Mihaela Oancea – Stropi de lumină

Noaptea pãşeşte în poante de balerinã.
Palidul ieri
îşi culcã suspinul
în adâncurile fluide, foşninde,
îşi arde şovãiala
pe rugul aurorei boreale;
abisurile nu se mai cascã sfidãtoare,
cercetându-l mirate,
multiplicându-i-se-n celule;
nici clipele, desprinse din ram,
nu mai tremurã îmbrãţişate
pe banchizele-nsingurate,
cãci din cer
cad stropi de luminã
pe linţoliul
ce-şi pierde urma
în legendã.

Reclame

Mihaela Oancea – Amprentare

Mihaela OanceaClipeşti în acelaşi spaţiu
dăltuit parcă pentru noi
ori..aşa îl simţim;
tresari la foşnetul pădurii
ce-şi spune mai departe povestea.
Gândeşti la noi? Atunci nu eşti departe!
În memoria retinei ne-au rămas
o creastă de munte, cerboaice şi brazi,
verde ce se rostogoleşte molcom
printre izvoarele reci.
Azi nu-i nimic potrivnic,
ci simplă devenire.
În vene-ţi curge clipa
ce ne-a rotit în ceruri,
iar dorul e cunună
de maci însângeraţi
ce-n zbor de libelule
atinge cu aripa
azurul
dăruit
în răcoarea
unei seri de mai.

Mihaela Oancea – poezie

Mihaela OanceaAutoscopie

Amiază. Tăceri de fluturi.
Euritmic, lumina loveşte în storurile lăsate.
Lunecând de pe trepiedul trecutului,
Devine dureroasă ca o arsură.
Priveşte!
Se strecoară pe volutele gândurilor,
Prin pâlnia incertitudinilor mustinde,
Netulburată nici de legiunea îngerilor întârziaţi,
Nici de hohotul cuvintelor nerostite
Şi poartă-n zbor de albatroşi
Iubirea-amforă plăpândă.
Priveşte-o!
Vălurită, iarba cerului i se-agaţă rebelă în plete, >>>

Mihaela Oancea – versuri

Autoscopie

Amiază. Tăceri de fluturi.
Euritmic, lumina loveşte în storurile lăsate.
Lunecând de pe trepiedul trecutului,
Devine dureroasă ca o arsură.
Priveşte!
Se strecoară pe volutele gândurilor,
Prin pâlnia incertitudinilor mustinde,
Netulburată nici de legiunea îngerilor întârziaţi,
Nici de hohotul cuvintelor nerostite
Şi poartă-n zbor de albatroşi
Iubirea-amforă plăpândă. >>>

Mihaela Oancea – poezie

Panta rhei

Ca un apostat, urla prin văi adânci,
Surprins de-o viitură;
Îşi întindea năvalnic braţele
Spre cerul ce scăpăra
Din copite de foc.
Târziu,
Din tulnic se rostise
O chemare
Cu tâlc neînţeles.
În auroră,
Liniştea stăpânea zarea,
Iar Timpul tuşea sec,
Ieşind din bivuac.
De pe clavicula zorilor,
Grijile lui păreau
A se disipa în aval,
Odată cu ploaia de mai.
Cobora abruptul alpin,
Dar urma de pe stânci
N- avea chip
Şi-nfiptă-n plămâni sta o hidră,
Ce chinu-i mărea neîncetat.
Speriat, închidea pleoapele,
Şoptea gliei eresuri de-altădat’,
Anina visuri pe ramuri de-alun,
Împreunându-şi mâinile
Pentru rugăciune.
Cerbii boncăneau
În căutarea ciutelor, departe.

Mihaela Oancea – versuri

Mihaela OanceaVox clamantis

Crepuscul – decor sepulcral.
Nimicul cuprinde
cu braţe noduroase
spaima, revolta, declinul,
nevroza şi febra viscerală laolaltă.
Din călimară,
poeţii pot coagula cu greu
stări în silabe.
Ca pe maidan,
literele, schizofrenice,
aleargă pe catalige,
purtând pe umeri
cuvintele – bufoni trişti.
Clovnii lumii părăsite
au buzunarele pline de sensuri
din care clădesc
incomode întrebări. >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Spre căsuţa cu pridvor

Seara, lumina cărarea
Roi firav de licurici,
Nu-şi pierduseră răbdarea
Pe poteci, doi bravi pitici.

