Ovidiu Trifan – Muzica sacră în spaţiul muşatin

Chiar dacă noul climat spiritual configurat în ultimele secole este marcat de indiferenţa manifestată de o parte din societate faţă de credinţă, în general, o dezvoltare considerabilă a cunoscut-o, chiar în acest arc de timp, muzica sacră. Ca element structural de bază al cultului creştin, acest gen muzical cunoaşte două accepţiuni: una se referă la muzica integrată organic în actul liturgic, iar cealaltă, la acele creaţii de mare elevaţie spirituală care conţin referiri de ordin religios, dar nu fac parte integrantă din serviciul divin. Muzica sacră poate avea pentru fiecare dintre noi efectul unei tonifieri a propriilor noastre speranţe, uneori abia regăsite, alteori purtând încă umbrele îndoielii. Cei care îşi  deschid larg poarta sufletului, vor simţi cum această muzică reuşeşte, mai mult decât oricare altă formă de compasiune verbală, să-l convingă pe om în direcţia împăcării cu Dumnezeu şi cu sine însuşi.

>>>

Reclame

Gh. A. M. Ciobanu – Paul Ciuntu, muzicianul total

eseist, Roman

Romanul a dăruit muzicii naţionale şi universale doi reprezentanţi de seamă care, la o jumătate de secol distanţă unul de celălalt, aveau să aibă un destin asemănător: amândoi, pornind din vatra sacră a muşatinilor, îşi însuşesc o cultură imăresionantă, fac legământ fără întoarcere cu arta sunetelor, absorb până la saturaţie spiritualitatea severă şi profundă a lumii germanice, >>>