Era o vreme..

Marin-Neacsu-133x150Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.

 Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică. >>>

Reclame

George Călinescu- omul total al literaturii române

George CalinescuPe 12 martie 2013 se împlinesc 48 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari oameni de litere ai țării noastre. Profesor cu o voce fermecătoare, critic literar, istoric literar, prozator, poet, dramaturg și gazetar, George Călinescu (născut la București la 19 iunie 1899 și decedat la 12 martie 1965 la București-Otopeni) este ultimul scriitor de talia unui Cantemir, Hașdeu sau Iorga. După el, o altă personalitate e greu să mai umple acest gol.  Înfiat la 7 ani de la familia Vișan din București ( se pare de origine romă) de familia Constantin Călinescu din Iași, a avut un destin frumos dictat de o soartă care i-a adus gloria. Studiile liceale le-a făcut la Iași, a urmat Facultatea de litere, a fost profesor de liceu la Iași, Timișoara și București. Editează revistele „Capricorn” și „Sinteza”, este codirector, alături de Ralea la „Viața românească”. Își ia doctoratul cu teza „Avatarii faraonului Tla”, apoi e conferențiar la Universitatea din Iași iar din 1945 este profesor la Universitatea bucureșteană. Una din marile greșeli care i se impută este aceea că s-a amestecat în politica partidului comunist, fiind ales deputat până la moarte. >>>

Romulus Vulpescu –un trubadur melancolic al sfârșitului de secol.

Romulus Vulpescu, acest „trubadur melancolic”, acest ”rafinat benedictin” nu mai este, s-a dus în lumea îngerilor, încetând din viață la 79 de ani, pe data de 18 septembrie 2012, ca de acolo să ne trimită semne că poezia lui nu va muri niciodată. Cine a privit acest eretic cultivat, cu barba lui de patriarh venit parcă dintr-un ev mediu întârziat, și-a dat seama că în el se regăsesc patentele omului de cultură cu o înaltă școală filologică, iubitor al marii poezii. >>>

Ujgorod: Orașul de-un mileniu

E seară… Mirosul de sakura (cireş japonez) şi magnolie pune stăpânire peste vechiul oraş. Hălăduiesc pe străzile unei bătrâne citadele. Străzile pavate şi felinarele aprinse amintesc de timpurile de odinioară.

Aflat aproape de graniţele cu Slovacia şi Ungaria, inima regiunii Transcarpatice a Ucrainei, oraşul Ujgorod îşi deapănă istoria de mai bine de 1100 de ani. >>>

Ben Todică- Între două lumi (V)

Primul meu teatru adevărat

În 1966 profesorul meu de desen Ion Călin de la Şcoala Generală din Ciudanoviţa m-a introdus în lumea teatrului dându-mi primul meu rol în „Moş Ion Roată şi Unirea”. A urmat apoi rolul lui Gâtlan Zaharia în „Amintiri din Copilărie” de Ion Creangă. Pe atunci eram un ghiduş de 15 ani căruia îi plăcea să stârnească râsul. Piesa având mare succes, Călin se grăbeşte s-o prezinte şi publicului Oraviţean prin echipa Teatrului Vechi „Mihai Eminescu”. Cu o seară înainte de premieră, nemulţumit fiind de dinamica actorului ce-l juca pe Gâtlan, Călin hotărăşte să mă aducă la Oraviţa. >>>

Este poezia lui Ion Barbu dificilă, ermetică?

„Fizionomie personală de om al soarelui de calcaluri, înaintare de kurd descălecat. Un nu știu ce nomad în pupilele boabe de strugur veșted. Liniile feței anguloase, ochii vegetali, sporiți într-o tensiune dincolo de conturul lucrurilor, ochi exangui, cufundați în vis, ai omului ce doarme cu pleoapele întrdeschise” (G. Călinescu- Istoria literaturii române…), Ion Barbu rămâne în istoria literaturii române ca un poet disputat și astăzi. Până când și Blaga și Arghezi sunt rezervați față de poezia lui. Poezia lui și-a creat greu o cale de înțelegere din partea cititorului, dar și a criticului. De formație matematician cu spiritul său „grec”, el va continua „ să propun existențe substanțial indefinite: ocoliri temătoare în jurul câtorva cupole-restrânse perfecțiunii poliedrale” (I.Barbu-Pagini de proză). Perfecțiunile poliedrale cuprinse în metaforă sunt cele cinci „existențe perfecte”.(tetraedul, cubul, octaedrul, icosaedrul și dodecaedrul) singurele cu formă regulată, cunoscute sub numele „figurile lui Platon”. >>>