Vavila Popovici: Recunoştinţa – ,,Miezul dragostei”

Vavila Popovici„Recunoștința este miezul dragostei față de cei care ne iubesc,
a dragostei față de semenii noștri, de la care ne vin multe ocrotiri,
și binefaceri nespus de plăcute.” – Silvio Pellico

Recunoştinţa este un sentiment de mulţumire însoțit de bucurie, ca răspuns la primirea unui dar. Este o manifestare a curățeniei și nobleței sufletului omenesc care încununează multe virtuți. Având un conținut spiritual creștin, o găsim prezentă în ideea de mulțumire pe care fiecare dintre noi o cunoaște din rugăciunile zilnice. Tradusă din textul latinesc – grația, redă gratitudinea omului pentru binefacerile pe care le conștientizează. Existența recunoştinţei ca sentiment, ca atribut moral, demonstrează că lumea poate avea un sens pozitiv, că pot fi îmbunătățite relațiilor dintre oameni.
Cel stăpânit de acest sentiment se exprimă funcție de fondul lui psihologic, de nivelul de conştiinţă, de religiozitatea avută în suflet. De fapt, omul alege între bine și rău, între a recunoaște și a fi mulțumit de ceea ce primește sau de a se opune prin respingerea darului primit, a se crede neîndreptățit sau a constata că totul îi provoacă repulsie, revoltă, starea putându-i duce pașii la găsirea rușinoasei porți a trădării, despre care nuvelista italiană Elza Morante spunea: „Cea mai mare ticăloșie este trădarea. Dacă însă cel trădat este propriul tău părinte, propriul tău superior, ori un prieten, atunci se ajunge la josnicia cea mai demnă de dispreț”. >>>

Reclame

Ben Todică – Ţara dispare

În emisiunea trecută am prezentat reacţia de nemulţumire a românului faţă de schimbare – Jean Moscopol împotriva stăpânirii comuniste cu melodiile; Petru Groza Sluga, Gheorghiu-Dej şi Hrusciov iar Horaţiu Mălăiele împotriva democraţiei de azi cu trei poezii de dragoste: Ceauşiva şi reformoiu, Haideţi să bem totu-i degeaba şi Colonie de ocară.
Şi pe nea Stelică în încercarea sa de a pune de-o echipă de fluieraşi.
Amândouă orânduirile au în comun acelaşi lucru: distrugerea valorilor individuale şi de familie, distrugerea respectului pentru justiţie şi credinţă, izolarea individului şi dezbinarea familiei, nepăsarea şi ruperea de aproapele. >>>

Dumitru Stăniloae: ,,Gânduri despre sfinţi”

parintele-dumitru-staniloae_1În „Studiul introductiv“ la acest volum, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nestor Vornicescu subliniază, precum se cuvine, importanţa publicării lui ca cea mai cuprinzătoare colecţie de „Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti“. Înalt Prea Sfinţia Sa arată că acest volum aduce dovada cea mai bogată şi mai întemeiată că, creştinismul românesc a rodit şi el din sine mulţi şi minunaţi Sfinţi, chiar dacă smerenia caracteristică poporului nostru sau alte împrejurări istorice nefavorabile în care a avut de trăit au făcut ca Biserica noastră să nu canonizeze decît un mic număr dintre ei şi aceasta, de-abia în 1955. >>>

Boris David – A trecut şi Revelionul


Şi-am păşit şi-n Noul An
Poate-or fi şi niscai zile
Să continui plânsu-n van.

Chiar de-or fi ele puţine
Chiar de n-oi vedea ce scriu
Eu şi-n gând oi umple file
Ce am fost, să-ncerc să fiu. >>>

Florentina Niţă – Proiecţii holografice de la Ciudanoviţa la Melbourne şi mai departe

Cu siguranţă experienţa oricărui român în diaspora este unică în felul ei şi merită să fie cunoscută. Cum memoria poate să piardă din vedere cu timpul acele aspecte care au diferenţiat parcursul, mai uşor sau mai greu străbătut, a fiecăruia, aducându-i până la urmă pe toţi la acelaşi numitor comun, cine reuşeşte să le salveze, măcar în parte, face prin aceasta un serviciu lui însuşi şi comunităţii în general, îmbogăţindu-i spiritualitatea cu partea sa de contributie.

Iar când braţul se înarmeaza cu un microfon sau cu o cameră de filmat, când vocea ţi se poate transmite dintr-un studiou de radio sau televiziune, aceste mărturii devin obuze ce pot să explodeze la mare distanţă şi să trezească conştiinţe. >>>

Mariana Cristescu – Volumul de poezii „Ofrandă” autor Petre Curticăpean

 „În dimineţi cusute cu lumină din candele împărăteşti”….

