Lazăr Lădariu şi „Secunda de pământ”

„Grădinile suspendate ale Poetului sau prăbuşirea în cer” îmi intitulam un comentariu trecut, vorbind despre „Vecerniile memoriei”, un alt volum de versuri  al al lui L.L.. Şi spuneam atunci despre lirica sa, comparând-o, ca şi pe cea despre care vorbim acum –  „Secunda de pământ” -, cu luxurianta  grădină ridicată, în miezul deşertului, de Nabucodonosor, pentru Semiramida, regina sa persană, afirmând că, asemenea acesteia, din filele cărţii imaginaţia clădeşte, ca dintr-un abur de vis, bătrâne trepte de piatră prinse în încleştări de ramuri verzi, pe care, urcându-le, îşi vor fi tocit gândurile înţelepţii, ocrotiţi de arbori cu rădăcini în cer.

Geo Galetaru – Ion Căliman sau poezia ca act jubilativ al fiinţei

Dacă poezia continuă să-şi spună răspicat cuvântul, într-un timp al sarcasmelor dizolutive sau al scepticismelor centrifuge, acest lucru se datorează (şi) unor poeţi ca Ion Căliman. Fidel unor proiecţii subiective asupra rostului poeziei (acela de a capta adevărul interior şi de a-l elibera într-o formă particulară), Ion Căliman amorsează  în poemele sale un mozaic de stări latente, apte să contureze o geografie efectivă pregnantă şi coerentă. Atent la structurile şi ritmurile unei existenţe consumate dincolo de bisturiul percepţiei comune, în retortele unei interiorităţi adesea convulsive, poetul îşi sublimează sentimentele şi experienţele, transpunându-le  într-o dicţiune calmă şi învăluitoare şi adiţională în spaţiul poemului imagini vibrantile, încărcate de fiorul unei solarităţi caste şi integratoare. Fluxul

Camelia Iuliana Radu- poezie

Paznicul bibliotecii

De pe un acoperiş, priveam strada îngustă
a unui burg necunoscut.
Cred că era prin 1800 şi ceva.

Eduard Dorneanu- versuri

poet, Mălini, Suceava

Irene

ne-am reîntâlnit întâmplător la funeraliile unui om de care nu auzise nimeni.

purtai mănuşi fără degete. 

Hai nu mai râde aşa de mine,