Mariana Gurza – poesis

Mariana GurzaUimită privesc…

uimită privesc
cum lumea încet
coboară
fără tăgadă
în adâncuri.

Dorința de a capta
universul
dezlănțuit
de răutatea din noi.
Purtăm încă povara
neîmplinirilor
a iubirilor risipite
în troiene de aur
pentru a stăpâni
ceea ce nu vom avea niciodată… >>>

George Petrovai – Toți oamenii trăiesc, dar numai unii dintre ei există

George Petrovai1. Binomul acumulare materială – înstrăinare (alienare)
Nu doar credința, ci și știința prin descoperirile sale și prin frecventele destăinuiri ale unora dintre cei mai prestigioși slujitori ai ei chiar din rândul evoluționiștilor pursânge, ne încredințează că viața este un miracol mai presus de vlaga gândirii umane și că omul reprezintă pentru creaționiști încoronarea întregii concepții și munci divine din cele șase zile ale facerii, respectiv produsul de vârf al evoluției viului pentru înverșunații adversari ai creației. >>>

Ioan Miclău – O simplă observaţie!

Ioan_MiclauO simplă observaţie! A vorbi despre ”Comedia umană” a lui Honore de Balzac, despre ”Infernul” lui Dante Aligheri sau ”Cântarea României” a lui Aleco Russo, este ca si cum ai vorbi despre zilele de azi!

Vorbind acum despre spiritualitatea umană in general, despre istorie ca suflet peren al zilei, privind prin câteva ferestre ale gândirii lumea dinafara noastră, deducem prin cea mai simplă observaţie nişte fenomene, mai bine zis fapte în curs de împlinire, pe care omul le urmăreşte cu mare sârguinţa şi chiar devotare! >>>

părintele Iustin Pârvu – Semnele vremii noastre

Iustin Parvu„Fugi de prietenii tăi răi. Că de aici pornesc toate relele,de la prieteniile nepotrivite”

–         Ce părere aveţi despre cei care spun: „Ei, o viaţă am, aşa că am să o petrec cum vreau eu, într-o distracţie continuă” ?

–         Creştinul, omul nostru, nu are numai viaţa aceasta pământeană, el se pregăteşte aici, pe pământ, pentru viaţa cealaltă, viaţa veşnică. Dacă dai veşnicia pentru clipa de pe pământ, atunci nu ai făcut decât să alegi cum e mai păgubos. Regula Bisericii şi a credinţei nu te trimite în peşteră, ca trăitor pe lumea asta, nu îţi interzice să te bucuri de tot ce a iscodit mintea omenească, dar toate cu măsură. Dar pe un om care spune că doar o viaţă are şi o transformă într-o petrecere continuă nu poţi decât să-l deplângi şi să-l laşi în pace. Ce poţi să-i faci? Darurile Sfântului Duh, cum spunea proorocul Isaia, sunt în număr de şapte: înţelepciunea, înţelegerea, sfatul, cunoaşterea, evlavia, bărbăţia, frica de Dumnezeu. Dacă ai primit darurile acestea şi le respecţi, apoi viaţa îţi este plină. Cine face altfel, nu e creştin. Sau e creştin de paradă. >>>

părintele Iustin Pârvu – Semnele vremii noastre

Iustin Parvu„Planul e ca în zece, douăzeci de ani să existe câteva miliarde de sclavi la nivel planetar…”

–         Lumea sărăceşte pe zi ce trece … Pare să fie o situaţie mondială, după statistici, părinte.

–         Păi nu vedeţi? Tot mai puţini adună tot mai mult. Planul e ca în zece, douăzeci de ani să existe câteva miliarde de sclavi la nivel planetar care să slujească la vreo câteva sute de stăpâni. Diavolul se foloseşte de una dintre armele sale cele mai eficiente: lipsa de măsură a omului! Credeţi că există pe lumea asta vreun om care să aibă nevoie de milioane de euro, de dolari …? Nici pe departe. Dar de la un moment încolo bogaţii nu mai văd oameni în jur, ci numai grămezi de bani. E de plâns bogatul care e nefericit că nu are cât ar vrea …! Nefericirea lui e mai mare decât a săracului care abia de o duce de azi pe mâine!