 Scriitorul Petre Curticăpean nu prea ne-a dat răgaz să-i studiem creaţia, în anii din urmă sufletul lui de ardelean prea cuminte dând în foc şi revărsându-şi prea-plinul de frumuseţe prea îndelung ferecat în tăcute şi cuminţi pupitre şcolăreşti. Căci, înainte de a ni se revela ca poet, Petre Curticăpean a fost dascăl şi director de prestigioasă instituţie târgumureşeană de învăţământ. Iar când porţi ani de zile o asemenea responsabilitate, ceasurile de taină cu tine însuţi sunt implacabil dijmuite de clipa cea repede ce ni s-a dat. >>>

Mihai Horga – Pensionarii

Noi suntem masa de manevră
Suntem votanţii naţiunii
Noi suntem roata de rezervă
La care apelează unii… >>>

Zoe Dumitrescu Bușulenga – „Pentru mine nu există moarte”

Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atât de activă şi atât de plină încât un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege iar maturitatea le ignoră vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pănă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vârsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decât lucrurile materiale, iar restul este uitat.

>>>

Iulia Roger Barcaroiu – Plecarea de tot

     Vara se dezintegrează sub o căldură incredibilă. Cerul alb dezveleşte infinitul şi un miros vag, de putrefacţie, înmoaie aerul. Din departare răzbate cu greu zgomotul străzii, sechestrat de nemişcarea fosforescentă a arşiţei. Clădirile işi unduiesc conturul sub aerul uscat care se ridică din pământ. Ceva, poate presiunea marilor furtuni, electrizează obiectele.

    Îndepărtez uşor jaluzelele şi privesc spre una din curţile interioare ale spitalului. Oboseala imi măreşte ochii. Îmi ia ceva timp ca să o văd; este foarte curată dar stearpă. Zace sub soare, goală, fără bănci, fără scări, fără măcar o umbră peste ea, aproape obscenă. Apoi, totul se schimbă. Simt, mai mult decăt aud, cum treptele se numără sub paşii doctorului. Mă îndrept spre el şi îmi ţintuiesc privirea undeva spre umărul lui drept; are halatul rupt sau poate ars cu ţigara. Si brusc, imi apare din nou spaima. Totul meu, dar totul, depinde de el. Are buzele subţiri şi imi vorbeşte cu prea multă blândeţe. Ştiu ce înseamnă: >>>

Adrian Majuru – Muzeele, o chestiune de management cultural

Ar trebui sa ne intrebam: sunt muzeele o necesitate culturală? Mai bine spus, care mai este necesitatea culturală în privinţa muzeelor?

Supradimensionate în departamente, secţii şi birouri, muzeele s-au transformat fie într-o sterilă confruntare între şefi cu orgolii mărunte,  – ale căror arme de atac şi contraatac sunt proiecte culturale făcute în grabă pe nervii subordonaţilor angrenaţi într-un hei-rupism lumpen-proletar -, fie au devenit un cavou milenar pentru neadaptaţi. Produsul cultural, în ultimă instanţă, însoţit de un variat expozeu antropologic, sociologic, patologic etc., se desfăşoară de fapt nu prin produsul cultural specific fiecărei instituţii, ci în interiorul acestor confruntări, iar vizitatorul mai bine ar fi invitat să studieze mulţimea de fizionomii măcinate de preocupări mici şi orgolii pe măsură, care populează instituţiile culturale. >>>

Gheorghe A.M. Ciobanu : „Mecena, Medic şi Misionar – Teodorescu” -note critice

Gheorghe A.M. Ciobanu – un umanist cordial

 Profesorul şi omul de cultură Gheorghe Ciobanu, intelectual eminent, a dovedit convingător şi constant că aşa zisa provincie poate exista doar în irealul administrativ, în plan spiritual având adesea priorităţi incontestabile. Este indubitabilă contribuţia provinciilor româneşti la configurarea unei dimensiuni naţionale apte să exprime potenţialul creator al unor artişti de notorietate nu numai românească. >>>

Andrei Pleşu – Ce ştii să faci?

Sîntem o ţară stabilă. Textul de mai jos, publicat în 2004, e încă valid, cred, după opt ani. Judecaţi şi Domniile Voastre. 

