Romanul în documente

r10Documentele de arhivă nemţene cuprind numeroase informaţii referitoare la vechiul oraş moldovenesc, azi municipiul de la confluenţa Moldovei cu Siretul, atestat documentar de la 30 martie 1392.
Roman a dat denumirea primului ţinut atestat documentar în Moldova și mai apoi judeţului Roman, desfiinţat abuziv în anul 1950. Oraşul a fost fondat de Roman Vodă şi apare pomenit documentar pentru prima dată în actul din 30 martie 1392, care se termină cu următoarele cuvinte:
”scrisus-a […] la Cetatea noastră a lui Roman Voievod”. Prin hrisov, Roman Vodă dăruieşte lui Ionaş Viteazul trei sate de pe Siret, și anume ”…Ciorsăceuţi, Vladimirăuţi și Bucurăuţi”.
Aşa cum aflăm din documentele păstrate la Filialele Arhivelor Statului Judeţul Neamţ, aşezarea avea un vornic, care făcea parte din sfatul domnesc, iar domnia acorda o atenţie deosebită bisericii de aici, prin daniile făcute, ridicând-o la grad de episcopie. Toate acestea vor creşte importanţa politică şi economia localităţii. Tratatul comercial din 8 octombrie 1408 va contribui la dezvoltarea târgului, mai ales că domnul îi acordă și dreptul de sigiliu. >>>

Reclame

Mariana Cristescu – „Auzit-aţi de-un Mihai?” – Se închide cercul sau se deschide spirala?

statuie Mihai ViteayulMotto: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul neamului…” (Miron Costin, „care am fost mare logofăt în Moldova”)

În urmă cu 37 de ani, tânăr redactor muzical ajuns (prin repartiţie guvernamentală, datorită mediei „astronomice” de absolvire a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”) la Radio Bucureşti, în trupa de elită a regretatului Iosif Sava, părăseam Capitala natală, apartamentul nou-nouţ (cu trei camere) proprietate personală şi o poziţie socială de invidiat, pentru a mă transfera la Radio Târgu-Mureş, oraş care m-a primit cu chiu cu vai, abia după … intervenţii, fiind „închis” la vremea aceea, depunctată salarial (studioul teritorial nu era „instituţie de gradul zero”!), înghesuindu-ne, tânără familie cu doi copii şi bani puţini, în locuinţe improprii. „Îmi luase Dumnezeu minţile”, abandonând Bucureştiul – îmi reproşau cunoscuţii şi, pe parcurs, ajunsesem să cred chiar şi eu. Aterizasem într-un mediu ostil de la început, „covorul roşu”, nederulat la sosirea mea, rămăsese în debara, în grija moliilor, aveam de învins temeri şi prejudecăţi. Am luat totul de la capăt, nu o dată, şi nu a fost tocmai uşor. Dar eu sunt o persoană tenace, deşi cred în destin. Şi cred că destinul, chiar dacă nu poate fi schimbat în totalitate, suportă ajustrări, pe ici-colo, dacă omul nu aşteaptă ca Dumnezeu „să-i vâre şi în traistă”. De altfel, până şi Antichitatea romană recunoştea că… „Audaces Fortuna juvat” (Norocul îi ajută pe îndrăzneţi). >>>

Muzeu etnografic în satul Miron Costin, comuna Trifeşti

Iustin Lehonschi, un copil de 14 ani din satul Miron Costin, comuna Trifeşti, a adunat toată bogăţia etnografică a satului. Deşi bătrânii satului s-au despărţit cu greu de obiecte, au înţeles rostul strădaniei băiatului. El a înfiinţat, în satul natal, un muzeu etnografic. Iniţiativa lui i-a uimit pe oamenii locului, care au fost reticenţi, la început, față de buna intenţia a băiatului.
Totul a început la sărbătorile de iarnă, când Iustin Lehonschi se pregătea, împreună cu băieţii din sat, să umble cu “banda de haiduci” pe la casele oamenilor. “A fost greu să găsim costume populare şi am cerut ajutor pe la oamenii din sat. Atunci mi-a venit ideea să colecţionez obiecte vechi”, spune Iustin. >>>

Constantin Mălinaş: ,,Gheorghe Şincai şi Oradea” (restituiri)

Implinirea la 28 februarie 2004 a 250 de ani de la nasterea marelui Gheorghe Şincai ne da prilejul sa revedem iarasi drumurile sale prin centrele de idei si actiune ale Şcolii Ardelene, intre care Oradea a ocupat un loc remarcabil, generator de constiinta romaneasca in cadrul eclesiastic, de care biografia sincaiana este puternic legata.
De altfel, tocmai acestea au fost temeliile, care ne-au motivat sa actionam in 1990, pentru ca Biblioteca Judeteana Bihor sa-i primeasca numele, ca patron cultural, fapt cu care ne mandrim si pe care in fiecare an il sarbatorim, in luna noembrie, in memoria Elegiei sale, publicata in anul 1804 la Oradea si a scrisorii din 2 noiembrie 1811, prin care isi lasa manuscrisele la Oradea, in grija Episcopului Samuil Vulcan.
Dar legaturile lui Gheorghe Sincai cu Oradea au fost mai multe decat aceste doua, citate mai sus, au fost mai de durata, ceea ce ne propunem sa refacem si sa dezvaluim in cele ce urmeaza. >>>

