Gh. A. M. Ciobanu – Un ,,Cap ne-ncoronat”, încununând Planeta.

Gh.A.M.Ciobanu,,Se nasc și în Moldova, Oameni”.. Moldova unei Românii străbune, cu piscuri carpatine și-o Dunăre continentală, cu fluvii de Cultură și genii în penumbra, cu veacuri de istorie amară și un popor, bogat în încercări, dar și-mpliniri. Românie cu a ei Moldovă, ce dăruiește omenirii, Oameni. Și asta, veac de veac, pe tot răbojul lui ,,a ști” și-a ,,făuri”.

Și poposim, în aste rânduri, la cel ce a uimit contemporanii lumii. Pornit în viață dintr-o așezare, aflată nu departe de Bârlad, oprit, o vreme, prin părinți, pe alt meleag de-al nostru, în Banat, ca, până în present să se oprească și să rămână, în îndepărtata Australie, spre a-și duce, mai departe, haru-i demiurgic.

De Ben e vorba, Ben Todică, cel dăruit cu o multiplă creativitate. Copil fiind, primește aplauze, jucând pe scena Teatrului din Oravița, pentru ca mai târziu, să-și adauge și arta, mult complexă, a peliculei, trecând, apoi și la condei, sub diferite forme. Un Ben carpat, pe care noul continent ce l-a și adoptat, îl venerează și-ii zic că este, pentru toți, un ,,Om al zilei”. >>>

Reclame

Ben Todică- Între două lumi (V)

Primul meu teatru adevărat

În 1966 profesorul meu de desen Ion Călin de la Şcoala Generală din Ciudanoviţa m-a introdus în lumea teatrului dându-mi primul meu rol în „Moş Ion Roată şi Unirea”. A urmat apoi rolul lui Gâtlan Zaharia în „Amintiri din Copilărie” de Ion Creangă. Pe atunci eram un ghiduş de 15 ani căruia îi plăcea să stârnească râsul. Piesa având mare succes, Călin se grăbeşte s-o prezinte şi publicului Oraviţean prin echipa Teatrului Vechi „Mihai Eminescu”. Cu o seară înainte de premieră, nemulţumit fiind de dinamica actorului ce-l juca pe Gâtlan, Călin hotărăşte să mă aducă la Oraviţa. >>>