–         Eu am impresia că omul nostru, de azi mai ales, mai mult se plânge decât acţionează…! Că românul se văicăreşte, fie că are, fie că nu are …! Unde se află binele pe care îl caută românul? E aşa de bine ascuns, că nu-l găseşte? >>>

Ioan Miclău – Câteva cărţi şi o confirmare de suflet!

Domnului  Ben Todică, Multumiri pana la Dumnezeu! Am primit cartile domniei tale! Adevarate flori de  primavara, cu cer senin si stele australiene!
1“Ben Todica – Ambasador onorific al românismului”, este o carte care adevereste recunoasterea pe care i-o face  toti acei care l-au cunoscut si il cunosc, desigur inclusiv recunoasterea mea sincera si frateasca.  Cu o prefatare a  PS Ioachim Bacauanul, Episcop al Episcopiei Romanului si Bacaului, fapt deosebit de pretuit. Directorul Emilia Tutuianu Dospinescu,  la Editura Muşatinia, cu echipa editoriala reusesc  sa scoata o excelenta carte. Republicarea la Editura Muşatinia si a celor doua volume ,,Între doua lumi” si ,,În doua lumi”, este inca o asigurare a nemuririi scrierilor lui Ben. Ma bucur ca a gasit in sufletul sau ales si in Cartile sale loc si pentru mine, care dupa cum se vede,  intotdeauna m-am straduit sa fiu la inaltimea prieteniei  sale. Autorul  este  si a ramas, constat  din scrierile sale, daruit asa cum a fost daruit de Dumnezeu acolo la botezul  sau din cristelnita bisericii romanesti din Iezer. ,,Esti  Benule banateanul de 100% prin crestere, românul complet prin cuget si simtire, purtatorul  drapelului si al culturii noastre romanesti!” >>>

Dumitru Stăniloae, despre omenie

Dumitru Staniloaie2Notiunea romaneasca a omeniei e tot asa de greu de definit ca si notiunea dorului. Ea nu e notiune livresca, si deci usor de definit cum este cea indicata de cuvantul german menschlichkeit, sau menschlich, sau de cel francez humain.

Cuvintele germane menschlichkeit, menschlich se apleaca spre ideea de mila, avand un sens apropiat de barmherzigkeit. Iar cuvantul francez humain are, de asemenea, aproape numai un inteles sentimental. Grecii nu au un derivat de la anthropos incarcat de bogatia de sensuri a cuvantului romanesc si nici slavii nu au un derivat de la celovek, care sa afirme echivalentul omeniei. >>>

La Agapia, cu poetul Gheorghe Simon: « Măicuţele, transparente ferestre prin care priveşte Dumnezeu »

AgapiaCând crezi că ai realizat faptul că eşti destinat poeziei ?

– În clipa nedumeririi de sine, când nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine. Nici prea devreme, în cruzimea vârstei infantile, dar, nici amânând, lenevind în comoditate, mai aproape, trezindu-mă oaspete, în casa copilăriei, ca o înstrăinare de mine însumi. Până la revelaţia iubirii, când nu ştiam cum să fug de mine, refugiindu-mă într-un nume, la fel de străin de mine, întrucât, răspundeam mereu cu acel Eu, faţă de întreaga vecinătate, atât de >>>

Ioan Miclău : Să nu neglijăm izvoarele folclorice și pe acestea să le sfințim !

Odă țăranului român

Scump spic de grau,
Vine secerisul,
Scantee spre cer
Cu-a lui ape Crisul!

Icoana din boaba,
Chipul Maicei Sfinte
Ne aduce hrana,
De suflet, de minte! >>>

Adrian Erbiceanu: Ben Todică – La răscruce de drumuri.

