
Doru Dinu Glăvan- preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, general de armată (r) Mircea Chelaru şi Răzvan Ducan (Tg. Mureş, iunie 2013)
După citirea cărţii domnului general în rezervă, dr. Mircea Chelaru, fost Comandant Corp Armată, fost Şef al Statului Major General, am căutat, pentru început, prezenţa conţinutului în titlu, cuvântul moluscă, atribut atribuit României de azi, ca şi României recente, însemnând „încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul moale, lipsit de schelet intern…”. La o primă vedere titlul pare unul nepotrivit, ca să nu zic jignitor, privind starea ţării, însă “la a doua vedere”, ce implică (a implicat) citirea şi analizarea “pe text”, cu argumentele aduse de autor, nu mai este unul hazardat, ci unul îngrijorător de lucid, înspăimântător de realist.
Cartea gândită sub forma a 12 discursuri (12 fiind un număr de echilibru, cu multe semnificaţii religioase şi nereligioase: 12 apostoli, 12 triburi ale poporului lui Israel; la vârsta de 12 ani Iisus a mers la Templu; 12 luni ale anului, etc.) este, după cum spune autorul, în prefaţa ei “mai degrabă o radiografie diagnostic cu toate că are multe dintr-o reţetă de tratament”, care nu încearcă numai să constate, ci să şi explice “de ce s-a ajuns aici”, şi “pentru a-i trezi pe unii din somnolenţa raţiunii…”, în speranţa dislocării inerţiei idioate “a unei aşteptări falimentare”.
Încă de la început autorul se autoidentifică cu poporul român, de la cel “depozitar şi practicantul unor valori de excepţie” la cel care “nu este scutit de defecte majore, de judecăţi în eroare şi comportamente pline de cusur”, etc. Tocmai de aceea expresia “această Românie căreia îi aparţin” este pentru Mircea Chelaru similară coşbucienelor versuri, de a fi “suflet în sufletul neamului”său. De aici grija ca discursul său să fiu unul al atenţiei sporite, al analizelor obiective, dincolo de aprenta subiectivă, al grijii de a nu violenta prin atitudine şi verb ceea ce a slujit “o viaţă întreagă”, prin haina de militară, adică România profundă, dincolo de cosmetizări şi contorsionări, mai mult sau mai puţin voite.
Titlurile propriu-zise ale discursurilor (dincolo de numerotarea lor, ca un antet, de la “Întâiul discurs” până la “Al doisprăzecelea discurs”) sunt tot atâtea laitmotive, în juror cărora, şi în numele cărora, Mircea Chelaru, adună, sortează şi analizează tematic, “starea naţiunii”.
Peste tot în aceste discursuri, deliberat, ca pentru aprofundare, pentru anumite cuvinte cheie sau fraze, autorul foloseşte aldine, “tuşe groase” ce au menirea de a reliefa pilonii reprezentativi în susţinerea ideilor şi judecăţilor. >>>