Sorin Ullea (3 mai 1925 – 11 martie 2012) – O personalitate surprinzătoare: in memoriam

IMGSorin Ullea[1] a fost „o personalitate surprinzătoare” – se poate spune, parafrazând titlul unuia dintre cele mai cunoscute studii ale sale. A fost un om de mare voință şi un împătimit al artei şi istoriei medievale a românilor. Cu toate acestea, Sorin Ullea spunea că nu a avut voinţă, ci doar pasiune – mărturiseşte doamna Simona Ioanovici, care cu deosebită amabilitate ne-a pus la dispoziţie un bogat material privind tumultoasa viaţă şi activitate ştiinţifică ale unuia dintre cei mai importanţi medievişti şi cunoscători români ai artei bizantine. Pentru contribuţia sa, îi exprimăm doamnei Ioanovici recunoştinţa membrilor Sectorului de artă veche românească al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.

Pe linie paternă, Sorin Ullea descindea dintr-o familie de boieri moldoveni înrudită la mijlocul secolului al XIX-lea, prin Dumitru Stoika, cu o familie de români înnobilaţi din Transilvania – Stoika sau Sztojka de Alsó-Venicze (de la Veneţia de Jos, azi în judeţul Braşov)[2]. Stabilit la Iaşi, Dumitru Stoika a activat ca profesor de limbi clasice la Academia Mihăileană, lăsând în urmă şi o Gramatică latină, publicată în 1852. Fiica sa Iulia s-a căsătorit cu un urmaş al familiei de boieri moldoveni Ullea, cu Dumitru, şef de gară la Ungheni, fiul postelnicului Gheorghe Ullea. Traian, unul dintre cei şase copii ai lor – tatăl viitorului istoric de artă Sorin Ullea – a fost cavalerist, apoi magistrat militar, colonel, preşedintele Tribunalului militar din Iaşi, iar între 1945-1948, şeful cenzurii presei din Bucureşti. Vânător şi autor al unor scrieri de vânătoare, Traian Ullea (1900-1987) a fost prieten cu Mihail Sadoveanu[3] şi Păstorel Teodoreanu. Un frate al lui Traian Ullea, Octav, ofiţer, a fost maestru de ceremonii al Casei Regale în vremea lui Carol al II-lea şi a Regelui Mihai. >>>

Mihai Burada – medic, muzician şi compozitor romaşcan

Mihai Burada (1 martie 1841, Iaşi – 7 noiembrie 1918, Roman, judeţul Neamţ) – compozitor şi pianist. Studiile muzicale le-a început la Iaşi (1857-1861) cu Constantin Ionescu-Gros (pian) şi Paul Hette (armonie), continuându-le la Paris (1861-1867) cu Henri Herz şi Eugen Ketterer (pian). A urmat Facultăţile de Medicină şi Ştiinţe Naturale din Paris, obţinând doctoratul în medicină (1867). Pianist-concertist şi de muzică de cameră; membru-fondator (1907) şi preşedinte (1907-1918) al Societăţii culturale „Miron Costin” din Roman. >>>

Simpozionul Unirea Principatelor Române, la Muzeul de Istorie din Roman

afis-24-ian-2013 >>>

Camelia Corban – Pagini de Letopiseț romașcan

Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.” Miron Costin – De neamul Moldovenilor >>>

Letopisețul Țării Moldovei, scris probabil la Mânăstirea Coșula (jud. Botoșani) pentru Iordachi Cantacuzino (1780)

„De neamurile numelui acestor țări și de portul lor, și de limba graiului lor. De unde au luat, așijderea și de tunsura părului lor, care obiceiu să află și acum la prostimea pre supt munte, lăcuitorii ce sânt” (din Letopisețul lui Miron Costin)

Ultimul paragraf: „Așa și neamul acésta, de care scriem, a neamului țărilor acestora, numele drept și mai vechiu iaste romăni, adecă râmleani, de la Roma. Acest nume de la descălecatul lor de Traian înpărat. >>>

Romanul, în căutarea identităţii pierdute

Multe clădiri vechi ale orașului Roman au ajuns în ruină. Propunerea profesorului doctor Vasile Ursachi de punere în valoare a Străzii Mari ca rezervație de arhitectură n-a fost pe placul autorităților.