Se-ntorceau din poieniţa
Unde-n zori fură atraşi:
Moş Trifoi şi Pufuliţa
Botezară toporaşi.

Petrecură pe măsură
Cu orchestră, lăutari,
Chiar la ei în bătătură
Cu oaspeţi din cei mai mari. >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Motanul Ioachim (Salvatorul Agripinei)

O răţuşcă, Agripina,
De-abia cunoscu grădina
Şi-o pornise lipa-lipa
Să îşi caute mămica.

O clipă privi în zare,
Rătăci drumul, se pare,
Fascinată de un nor
Ce plutea ca un planor.

Zărind-o făr’ de-ajutor,
Ioachim dădu-un ocol,
Gândi să se-apropie
Lin, ca să n-o sperie. >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Mihaela OanceaGândul, hoinarul spre stele

– Gând beteag, pornit-ai oare
În trăsura îngheţată,
Peste câmpuri, colo-n zare,
Spre o lume colorată?

– Voi zori chiar pe ninsoare
Spre al basmelor tărâm,
De pe-acuma pun prinsoare,
Nu-mi va fi uşor pe drum!

– Gândule, de-ai aştepta
Vremea bună să urmezi,
Pe drum n-ai mai înnopta
Şi-ai putea să te-ntremezi. >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Mihaela OanceaSerată în pădurea piticilor

În pădurea cu pitici,
Nu departe de aici,
Trăia doamna veveriţă
Ce proba mândră altiţă
Şi-o catrinţă înflorată
Aleasă pentru serată.
Astfel că în zori de zi
Invită toţi bobocii
La concertul cu fanfară
Găzduit în zi de vară
De piticii cu târlici,
Cu bărbi lungi şi straie mici.
Pe scenă se perindară
Iepure cu-a sa vioară,
Aricel c-un contrabas,
Doi mistreţi cântând pe nas,
Veveriţa intră-n joc,
La tâmple cu busuioc,
Răspândi dulce fior,
Interpretând din folclor. >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Serată în pădurea piticilor

În pădurea cu pitici,
Nu departe de aici,
Trăia doamna veveriţă
Ce proba mândră altiţă
Şi-o catrinţă înflorată
Aleasă pentru serată.
Astfel că în zori de zi
Invită toţi bobocii
La concertul cu fanfară
Găzduit în zi de vară
De piticii cu târlici,
Cu bărbi lungi şi straie mici.
Pe scenă se perindară
Iepure cu-a sa vioară,
Aricel c-un contrabas,
Doi mistreţi cântând pe nas, >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Mihaela OanceaMotanul Ioachim (Seara, la ţară)

Bucătăria de vară
Seara-ascunde o comoară:
Ioachim face năut,
Sarmale-n vase de lut,
Fierbe laptele-n ceaun,
După obicei străbun,
Mămăliga-i aburită,
Recent luată de pe plită –
Ospăţ din plin meritat
De motanul cel bălţat.
Peste tot e rânduială,
Nu-i treabă de mântuială!
Ioachim e chibzuit,
Ceva învăţând de mic:
Ce face-omul gospodar – >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Mihaela OanceaMoş Martin e de poveste!

Toporaşul aromat
Dimineaţă a-ntrebat:
,,Cine este cel mai tare
Din pădurea asta mare?
Vreau şi eu amu a-l şti
Să îl pot blagoslovi,
Domnul să îl ocrotească
În taină împărătească!”
Mulţi se crezură în stare
De aşa mare onoare
Şi astfel se lăudară
Între ei, în dumbrăvioară.
Prinse şi Martin de veste,
Că şi moşu-i de poveste
Şi-şi făcu loc printre ei
Vorbindu-le cu temei:
,,Nu ştiţi oare cine este
Mai tare pe aste creste?
Fagure dulce de miere
Eu mănânc şi prind putere! >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Aricel – doctor fără voie