Pe Ben Todică, omul, nu mi-a fost dat să-l întâlnesc; Pe Ben Todică, scriitorul, l-am întâlnit, mai acum câteva zile, Între două lumi. Și cum nimic nu mai pare astăzi ciudat, lumile lui sunt lumile milioanelor de suflete răspândite pe meridianele globului, repetând, implacabil, experiența sa. Indiferent de motivul expatrierii, indiferent de limba pe care, de voie sau de nevoie, o folosești cu precădere, ori de câte ori auzi sunetele limbii atât de cunoscute ție, inima îți tresaltă și prin fața ochilor îți trec imagini a căror putere evocatoare nu își găsește nicăieri echivalența. La urma-urmei, limba maternă nu este aceea pe care o vorbești, ci aceea în care suferi. >>>

Un gând omagial pentru preabunul meu prieten Ben Todică

Un copilandru din Ciudanovița –Banat, România- aștepta nerăbdător, acum vreo 50 de ani, sosirea de la munca în șut a tatălui său, pe care îl adora. Mai târziu, plăcându-i ce făcea tatăl, copilul devenind adolescent, a luat-o pe urmele părintelui, lucrând în abataj. Dorind mai mult de la viață, știind că poate oferi cu mult mai mult, tânărul observă cu ochii lui mari toate aspectele vieții întipărindu-le pe retina minții. Și-a cumpărat cum a putut un aparat de filmat. Cu acesta a realizat câteva filme documentare legate, bineînțeles, de activitatea minieră, filme care au fost apreciate și premiate. Dorind să cunoască lumea largă, tânărul nostru, după o stagiune de 10 ani în Italia, emigrează în Australia unde trăiește și astăzi. >>>

Maria Rugină – În lumina inocenței

 Perle curgătoare, nestinse brăzdează cerul volumului ,,ÎN AMURG” (Ed. Timpul, 2004) al poetei și publicistei Emilia Țuțuianu, director al Editurii Mușatinia, din Roman.

            Drumul îndoit al Iubirii – de la auroră la crepuscul și invers – este marcat atent, cu indicatoare luminoase, pline de speranță. Într-un singur punct, șerpuirea prea amețitoare dă autoarei senzația abisală a nimicniciei : ,,Să nu aștepți pe nimeni… să nu aștepți nimic!” (,,Agapia”), dar acesta este doar aparent capătul drumului.

            Confirmându-l pe Miguel de Unamuno (,,Numai ideea pe care o trăiești tu este adevărată”) și accesând dreptul intim cel mai important, pe care trebuie să-l cucerească omul pentru a învinge – acela de a contrazice (chiar și pe sine) – Emilia Țuțuianu înaintează și ajunge la adevărul său pe calea sigură a trăirii, a convingerii nemijlocite că puritatea și bunătatea îți pot aduce fericirea : ,,Să fii bun, ca să poți fi fericit” (,,Agapia”). >>>

Transformările oraşului citite pe chipurile oamenilor

Intr-o fereastra deschisa catre oras şi oameni, necunoscuţii cotidianului sunt percepuţi de cele mai multe ori ca fiind simpli trecatori, straini. Privim omul ca purtator de poveşti, omul creator de urme, spontan şi expresiv în gest, omul ca prezenţa singulara, omul în comunitate, omul locurilor pierdute, cu grijile şi zambetul de zi cu zi, omul ca prezenţa sau ca lipsa decisiva, ca element definitoriu al locului.

Oamenii ca actori pe scena oraşului pe care artistul fotograf îl parcurge ca privitor şi ascultator sensibil, cu simţurile ascuţite, ca martor, ca povestitor – constituie o resursa inepuizabila de inspiraţie. Prin privirea asumata in registrul afectiv strainul se apropie, devenind cel caruia i-am aflat “o secunda” din viaţa. >>>

Diana Toma – Să nu uităm că suntem români, că avem o Mamă, un Grai și o Ţară

Părinţii mei, români cu rădăcini adânci în pământul istoric al Bucovinei, se conduc după înţelepciunea că dacă nu-şi cunoaşte graiul matern, omul nu are viitor. Or, fiind bucovineni cu inimă română, tot timpul au vorbit şi vorbesc în familie în limba română. Această dragoste faţă de graiul străbunilor am sorbit-o şi eu odată cu laptele mamei. De micuţă am fost deprinsă şi de bunei să-mi iubesc Limba şi Neamul, să le port în suflet ca pe o sfântă icoană. Şi deoarece în acele timpuri nu exista în Cernăuţi o >>>

Iulia Roger Barcaroiu – Plecarea de tot

     Vara se dezintegrează sub o căldură incredibilă. Cerul alb dezveleşte infinitul şi un miros vag, de putrefacţie, înmoaie aerul. Din departare răzbate cu greu zgomotul străzii, sechestrat de nemişcarea fosforescentă a arşiţei. Clădirile işi unduiesc conturul sub aerul uscat care se ridică din pământ. Ceva, poate presiunea marilor furtuni, electrizează obiectele.