 Puține dintre construcțiile boierești de la sfîrșitul secolului al XIX-lea sau din cele construite în perioada interbelică în Roman, ori palate în stil baroc și neogotic, edificii publice au mai rămas în picioare după 1990. Amprenta unor arhitecți celebri se vede în zidurile și fațadele unor clădiri care ne arată că știința și arta de a construi erau susținute de rigoare și răspundere. Reamenajarea urbanistică a Romanului, din anii de industrializare forțată, a însemnat dărîmarea multor clădiri vechi, unele cu valoare de patrimoniu, în locul cărora au apărut blocurile terne, simboluri ale comunismului, fapt care a dus la pierderea identității orașului. >>>

Doamna Elena Rareş, soţia lui Petru Rareş

Doamna Elena [Ecaterina] Rareş  (n. aprox. 1490, Serbia-d. 1553, Suceava), soţia domnului Moldovei Petru Rareş (1527–1538, 1541–1546), regenta lui Ştefan Rareş (1551–1552), ctitor. Fiica despotului sârb Iovan Brancovič şi a Elenei Iacşici, era coborâtoare, după tată, din familia voievozilor Nemanja, a marchizilor de Montferrat, a ducilor de Mantua, fiind rudă şi cu marile familii aristocratice sârbeşti şi albaneze. Una dintre surorile ei vitrege, Despina Miliţa, a devenit soţia domnului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab. S-a căsătorit cu Petru Rareş în primăvara anului 1530 (momentul trecerii ei prin Transilvania figurează în registrele Braşovului în luna aprilie). În 13 iunie 1531 se naşte primul lor fiu, eveniment consemnat în registrele bistriţene. Au avut împreună patru copii, trei băieţi: Iliaş, Ştefan şi Constantin, şi o fată, Ruxandra. După alungarea soţului din prima >>>

Elisabeta Movilă, soţia domnitorului moldevean Ieremia Movilă

Doamna Elisabeta Movilă (n. a doua jumătate a sec. XVI – d. după 1620, Constantinopol), soţia domnului Ieremia Movilă (1595–1606) şi regenta fiilor ei Constantin şi Alexandru, domni ai Moldovei, fiica nobilului Toma Csomortany din Transilvania, s-a căsătorit cu Ieremia, probabil în 1591, în Polonia. Se spune că ambiţia Doamnei Elisabeta Movilă l-a determinat pe soţ să părăsească viaţa paşnică de care avea parte în Ustie, în Polonia, pentru a râvni la tronul Moldovei, pe care, cu ajutor polon, l-a ocupat, înlăturându-l pe Ştefan Răzvan. În a doua parte a domniei, între Ieremia şi fratele său Simion, care ocupase de două ori tronul Ţării Româneşti, au intervenit tensiuni serioase, ce vor afecta relaţia dintre Doamna Elisabeta Movilă şi soţia lui Simion, Marghita, o femeie la fel de ambiţioasă. Îşi mărită fiicele >>>

Constantin Enianu- Hard & Soft (note de lector)

Este un semn pilduitor versul lui Horaţiu: „Am ridicat mai tare ca bronzul monument !” Bronzul din care e alcătuită statuia lui Roman I Muşat din municipiul Roman, acţiune „hard” la care a contribuit şi inginerul-scriitor Mihai Horga, prin turnarea în formă a creaţiei sculptorului local Florin Zaharescu, se conservă cel mai bine printr-un act „soft”, cel al scriiturii. >>>

Cristian Livescu- Parfumul urbei patriarhale: Gh. A. M. Ciobanu

Pornind de la o carte, aş vrea să mă refer la una din urbele moldovene care, alături de Fălticeni, au dat ţării o întreagă pleiadă de artişti ai condeiului şi nu numai, de la Ibrăileanu şi Camil Petrescu, la M. Blecher şi Octav Dessila: este vorba de orașul Roman, cu tradiţia sa bogată în sensibilităţi şi intelectuali de renume. Ei bine, de câteva decenii, cetatea în care şi-a aflat sfârşitul tragic Miron Costin trăieşte într-o zodie a amânărilor și zăbavei, dacă ţinem seama că aici nu e înregistrat decât un singur membru al unei uniuni profesionale de creaţie (şi acela în domeniul artelor vizuale, Iosif Haidu, fără să fie nici el originar din partea locului, venit după regretatul Gheorghe Iliescu). Câţiva condeieri încearcă totuşi să dea contur unei noi arcade în timp (i-aş nota aici pe regretatul Laurian Ante, Violeta Lăcătuşu, Mircea Bostan, Constantin Enianu, Silvia Măndăşescu, Puiu Costea, Eugen Steţcu), întreg acest nucleu gravitând în jurul personalității criticului şi profesorului Gh. A. M. Ciobanu. >>>

Florin Constantiniu- O nouă ipoteză despre numele Basarabiei

O carte incitantă, înnoitoare şi provocatoare (în înţelesul de invitaţie la reflecţie), este cea a istoricului de la Chişinău, Ion ŢurcanuÎn căutarea originii numelui Basarabia, Chişinău, Ed. Labirint, 2010, 191p. Autorul nu mai are nevoie de o prezentare printre specialişti. Pentru marele public, voi spune însă că este una dintre cele mai de seamă personalităţi ale istoriografiei de dincolo de Prut, autor, printre altele, al unei sinteze de istorie a Românilor şi al unei monumentale bibliografii a istoriei Basarabiei, cu o excelentă introducere de filozofie a istoriei. Ion Ţurcanu este un specialist de mare clasă, şi cuvântul său se cuvine ascultat cu cea mai mare atenţie. În istoriografia română, numele >>>