„Ciocoiul nu are o ocupaţie anume rezervată pentru sine“, nu iubeşte şi nu poate practica nici o profesiune – spune Constantin Rădulescu-Motru, într-un text din 1908. „Încarnare a dorinţei de putere“, iubitor de ranguri, „poftitor de onoruri“, incapabil să depăşească orizontul satisfacţiei imediate, ciocoiul nu-şi pune problema dacă merită încrederea publică, dacă poziţia lui socială corespunde unei îndemînări anume, dacă nevoia lui de a fi în fruntea bucatelor are acoperire într-o echivalentă nevoie de a fi de folos. N-are idealuri, n-are convingeri, are doar scopuri conjuncturale şi abilităţi. >>>

Iulia Roger Barcaroiu – Poem în rugăciune

   Se crispează sub durerea trecerii spre toamnă o vară de praf si uscăciuni.

…………………………

        Şi eu…eu, mă ridic din pământ, îmi scutur de pe verdele fragil fărâmele de ţărână, şi nouă, joasă, enormă, dar mai ales nouă, mi se descoperă viaţa.

   Răsuflu adânc, nelămurită încă de marea preschimbare şi mă infioară o voluptate ciudată, aceea a regenerării, povară şi recompensă, pe care o recunosc drept cea dintâi lege a ierbii si care urmează să fie si legea mea, căci iată, de data aceasta, sunt iarbă. Simt cum urcă in mine viaţa pamântului şi ştiu că trebuie să mă înalţ, să acopăr, să cuprind. Rădăcinile mele pecetluiesc eternul care cerne pământul. Mi se face frică. Sunt un fir doar; în curând voi fi spice care, la rândul lor, imi vor purta sămanţa peste aplecarea vânturilor, peste timpuri. >>>

Victor Brauner și spectacolul Europei

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț – d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România. Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamț și frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei și artistei plastice Lena Constante.

Victor Brauner şi însoţitorii. Dacă nu mai e cazul să revin asupra argumentelor, deja cunoscute, care-l plasează pe Victor Brauner printre protagoniştii de frunte ai avangardei istorice universale, totuşi cred că trebuie explicat termenul „însoţitor(i)” în contextul nostru. Fără a eluda sensul propriu (şi, în anumite momente din biografia artistului, el apare firesc prin vecinătăţi, întâlniri, angajamente, conjuncturi şi conjecturi, prietenii etc.), aria înţelesurilor se lărgeşte şi capătă nuanţe noi când discutăm despre „însoţitor(i)” din >>>

Marian Malciu– “Despre prietenie şi prieteni”

Mi se pare un lucru dificil, o acţiune fără prea mulţi sorţi de izbândă, să încerc a da o definiţie noţiunii de prietenie.

Da, ştim cu toţii că este, în general vorbind, „un sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane”, dar este oare suficient? Voi încerca să abordez fiecare dintre atributele conform cărora o relaţie interumană se poate defini ca prietenie, fără pretenţia de a epuiza subiectul şi fără a apela în mod expres la maxime, citate celebre despre prietenie… >>>

Alexandru Nemoianu- “Dacia Preistorică” de Nicolae Densușianu

Nicolae Densusianu: Dacia preistorică

În 1913 apărea la Bucureşti lucrarea Dacia preistorică, de Nicolae Densuşianu. O lucrare absolut impresionantă, de peste o mie de pagini, o sinteză care, încă de la apariţia ei, a stârnit şi continuă să stârnească enorme pasiuni, pozitive şi negative. Oricum am considera-o, un lucru rămâne sigur, această istorie nu poate fi ignorată. în chip fericit, cu eforturi absolut eroice, în anul 2002, Editura bucureşteană „Arhetip“ a retipărit, după original, lucrarea, dându-i nou suflu de viaţă şi îndemnând la reflecţie o nouă generaţie. Editura a reuşit să spargă o anume conspiraţie a tăcerii dusă în jurul lucrării şi să termine lucrarea nefastă de batjocorire a ei. O conspiraţie care, după cum vom vedea, avea >>>

Maria Diana Popescu – Recuperatorii

eseist, poetă

În redacţia noastră au sosit două oferte de colaborare din partea unor firme de recuperare. Iniţial m-am gîndit să răspund fiecărui solicitant în parte, apoi am constatat că este un subiect de interes general. În ce sens poate exista colaborare între o revistă culturală şi firmele de cămătărie? Adică să-i ajutăm pe bancherii străini şi autohtoni, odată cu instituţionalizarea statutului de cămătar şi recuperator, să-i jefuiască de tot pe români? Marile monopoluri şi bănci fură nestingherit în haosul din ţara noastră şi în cel >>>