Roman – Oameni ai cetăţii romaşcane

Ana Maria Alexe, arhitect șef al municipiului Roman, recunoaște cu seninătatea celui trecut prin 30 de ani de administrație publică: “În administrație nu faci arhitectură, faci administrație, adică citești proiecte, gestionezi planuri urbanistice, ești conțopist, verifici și veghezi să fie respectată legea“.
Pentru cine s-a visat un vrăjitor al volumelor, pare trist, dureros chiar, să fie în conflict permanent cu propriile vise. “Arhitectura este artă dacă ești vizionar, iar eu, în adolescență, cînd am ales această meserie, visam să construiesc case, orașe, campusuri universitare, temă pe care am și absolvit facultatea. Și nu oricare, facultatea de Arhitectură din București, etalon și atunci, și acum. >>>

Doris Mironescu – viaţa lui Max Blecher

eseist, Iaşi

 O inspecţie a conceptului de monografie. Cazul Max Blecher

A privi monografic un autor reprezintă, pentru critic, o atracţie irepresibilă. Prin monografie, criticul se înstăpâneşte asupra operei, investigându-i rădăcinile şi controlând (exhaustiv, în intenţie) teancurile ei de semnificaţii. >>>