Maria Diana Popescu – Furt din buzunarul cetăţeanului

Maria Diana PopescuHai să vedem prin ce ţări umblă deputaţii şi senatorii noştri, care sînt foloasele deplasărilor în străinătăţuri şi ce notă de plată plăteşte poporul pentru ei. Tot timpul se plîng că nu le ajung banii alocaţi şi cer alte şi alte fonduri de la Guvern, dar nu renunţă la ţările exotice, unde îşi prelungesc durata şederii. În ciuda bugetului „de avarie” pe care l-au invocat în mod repetat, în primele cinci luni ale anului s-au preumblat în afara ţării pe o notă de plată de 540.000 lei (circa 122.000 euro). Dacă o deplasare în Franţa sau Belgia cuprindea două-trei zile, în Maroc, Senegal, Ecuador, se întindea pe zece zile. Cu ce realizări vin ei de acolo? Cu maculatură pentru sertare şi cu suveniruri personale. La urma, urmei, cine să-i verifice la „măsele şi la portofele”? Bine că pentru aceste deplasări scumpe sînt bani, dar ca să facă şi ei ceva bun pentru Ţară, nu sînt! Îl văd, aşa, pe premier tot timpul cu foarfecele în mînă şi mă gîndesc că poate i-o da prin minte să mai reteze nişte bani din diurna de deplasare a demnitarilor, să mai taie din prea desele deplasări, pentru că toacă banii contribuabilului de pomană, pe excursii fără folos pentru naţiune. >>>

Reclame

Ioan Miclău – amintiri

Nicuşor

Localitatea bihoreană Gepiu, a fost de când mă ştiu eu, comună cu primărie, cu post de poliţie, cu biserică, cu oficiu poştal, cu dispensar, cu şcoală primară şi aşa mai departe.
Au avut sătenii şi moară de măcinat făină alba de grâu, şi multe altele trebuincioase unor gospodari buni.
Acum, însă, prin ultimele decenii ale secolului trecut, odată cu acea „dezvoltare multilaterală” administrata de comunişti, comuna a ajuns sat. Ferească Dumnezeu de mai rău! Dar ce vreau să descriu acum, este povestea lui Nicuşor, prietenul meu din pruncie şi fost coleg de clasă la şcoala primară, ce mai târziu s-a numit generală. Desigur, în acea vreme satul încă era comună, dar sub pavilion comunist deja şi era vremea când, se spunea că de bună voie sătenii intrau în ”colhoz”. >>>

Dumitru Rucăreanu… „Aștept primăvara!”

rucareanuDumitru Rucăreanu a murit într-o zi de duminică, pe 3 martie, și nimeni n-a știut nimic. Presa a aflat târziu, după incinerarea care a avut loc miercuri, în secret, așa cum și-a dorit actorul. A vrut să rămână departe de ochii presei care, de altfel, l-a ocolit în ultimii ani. Avea 81 de ani. Pentru că Dumitru Rucăreanu a preferat tăcerea în jurul morții lui și absența circului mediatic care se repetă aproape plictisitor de câte ori mai moare un artist, încât uneori ai impresia că auzi același text, doar cu numele schimbat. Pentru că puțini au vorbit despre el și rolurile lui în ultima vreme, pentru a nu aluneca în plasa ipocriziei generale care ne face să începem să scoatem la iveală arsenalul de cuvinte din limbajul de lemn din care nu lipsesc „generația de aur”, „monstru sacru” etc. etc. Și doar ca un exercițiu de reamintire, o discuție pe care am avut-o cu Dumitru Rucăreanu, într-o cafenea de la Piața Amzei, într-o dimineață de acum doi ani, și publicată atunci în Jurnalul Național. O discuție plină de umor și de multe povești și amintiri din tinerețe. În ziua în care ne-am întâlnit, ningea. Mi-a spus pe jumătate amuzat, pe jumătate întristat: „Cum să te simţi în Bucureşti, când într-o juma de oră toată zăpada asta albă frumoa­să, devine cenuşie?! Aştept primăvara…”. >>>

Ioan Miclău – Povestea mâinilor

“Oh, ce buna e odihna,

Pe la umbrile de cetini,

Ori la plaji muiate-n aur,

Viata ta pe val s-o legeni!

