Virgil Răzeşu – Bebeluşul regal

Virgil Razesu - Ura si invidiaDA’ NOI ?

Păi bine, fraţii mei, de ce dormiţi precum geamantanul în gară ?
Tot mapamondul britanic şi extrabritanic a privit cu răsuflarea tăiată de emoţie bebeluşul regal, la nici două zile de la prima res¬piraţie. Şi noi ?
Noi ce-am făcut ? Am holbat ochii pasivi şi atât, ratând momente epocale, care nu se mai întorc cu una cu două. Să fi ieşit şi noi cu două-trei bannere de protest că nu ne-au făcut dovada că bebeluşul este spiţă bărbătească. Dacă ne-au tras în piept ? Cu perfidul Albion (nu e vorbă de clacă) nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. >>>

George Petrovai – Ce produce România?

Cred că toţi românii ar trebui nu doar să se întrebe ce produc ei la ora asta şi ce vor putea să producă în viitor (prin viitor înţelegând chiar ziua de mâine), ci şi să răspundă cu curaj şi onestitate la întrebarea de mai sus. Căci una este să aperi de atacurile denigratorilor valorile incontestabile ale ţării care te-a născut şi crescut (asta ţine de bun-simţ, dacă la nivel megacomunitar patriotismul nu mai e cel de odinioară), iar prin prestaţia de zi cu zi să ai mulţumirea că ai contribuit cu o câtime la sporirea avuţiei, implicit a prestigiului naţional, şi cu totul altceva este ca dintr-o inerţie de sorginte demagogică, ridicată la rangul de naţionalism sau (după caz) de patriotism, să ignori evidenţa şi să susţii din toate puterile că lucrurile merg admirabil, când ele de fapt merg şontâc-şontâc. >>>

George Petrovai – Aparenţele înşelătoare ale omului modern

20090224_shadows_brancusiDin totdeauna omul a fost un ipocrit, pentru că din totdeauna el a urmărit să pară altceva decât ceea ce era de fapt: pungaşul cu ştaif vroia să apară în ochii celorlalţi ca un etalon al cinstei, mincinosul drept un serv al adevărului, târfa – o doamnă, codoaşa – o femeie cumsecade etc.

Cu certitudine că Mântuitorul avea în vedere prefăcătoria adânc înrădăcinată în firea coruptă a adulţilor atunci când a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci împărăţia cerurilor este a celor ca ei” (Matei 19/14).

Nici creştinismul, nici celelalte religii universaliste n-au izbutit să-i dezbare pe oameni de atari metehne. Dimpotrivă, pe măsură ce omul urca pe scara istoriei, ele s-au perfecţionat şi dosit cu atâta măiestrie în firea acestuia, încât mai degrabă s-ar opri soarele pe cer decât grosul semenilor noştri să renunţe la nişte năravuri într-atât de banale, că cei care nu le stăpânesc cu graţia şi eleganţa unor adevăraţi oameni de lume, par a fi nişte neciopliţi şi nişte sperietori în cercurile distinse ale societăţilor moderne. >>>

Petruş Andrei – versuri

Petrus AndreiCopilărie

Surâsul tău copilărie,
Și farmecul pe care-l ai
Mi-aduc în suflet bucurie
De parcă-aș fi și eu în rai.

Și ochii tăi senini ca cerul
Și glasul tău cel argintiu
Îmi fac mai lămurit misterul
De ce vreau iar copil să fiu. >>>

Teo Cabel – poezie

noapte albă

în livada cu meri
noaptea a venit
în rochie de mireasă

logodnă cu visul

m-au invitat
la agapă

dar bucuria din mine
un vânt
din flori a făcut o ploaie >>>

,,Ochii copilăriei” expoziție de pictură a elevei Felicia Roca, la Biblioteca ,,George Radu Melidon” din Roman

expozitie pictura„Nu știu, din câte lucruri decorează viața, să fie vreunul mai emoționant și mai frumos decât tabloul, și artă mai pură decât pictura. Un desen e preferabil unei poezii, și unei cărți îi poți da rândul, bucuros, după o pictură” (Tudor Arghezi)

>>>

Mariana Cristescu – De la Nichita la Marcel Naste şi înapoi

De câtăva vreme îl studiez, pe cât posibil, pe tânărul Marcel Naste, încercând să decodific, dincolo de candoarea şi prospeţimea lui ca fiinţă pământeană, mesajele subliminale ale artei sale. Căci, dincolo de cel estetic, de cel emoţional, transpare, chiar şi unui ochi neavizat, al iubitorului de artă, glasul de dincolo de materie, glasul memoriei din pământuri, încărcat cu noduri şi semne din care îşi împleteşte scara către cer.