Colindând ieri prin dumbravã,
Aricel gãsi prin iarbã
Un inel şi o potcoavã.
Iute le-a mai înhãţat,
În cãruţ le-a aşezat
Şi spre casã s-a-ndreptat.
Gândi el în sinea lui:
,,Potcoava o-aşez în cui,
Belşugul hambarului,
Iar inelu-l dau în dar
Fetei unui gospodar,
Poate-ajung şi la altar!”
Mergea Aricel pe cale
Ca-ntr-o zi de sãrbãtoare,
C-o mânã pe cingãtoare,
Când o zbughi pe furiş,
Dintr-o tufã de mãcriş,
Strâns de-urechi cu un bariş, >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Cocoşul imprudent

Cocoşul, cu cizme noi,
Mergea ţanţoş prin trifoi,
Pe sub nuci cu umbra deasă,
Parcă-şi căuta aleasă,
Cu vestonul încheiat –
Se vedea că-i aranjat!
Unde se-ndrepta, nu ştim,
Dar acum vă povestim
O păţanie de-a sa
Şi-om avea ce învăţa!
Cum păşea cu-alean, hai-hui,
Pe sub ia cerului,
Deodat’ văzu în cale,
Roşie, ispititoare,
O tufă cu boabe multe: >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Rostul unui papucel

Chiar deunăzi, Aurel
Îşi pierdu un papucel,
Alergând în zori de zi
Cot la cot cu fluturii.
Necăjită şi cu treabă
Mama-l căută prin iarbă,
Prin uluci şi pe sub pod,
Haina-o murdări de glod.
N-avu spor şi-apoi se duse
Sus, în pod, şi-aduse fuse
Ca să toarcă în pridvor
Da’-i strigă acuzator
Să se joace mai uşor,
Să fie şi el atent,
Potolit şi mai prudent.
Şugubăţ privi spre cer, >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Mihaela OanceaMăriuca

Într-o vizită la ţară,
Măriuca cea zglobie
Aleargă în zi de vară,
Pe toate voind să ştie.

Rezemată de-o fâneaţă,
Întinde alene-un braţ;
Miros crud de izmă-creaţă
Duce vântul cu nesaţ.

Fraged freamăt lin răzbate
Din dumbravă, spre ogor,
Glas de cinteze şi şoapte,
Iar deasupra, niciun nor! >>>

Mihaela Oancea – versuri

Mihaela OanceaRoade cosmice

Pe pământ,
ploaia te bate pe umăr
camaradereşte,
apoi toarnă lacomă,
răpăind în clipe egale.
Atunci hăţurile-s vrăjite
şi nu-ţi poţi opri gândul,
când încalecă
pe armăsarii dorului
ce nechează
neastâmpăraţi
printre nori,
scuturându-şi
coamele argintate.
Necuprinsul
îşi deschide sipetul,
leapădă coroana,
stăpân este Pathos!
Gândul-faur
sedus de miraj,
pipăie desăvârsirea,
dar tresare şi-amuţeşte
când e smuls fără voie
din adăpostul
de dincolo
de geamurile cosmice.
Cât ai scăpăra din amnar,
se-ntoarce cu sânul încărcat
de roadele cosmice,
făcându-le tuturora
un rost
pe crâmpeiul de hârtie. >>>

Mihaela Oancea – poezie

Calea spre tine

Porţile pământului s-au zăvorât
Cu lacrima prinsă-n colţul ochiului –
Candid contur de zigurat
Ce n-accepta plecarea!
Zorii au pus umărul vârstat cu alb
Şi-au rostogolit-o de pe un tăpşan.
Armonicele acelui devreme,
Înrămat azi în amintire,
Au defulat în surdină
Spre Calea Lactee –
Când stelele dispar
În caftanul dimineţii,
Strâng în palmă
Aromate flori de salcâm,
Aştept să mă priveşti calin
Din ochi de dumbravă,
Cu verdele pe tâmple,
Să mă-nfăşori în straie de senin,
Şi blând să mă veghezi
Cum îmi deschid aripile
Până la creştetul norilor,
Căutându-te printre rândunele,
Căci cuibul este gol! >>>