Astfel, mainile odata,

Surori dragi, unioniste, >>>

Interviu cu actorul Mircea Diaconu – În voia sorţii (I)

Mircea-DiaconuAm început discutia cu binecunoscutul actor Mircea Diaconu, undeva, la margine de oras, într-o seară de la sfîrsitul anului trecut, rememorînd impresiile pe care le-am încercat cu 10 ani în urmă, la finalul unei reprezentatii de exceptie cu spectacolul „Variatiuni enigmatice“ de Eric – Emanuel Schmitt, pus în scenă de regizorul Claudiu Goga printr-o colaborare a Teatrului „Sică Alexandrescu“ din Brasov cu Teatrul „Nottara“ din Bucuresti, si în care evoluau, cu farmecul binecunoscut, doi mari actori ai teatrului românesc dintotdeauna: Alexandru Repan si Mircea Diaconu.  >>>

Mariana Cristescu – Volumul de poezii „Ofrandă” autor Petre Curticăpean

 „În dimineţi cusute cu lumină din candele împărăteşti”….

 Scriitorul Petre Curticăpean nu prea ne-a dat răgaz să-i studiem creaţia, în anii din urmă sufletul lui de ardelean prea cuminte dând în foc şi revărsându-şi prea-plinul de frumuseţe prea îndelung ferecat în tăcute şi cuminţi pupitre şcolăreşti. Căci, înainte de a ni se revela ca poet, Petre Curticăpean a fost dascăl şi director de prestigioasă instituţie târgumureşeană de învăţământ. Iar când porţi ani de zile o asemenea responsabilitate, ceasurile de taină cu tine însuţi sunt implacabil dijmuite de clipa cea repede ce ni s-a dat. >>>

Importanţa vieţii religios-culturale în comunitatea urbană a Romanului: perspective ecumenice

Urbea Romanului, cea veche şi cea nouă, aduce cu sine un parfum dulce ale timpurilor trecute, al timpului tumultuos prezent şi al visurilor năvalnice viitoare, dar toate cele trei timpuri – trecut, prezent, viitor – au o caracteristică unică şi de netăgăduit: amintirea. Acea amintire ce nu minte şi care ne face să vedem Romanul nu cu ochii critici ai expertului, ai criticului sau ai cercetătorului, ci cu îngăduinţa blajină a trăitorului de rând.

În această perspectivă mă înscriu în rândul participanţilor celui de al doilea Conferinţa Naţional de Antropologie Urbană, ediţia a II-a, eveniment de marcă al vieţii culturale romaşcane şi doresc să aduc un gând de preţuire şi de mulţumire tuturor acelora care s-au străduit să organizeze, nu la număr, ci la suflet şi la calitate, un astfel de eveniment. >>>

Maria Diana Popescu- Haarp, guturai şi miopie

Ce să mai facă bietul român? Între mici, pîine, sac şi suta de lei, ce să aleagă în sezonul estival al pomenilor electorale? Şi aşa totul e la apă, în sensul că apele se umflă şi barcagiii părăsesc barca pentru a se salva. Numai americanii fac de strajă cu mîna pe butoane la porţile democraţiei. De ce plouă de trei săptămîni într-una? De ce inundaţiile au distrus zeci de case şi gospodării? Păi, s-a dat comandă. Am primit în dar tehnologie HAARP şi ne bucurăm de diversele ei aplicaţii: producerea de fenomene meteo artificiale, cum ar fi ploi, tornade, secetă, furtuni, cutremure, temperaturi extreme, atacuri psihotronice. Legumele, fructele şi grînele noastre compromise de efectul binefăcător al „prieteniei” şi acordurilor militare, sînt înlocuite an de an cu importuri mutante. Nişte amărîte de diguri în calea apelor nu s-au putut ridica. În schimb, au fost tăiate panglici de miliarde de euro la telegondole, săli de sport în cătunele de bătrîni, pîrtii de schi şi proiecte fără finalitate. De la oul de sub găină la fondurile destinate prevenirii calamităţilor naturale, incompetenţii şi corupţii au produs sute de tragedii în satele româneşti. >>>

Maria Diana Popescu- GOL PUŞCĂ

Pînă se strigă catalogul noilor ocupanţi sau re-ocupanţi ai fotoliilor, pînă îşi primesc abecedarele şi se scotocesc prin buzunare după mărunţişul destinat naţiunii, să aruncăm o privire pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, unde geniul edilitar al Capitalei a tuflit o controversată statuie a lui Traian cu lupoaica în braţe, un hibrid cu trimiteri la ridicol, la al cărei botez o duducă a leşinat. Punct de atracţie, nu pentru iubitorii de artă, ci de mai mare rîsul,  împăratul basculat gol puşcă, la plajă în >>>

Maria Diana Popescu – Deratizare şi dezinsecţie

Se spune că ploaia aduce belşug. Dar nu şi atunci cînd cade prin cupola Parlamentului, la propriu. Nu e prima dată cînd plouă în uriaşa clădire. În 2005 aleşii votau la butoane sub umbrelă. S-a mai îndulcit un pic vremea şi vor apărea inundaţiile odată cu „prima colonie a zonei euro”: Grecia. >>>