Max Blecher, scriitorul romaşcan care a trăit doar 29 de ani

,,Dacă aş vrea să definesc în ce lume scriu aceste rânduri mi-ar fi imposibil”
Unul din scriitorii din literatura română care au trăit o viaţă foarte scurtă, doar 29 de ani, şi care a avut parte de un destin tragic, este romaşcanul Max Blecher, considerat de critica literară între primii scriitori europeni de factură existenţialistă. S-a născut pe 8 septembrie 1909, la Botoşani – autorul fişei sale din “Dicţionarul general al literaturii române” editat de Academie, Constantin Teodorovici, îi fixează data de naştere 30 septembrie 1909, deşi toate dicţionarele literare nu îl urmează – şi a făcut parte dintr-o familie evreiască înstărită, dar el a copilărit la Roman, unde tatăl său avea pe strada Ştefan cel Mare nr. 151-153 un magazin de porţelanuri, în care îşi desfăcea produsele unei mici fabrici de ceramică Continuă lectura

Reclame

,,Max Blecher şi noua estetică a romanului românesc interbelic”

Max-BlecherIn colectia „Monografii” a Editurii Limes a aparut cartea lui Gheorghe Glodeanu „Max Blecher si noua estetica a romanului romanesc interbelic” (Cluj-Napoca, 2005).
Acelasi autor a mai publicat o serie de studii critice despre Mircea Eliade, Liviu Rebreanu si Mateiu I. Caragiale („Fantasticul in proza lui Mircea Eliade”, 1993, „Coordonate ale imaginarului in opera lui Mircea Eliade”, 2001, „Liviu Rebreanu. Ipostaze ale discursului epic”, 2001, „Poetica misterului in opera lui Mateiu I. Caragiale”, 2003 etc.).
Respectand rigorile genului, monografia cuprinde o viziune de ansamblu asupra operei lui Marcel Blecher – poezie, roman, proza scurta -, doua sectiuni dedicate corespondentei si publicisticii si o parte finala a referintelor critice. Cu o bibliografie consistenta, cartea poate servi ca instrument pentru orice lucrare de cercetare privind activitatea scriitorului.
Gheorghe Glodeanu comenteaza si aspecte exterioare sferei literarului (gandit intr-un sens restrictiv), punctand consideratii pe marginea „exercitiilor” romanesti, extrase din scrisorile adresate de autor, in ultima parte a vietii, lui Geo Bogza, Sasa Pana, Ilarie Voronca, Luciei Demetrius. Dupa cum aflam din monografie (daca nu stiam deja), Blecher se retrage intr-o casa de la marginea orasului Roman; de pe terasa poate atinge frunzele unui visin (gest de mare insemnatate, avand in vedere povara zilnica a corsetului de ghips). Aici primeste vizitele prietenilor (cel mai apropiat fiind Sasa Pana), pe care ii intampina, adesea, cu replica: „Te primesc pe patul meu de moarte”. >>>

Academia română premiază un romașcan

Doris MironescuCriticul literar Doris Mironescu a primit premiul “Titu Maiorescu” în domeniul filologiei şi literaturii, pentru lucrarea “Viaţa lui M. Blecher – Împotriva biografiei”. Autorul cărţii este lector doctor la Facultatea de Facultatea de Litere a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, eseist şi traducător.
Academia Română a acordat, la sfârșitul anului 2013, premii pentru cele mai bune lucrări de cercetare din anul 2011. Premianţii provin atât din cadrul unor instituţii de învăţământ superior, dar şi de la instituţiile de cercetare aflate în subordinea Academiei Române. Romaşcanul Doris Mironescu a primit premiul “Titu Maiorescu” în domeniul filologiei şi literaturii, pentru lucrarea “Viaţa lui M. Blecher – Împotriva biografiei”, apărută în anul 2011, la Editura Timpul.

