Nicolae Rotaru – Vrăjitorul din orz (Fragment din romanul Uzina de otravă)

Nicolae Rotaru—Așa, care va să zică!? îl întrebai pe Scriitorinc, surprins şi ciupindu-mă să văd de mai sunt viu.
—Dar tu ce credeai? îmi răspunse el, cu cele două tăișuri ale superiorității cu care-mi vorbea: unul al funcție de prim grangur (Nell Roth sau Vanea Kolesov) într-o coagulare care nici mie, actantul ei, nu-mi vine să cred ca este dirijată extraterestru, prin interfațări subterestre ori subterane şi, celălalt tăiș, dat de calitatea de prieten vechi (Nelu Roată), inclusiv de naș literar al meu care l-am poreclit Scriitorincul.
—Păi, m-am aștept să dai un semn de viață, dar nici chiar așa! tranşai.
—Crezi că ar fi fost mai bine dacă ţi-aş fi dat un semn de moarte? mă surprinse şi mă aduse cu picioarele pe pământ. Tot la fel de ușor se poate ajunge şi sub pământ. Mihai Priţache şi Eros Puşcalău sunt doar două exemple. Grăitoare şi… vii!
Așa încât, şi textele de amorsare ale lui Vanea Kolesov cât şi schimbul de replici cu el, le-am considerat un fel de accept, de îngăduință, dacă nu cumva un îndemn de a porni la drum. De fapt – găselniță sau dovadă de lașitate – am lăsat startul luat în cursa epică a acestui nou parcurs romanesc pe seama amicului şi șefului meu Scriitorincul, fiindcă eu mă ocupam de ieșirea în lume şi lansarea la apă a abia tipăritei vedetei torpiloare Încă octombrie, care mi-a mai scurtat scurtata viață cu o postață, din aceeași pricină: editorul. Împricinatul – un împrăștie debandadă şi încurcă lume – se înconjură de leneși patentați, profitori neghiobi, genii ratate, bahici însetați, neserioși notorii, care reușesc – cu girul şi cu ajutorul lui, să strice, să mitroşească tot ce poate fi normal. Deși toate cărțile care mi-au apărut sub egida acestui bine intenționat, pe care mi l-am făcut prieten şi căruia îi datorez, totuși, acești copii de mucava, s-au născut handicapate şi cu prețul aducerii mele, ca autor, în vecinătatea infarctului, nu m-am lecuit. Are un har al persuasiunii, al liniștirii, al asigurărilor că totul va fi perfect încât te determină să recurgi la năstrușnicii şi promisiuni pe care le regreți şi care-ţi macină sănătate, prestigiu, imagine în raport cu personalități de rang înalt, care, unele, şi așa privesc cu invidie evoluția mea în arenele cuvântului, şi, mai ales, cu numeroșii oameni de rând – învățăcei, consăteni, vecini – care se uită la mine cu admirație şi oarece respect. >>>

Reclame

Poetul dorului şi al iubirii eterne, Marin Toma

COPERTA2Semnalez o nouă apariţie editorială, volumul de versuri „La poarta sufletului tău”, autor Marin Toma, fondatorul revistei de cultură „Dor de dor”, apărută la Editura Muşatinia Roman, 2013, o carte dedicată d-nei Doina Săbădeanu, partenera de viaţă a domniei sale, în paginile căreia care am regăsit cu bucurie numele mai multor prieteni din lumea cuvântului scris, nume aparte pentru care am o deosebită apreciere din postura de cititor.
Spicuiesc câteva rânduri din prefaţa semnată de poeta Emilia Ţuţuianu-Dospinescu: „Cu fiecare nouă poezie patima iubirii revărsate asupra lumii întregi în versuri de un lirism subtil ne poartă în mijlocul unor sentimente profunde şi tulburătoare. Iubirea pentru femeia ce i-a dăruit atâtea împliniri sufleteşti se revarsă într-un parfum primăvăratec de versuri pline de emoţie divină: >>>

Nicolae Rotaru – Povestea a două destine

Marin Toma şi doamna vieţii sale din întomnarea de pe urmă a fiorului dintâi reprezintă pilda cea mai grăitoare a imposibilităţii de a evita evoluţia unui destin uman. Nu integralitatea trupească, nu sănătatea din carne şi oase sunt sine-qua-non-urile existenţiale, ci vitalitatea spiritului, rezonanţa întru împreunătate a sufletului. Şinele de cale ferată care sunt paralele şi, deci, aparent imposibil de a se întâlni, prin slujirea roţilor boghiurilor echidistante, îşi vădesc eficacitatea „convieţuirii”.
O asemenea vecinătate reciproc benefică şi empatică trăiesc şi cei doi răzbătători şi învingători prin rezonanţe de cuvânt, în convivialitate de semeni, fără a impieta, fără a abuza, fără a solicita. Dimpotrivă, harnicul ctitor şi arhitect de fapte publicistice mirabile (inclusiv prin botezul cu trimiteri onomastice şi etimologice subliminale
Dor de Dor) adoptat ca fiu al câmpiei şi al Sudului de taină şi răscolire întru logos, ajutat de femeia rezonanţelor târzii, Domniţa Săbădeanu, fiică a Nordului românesc dospind de „eminescianism” şi istorie, reuşeşte performanţe de validitate şi valoare incontestabile. >>>