    Îndepărtez uşor jaluzelele şi privesc spre una din curţile interioare ale spitalului. Oboseala imi măreşte ochii. Îmi ia ceva timp ca să o văd; este foarte curată dar stearpă. Zace sub soare, goală, fără bănci, fără scări, fără măcar o umbră peste ea, aproape obscenă. Apoi, totul se schimbă. Simt, mai mult decăt aud, cum treptele se numără sub paşii doctorului. Mă îndrept spre el şi îmi ţintuiesc privirea undeva spre umărul lui drept; are halatul rupt sau poate ars cu ţigara. Si brusc, imi apare din nou spaima. Totul meu, dar totul, depinde de el. Are buzele subţiri şi imi vorbeşte cu prea multă blândeţe. Ştiu ce înseamnă: >>>

Vavila Popovici – Vertigo

      „Respirația este începutul şi sfârşitul vieţii”.
                                    Noa Wertheim

 Fondată în Ierusalim de către Director artistic şi coregraf Noa Wertheim împreună cu partenerul ei, Adi Sha’al, în 1992, trupa israeliană Vertigo Dance Company și-a făcut debutul în cadrul Festivalului de Dans American (ADF), cu frumosul şi dinamicul dans, Mana. De-a lungul anilor, Compania a primit numeroase premii, inclusiv cel al Ministerul Educaţiei din 1998 acordat pentru Coregrafie, iar în 2003 – Premiul Landau pentru Arte Performante (Performing Arts). >>>

Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai >>>

Iulian Antonescu – in memoriam

 Au trecut 21 de ani de când a trecut la cele veşnice profesorul Iulian Antonescu, ctitor şi deschizător de drumuri în muzeografia şi arheologia băcăuană. Pe un plan mai larg, pentru noi şi sper că şi pentru cei ce vor veni după noi, Iulian Antonescu rămâne omul de larg orizont spiritual şi formaţie enciclopedică impresionantă, prezenţă activă, vreme de aproape patru decenii, în varii domenii, de la istoriografie, arheologie, muzeologie şi apărător al monumentelor >>>

Românul îngropat în pământul altei patrii

Îl chema Luca şi nu avea de unde să ştie că abisul fără de fund al propriei sale morţi avea să-l înghită cu destul de multă nemilă departe de ţărâna care îi aşteptase cu bucurie primul scâncet al vieţii. Întunericul crâncen al nefiirii din glodul rece al altei patrii îl aşteptase probabil îndelung şi cu infinită răbdare de-a lungul vremii, ca şi cum foamea lui nestăpânită de carne şi de oase nu putea fi ostoită într-o oarecare măsură decât cu mădulare complet străine de fiinţa sa. Ca orice român care gândea că lumea de dincolo de graniţa vestică a ţării de apartenenţă reprezintă raiul existenţei, Luca plecase de acasă cu gândul că pâinea altui neam al pământului este ceva mai bună decât aluatul vetrei părinteşti. Evident, o iluzie, o uriaşă iluzie personală, din chingile căreia avea să purceadă destul de curând către o altă dimensiune a Universului. Nu avea încotro însă. Pornise pe o atare cale ca mulţi, >>>

Viorel Roman – Credință și rațiune

Mircea Eliade a demonstrat convingator nevoia oamenilor de a se orienta in viata prin diferentierea clara dintre timpul si spatiul sacru si profan. Si dupa filozoful Martin Heidegger exista doua feluri de a gandi, ambele perfect legitime, dar care nu au nimic de a face una cu alta. Una orientata spre scopul, rostul existentei, imposibil de masurat si cuantificat, dar absolut necesara si una, sa-i zicem practica, matematica, orientata spre obtinerea unor rezultate palpabile, concrete, pe care omul le poate stapani, reproduce si le poate demonstra stiintific in sensul stiintelor naturale. >>>

Blândeţea şi laşitatea, economia şi zgârcenia

Trebuie multă băgare de seamă să putem lămuri ceea ce este una şi ceea ce este alta, aceasta pentru că alături de virtuţi se află viciile, alături de uşurinţa exprimării obrăznicia, alături de blândeţe laşitatea.

