Premiile USR Iaşi pentru scriitori din Neamţ

Anul acesta, la premiile Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, s-au înregistrat două recorduri absolute la acordarea premiilor pentru cărţile apărute în anul 2012: la toate categoriile la care s-au dat premii cel puţin un scriitor din Neamţ a luat premiu. Nu mai puţin de 7 scriitori nemţeni au obţinut premii la diferite secţiuni de premiere. Având în vedere că în filiala ieşeană sunt scriitori din 5 judeţe (dar şi din Bucureşti şi de peste hotare), acest fapt spune mult despre potenţialul scriitoricesc de la Neamţ.

La categoria Poezie au fost premiaţi poeţii Radu Florescu, pentru volumul “Poeme oculte”, Vasile Baghiu (cu Premiul “Mihai Ursachi”), pentru volumul “Depresie”. La categoria Proză a fost premiat Adrian G. Romilă pentru romanul „În drum spre sud”, iar poetului Adrian Alui Gheorghe, care a împlinit în acest an 55 de ani, i s-a acordat de conducerea Filialei URS Iaşi Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate literară. Alţi trei scriitori, care nu trăiesc în Neamţ dar sunt născuţi în Neamţ, au primit, de asemenea, premii. La secțiunea critică și eseu, premiul a fost obținut de Mircea A. Diaconu (născut la Boroaia, crescut la Drăgăneşti, stabilit la Suceava) cu „Fatalitatea ironică”, o carte despre Caragiale, iar la secțiunea eseu-memorialistică, premiul i-a fost acordat lui Constantin Dram (născut la Războieni, stabilit la Iaşi) cu „Muzeul de imagine”. Alt Premiu de excelenţă pentru întreaga activitate a fost acordat poetului Daniel Corbu (născut la Târgu Neamţ, crescut la Vânători-Neamţ, stabilit la Iaşi), care a împlinit în acest an 60 de ani. >>>

Zilele EMINESCU, 14-16 iunie – Botoşani – Ipoteşti – Putna

În perioada 14 – 16 iunie 2012 se desfăşoară la Botoşani, Vorona, Ipoteşti şi Putna „Zilele Eminescu”, organizate de Consiliul Judeţean Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani, Fundaţia Culturală „Hyperion – Caiete botoşănene” Botoşani, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni şi Societatea Culturală „Raluca Iuraşcu” Vorona, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani.   >>>