Mariana Cristescu – Nicolae Dumitru, în căutarea… Paradisului pierdut

Nicolae Dumitru„Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului.” (Johann Sebastian Bach)

 „Paradisul pierdut sau Patimile după Bach” s-a intitulat recitalul pianistului Nicolae Dumitru. Recital sau, mai degrabă one man show, momentele muzicale fiind „îmbrăcate”, prefaţate, postfaţate cu agreabilă dezinvoltură şi strălucitoare erudiţie de comentariile protagonistului.

Să ne amintim, de la început, că „Paradisul pierdut” este un poem epic scris de englezul John Milton în 1657 (publicat un deceniu mai târziu), considerat una dintre cele mai importante creaţii de limbă engleză, alături de opera marelui Will. >>>