Să ia aminte bine oricine crede că este stăpân al unei virtuţi, pe când el nu are decât viciul.

Aşadar, ce este blândeţea şi ce este laşitatea? Să nu ajuţi pe cei jigniţi, să rămâi mut când sunt asupriţi, aceasta-i laşitate; să suferim jignirile pe care ni le fac alţii, iată ce este blândeţea. >>>

Taina mântuirii: Predarea în mâna lui Dumnezeu. “Sistemul” din care trebuie să ieşim dacă vrem să ne mântuim. Să dărâmam idolul din noi!

Harul lui Dumnezeu va veni, daca n-am facut inlauntrul nostru propriul sistem

Harul lui Dumnezeu coboara inlauntrul omului. Lucreaza inlauntrul acelui om care are o atitudine pe masura. Daca nu esti smerit, nu poate face ni­mic harul lui Dumnezeu inlauntrul tau.Oricat de bine ai cunoaste cu mintea ta si oricat te-ai arata a avea dispozitie, ravna, nu se va intampla nimic daca nu patrunde adevarul lui Dumnezeu in sufle­tul tau, ca un dar al Lui. Si va veni, daca esti smerit, daca ai constiinta situatiei tale, daca nu ai facut inlauntrul tau un status quo, un sistem propriu. >>>

Vavila Popovici- Vremea orgoliilor

                 Orgoliul se află în noi ca o forță a răului. – Victor Hugo

De multe ori se identifică orgoliul cu mândria și este bine de separat acești doi termeni. Orgoliul este definit conform Dicționarului: „Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie.” Între orgoliu şi mândrie este uneori greu de stabilit graniţa și totuși ele diferă, orgoliul fiind un defect, iar mândria putând fi o calitate.
Orgolios este cel ce se încăpățânează să aibă dreptate, dorește să obţină puterea, se crede om performant, se laudă sau cerșește laude, este egocentric, egoist şi fără credinţă în Dumnezeu. Orgoliosul e cel care se cunoaște cel mai puțin pe sine și îi place compania oamenilor care îl flatează. Nu suportă să fie contrazis. E atât de plin de el, încât orice tentativă de a-l lămuri într-o problemă, va fi sortită eșecului. Cunoaște sau nu cunoaște, el crede că știe totul, răspunsul lui va fi întotdeauna: „Știu!”. >>>

Constantin Enianu- Homo religiosus

Pentru intelectualii occidentali, printre care s-a numărat şi istoricul român al religiilor Mircea Eliade, descoperirea societăţilor arhaice, aşa-zise primitive, a jucat un rol precumpănitor în deschiderea spiritului. Experienţa acestei descoperiri are consecinţe pentru cel care descoperă această unitate, nobleţe şi valoare. Din această perspectivă, Mircea Eliade a înţeles că se poate compara studiul hermeneutic al faptelor religioase cu un fel de metapsihanaliză, în >>>

Manifestări ale solidarităţii romaşcane în anii primului război mondial

    Identificat deopotrivă ca spațiu al libertății, dar și loc al pierzaniei, al alterării și degradării tradiției, unde omul trăiește în „concretul mecanic,/ într-o trează și lucidă superficialitate” (Lucian Blaga), orașul este totodată și spațiul unde se manifestă cel mai pregnant antiteza individualism – solidaritate.

