Gh. A. M. Ciobanu – Rostirea Poeziei, cea fără de Rostire

Gh.A.M.CiobanuMoldava Crăiasă, cu grai potolit şi gânduri turnate-n potirul de aur al poeziei – Maria Rugină – ne dăruie iar, cu har şi cu suflet, buchetu-i de spuneri alese: ,,Cartea nerostirii”. O constelaţie de versuri, care ne convinge, nu numai de acel ,,Credo” al autoarei, ci şi de ambientalul, cu o altă geometrie, a Artelor. Poezia, ca gen, aflându-se, spectralic, la frontiera dintre acelea cu sensuri nespuse – muzica – şi cele cu sensuri prea spuse – plastica. De aici şi nerostirea rostirilor poetice, ele nereducând, precum cunoaşterea ştiinţifică, infinitul la un dat verificabil, ci, din contră,răsfirând evantalic, ştiutul cotidian, în revărsări de sensuri existenţiale. Multiple înţelesuri, ce fac ca o rostire de la om, trecută prin metamorfozele poetogenice, să devină o nerostire ca firesc, din purtătoare de un necunoscut, mult meta-demiurg. Pentru MARU, ,,a fi” înseamnă astralul tot, aflat într-o continuă şi accelerată expansiune, pornită de la un ,,Big-Bang” îndepărat şi succedat, ulterior, de o retracţiune. Un Univers pendulatoriu, prefigurat aici, de autoare şi nu ,,ab loco”, cuprins în zbuciumări pe care, neuronul uman, nu le poate concepe. O mono-Geneză, imaginată şi poetizată, pe o Terra, ce-şi are ,,perdelele trase”. Cartezianismul teluric, conduce la viziunea dualică a poeziilor comentate. >>>

Reclame