Ovidiu Nahoi – Vacanţă în Moldova (II): Iaşi, Palatul Cuza

După un scurt ocol prin satele din vecinătatea Romanului apucăm şoseaua europeană spre Iaşi. „Voi, în România, aveţi drumuri cu adevărat europene”, îmi spunea, acum vreo şapte-opt ani, un jurnalist din Basarabia. Atunci m-am uitat lung la el dar aveam să înţeleg la faţa locului de ce spunea asta. Contează mult de unde priveşti realitatea. Drumul care leagă Romanul de Iaşi are el ceva european în felul său, fără a fi cu adevărat asta. Bucureştiul este legat de fosta capitală a Moldovei de o şosea cu, să spunem, o bandă şi jumătate pe sens, ceea ce face condusul mai puţin stresant. Poate pe aici făcea naveta şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în primii ani ai Principatelor Unite, până când capitala să fie stabilită la Bucureşti. Într-un fel, această şosea, lărgită la sfârşitul anilor `90, este >>>

Reclame

Arhitectura ca peisaj

Arhitectura este privită ca “arta a spațiului”, materie primă de modelat. La baza ipostazei arhitecturii ca peisaj, stă ideea că spațiul arhitectural trebuie să fie înteles ca o concretizare a imaginii mentale despre mediul înconjurător construit.

Peisajul în arhitectură, sau mai bine zis în privirea și practica arhitectilor, a fost legat foarte multa vreme de idea de gradină. Peisajul se constituie, în ochii arhitectului, din dialogul dintre construcție (casa, palat, vila…) și spatiul ei înconjurator – gradina, parcul, piața..

1peisajul in arhitectura a fost legat foarte multa vreme de idea de gradină. >>>