Avem aici o expoziţie de prapuri, zice el, şi putem să-l credem şi să considerăm că sunt chiar reprezentările unor flamuri ţesute cu fir de aur, pentru a fi prinse în vârful lănciilor cu care plecau la luptă bravii oşteni ai Armiei române. Şi gândul mă poartă, în acest sens, inevitabil, la steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, plimbat în anii din urmă de la Bucureşti la Chişnău, spre a-l vedea şi fraţii de peste Prut, şi înapoi, la Bucureşti, în Muzeu, înfăţişându-l pe Sf. Gheorghe deja biruitor – o ipostază iconografică mai neobişnuită -, aşezat pe un tron somptuos, ca un domnitor, încoronat de îngeri şi având la picioarele lui, deja supus, balaurul. Doar că acel steag, acea flamură, de fapt, figurativă, vişinie, are franjuri şi este brodată cu mult fir de aur pe catifea. Aşa era arta acelor vremi. >>>

Sandu Cătinean: Sus, pe culmea unui deal …

Sus, pe culmea unui deal
o fetiţă duce-o urnă
cu sfarşitul unui vis
ce dureri prin brazi atârnă…
Vântul suflă peste iarbă
un crâmpei din suflet stins
din neant răsună-un cântec
despre un brăduţ aprins…
Peste părul lung al fetei
flutură crâmpei din soare
pe cărări, prin iarba aspră
cad frânturi dintr-o ninsoare… >>>

Isabela Vasiliu-Scraba: Despre G. Liiceanu şi plagierea de tip “inadequate paraphrase” la Patapievici

Motto: “Patapievici a plagiat fără ruşine toate seminariile făcute de părintele Scrima…Fieştecare cu talentul lui” (Claude Karnoout, 17 iulie 2012)

http://www.criticatac.ro/17875/ochii-de-sticl-ai-beatricei-patapievici-notat-inspiratorii-doar-la-bibliografia-general/#comment-37349). >>>

Ruxandra Cesereanu – poezie

1.
mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău
legată cu o eşarfă roşie la ochi piciorul meu
de iederă se caţără pe piciorul tău
înot prin aer cu umerii înfloriţi în primăvară
cristalul swarowski se mişcă pe piept şi măsoară cusătura inimii
o cutie plină cu funda ruptă >>>

Rodica Anca – Peregrinările Prinţului cel Trist

Epilog

Au trecut ani mulţi şi multe generaţii şi-au trăit vieţile liniştite şi fericite pe Insula cea Minunată. De la o vreme, însă, ceva a început să meargă altfel de cum ar fi trebuit. Unora dintre ei nu le prea mai plăcea să aibă grijă de ogoarele lor, altora nu le mai păsa de prietenii lor, alţii au început să privească cu invidie peste gardurile vecinilor, nu se mai ajutau unii pe ceilalţi ba, chiar începură să se înşele unii pe alţii şi să profite de naivitatea şi bunăcredinţa celorlalţi. Oamenii de omenie nu şi-au dat seama de schimbări de la început, când mişelnicii erau puţini şi prefăcuţi. S-au dumirit doar mult mai târziu, când aceştia şi-au dat arama pe faţă şi n-au mai avut nici un pic de jenă şi când erau mulţi, prea mulţi şi prea răi pentru a le face faţă. >>>

Dorna Arini – mănăstirea de pe malul Bistriţei

Bistriţa curge liniştită, iar Bârnărelul „o priveşte”, de parcă ar vrea să o cicălească de ce e prea domoală. Pe mal de râu foşnesc arinii, iar pe munte e un alt spectacol – bacii îşi mână turmele. Apoi, se aud bătând clopotele şi întreg peisajul se umple de un sunet sfânt, venit dintr-un mare turn lemn (clopotniţa). E dangătul ce cheamă la rugăciune, e dangătul de la Mănăstirea „Acoperemântul Maicii Domnului” de la Dorna Arini.  >>>