   Dacă individualismul este extrem de vizibil în spațiul urban, unde, de cele mai multe ori primează interesul particular al individului, solidaritatea este cumva la polul opus, fiind mult mai greu de sesizat. De altfel, progresul tehnic a contribuit la accentuarea individualismului, văzut de unii gânditori moderni ca o realizare majoră pe calea inevitabilă a progresului (descoperirea bogăției eului, a sensibilității individuale, diversitatea indivizilor etc.); sau, dimpotrivă, ca pe un mod elegant de a legitima realități umane nu tocmai măgulitoare: ura, invidia, viclenia (născute și din permanenta competiție între oameni).[1] >>>

Cristiana Alexandra Leviţchi- Istorii de viaţă autentice şi pline de învăţăminte

În cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX” – scrisă de Octavian Curpaş o să găsiţi, deopotrivă, descrieri parcă desprinse din clasicii noştri – şi mă gândesc la Rebreanu, Slavici -, picături de istorie, politică, intrigă poliţistă şi ceea ce m-a captivat pe mine, mai ales, o analiză fină a psihologiei umane. M-au impresionat în mod deosebit subcapitolele „Ce-i omul…” „O frumoasă floare vine”, în care sunt înfăţişate, simplu şi profund, evenimentele tragice ale unor familii. >>>

Octavian Curpaş: Cum să găseşti armonia în „viaţa de familie” – O carte de Iosif şi Elisabeta Ţon

Poate nimic nu este mai supus ameninţării în societatea contemporană, decât viaţa de familie. Stilul de viaţă grăbit şi agitat pe care-l imprimă ritmul trepidant al zilelor noastre conduce la solicitarea extremă a relaţiilor dintre oameni, cu consecinţe de multe ori, nu tocmai fericite. Astfel, viaţa de familie ajunge fie inexistentă, fie alterată în conţinutul ei. Tocmai din această cauză, cel care ne-a obişnuit cu lecţii memorabile privind caracterul creştin, pastorul Iosif Ţon, ne-a pus la dispoziţie, prin intermediul cărţii „Viaţa de familie”, zece paşi către armonie, prin care putem rezolva provocările din prezent.  >>>

Octavian Curpaş- „Trăind prezentul în lumina viitorului”. O carte de Iosif Ţon despre cum poţi să îţi croieşti prin credinţă ziua de mâine

Există cărţi scrise pentru a-ţi delecta simţurile şi imaginaţia. Există cărţi alcătuite pentru a-l înălţa pe autor. Există cărţi scrise pentru a promova o ideologie. Însă există foarte puţine cărţi care să te conducă la izvoarele vieţii şi la o transformare deplină – adică la Dumnezeu. O astfel de carte este şi „Trăind prezentul în lumina viitorului”, realizată pe baza predicilor susţinute în perioada 2001-2002, de pastorul Iosif Ţon.   >>>

Emilia Țuțuianu: Sorin Ullea, Profesorul

L-am cunoscut la Văratec…Aplecat deasupra unei măsuţe, învăluit de aburii cafelei, cu o mână sprijinindu-şi fruntea şi cu cealaltă scriind de zor, grăbit, pentru a întâmpina timpul la locul sortit şi stabilit dinainte…

 Cu toate vrăjmăşiile din jurul său el zâmbea cald şi îngăduitor. Te izbeau ochii săi adânci cu care dorea parcă să spargă orizontul hipermetropiei sociale şi spirituale, tonul blajin –stăpânit de o mândrie îngăduitoare– închidea nemulţumirile şi le strivea pe ascuns cu o putere neobişnuită pentru venerabila sa vârstă. >>>

Naomi Ionică

poetă, Braşov

Prietena mea

Prietena mea ştie cel mai bine că

eu fac cele mai proaste alegeri >>>

Nicolae Rotaru

publicist, Bucureşti

un azi ucis

Făptura mea de antracit,

De suflet mă simt pustiit,

Golit de vise, gol de vreri, >>>

Vasile Ilucă – Sfinţii din tranşee

poet, Iaşi

poet, Iaşi

O mână descărnată tremurândă cu mişcări nehotărâte întinde cu teamă parcă o reţetă spre farmacistă, care o primeşte cu grijă, o studiază şi începe să-i explice cât costă fiecare medicament prescris. Omul o ascultă cu răbdare de sfânt… În cele din urmă, cu o voce venită parcă din altă lume, întreabă: >>>