internaţional de Poezie, am mers în Belgia, acolo am reuşit să particip, în 1992, la evenimentul Capitala Culturală Europeană de la Anvers şi atunci mi-a încolţit în minte ideea că Sibiul poate deveni în timp o astfel de Capitală. Am avut ideea festivalului de teatru în 1993. Când am devenit directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Sibiu, am organizat şi primul festival, un festival studenţesc cu participare internaţională. Apoi, în 1994, ca să demonstrez că totul este rupt de trecut, am organizat >>>

Toamna decanei- Convorbiri cu Antoaneta Ralian

„Toamna decanei prezinta cititorilor spectacolul unei existente din care n-au lipsit cumpenele, dramele, dislocarile. O viata compusa din renuntari, pasiuni, succese, deziluzii, spaime, intuitii, angoase si bucurii. O viata schimonosita de convulsii ideologice si innobilata de prietenii inalte. O viata-slalom, o viata-arsura, o viata-caleidoscop si, de ce nu?, o viata-document. Antoaneta Ralian nu este – si nu stiu sa fi fost vreodata – grefierul acru al propriului destin. Prezenta ei destinde in loc sa crispeze. Avem de-a face cu un om care vorbeste si scrie sampanizat, cu sinceritate, cu umor si cu o vioiciune pe care nu i-a avariat-o nici una dintre incercarile carora a fost supusa. Acum, in popas pe acoperisul varstei, Antoaneta Ralian accepta sa-si aduca aminte cum a fost. Daca nu pentru un volum de memorii, macar pentru curiozitatea mereu treaza care ne insoteste intrebarile.“ (Radu PARASCHIVESCU) >>>