Doris Mironescu

Doris Mironescu a primit, în anul 2012, premiul de debut acordat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi, la Gala premiilor din literatura ieşeană. “Este un premiu foarte valoros pentru mine şi o mare onoare, deoarece este acordat pentru debutul meu în critica şi istoria literară. Având în vedere faptul că lucrarea este premiată tocmai pentru viaţa lui Blecher, mi-aş dori să îi dedic acestuia premiul”, a declarat, atunci, criticul literar. >>>

Max Blecher, un Kafka român

Max BlecherMax Blecher, autorul „Întâmplărilor în irealitatea imediată“, şi-a creat opera fiind măcinat de o boală necruţătoare, care a devenit sursă a scrisului său atât de personal. Una dintre cele mai stranii figuri ale literaturii române, M. Blecher (1909-1938) este un „mare uitat“ timp de decenii, dar, totodată, datorită influenţei scrisului său, obiectul unui veritabil cult literar. Rar, în întreaga literatură universală, un scriitor care să fi suferit – fizic şi psihic – mai mult, să-şi fi transpus această agonie în scrisul său şi să fi atins profunzimile – stilistice şi existenţiale – la care a ajuns românul evreu Max Blecher, în doar cei 28 de ani de viaţă ai săi.
M. Blecher s-a născut la 8 septembrie 1909, la Botoşani, într-o familie evreiască mic-burgheză, tatăl său fiind negustor de porţelanuri. Şcoala primară şi liceul le urmează la Roman. În 1928, după examenul de Bacalaureat, pleacă la Paris, cu intenţia de a urma medicina, dar trebuie să renunţe la studii încă din primele luni, pentru că se îmbolnăveşte grav, având coloana vertebrală atacată de Morbul lui Pott. „Viaţă în aceeaşi poziţie” Este internat şi pus în ghips la sanatoriul din Berck, de pe ţărmul francez al Canalului Mânecii. >>>

Ioan Es. Pop şi Max Blecher, locuri de cinste la Festivalul Literaturii de la Poznań

În cadrul Festivalului Literaturilor din Europa Centrală şi de Est „Endemity“ de la Poznań, literatura română este pusă la loc de cinste prin promovarea a doi mari scriitori: Ioan Es. Pop şi Max Blecher. Pe 12 octombrie poetul Ioan Es. Pop s-a întâlnit cu publicul polonez, eveniment prilejuit de traducerea şi publicarea în Polonia a volumului de versuri „Ieudul fără ieşire şi alte poeme“. Cel de-al doilea moment literar a avut loc pe 18 octombre şi a fost dedicat creaţiei lui Max Blecher, iar la eveniment a participat unul dintre cei mai însemnaţi critici literari polonezi, prof. Przemysław Czapliński. >>>

Veronica Balaj – Interviu cu editor Emilia Ţuţuianu

Veronica BalajÎn contextul actual, când se  intersectează atâtea  informaţii în domeniul cultural şi când  totul se află cu repeziciune, ar fi o pierdere dacă accentele culturale dintr-o zonă sau alta a ţării nu ar intra în atenţie, nu ar fi parte din imaginea întreagă a efervescentei culturale naţionale. Orice  act cultural este un adaos, un câştig adus spiritualității  unei regiuni. O emblemă care se  diversifică  mereu prin valorile create de persoanele interesate de acest palier al existenţei. O individualizare spirituală, cu marca fiecărei culturi regionale este absolut necesară tocmai acum, mai mult ca oricând, când se poate vorbi de un amalgam cultural. Cum să ne individualizam? Cum să  marcam ceea ce ne caracterizează şi ne preocupă,  decât  prin  intervenții diferite, prin acţiuni  variate, susţinute cu şi din dăruire?

Emilia Tutuianu

     Acest  lucru îl exersează de ani buni şi dna. Emilia Țuțuianu din Roman care conduce Editura Muşatinia. În  discuţia care urmează vom înțelege  că mai există oameni pasionaţi, care nu-şi precupețesc  forţele  întru propagarea  unor idei  sau în interconectarea de valori culturale.

 Veronica Balaj: Doamnă Emilia Ţu­ţuianu, cum v-a venit ideea acestei edituri pe care cu dăruire o conduceţi şi în ce împrejurări aţi pus bazele ei. De ce Editura Muşatinia? >>>

Max Blecher – Inimi cicatrizate (II)

Inimi cicatrizate— Vă iubesc pe amândouă la fel…

— Și noi tot așa, răspunse Solange accentuând pe acest „noi” care o solidariza animalicește cu Blanchette.

Emanuel o culca lângă dânsul pe gutieră, o ținea lipită de el, apoi se răsucea, zdrobind-o sub apăsarea trupului și a ghipsului. Acum se obișnuise cu corsetul, făcea multe mișcări pe care nu le-ar fi bănuit posibile. Solange gemea încetișor de plăcere și de apăsarea greoaie ce suporta, în unele locuri, ghipsul îi intra în coapse și ea simțea durerea amestecată cu extazul iubirii, ca o amară realitate a amorului lor aspru săvârșit în aerul imens din dune, înconjurați de sălbăticiunea imensă a locurilor.