Nicolae Steinhardt- Despre răutatea umană

„Când un om reușește să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbește, se uită cu dispreț la grași, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsucește nasul disprețuitor când altul se bălăcește, încă, în viciul său. Dacă unul își reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreț și cu trufie către păcătosul care se căznește să scape de păcat dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reușim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuși. Ceea ce obținem poate să ne dea peste cap reperele emoționale în așa manieră încât ne umple sufletul de venin. >>>

Marian Malciu- Urme de dragoste

Rondelul încurajării dragostei

Fie-ţi ochii-n lăcrimare
Doar din dragoste duioasă!
Nu mai plânge la-ntristare,
Nici la greul ce te-apasă! >>>

Negrul și palidul în poezia bacoviană

Motto: „În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată.[…] Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenţa colorată. Întâi am făcut muzica şi după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoţit cu credinţa până azi. Am făcut şi compoziţie pentru mine. Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile: alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am căutat să le redau cu inteligenţa, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. De aceea şi ultimul meu volum poartă titlul „Scântei galbene”. Roşu e sângele, e viaţa zgomotoasă […]. În plumb văd culoarea galbenă. Compusii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb, am evoluat spre galben[…]. Plumbul ars e galben.” (I. Valerian, De vorbă cu G. Bacovia) >>>

Vavila Popovici- poezie

Priveşte cum înfloresc caişii

Mama, te rog, nu pleca! 
Priveste pe geam cum infloresc caisii!
Lasa-mi bucuria de-a mai fi copil
si amana-ti, te rog, plecarea.
Mi-e capul plin de intrebari
si-astept raspunsuri…
Nu-mi spune, mama, ca pleci,
amana-ti, te rog, plecarea!
Priveste pe geam cum infloresc caisii! >>>

Eduard Dorneanu- poeme

Ioana mărului ionatan

Ioana mărului ionatan muşcă din carnea mea.
zilele i se lipesc de cerul gurii.
eşti amar, spune supărată.
eh!
alergăm un pic de ochii lumii, 
ca să nu se creadă că suntem chiar atât de flămânzi.
femeia asta chiar ştie să sară peste obstacole ca o iapă de rasă.
mă mir de voluptatea mişcărilor ei. amăruiulee!
îmi dai voie să mănânc sau mai alergăm un pic?
se uită la noi câteva doamne. dacă vrei, le scoatem din starea de şoc. >>>

Anca D. Vieru- Numele

 Domnule Primar, subsemnatul Martin Cordelius Văcaru, solicit respectuos schimbarea numelui din următorul motiv…

            Marty ridică ochii de pe foaie și începu să roadă gânditor capătul pixului. ”Mata pune pe hârtie ideile”, spusese Nelu, ”că fac eu cererea. Nu trebuie să fie prea lungă, că n-o s-o citească nimeni.” Mda, dar de unde să înceapă, nu-i deloc ușor să faci pe altcineva să înțeleagă. Și e greu să vorbești despre tine când toată viața ai încercat să treci neobservat. >>>

Hedir al-Chalabi: Șoptind suspine mute- poeme

Hedir Al-Chalabi- poetă

Vă cânt și aștept 

Trupul meu miroase-a vers

Dar frunzele v-acoperă urechile

Nu m-auziţi! >>>

Maria Oprea – poezie

poezie, Piatra Neamț

gânduri

miroase a verde crud în astă lume de țărână

cu nopţi de tăciune >>>

Andreea Teliban – poezie

poetă, Suceava

am dormit în ploaie o sută de ani

pielea s-a încrețit pe mine

am dormit în ploaie o sută de ani

și am uitat pentru ce am venit >>>

Liviu Adrian Apetroaie – poezie

poet, Iaşi

(alegorii sub papirus)

Se intră pe o punte acoperită

în teroare şi plină >>>

Victor Leahul – „Starţun între temniţă şi vecie” (XV)

Bucovina

      Noi, studenţii fără părinţi din regiunile răpite de sovi­etici, lipsiţi de orice sprijin familial şi hărţuiţi de aceştia şi chiar de autorităţile române aservite lor, lipsiţi uneori de cele mai de bază bunuri materiale, cum ar fi hrana şi îm­bră­cămintea, am ajuns la un fel de conştiinţă de colectivi­tate, ca şi cum am fi fost cu adevărat fraţi şi surori. Numai solidaritatea care a existat între noi ne-a ajutat să răzbatem prin timpurile grele de la sfârşitul războiului. Un moment în care această coeziune s-a manifestat în toată puterea ei ne-a fost oferit de o întâmplare neaşteptată în iarna lui 1947/48. >>>