Mihaela Oancea – versuri

Calea spre tine

Porţile pământului s-au zăvorât
Cu lacrima prinsă-n colţul ochiului –
Candid contur de zigurat
Ce n-accepta plecarea!
Zorii au pus umărul vârstat cu alb
Şi-au rostogolit-o de pe un tăpşan.
Armonicele acelui devreme,
Înrămat azi în amintire,
Au defulat în surdină
Spre Calea Lactee –
Când stelele dispar
În caftanul dimineţii,
Strâng în palmă
Aromate flori de salcâm,
Aştept să mă priveşti calin
Din ochi de dumbravă,
Cu verdele pe tâmple,
Să mă-nfăşori în straie de senin,
Şi blând să mă veghezi
Cum îmi deschid aripile
Până la creştetul norilor,
Căutându-te printre rândunele,
Căci cuibul este gol! >>>

Mihaela Oancea – versuri

În număr

Înfiorată de talazurile
Înălţate din genuni,
Închidea pleoapele
Încercând să-şi găsească identitatea
În intervalul dintre yin şi yang,
În durerea celor trei ceasuri de pe Golgota,
În preceptele celor patru stâlpi ai destinului,
În taina celor cinci cărţi sacre,
În mirabilul celor şase zile ale creaţiei,
În simbolistica pitagoreicului şapte,
În toate cele opt direcţii ale rozei vânturilor,
În lecţia celor nouă fericiri evanghelice.
Înaintând, a descoperit
În număr puterea crengii de aur
Întinse de indivizibilul Unu. >>>

Mihaela Oancea – poesis

Mihaela OanceaAcolo-n crinolina iasomiei

Adorm în pletele bălaie ale florilor de iasomie
De câte ori târziul dă târcoale.
Acolo mi-am dus frământările, iubirile toate.
Acolo respir nemărginirea cu zborul ei liniştit
Acolo-i locul meu de rugăciune,
Peregrinările-mi pe volutele cordului –
Acolo alerg când toate se-nchid,
Când gândurile amorţite
Nu-şi mai pot mişca mâinile
Cu dexteritatea jongleurilor.
Acolo mă regăsesc de câte ori
Sunt în căutarea-mi ritualică,
Într-o necontenită resurecţie.
Acolo te-am aflat în miez de vară
Şi-am stat întinşi ore întregi
Cu mâinile împreunate
Într-o strânsoare atât de puternică
Încât am devenit aurii stamine
Din care timpul s-a-nfruptat agale. >>>

Mihaela Oancea – versuri

Mihaela OanceaStăpâna regatului de nea

Pe dealuri, în fapt de seară,
Norii-au început să cearnă
Flori gingaşe, roi de albine –
Dalb alai de crinoline.

Iepuraşii au ciulit
Urechiuşele de-argint,
Căci de sus, de pe colină,
Cobora mândra regină.

Şi venea grăbită-n cale,
În straie de sărbătoare –
Acuarelă cu sclipici
Să-i încânte pe cei mici. >>>

Mihaela Oancea – versuri

Mihaela OanceaIubire, pe creste…

Serafică mi-apari în prag
Cu buze-nrourate,
Păşeşti sfioasă, cu pas larg,
Luceferii-şi dau coate.

Iar stelele duc flori în plisc
Şi freamăt de pădure,
Lângă ruine, sus, pe pisc,
Se-ascund în coame sure.

Sub cer himeric – meşter faur,
Un cânt încearcă din lăută
Doi licurici ce ţes cu aur
A lumii mantie volută.

>>>

Mihaela Oancea – versuri

Mihaela OanceaStrăinul

Fredona rătăcirea când l-am găsit în port,
naufragiat, la sfârşit de octombrie,
retras sub borurile prea largi, pătate de vreme,
apăsat de dorul de-ai lui, de vatra strămoşească,
de ce-i mai rămăsese din bruma anilor.
Soarele scăpăta peste deal,
diluat în aşternutul serii;
cerul, şi el neînţeles, fumega-n copite de cai…
Un sunet de toacă, despletit din liniştea mării
îi seca lacrimile tânguite-n privirea
adâncă, răscolitoare,
ce nu-şi găsea alinarea. >>>