Apoi Emanuel revenea la poziția lui culcat pe spate, sfârșit de osteneală, cu ochii mari deschiși, pierduți în cerul nedeslușit și alb ca într-o claritate fără semnificație ce devenea aceea însăși a simțului interior de liniște în minutele acelea. Era o beatitudine cu gust sec, simplă și puțin brutală, așa cum era și Solange. >>>

Max Blecher – Inimi cicatrizate (I)

Inimi cicatrizateEmanuel urcă scara întunecoasă; mirosea în aer vag a produse farmaceutice și a cauciuc ars. În fundul coridorului îngust, recunoscu ușa albă care îi fusese indicată. Intră fără să mai bată. Încăperea în care se găsi părea mai veche încă și mai mucegăită decât coridorul. Lumina venea printr-un singur geam și răspândea o claritate albastră și nesigură peste dezordinea din salonaș, unde revistele zăceau răvășite pretutindeni, acoperind masa de marmură și scaunele solemne, învelite în halate albe ca în niște haine comode de voiaj, înainte de mutare.

Emanuel mai mult căzu decât se așeză într-un fotoliu. Observă cu surprindere umbre parcurgând odaia și descoperi subit că geamul din fund era în realitate un acvarium în care pluteau lent pești negri, bulbucați și grași. Câteva secunde rămase cu ochii mari deschiși urmărindu-le alunecarea leneșă, uitând aproape pentru ce venise. >>>

Note despre poetica lui Max Blecher

Scriitura lui Max Blecher a suscitat o serie întreaga de discutii în critica româneasca. De la lectura existentialista, la cea suprarealista sau chiar postmoderna, toate sunt grile aplicate de-a lungul timpului scriiturii blecheriene. Pentru o interpretare de tip existentialist, simptomatic e studiul lui Ion Negoitescu din „Engrame“. Se insista, cam programatic, prin prisma unei viziuni teoretice care oculteaza specificul prozatorului, ca, „existentialist prin structura“, „Blecher s-a nascut sub semnul suferintei si a trait-o înca din copilarie, ca situatie-limita, adica în mod existential“. Tot o grila existentialista, irizata, totusi, de o >>>

Colegiului Naţional „Roman-Vodă” din Roman

Scurt istoric al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”

La 30 septembrie 1872 îşi deschidea larg porţile o nouă instituţie de învăţământ, ce va fi un liceu model al Romanului şi al ţării. Înfiinţarea acestuia s-a datorat eforturilor locale căci, deşi Camera Legiuitoare votase întemeierea şcolii la 22 ianuarie 1869, ministerul a răspuns în mai multe rânduri nefavorabil cererilor locuitorilor oraşului, motivul invocat fiind acela al lipsei fondurilor. Costin Brăilescu – sufletul şcolii romaşcane – va întocmi un memoriu ce >>>

Adrian G. Romila- Max Blecher şi jurnalul cavernei

„viaţa e o continuă creaţie de miragii,
o continuă intervenţie a visului”
(Mircea Eliade, Oceanografie)
 

Ne-ar fi foarte greu să încadrăm opera lui Max Blecher într-o tipologie literară românească (şi nu numai). Epoca sa de afirmare e una a interferenţelor: literatură-psihologie, liric-epic, modern- tradiţional. E o epocă foarte generoasă în posibilităţi. Romanul clasic (călinescian-balzacian) coexistă cu pseudo-jurnalul lui Camil Petrescu (campionul proustianismului) şi în general cu literatura confesivă autenticistă a unor A. Holban şi M. Eliade. Reverberaţia psihologică a spaţiului, a timpului şi a obiectelor, intimizarea şi luciditatea crudă a relatării îl apropie, într-adevăr, de C. Petrescu şi de proustieni. Asociaţiile inedite dintre obiecte şi stări, între real şi oniric îl pot aşeza în linia unor Urmuz sau Ilarie Voronca. Melancolia (chiar criza) şi preferinţa constantă pentru liric trimit înapoi, la simbolişti şi romantici. într-o anumită măsură, şi eminescianul Dionis, şi bacovianul Sensi ar fi putut constitui personaje ale întâmplărilor din irealitatea imediată. >>>